ÎCCJ, Decizia nr. 333/2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 66/F din 05 mai 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a respins cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale.

În baza art. 74 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins cererea de strămutare formulată de petentul A. în Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Brașov.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 200 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a arătat că sentința este definitivă sub aspectul soluției pronunțate cu privire la cererea de strămutare și cu drept de recurs, în termen de 48 de ore de la pronunțare în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Analizând cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale, prima instanță a constatat că acesta a invocat excepția de neconstituționalitate a următoarelor dispoziții legale:

- art. 80 C. proc. pen. (desemnarea unui reprezentant al persoanelor vătămate), art. 81 C. proc. pen. (drepturile persoanei vătămate), 91 C. proc. pen. (avocatul din oficiu) și art. 93 C. proc. pen. (asistența juridică a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente);

- art. 287 C. proc. pen. (Păstrarea unor acte de urmărire penală);

- art. 367 alin. (9) C. proc. pen. conform căruia ridicarea unei excepții de neconstituționalitate nu suspendă judecarea cauzei;

- art. 153 - 173 C. proc. civ. (capitolul referitor la citarea și comunicarea actelor de procedură);

- art. 257 - 264 C. proc. pen. (dispozițiile privind citarea și comunicarea actelor procedurale în procesul penal);

- art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru;

- art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 care prevăd procedura de acordare de către stat a compensațiilor financiare victimelor unor infracțiuni;

- art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale care reglementează termenul în interiorul căruia trebuie formulat recurs împotriva soluției de respingere a sesizării Curții Constituționale - 48 de ore de la pronunțare;

- art. 3 alin. (1), alin. (2) C. proc. civ. (Aplicarea prioritară a tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului), art. 6 alin. (1) C. proc. civ. (Dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil), art. 8 C. proc. civ. (Egalitatea), art. 13 alin. (1), alin. (2) C. proc. civ. (Dreptul la apărare), art. 80 alin. (1) C. proc. civ. (Formele reprezentării), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ. (Asistența judiciară - Condiții de acordare);

- art. 341 C. proc. pen. (Soluționarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară), art. 347 C. proc. pen. (care reglementează contestația formulată împotriva soluțiilor pronunțate în faza de cameră preliminară după sesizarea instanței cu rechizitoriul), art. 408 C. proc. pen. (Hotărârile supuse apelului), art. 425 C. proc. pen. (Limitele rejudecării), art. 351 alin. (2) C. proc. pen. (Oralitatea, nemijlocirea și contradictorialitatea).

Curtea de Apel Brașov, secția penală, a constatat că cererea petentului de sesizare a Curții Constituționale nu îndeplinește una din condițiile esențiale inserate de legiuitor în cuprinsul alin. (1) al articolului 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv prevederile enumerate nu au legătură cu prezenta cauză. S-a constatat că deși se invocă faptul că mai multe norme legale privind drepturile persoanei vătămate, reprezentarea acesteia și asistarea sa de către un avocat ar încălca Legea fundamentală a țării (art. 80, 81, 91 și 93 C. proc. pen. și art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ.), petentul nu are o asemenea calitate în cauză, fiind un denunțător care reclamă mai multe fapte penale presupus a fi comise de angajați ai A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Brașov.

Apoi, în ceea ce privește art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și art. 367 alin. (9) C. proc. pen., s-a reținut că instanța, în acest dosar, nu a fost investită cu soluționarea căii de atac a recursului, în baza dispozițiilor Legii nr. 47/1992, ci cu cererea de strămutare a unei cauze aflate pe rolul Tribunalului Brașov, fiind astfel evidentă lipsa vreunei legături a cauzei cu normele legale arătate. La aceeași concluzie s-a ajuns și în urma verificării dispozițiilor art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) C. proc. pen., art. 287 C. proc. pen., având în vedere că obiectul prezentului dosar îl constituie cererea de strămutare formulată de petentul A. în Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Brașov și în niciun caz căile de atac sau procedurile reglementate de dispozițiile legale arătate.

De asemenea, s-a apreciat că soluționarea cauzei nu are legătură nici cu dispozițiile art. 257 - 264 C. proc. pen. (având corespondent în art. 153 - 173 C. proc. civ.). Procedura de soluționare a cererii de strămutare se desfășoară conform prevederilor art. 73 C. proc. pen., iar tribunalul a încunoștințat petentul cu privire la termenul fixat în cauză potrivit regulilor instituite de acest articol.

În continuare, s-a arătat că în cadrul procesului penal, și implicit și în cursul procedurii reglementate de art. 71 și urm. C. proc. pen., nu se percepe taxă judiciară de timbru, astfel că nu devin incidente dispozițiile art. O.U.G. nr. 80/2013. În aceste condiții, nu se impune sesizarea Curții Constituționale în vederea verificării respectării Legii fundamentale nici în ceea ce privește prevederile legale cuprinse în această ordonanță.

În final, întrucât în speță nu se poate discuta de acordarea unei compensații bănești, s-a apreciat că nu se poate sesiza instanța de contencios constituțional nici cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, mai precis referitor la procedura de acordare de către stat a compensațiilor financiare victimelor unor infracțiuni.

Împotriva Sentinței penale nr. 66/F din 05 mai 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, a formulat recurs petentul A.

II. Prin Decizia nr. 499 din data de 18 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul petent A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Sentinței penale nr. 66/F din 05 mai 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de petentul A. împotriva celorlalte dispoziții ale aceleiași sentințe penale.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secția penală, a constatat că, prin recursul formulat, petentul A. a atacat soluția privind respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate și, de asemenea, petentul a arătat că declară recurs/contestație în anulare/revizuire/reexaminare referitor la respingerea strămutării dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Brașov la instanța competentă.

Analizând actele și lucrările dosarului, s-a constatat că pe rolul Curții de Apel Brașov, secția penală, a fost înregistrată cererea petentului A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Brașov.

S-a constatat că la termenul de judecată din 23.04.2021, fixat în vederea soluționării cererii de strămutare, petentul a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale, indicând în cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a invocat-o.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte, secția penală, a constatat că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, iar încheierea de sesizare a Curții Constituționale este un act procedural prin care sunt definite limitele învestirii instanței de contencios constituțional. Așadar, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curții Constituționale în strictă conformitate cu dispozițiile legii, dar și cu specificul cauzei. În acest sens este și Decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 (publicată în M. Of. nr. 566 din 28 iulie 2008). S-a statuat că instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicată de parte, având obligația de a o respinge, ca inadmisibilă, pe cea care nu îndeplinește cerințele legii.

În cauza de față, Înalta Curte, secția penală, a constatat că excepția a fost invocată de petentul A. într-un dosar aflat pe rolul unei instanțe de judecată și are în vedere neconstituționalitatea mai multor dispoziții legale, astfel cum au fost menționate în sentința penală atacată.

Totodată, examinând cererea de sesizare prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale în această materie, s-a constatat că nu este îndeplinită condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, raportat la datele speței, s-a constatat că obiectul dosarului pendinte a fost cererea formulată de A. privind strămutarea judecării cauzei nr. 3861/62/2020 a Tribunalului Brașov, astfel că instanța de fond a reținut în mod corect că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei, fiind invocată în cursul judecării cererii de strămutare.

Înalta Curte a arătat că examenul legăturii cu cauza a excepției de neconstituționalitate invocate de recurent se face atât prin raportare la stadiul procedurii, cât și prin prisma interesului specific al autorului acesteia și influența pe care dispozițiile legale o au în concret. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță (Încheierea nr. 128/23.02.2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2014).

În ceea ce privește calea de atac declarată de petentul A. împotriva dispoziției din sentința atacată de respingere a cererii de strămutare formulată în Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Brașov, Înalta Curte, secția penală, a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Astfel, în speța dedusă judecății, petentul A. a arătat că declară recurs/contestație în anulare/revizuire/reexaminare referitor la respingerea strămutării dosarului x/2020 al Tribunalului Brașov la instanța competentă.

Potrivit art. 74 C. proc. pen., care reglementează soluționarea unei cereri de strămutare, Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea de strămutare prin sentință (alin. (1), iar potrivit art. 74 alin. (6) C. proc. pen., sentința prevăzută la alin. (1) nu este supusă niciunei căi de atac.

Sintagma folosită de legiuitor cuprinde atât căile de atac ordinare, cât și pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincție între aceste căi de atac.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul petent A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Sentinței penale nr. 66/F din 05 mai 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

Totodată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de petentul A. împotriva celorlalte dispoziții ale aceleiași sentințe penale.

III. Împotriva Deciziei nr. 499 din data de 18 mai 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, recurentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 4 octombrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de recurent, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale "legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți reține că în cauză, recurentul A. a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva Deciziei nr. 499 din data de 18 mai 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

Prin această decizie a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Sentinței penale nr. 66/F din 5 mai 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, referitoare la excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 C. proc. pen., art. 287 C. proc. pen., art. 367 alin. (9) C. proc. pen., art. 153-173 C. proc. civ., art. 257 - 264 C. proc. pen., art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ., art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) C. proc. pen.

Totodată, prin Decizia nr. 499 din data de 18 mai 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de petentul A. împotriva celorlalte dispoziții ale aceleiași sentințe penale.

De asemenea, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

În raport cu aceste dispoziții legale, se constată că legea specială a prevăzut posibilitatea atacării cu recurs numai a încheierii prin care se dispune respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, nu și a hotărârii prin care se soluționează calea de atac a recursului declarată împotriva acestei încheieri.

În acest context, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți reține că, în privința hotărârii prin care se soluționează recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a instanței de control constituțional, nu a fost reglementat un alt grad de jurisdicție, această hotărâre având caracter definitiv.

Se constată că, în condițiile în care hotărârea recurată în prezenta cauză este definitivă, aceasta nu este susceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare și, prin urmare, calea de atac exercitată de către recurentul A. este de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege reprezintă o încălcare a principiului legalității, respectiv a principiului unicității căilor de atac și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 499 din data de 18 mai 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 499 din data de 18 mai 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2021.

GGC - ED