ÎCCJ, Secția penală

Asupra contestației în anulare de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 241/A din data de 12 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuenta A. împotriva Sentinței penale nr. 24 din data de 14 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2021, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, în esență, s-a reținut că revizuenta A. a invocat prin cererea de revizuire incidența cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., arătând, în esență, că faptele noi constau în aceea că prin Sentința civilă nr. 11900 din 09 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. x/2009, Judecătoria Brașov a reținut că singurul moștenitor al defunctului B. este numita C., astfel încât suma de 900.000 euro urma să îi revină exclusiv acesteia, împrejurare de natură să conducă la o soluție de achitare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969, onorariul de succes de 7% fiind aplicat, în opinia acesteia, în mod corect.

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte a constatat că, în mod corect, judecătorul fondului a stabilit că împrejurările la care revizuenta a făcut trimitere în cererea formulată nu sunt de natură a conduce la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să permită revizuirea și nu au aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțate, motiv pentru care, s-a apreciat că, în cauză, nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen.

Astfel, în acord cu prima instanță, Înalta Curte a observat că revizuenta a invocat exclusiv în mod formal cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., de vreme ce, în cuprinsul cererii de revizuire, nu a făcut referire la fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanțele care au dispus condamnarea sa. A adus critici hotărârilor judecătorești de condamnare și modului în care a fost administrat probatoriul pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești. Astfel, în cuprinsul cererii, revizuenta a reiterat aceleași apărări formulate pe parcursul judecării cauzei în fond și apel, sens în care a făcut trimitere la probele aflate la dosar, cărora, însă, le-a dat o altă interpretare, susținând că acestea relevă nevinovăția sa sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969, pentru care a fost condamnată.

Or, în condițiile în care toate aspectele învederate în cuprinsul cererii de revizuire au fost cunoscute de către instanțele ordinare, fiind aduse în discuție chiar de către inculpată, prin intermediul apărărilor formulate, și au fost analizate atât în fond, cât și în apel, în mod corect, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că revizuenta nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să fie de natură a conduce la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să permită revizuirea și să aibă aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțate, așa cum cer dispozițiile art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen. raportat la art. 453 alin. (4) din C. proc. pen.

Ca atare, criticile apelantei cu privire la incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a apreciat că sunt nefondate, întrucât niciuna dintre împrejurările pretinse ca fiind fapte noi nu se circumscrie acestui caz. În realitate, pe calea revizuirii se tinde la reanalizarea conținutului mijloacelor de probă pe care instanța și-a fundamentat soluția, a legalității și fiabilității acestora. Or, această analiză excedează limitelor cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., întrucât, prin formularea unei cereri de revizuire nu se poate ajunge, în fapt, la judecarea unui al doilea apel, prin prelungirea probațiunii sau reevaluarea probelor urmare a unor pretinse nelegalități în administrarea acestora.

În ceea ce privește critica revizuentei privind dispoziția instanței de fond de obligare a acesteia la plata sumei în cuantum de 1.500 RON către intimata C., cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând contravaloarea onorariului avocatului ales, Înalta Curte a apreciat-o că este nefondată, având în vedere că cererea de revizuire a apelantei a fost respinsă de Curtea de Apel Târgu Mureș, iar intimata C. a efectuat cheltuieli judiciare proprii în raport cu cererea introductivă a condamnatei A., dovedite cu chitanța seria x, număr 141 din 04.05.2021.

Or, făcând aplicarea art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 453 din C. proc. civ., prima instanță a reținut că demersul judiciar a fost inițiat de condamnata A., așadar cheltuielile de judecată efectuate de C., citată în calitate de intimată în proces, se impun a fi restituite de către revizuentă.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea A. a formulat contestație în anulare.

În esență, contestatoarea, invocând dispozițiile prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen. a solicitat admiterea contestației în anulare, casarea hotărârii atacate, rejudecarea în condiții legale (cu citarea acesteia) a apelului formulat împotriva Sentinței penale nr. 24 din data de 14.06.2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, cu consecința admiterii cererii de revizuire.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatoarea A., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Conform dispozițiilor art. 431 din C. proc. pen., contestația în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunța pe fondul contestației.

În această etapă procesuală instanța examinează dacă contestația în anulare privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 alin. (1) din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

În speță, obiectul prezentei contestații în anulare îl constituie Decizia nr. 241/A din data de 12 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

Prin această decizie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuenta A. împotriva Sentinței penale nr. 24 din data de 14 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2021, întrucât revizuenta a invocat exclusiv, în mod formal, cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., de vreme ce, în cuprinsul cererii de revizuire, nu a făcut referire la fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanțele care au dispus condamnarea sa.

Contestația în anulare reprezintă remediul procesual destinat, în mod esențial, înlăturării unor grave erori de drept procesual pe care le-ar putea conține o hotărâre penală definitivă. Interpretarea dată aspectelor de drept penal substanțial ori modul de evaluare a chestiunilor faptice, ambele existente într-o hotărâre penală definitivă, nu pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac, partea sau participantul interesat având la îndemână, în aceste ultime două situații, alte remedii procesuale cu caracter extraordinar.

Dată fiind natura juridică a contestației în anulare, condițiile în care poate fi promovată o astfel de contestație sunt strict și limitativ prevăzute de lege, pentru a se asigura în mod efectiv securitatea raporturilor juridice tranșate prin hotărârea definitivă.

Așadar, conform legii, hotărârile supuse contestației în anulare sunt hotărârile penale definitive prin care se soluționează acțiunea penală sau civilă exercitată într-o cauză penală, așadar, prin care instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei.

În acest sens, este, de altfel, și jurisprudența Curții Constituționale. Astfel, în Decizia nr. 705 din 28 octombrie 2021, instanța de contencios constituțional a statuat că "această cale extraordinară de atac poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 și în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre, pentru cazul în care se invocă autoritatea de lucru judecat. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. De asemenea, Curtea a reținut că această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătorești definitive și se promovează în condiții procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac (cât privește titularii, termenul de introducere, cazurile de contestație în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susținerea lor), tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituție juridică, datorat aspectului că prin aceasta se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă și care produce efecte (în același sens sunt Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în M. Of. nr. 870/20.11.2015, și Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în M. Of. nr. 86/31.01.2017). Totodată, în Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 733/21.09.2016, paragraful 18, Curtea a reținut că, indiferent de motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei." (paragraful 13).

Or, în cauză, contestatoarea A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 241/A din data de 12 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă calea de atac formulată de către revizuenta A.

Prin această decizie nu a fost soluționat fondul cauzei, astfel că, decizia atacată de contestatoarea A. prin prezenta cale extraordinară de atac nu poate fi supusă contestației în anulare, în condițiile prevăzute de art. 426 C. proc. pen.

Prin urmare, se constată că revizuenta A. a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri care nu poate fi supusă unui astfel de demers juridic, pe cale de consecință, cererea de contestație în anulare de față nu întrunește cerințele legale de admisibilitate, ceea ce atrage așadar inadmisibilitatea acesteia.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Concluzionând, în condițiile în care calea de atac de față a fost exercitată împotriva unei hotărâri care nu poate fi supusă contestației în anulare, Înalta Curte va constata că prezenta cerere de contestației în anulare este inadmisibilă, urmând a o respinge ca atare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 241/A din data de 12 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 241/A din data de 12 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 martie 2022.

GGC - NN