ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 160/2022

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la 29 iunie 2021, sub nr. x/2021, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 283 din 28 iunie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, a actelor și tuturor măsurilor aferente, invocând netemeinicia hotărârii față de încălcarea Constituției și a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în vederea acordării compensațiilor financiare victimelor criminalității, infracțiunilor, corupției și evitarea victimizării. În cadrul acestui dosar, contestatorul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru cu completările și modificările ulterioare. A dispozițiilor legale (neindicate) privind lipsa de prevedere a dreptului persoanei vătămate/a justițiabilului de a beneficia de dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la șanse egale procesuale și procedurale cu instituțiile publice, raportat la dreptul de a beneficia de asistență de specialitate din oficiu, conform dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și 3, art. 22 alin. (1) și (2), art. 23, art. 24 alin. (1) și (2), art. 42 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 58, art. 52 alin. (1), (2) și 3, art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) și (2) și art. 131 din Constituția României, a art. 15 alin. (1), art. 16, alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 2, art. 7, art. 8, art. 10, art. 13, art. 14 și altele în completare din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. A invocat neconstituționalitatea prevederilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 C. proc. pen. și art. 3 alin. (1) și (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (3) C. proc. civ., despre care a susținut că intră în contradicție cu dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1) și (2), art. 22 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1) și (2), art. 42 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 51, art. 52 alin. (1), (2) și 3, art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) și (2) și art. 13 din Constituția României și art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului privind eliminarea discriminărilor. A lipsei prevederilor din C. proc. civ. și C. proc. pen. a legislației conexe privind asigurarea dreptului persoanei vătămate la un avocat din oficiu, a dispozițiilor art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 și art. 351 alin. (2) C. proc. pen. - neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, conform art. 24 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), art. 22 alin. (1) și (2), art. 23, art. 24 alin. (1) și (2), art. 42 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 58, art. 52 alin. (1), (2) și 3, art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) și (2) și art. 131 din Constituția României, art. 15 alin. (1) și art. 16 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2, art. 7, art. 8, art. 10, art. 13, art. 14 și altele în completare din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. A dispozițiilor art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 și art. 173 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., anume acte procesuale și procedurale comune, citarea, comunicarea actelor procedurale raportate la Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Declarația Universală a Drepturilor Omului; neprevederea dreptului persoanei vătămate/justițiabilului de beneficia de dreptul de a-i fi comunicate real orice documente de citare și a oricărui act procedural efectiv, încălcându-se dreptul la actul de justiție real, fiind mimat dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, adică de a participa după comunicarea actelor procedurale (citare, etc.) părții sau reprezentantului legal, iar nu a se prezuma, din oficiu, că actele procedurale ar fi îndeplinite după un anumit termen, încălcându-se prevederile art. 1 alin. (3) și alin. (5), art. 4 alin. (1) și alin. (2), art. 11 alin. (1) și alin. (2), art. 24 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1) și (2), art. 22 alin. (1) și (2), art. 23, art. 24 alin. (1) și (2), art. 42 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 58, art. 52 alin. (1), (2) și 3, art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) și (2) și art. 131, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) din Constituția României și art. 1, art. 2, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10, art. 17, art. 18 art. 19, art. 30 și celelalte din Declarația Universală a Drepturilor Omului privind eliminarea discriminărilor, precum și dispozițiile art. 1, art. 2. art. 3, art. 4 alin. (1) și alin. (2), art. 5, art. 6 alin. (1) și alin. (3), art. 13, art. 14, art. 17 și celelalte din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Hotărârea care formează obiectul recursului Prin decizia nr. 468 din 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate de contestatorul A.. A respins cererea de intervenție accesorie și cererile de chemare în garanție și "responsabile civilmente" a unor instituții și persoane, precum și contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 283 din 28 iunie 2021 pronunțate de aceeași instanță.

Recursul Împotriva deciziei nr. 468 din 21 octombrie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale anterior menționate, a formulat recurs contestatorul A.. În motivarea cererii de recurs, recurentul, constituindu-se, potrivit propriilor afirmații, într-un denunțător al corupției instituționale din România, al terorismului fiscal și judiciar, a reluat, într-o expunere extrem de amplă, aspectele susținute prin cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată în fața curții de apel, respectiv încălcarea, prin dispozițiile legale pretins neconstituționale, a pactelor și a tratatelor ratificate de Parlamentul României, care fac parte din dreptul intern, a Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și Declarației Universale a Drepturilor Omului. A susținut că nu au fost respectate decizia 2006/928 a Comisiei Europene, art. 2, art. 4 alin. (3), art. 2 și art. 10 alin. (1) al doilea paragraf, art. 19 alin. (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum și rapoartele Comisiei Europene către Parlamentul și Consiliul Europei. A solicitat deschiderea unor dosare asociate, în baza hotărârii nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost aprobat Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătoresc, respectiv art. 97 alin. (1) pct. 1-7, alin. (2) pct. 1-5, alin. (3) și alin. (4) din acest regulament. În acest sens, a cerut admiterea administrării unor probe, înregistrarea ședințelor de judecată, acordarea unor daune de 1.000.000 de euro și chemarea în garanție a unor magistrați de la diferite instanțe judecătorești. Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.

Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 8 decembrie 2021, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr.

Prin rezoluția completului din 16 decembrie 2021, s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimaților, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare. 5. Întâmpinarea și răspunsul la întâmpinare Prin întâmpinarea depusă la 6 ianuarie 2021, intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Ceilalți intimați nu au depus întâmpinare. Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare. 6. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte, cu titlu prealabil, va proceda la examinarea cererii de recurs, în raport de decizia Curții Constituționale nr. 321/09.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, prin care s-a stabilit că "…dispozițiile art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituționale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătorești de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești", recursul declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate fiind considerat "un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală". Procedând, în această modalitate, la verificarea legalității deciziei recurate, Înalta Curte reține următoarele: Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază de litigiu, oricare ar fi obiectul acesteia. Din modalitatea de redactare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. Deși prin art. 146 lit. d) teza I din Constituția României s-a conferit Curții Constituționale atribuția exclusivă de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, iar art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 stipulează că instanța de contencios constituțional decide asupra acestora, art. 29 alin. (5) teza I din același act normativ a stabilit în competența instanței judecătorești verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a excepției. Corelând aceste dispoziții legale cu circumstanțele particulare ale cauzei, Înalta Curte reține că recurentul a formulat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate în cadrul soluționării contestației în anulare declarate împotriva deciziei nr. 283 din 28 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva încheierilor pronunțate în dosarele nr. x/2020, nr. y/2020 și nr. 6/2020 privind conexarea la dosarul nr. x/2020 și a hotărârii nr. 7/25.09.2020 din dosarul nr. x/2020 ale Comisiei de acordare de compensații financiare victimelor infracțiunilor al Tribunalului Brașov, precum și, ca neîntemeiată, cererea contestatorului de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, 161, 162, 163 și 164-173 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și ale art. 257, 258, 259, 260, 261, 262, 263 și art. 264 din Legea nr. 135/2020 privind C. proc. pen. ale art. 3, 8, 9, 16, 24, 30 și 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; ale art. 21 alin. (1), și 3, art. 22 alin. (1), art. 23, 24, 27 și 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor; ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992; ale art. 80, 81, 91 și 93 C. proc. pen. și ale art. 3 alin. (1) și (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și (2), art. 80, art. 90 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (3) C. proc. civ. și ale art. 341, 347, 408, 425, 351 alin. (2) și art. 367 alin. (9) C. proc. pen. Înalta Curte constată că, în calea extraordinară de atac a contestației în anulare soluționate prin decizia nr. 468 din 21 octombrie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, obiect al recursului pendinte, recurentul a reiterat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o parte dintre excepțiile de neconstituționalitate care au fost respinse prin decizia nr. 283 din 28 iunie 2021, instanța reținând că, în cauză, nu s-a stabilit obligația timbrării, pentru a se putea invoca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013, iar cu privire la excepțiile de neconstituționalitate ale normelor din C. proc. pen., a apreciat că obiectul cauzei este de natură civilă și că nu vizează o hotărâre pronunțată de o instanță penală. Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a celorlalte dispoziții legale, instanța a constatat că este inadmisibilă, neavând legătură cu soluționarea cauzei, care se vizează soluționarea unei căi extraordinare de atac formulate împotriva unei decizii civile, întemeiate strict pe dispozițiile art. 503 C. proc. civ. Aceste statuări ale Curții de Apel Brașov sunt corecte, în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care reglementează condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale cu dispozițiile pretins neconstituționale, în sensul ca acestea să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Din această perspectivă, se impune o analiză a interesului procesual al petentului cu privire la rezolvarea excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului în care se află pricina, partea fiind cea care urmează a proba influența hotărâtoare a textelor de lege pretins neconstituționale asupra soluției procesului. Acest interes procesual nu este justificat în cauză, în raport de faptul că normele a căror neconstituționalitate s-a invocat nu au înrâurire asupra modului de soluționare a contestației în anulare formulate de petent. Cu alte cuvinte, prefigurarea unei soluții ce vizează neconstituționalitatea nu creează premisele aplicării directe a acestor norme în soluționarea căii extraordinare de atac. Corelativ acestui aspect, se constată că a fi lipsită de legătură cu cauza sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a normelor O.U.G. nr. 80/2013 invocate de recurent, de vreme ce s-a stabilit că, în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, recurentul nu datorează taxă judiciară de timbru, prin raportare la dispozițiile art. 34 din Legea nr. 211/2004 și art. 28 din ordonanță. Aceeași concluzie se impune și asupra efectului pe care l-ar putea avea soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor C. proc. pen. invocate de recurent, dată fiind natura civilă a cauzei deduse judecății, căreia nu îi sunt aplicabile norme de drept procesual penal. Cât privește dispozițiile art. 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, 161, 162, 163 și 164-173 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a căror neconstituționalitate o susține recurentul, Înalta Curte apreciază că nici acestea nu pot determina sesizarea Curții Constituționale, întrucât normele menționate privesc citarea și comunicarea actelor de procedură în procesul civil în cadrul căruia recurentul a participat la ședințele de judecată, a depus cereri și înscrisuri, atât în format fizic cât și electronic, și-a susținut cererile în instanță, luând cunoștință de toate lucrările dosarului, nefiind indicate de către acesta în mod concret principii cu valoare constituțională încălcate prin modalitatea în care legiuitorul a conceput textele de lege menționate. Prin raportare la considerentele expuse, Înalta Curte reține că nici neconstituționalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) și (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (3) C. proc. civ. invocată de recurent nu a fost susținută de o motivare corespunzătoare a modalității concrete în care textele de lege încalcă principiile de ordin constituțional, pentru a se verifica, astfel, legătura acestora cu cauza dedusă judecății în raport de modalitatea de soluționare a contestației în anulare. Înalta Curte apreciază, astfel, că sunt legale constatările deciziei recurate, potrivit cărora recurentul nu a justificat legătura textelor legale pretins neconstituționale, în raport de prevederile legii fundamentale. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.