ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 575/2021
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 575/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, printre altele, a fost respinsă cererea formulată de A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor:
- art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 și art. 351 alin. (2) C. proc. pen.
- art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României;
- art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru;
- art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii.
Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Brașov a reținut că dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, stabilesc faptul că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legal:
a) excepția de neconstituționalitate să fie ridicată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia;
b) excepția să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;
c) excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei;
d) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
S-a reținut că petentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 și art. 351 alin. (2) C. proc. pen., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii, pe care le apreciază ca fiind neconstituționale prin raportare Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Curtea a considerat că dispozițiile legale invocate nu au legătură cu prezenta cauză, respectiv cu soluționarea cererii de strămutare.
Din perspectiva analizei condiției de admisibilitate cuprinsă în prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a menționat că aceasta nu poate fi făcută independent de prevederile art. 29 alin. (4) care, coroborat cu prevederile art. 10 alin. (2) din lege, obligă ca sesizarea instanței de control constituțional să fie făcute în formă scrisă și motivată, cu arătarea punctelor de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, fiind însoțită de dovezile depuse de părți.
S-a menționat că autorul excepției de neconstituționalitate trebuie să prezinte o minimă justificare a pretinselor contradicții între textul legal și textul Constituției, în lipsa acesteia demersul sesizării Curții Constituționale putând căpăta un aspect formal.
Raportat la excepția invocată, Curtea a reținut că aceasta vizează dispoziții procedurale referitoare la căile de atac, la procedura de citare, la cele privind suspendarea procesului penal, la modalitatea de calcul a termenului de formulare a căii de atac a recursului reglementat de art. 29 alin. (5) din legea nr. 47/1992, a unor dispoziții referitoare la taxa judiciară de timbru și a unor prevederi din Legea privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii.
Totodată, Curtea a mai reținut că autorul excepției a apreciat că, prin dispozițiile art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263 și art. 264 C. proc. pen. se încălcă dreptul justițiabilului de a-i fi comunicate real și într-un termen rezonabil orice documente de citare și a oricare act procedural efectiv și nu a-i fi prezumat, din oficiu, precum și dreptul justițiabilului la actul de justiție real, actul fiind mimat, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, respectiv de a participa la după comunicarea actelor procedurale acesteia sau reprezentatului său legal, iar nu a se prezuma, din oficiu, că actele procedurale ar fi comunicate după un anumit termen, încălcându-se astfel Constituția România. Recurentul a mai susținut că prevederile art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii, încalcă drepturile și libertățile omului.
De asemenea, Curtea a mai reținut că petentul a invocat faptul că art. 367 alin. (9) C. proc. pen. este neconstituțional, având în vedere că nu este prevăzut dreptul persoanei vătămate de a beneficia de suspendarea judecății până la soluționarea unei excepții de neconstituționalitate ridicată sau a strămutării, raportat la art. 24 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1), art. 16, art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1) și (2), art. 23, art. 24 alin. (1) și (2), art. 42 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 58, art. 52 alin. (1), (2) și (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) și (2) și art. 131 din Constituția României.
Deopotrivă, s-a notat că recurentul a mai susținut că dispozițiile art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru raportate la Constituția României încalcă drepturile și libertățile omului, iar prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 din 18 mai 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, dreptul persoanei vătămate de a beneficia de dreptul de a formula recurs la instanța imediat superioară, ceea ce creează o stare de discriminare față de ceilalți participanți la procesul penal.
În egală măsură, Curtea a reținut că autorul excepției a mai susținut că și art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 și art. 351 alin. (2) C. proc. pen. sunt neconstituționale, întrucât nu se prevede dreptul persoanei vătămate de a beneficia de două grade de jurisdicție în materie penală, sau trei, conform Constituției României raportat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul persoanei vătămate de a formula inclusiv recurs, pe lângă apel.
Referitor la excepțiile invocate, Curtea de Apel a considerat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale având în vedere că dispozițiile procedural penale supuse atenției nu comportă neclarități din perspectiva acurateței conținutului, neexistând elemente care să atragă suspiciuni de neconstituționalitate.
A mai notat Curtea că, cererile formulate (cu excepția celei vizând suspendarea judecății, art. 367 alin. (9) C. proc. pen.) cuprind, în mod generic, trimiteri la dispozițiile constituționale ori la dispozițiile privind drepturile omului, astfel cum sunt reglementate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care, a apreciat că solicitările adresate de către petent au un caracter pur formal, neexistând obligația instanței de a determina, în raport cu ce prevederi constituționale sau convenționale, textele de lege criticate ar fi în contradicție.
În ceea ce privește prevederile art. 396 alin. (9) C. proc. pen., curtea de apel a constatat că excepția invocată nu are legătură cu prezenta cauză, în condițiile în care instanța nu a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea vreunei excepții, astfel încât aceste prevederi să aibă aplicabilitate, soluționarea cererii de strămutare urmându-și cursul firesc.
Pe de altă parte, s-a arătat că, împrejurarea că instanța de fond nu a dispus suspendarea judecății până la pronunțarea de către instanța superioară asupra cererii de strămutare, nu încalcă dispozițiile constituționale, arătându-se că dosarul penal nr. x/2020 nu a fost soluționat.
În altă ordine de idei, s-a menționat că dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 80/2013 și cele din Legea nr. 211/2014 au fost invocate formal, ele neavând absolut nicio legătură juridică cu cauza, în condițiile în care au fost supuse atenției doar dispozițiile privitoare la strămutare (art. 71 - 75 C. proc. pen.), procedură scutită de taxa judiciară. De asemenea, Curtea a arătat că nu pot fi spuse atenției, în soluționarea cererii de strămutare, nici prevederile Legii nr. 211/2014 care reglementează un alt domeniu decât cel spus analizei în cauza pendinte.
În ceea ce privește dispoziția de la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în aceeași ordine de idei, Curtea a constatat că nu au legătură cu cauza, în contextul în care curtea de apel nu a fost învestită cu soluționarea unei căi de atac a recursului, astfel încât nu poate analiza dispoziția menționată din perspectiva unei eventuale critici de neconstituționalitate.
Totodată, s-a arătat că prevederile art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 și art. 351 alin. (2) C. proc. pen., față de modalitatea în care au fost supuse atenției de către petent, nu au legătură cu cauza de față, având în vedere că instanța nu a soluționat Dosarul nr. x/2021 în cale de atac, ci în primă instanță. Pe de altă parte, s-a considerat că referirile la dispozițiile convenționale ori constituționale ale autorului excepției sunt extrem de generice, curtea de apel neavând competența de a raporta ea însăși excepția la o anumită prevedere legală presupus a fi fost încălcată prin reglementarea procedural penală relevată de autor. Totodată, față de criticile invocate, Curtea a menționat că este evident că orice persoană implicată într-o procedură judiciară poate uzita de căile de atac în condițiile prevăzute de normele procesuale și constituționale, nefiind încălcat dreptul niciunui participant la procedura judiciară de a uzita de căile de atac reglementate de lege.
În consecință, Curtea de Apel Brașov a considerat că excepțiile de neconstituționalitate invocate de A. nu au legătură cu strămutarea ce face obiectul cauzei, având un vădit caracter formal.
Față de argumentele expuse, instanța nu a mai supus analizei sale celelalte condiții reglementate de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 necesar a fi îndeplinite pentru sesizarea Curții Constituționale.
Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 și art. 351 alin. (2) C. proc. pen. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României; art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii, din cuprinsul dispozitivului Sentinței penale nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, a formulat recurs A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 31.05.2021 sub numărul x/2021, fiind fixat termen de judecată la data de 09.06.2021.
Cu ocazia susținerilor orale făcute în fața Înalte Curți, recurentul A. a arătat că în cauza sunt întrunite condițiile prev. de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind sesizarea Curții Constituționale, apreciind, în esență, că toate legile din România, în orice speță existentă pe rolul unei instanțe din România, sunt atacabile cu excepții la Curtea Constituțională întrucât toate au legătură directă cu Constituția României.
Examinând recursul declarat împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate din cuprinsul Sentinței penale nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se observă că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:
- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;
- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;
- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de recurentul A. într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Brașov, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 și art. 351 alin. (2) C. proc. pen. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României; art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Referitor la condiția privind legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.
Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).
Din actele aflate la dosar, se constată că recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții legale în cauza aflată pe rolul Curții de Apel Brașov, ce are ca obiect o cerere de strămutare formulată de acesta.
Astfel, recurentul a declarat recurs împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 - art. 264 din C. proc. pen. referitoare la citarea și comunicarea actelor de procedură; art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., referitoarea la nesuspendarea cauzei în ipoteza ridicării unei excepții de neconstituționalitate; art. 341 din C. proc. pen., referitoare la soluționarea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată de către judecătorul de cameră preliminară; art. 347, 408, 425 din C. proc. pen. referitoare la căile de atac, respectiv a contestației din faza de cameră preliminară și a apelului; art. 351 din C. proc. pen., referitoare la oralitatea, nemijlocirea și contradictorialitatea judecății; art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, referitoare la soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale și calea de atac, precum și împotriva unor dispoziții legale din cuprinsul O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și a unor dispoziții din cuprinsul Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate invocată nu îndeplinește una din condițiile cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, și anume nu are legătură cu soluționarea cauzei, respectiv cu soluționarea cererii de strămutare a dosarului penal nr. x/2020 al Tribunalului Brașov.
Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte constată că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.
Înalta Curte constată, notând și că scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicției constituționale orice dispoziție legală așa cum a susținut recurentul A., ci de a împiedica o judecată și pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională, că remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit în concordanță cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, iar soluția dispusă prin hotărârea recurată este legală.
Pentru aceste considerente, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate cuprinsă în dispozitivului Sentinței penale nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 și art. 351 alin. (2) C. proc. pen. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României; art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii, din cuprinsul dispozitivului Sentinței penale nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 iunie 2021.