ÎCCJ, Decizia nr. 384/2021

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, printre altele, a fost respinsă cererea formulată de A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor: art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 și art. 351 alin. (2) din C. proc. pen. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României; art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 și art. 351 alin. (2) din C. proc. pen.. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României; art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii, din cuprinsul dispozitivului Sentinței penale nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, A. a formulat recurs.

Prin Decizia nr. 575 din data de 9 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 și art. 351 alin. (2) din C. proc. pen.. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României; art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii, din cuprinsul dispozitivului Sentinței penale nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Pentru a dispune astfel, secția penală, a instanței supreme a reținut că potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, s-a reținut că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume: excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă; excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte, secția penală, a constatat că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de recurentul A. într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Brașov, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 și art. 351 alin. (2) din C. proc. pen. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României; art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția privind legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, s-a reținut că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014).

Din actele aflate la dosar, s-a constatat că recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții legale în cauza aflată pe rolul Curții de Apel Brașov, ce are ca obiect o cerere de strămutare formulată de acesta.

Astfel, s-a reținut că recurentul a declarat recurs împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 - art. 264 din C. proc. pen. referitoare la citarea și comunicarea actelor de procedură; art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., referitoarea la posibilitatea suspendării cauzei în ipoteza ridicării unei excepții de neconstituționalitate; art. 341 din C. proc. pen., referitoare la soluționarea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată de către judecătorul de cameră preliminară; art. 347, 408, 425 din C. proc. pen. referitoare la căile de atac, respectiv a contestației din faza de cameră preliminară și a apelului; art. 351 din C. proc. pen., referitoare la oralitatea, nemijlocirea și contradictorialitatea judecății; art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, referitoare la soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale și calea de atac, precum și împotriva unor dispoziții legale din cuprinsul O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și a unor dispoziții din cuprinsul Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii.

Din această perspectivă, instanța supremă a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată nu îndeplinește una din condițiile cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, și anume nu are legătură cu soluționarea cauzei, respectiv cu soluționarea cererii de strămutare a dosarului penal nr. x/2020 al Tribunalului Brașov.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, s-a reținut că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Înalta Curte, secția penală, a subliniat și faptul că scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicției constituționale orice dispoziție legală așa cum a susținut recurentul A., ci de a împiedica o judecată și pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională. Astfel, s-a apreciat că remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit în concordanță cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, iar soluția dispusă prin hotărârea recurată este legală.

Împotriva Deciziei nr. 575 din data de 9 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, recurentul A. a formulat contestație, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 22 noiembrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de recurent, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Raportând dispozițiile legale incidente la cauza dedusă judecății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că recurentul A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva Deciziei nr. 575 din data de 9 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, hotărâre prin care a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 și art. 351 alin. (2) din C. proc. pen. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României; art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii, din cuprinsul dispozitivului Sentinței penale nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

În acest context, Completul de 5 Judecători al instanței supreme reține că potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

În raport cu aceste dispoziții legale, se constată că legea specială a prevăzut posibilitatea atacării cu recurs numai a încheierii prin care se dispune respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, nu și a hotărârii prin care se soluționează calea de atac a recursului declarată împotriva acestei încheieri.

Astfel, Completul de 5 Judecători al instanței supreme reține că, în privința hotărârii prin care se soluționează recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a instanței de control constituțional, nu a fost reglementat un alt grad de jurisdicție, această hotărâre având caracter definitiv.

În aceste condiții, se constată că recurentul A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

În consecință, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 575 din data de 9 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul recurent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 575 din data de 9 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2021.

GGC - ED