ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 519/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei:

Prin decizia nr. 435/R/2020 din 08 octombrie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins contestația formulată de contestatorul A. împotriva hotărârii nr. 1 din data de 02 iulie 2020, pronunțată de Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor unor infracțiuni, din cadrul Tribunalului Brașov.

De asemenea, a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii recurentului A. de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei civile nr. 435/R/2020 din 8 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs A..

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția din 19 noiembrie 2020, a dispus comunicarea recursului către intimați, fiind fixat termen de judecată la data de 20 ianuarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului. S-a dispus ca recurentului să i se pună în vedere să depună un exemplar al cererii de recurs care să conțină semnătura sa, în original, sub sancțiunea anulării acesteia, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte examinând cu prioritate îndeplinirea condițiilor de formă ale cererii de recurs, prevăzute sub sancțiunea nulității, reține că potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiași text de lege dispune că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În cauză, recurentului i s-a comunicat prin citația emisă la data de 25 noiembrie 2020, primită personal de acesta la data de 09 decembrie 2020, conform dovezii aflate la dosar, obligația de a depune un exemplar semnat al cererii de recurs sub sancțiunea anulării acesteia, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 196 C. proc. civ. partea nu s-a conformat obligației stabilite de instanță în sarcina sa.

Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din C. proc. civ., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanță nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiția ca dreptul să nu fie afectat în substanța sa. O limitare a dreptului de acces la instanță nu se conciliază cu art. 6 din Convenție decât dacă urmărește un scop legitim și există un raport de rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a prevederilor art. 6 din Convenție. S-a reținut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmărește a impune reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește buna administrare a justiției. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță (art. 6 din Convenție), reținând că reclamanta a fost informată de instanță asupra omisiunii sale și de sancțiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Deși în speța redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din C. proc. civ., aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziția, de principiu, a instanței de contencios european cu privire la soluțiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, cum este și cazul în speță, atunci când limitările impuse îndeplinesc condițiile enunțate și standardele Curții în această materie.

În raport de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de petentul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei civile nr. 435/R/2020 din 8 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, ca nesemnat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de petentul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei civile nr. 435/R/2020 din 8 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, ca nesemnat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2021.