ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10/2022

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

La data de 06 mai 2021 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, sub nr. x/2021, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 7 din 25 septembrie 2020 pronunțate în dosarul nr. x/2020 și a încheierilor de ședință din 21 septembrie 2020 pronunțate în dosarele nr. x/2020, nr. y/2020 și nr. 6/2020 ale Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, constituită la nivelul Tribunalului Brașov (în continuare, Comisia).

Prin decizia civilă nr. 283 R din 28 iunie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea contestatorului de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție; a respins, ca inadmisibilă, cererea astfel cum a fost formulată de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene; a respins, ca inadmisibile, cererile contestatorului A. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepțiile de neconstituționalitate invocate în prezenta cauză referitor la: art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164-173 din Legea nr. 134/2010 și art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2020; art. 3, art. 8 art. 9, art. 16, art. 24, art. 30, art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 ainl 1-3, art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor; art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992; art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 C. proc. pen. și art. 3 alin. (1)-(2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1)-(2), art. 80, art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ. art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2), art. 367 alin. (9) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva încheierilor pronunțate în dosarele nr. x/2020, nr. y/2020 și nr. 6/2020 privind conexarea la dosarul nr. x/2020 și a Hotărârii nr. 7/25.09.2020 din dosarul nr. x/2020 ale Comisiei de acordare de compensații financiare victimelor infracțiunilor din cadrul Tribunalului Brașov; a stabilit onorariul avocatului desemnat de Baroul Brașov în prezenta cauză în cuantum de 723 RON, onorariu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și rămâne în sarcina statului; a respins, ca neîntemeiată, cererea contestatorului de acordare de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 283 R din 28 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs petentul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 28 iulie 2021, sub nr. x/2021, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2.

În susținerea recursului, recurentul-petent a arătat că nu se justifică respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor invocate în cauză, raportat la art. 1, art. 2, art. 4, art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 23, art. 24 alin. (1) și (2), art. 52 alin. (1), (2) și (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) și (2), art. 129, art. 142 alin. (1), art. 146 lit. d) din Constituția României, art. 2, art. 7 și art. 8 din C.E.D.O., atât timp cât sesizarea este obligatorie în situația întrunirii condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

La data de 25 august 2021 (data depunerii la oficiul poștal), în termenul legal, intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În combaterea căii de atac, în raport de criticile formulate de recurentul-petent, a opinat că soluția instanței de judecată cu privire la excepțiile de neconstituționalitate invocate în cauză are la bază un raționament în concordanță cu dispozițiile legale.

Cu referire la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, intimata a susținut că excepția de neconstituționalitate, ca orice mijloc procedural, nu poate fi utilizată decât în scopul și pentru finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătura cu soluționarea cauzei.

Din aceasta perspectivă, prima instanță a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate nu îndeplinește condiția legăturii între textele de lege pretins neconstituționale și soluționarea cauzei, iar interesul recurentului-petent nu a fost dovedit în raport de utilitatea pe care soluționarea excepțiilor invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu, atâta vreme cât s-a limitat doar la a enumera texte pretins neconstituționale.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând cererea de recurs prin prisma îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, având în vedere modalitatea în care partea a înțeles să declare prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că, în examinarea cererii de recurs, prezintă relevanță decizia Curții Constituționale nr. 321/09.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, al cărui dispozitiv prevede că:

"(...) dispozițiile art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituționale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătorești de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești."

Potrivit considerentelor aceleiași decizii "21. (...) acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât și penală, acesta își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile. (…) 24. (…) obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții."

În evaluarea legalității recursului de față, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 stabilesc cerințele de admisibilitate a excepției de necosntituționalitate, aceleași cu cele de admisibilitate a cererii de sesizare a instanței constituționale, cele din urmă revenind în competența de verificare a instanței în fața căreia excepția este invocată.

Excepția de neconstituționalitate constituie un incident procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României, iar sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate reglementate de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată sau de arbitraj comercial, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu ori de către procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Dacă evaluarea primelor trei condiții dintre cele prevăzute de lege implică un examen preponderent formal, cea de-a patra cerință cumulativă, fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a circumstanțelor speței, prin evaluarea atât a aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Astfel, se observă că în cadrul examenului de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 - art. 173 din Legea nr. 134/2010, respectiv C. proc. civ. și, art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010, Curtea de Apel Brașov a apreciat în mod corect că un astfel de demers judiciar este inadmisibil, în condițiile în care prin Hotărârea nr. 7 din 25 septembrie 2020 a Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor (atacate în fața sa) nu au fost aduse în discuție aspecte ce țin de modalitatea de comunicare a actelor de procedură.

Înalta Curte, notând și că scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune formal juridicției constituționale orice dispoziției legală, ci de a împiedica o judecată și pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională, astfel că, apreciază că remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de recurent în concordanță cu finalitatea sa, respectivpentru a se asigura armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală.

În plus, nemulțumirea generică a recurentului-petent legată de comunicarea actelor de procedură nu reprezintă o chestiune care să atragă îndeplinirea condiției de admisibilitate, atât timp cât se invocă o pretinsă neconstituționalitate a unor norme ce aparțin dreptului procesual civil și dreptului procesual penal, care nu au, însă, incidență în pricina ce a fost dedusă judecății în fața Curții de Apel Brașov.

Pentru aceleași considerente, ale neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, art. 8 art. 9, art. 16, art. 24, art. 30, art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Cum obiectul prezentei cauze îl reprezintă contestația formulată împotriva unor hotărâri ale Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor în raport de care dispozițiile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu cele ale art. 34 din Legea nr. 211/2004 prevăd scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, o atare împrejurare nu impune sesizarea Curții Constituționale în vederea verificării respectării legii fundamentale, nici în ceea ce privește prevederile O.U.G. nr. 80/2013.

Cu privire la sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 C. proc. pen. și art. 3 alin. (1) și alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și alin. (2), art. 80, art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ., precum și a prevederilor art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2), art. 367 alin. (9) C. proc. pen., Curtea de Apel Brașov a arătat că și aceasta este inadmisibilă, întrucât normele contestate nu au legătură cu soluționarea contestației deduse judecății și, mai mult, motivarea în sine a petentului nu are nicio legătură cu textele criticate, textul de referință fiind unul general, fără a se arăta concret în ce constă neconstituționalitatea fiecărui text în raport cu textul Constituției ce se afirmă a fi încălcat.

O astfel de argumentare este corectă în sensul în care, pe de o parte, sub aspectul legăturii dispozițiilor legale pretins neconstituționale cu soluționarea cauzei, decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret în desfășurarea procesului, cerința relevanței pentru cauză fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți.

Pe de altă parte, partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu se poate limita doar la a indica textele de lege pe care dorește să le supună controlului de constituționalitate, ci are obligația să argumenteze pertinent cererea prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu prevederilor constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Condiția inexistenței legăturii cu cauza se reflectă și asupra cererii de sesizare a Curții Constituționalecu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, reținându-se, pe de o parte, că dispozițiile pretins neconstituționale nu sunt aplicabile cauzei, întrucât instanța nu a fost învestită cu soluționarea recursului în baza actului normativ evocat, iar, pe de altă parte, autorul excepției tinde, în realitate, la modificarea textului de lege ce reglementează termenul de 48 de ore în care se poate exercita o astfel de cale de atac, chestiune ce excedează competenței Curții Constituționale, îndrituită a se pronunța numai asupra constituționalității legilor sau ordonanțelor supuse controlului, modificarea legii fiind atributul exclusiv al legiuitorului.

Și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor în mod corect a fost reținută ca inadmisibilă, deoarece, astfel cum s-a apreciat, dispozițiile legale criticate trebuie să producă un efect concret asupra cursului litigiului și, implicit, asupra situației juridice în proces a părții titulare a excepției de neconstituționalitate, aspecte a căror examinare presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și petinenței pentru soluționarea cauzei.

Or, dispozițiile pretins neconstituționale referitoare la procedura de acordare de către stat a compensațiilor financiare victimelor unor infracțiuni nu își găsesc aplicabilitate concretă în cadrul judecării contestației atâta timp cât argumentele care au stat la baza respingerii cererilor contestatorului s-au întemeiat pe inexistența calității de victimă și finalizarea dosarelor penale cu privire la care s-a solicitat asistența judiciară, context ce nu a justificat reținerea discriminării reclamate.

Drept urmare, nefiind întrunită una dintre condițiile de admisibilitate, reglementate de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale, anume legătura cu soluționarea cauzei a dispozițiilor legale pretins neconstituționale, Înalta Curte reține legalitatea deciziei atacate, în ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibile a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate formulate în fața curții de apel.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei civile nr. 283 R din 28 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2022.