ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1352/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 4432 din 2 iulie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, prin care solicita anularea Deciziei nr. 96 din 27.12.2011 emisă de acesta și, în subsidiar, reducerea amenzii aplicate prin decizia contestată, precum și, pe cale accesorie, să se constate încălcarea de către pârât a dreptului la apărare și lipsa calității de contravenient a reclamantei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la cererile de a se constata lipsa calității de contravenient a reclamantei și încălcarea dreptului la apărare de către pârât.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulat de către reclamantă, în sensul de a se constata și încălcarea dreptului său la apărare de către pârât, dar și lipsa calității sale de contravenient, s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora "Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului".

S-a considerat de către instanța de fond, pe de o parte, că reclamanta solicită să se constate o situație de fapt, iar nu existența unui drept al său/inexistența unui drept al părții adverse și că pe de altă parte, aspectele pretins a fi constatate de către reclamantă nu constituie decât considerente ce țin de fondul cauzei, urmând a fi astfel avute în vedere la soluționarea cauzei pe fond, astfel că s-a apreciat că sunt inadmisibile cererile reclamantei de a se constata lipsa calității de contravenient a acesteia și încălcarea dreptului la apărare de către pârât.

Cu privire la fondul cauzei s-a arătat de către instanța de fond că în temeiul Ordinului nr. 300/27.08.2008 s-a dispus efectuarea unei investigații pe piața serviciilor de transport auto în regim de taxi din municipiul Târgu Mureș, cu privire la posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, de către agenții economici implicați în activitatea de taximetrie, investigația fiind finalizată prin încheierea raportului depus la dosar și emiterea Deciziei de sancționare nr. 96 din 27.12.2011, act de asemenea depus la dosar.

Prin actele anterior menționate, inspectorii de concurență au reținut că întreprinderile verificate au realizat o practică anticoncurențială, constând în stabilirea concertată a tarifelor de transport persoane în regim de taxi, restricționând concurența prin fixarea unor tarife unice pe piața serviciului de transport persoane în regim de taxi din municipiul Târgu Mureș.

Pentru a concluziona astfel, inspectorii de concurență au constatat că în zilele de 05, 06, 07 martie 2007, operatorii de pe piața de taximetrie din Municipiul Târgu Mureș reprezentând dispeceratele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. A. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L. au solicitat prin comenzi scrise societăților de servisare modificarea tarifelor în aparatele de taxat.

Solicitările părților implicate au vizat un număr de 614 taximetre dispecerizate, reprezentând 84,92% din totalul de 723 autorizații stabilite de către autoritatea locala in conformitate cu prevederile HCL nr. 117/06.04.2006.

În aceleași zile, societățile de servisare S.C. I. S.R.L. Târgu Mureș și S.C. J. S.R.L. Targu Mureș au emis facturi către părțile implicate, pentru contravaloarea serviciului de modificare a tarifelor in taximetre.

Începând cu datele menționate, în cadrul dispeceratelor S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. A. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L. și S.C. H. S.R.L. s-a procedat la modificarea efectivă a tarifelor, fiind stabilit un tarif de distanță la valoarea comună de 1,50 RON/km, un tarif de pornire la valoarea comună de 1,50 RON, un tarif de staționare de 15,00 RON/oră, un tarif de distanță pe timp de noapte de 1,70 RON/km și un tarif de exterior de 2,00 RON/km.

Aceleași tarife au fost practicate și în perioada următoare, până la 31 iulie 2010 de către șase din societățile anterior menționate, printre care și societatea reclamantă în cauza de față.

S-a subliniat de către instanța de fond că dispeceratul S.C. A. S.R.L. a comandat modificarea tarifelor în zilele de 05, 06 și 07 martie 2007 pentru autoturismele proprii.

Așadar, situația de fapt avută în vedere de inspectorii de concurență vizează:

- stabilirea unui tarif unitar de către toate cele 8 societăți comerciale menționate în raportul investigației;

- stabilirea acestui tarif prin aceeași modalitate, respectiv comanda adresată de societățile în discuție societăților de servisare S.C. J. S.R.L. și S.C. I. S.R.L., în sensul modificării tarifelor la un nivel unitar;

- stabilirea acestui tarif în intervalul 5-7 martie 2007.

Reclamanta nu a contestat această situație de fapt, dovedită de altfel prin înscrisurile depuse la dosar de către Consiliul Concurenței, respectiv comenzile și facturile privind contravaloarea serviciului de modificare a tarifelor existente pe aparatele de taxat ale autoturismelor dispecerizate de societățile verificate, rapoartele sumar MF, ci a afirmat că stabilirea unui tarif unitar pentru activitatea de transport persoane în regim de taxi nu constituie rezultatul unei înțelegeri și nici o practică interzisă prin dispozițiile Legii nr. 21/1996, afirmație susținută prin raportare la motivele prezentate în cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește existența unei înțelegeri între societatea reclamantă și celelalte societăți investigate, instanța de fond a constatat că o atare împrejurare rezultă fără dubiu din probatoriul administrat în cauză.

Astfel, pe lângă dovada stabilirii unui tarif unic, măsură realizată prin setarea aparatelor de taxat în perioada 5-7 martie 2007, declarațiile obținute de inspectorii de concurență vin să sublinieze intenția societăților verificate, în sensul practicării unui tarif unic la nivelul municipiului Târgu Mureș.

În acest sens, existența unei înțelegeri cu privire la stabilirea unui preț unitar este atestată și prin declarațiile reprezentanților societăților investigate. Conform declarațiilor date cu prilejul întocmirii procesului-verbal nr. x/2008, reprezentantul S.C. K. S.R.L. a arătat că persoanele juridice și fizice care sunt afiliate la L. practică tarife unice și că s-au făcut presiuni pentru a crește tarifele la nivelul unic practicat de către ceilalți operatori.

În același sens a fost reținută și declarația conducătorului auto M. - angajat la S.C. N. S.R.L., care a arătat că în perioada martie 2007 - septembrie 2008 a participat la două sau trei ședințe organizate de L., ședințe în care au fost luate în discuție și stabilite tarifele practicate de toți taximetriștii din Târgu Mureș.

Existența acestei înțelegeri rezultă și din declarațiile administratorilor S.C. E. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., conform cărora tariful de zi - 1,5 RON/km și cel de noapte - 1,7 RON/km este practicat de toate firmele, cu excepția S.C. K., tarife ce se stabilesc în cadrul unui colectiv de conducere, fără a fi fundamentate din punct de vedere economic ci pe ideea alinierii la tarifele practicate de către ceilalți actori de pe piață.

În același sens, prin adresa nr. x/2008 administratorul unei societăți investigate comunică autorității pârâte faptul că tarifele pentru activitatea de taximetrie se stabilesc de către L. și este comunicată prin firma de dispecerizare, care organizează prezentarea la societatea de servisare.

Evident că în cursul investigației au fost prezentate de către administratorii celorlalte societăți puncte de vedere diametral opuse, în sensul că majorarea tarifelor aferente activității de taximetrie s-a realizat din considerente economice, în esență ca urmare a majorării costurilor de exploatare a parcurilor auto, majorării salariilor angajaților, etc., însă atare împrejurări, susceptibile să justifice o majorare a tarifului, nu explică adoptarea tarifului unic de către toate societățile investigate și sancționate de Consiliul Concurenței.

În acest context, s-a reținut că lipsa dovezilor directe cu privire la existența unei înțelegeri de stabilirea unui preț unitar pentru serviciile de taximetrie este suplinită de celelalte dovezi administrate în cursul investigației, respectiv comenzile transmise societăților de servisare în perioada 5-7 martie 2007, în vederea modificării tarifelor practicate de operatorii de transport în regim taxi la nivelul unic, modificarea efectivă a tarifelor, probată prin facturile emise de societățile de servisare și practicarea acestui tarif unic, dovedită prin rapoartele fiscale depuse la dosar.

S-a arătat că justificările furnizate de societățile reclamante în prezenta cauză cu privire la tariful stabilit în perioada 5-7 martie 2007 nu sunt plauzibile, întrucât o atare împrejurare ar presupune ca toți operatorii economici implicați să fi realizat în medie aceleași nivele ale costurilor, fapt puțin probabil.

Cu referire la legislația aplicabilă cauzei, s-a apreciat că reclamanta susține în mod greșit că Legea nr. 38/2003 a permis în mod constant practicarea unor prețuri unitare.

Într-adevăr, dispozițiile art. 13 coroborate cu art. 49 lit. c) din Legea nr. 38/2003, forma în vigoare până la data adoptării Legii nr. 265/2007, recunoșteau autorității locale dreptul de a interveni în stabilirea tarifelor de ruinare (minime) sau excesive (maxime), fără ca aceasta să presupună, ab initio, dreptul agenților economici de a opta pentru un alt tarif unitar decât cel minimal sau maximal, însă începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 265/2007, dispozițiile Legii nr. 38/2003 care permiteau autorității locale stabilirea unui tarif minim au fost eliminate.

Or, societățile investigate, între care și reclamanta a continuat practicarea tarifului unic, convenit în perioada 5-7 martie 2007 până în 31 iulie 2010, astfel că referirea la forma inițială a Legii nr. 38/2003 este irelevantă, cât timp comportamentul anticoncurențial a continuat și după modificarea acestei legi.

Afirmația reclamantei potrivit căreia nu exista obligația de fundamentare a tarifelor până la apariția Legii nr. 265/2007 s-a apreciat de către instanța de fond că nu este relevantă în cauză, întrucât o atare obligație exista sub imperiul Legii nr. 21/1996 și de o atare fundamentare chiar s-a prevalat reclamanta, susținând că majorarea tarifelor a fost justificată de creșterea costurilor de exploatare.

În ceea ce privește apărarea reclamantei, potrivit căreia în calitatea lor de dispeceri nu aveau posibilitatea de a impune tarifele aferente activității de taximetrie, s-a constatat că tariful unic reținut în decizia contestată a fost stabilit de către societățile de dispecerizare, între care și societatea reclamantă, fapt ce rezultă din probatoriul analizat anterior (comenzile de modificare a aparatelor de taxat în sensul operării unui tarif unic).

Instanța de fond a apreciat că este irelevantă cota de piață a societății reclamante.

Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr. 21/1996, prevederile art. 5 nu se aplică în cazul agenților economici sau grupărilor de agenți economici la care cifra de afaceri pentru exercițiul financiar precedent recurgerii la comportamente susceptibile a fi calificate practici anticoncurențiale nu depășește un plafon stabilit anual de către Consiliul Concurenței și:

- cota de piață totală a agenților economici implicați în înțelegerea, decizia asociației de agenți economici sau practica concertată nu depășește 5% pe niciuna dintre piețele relevante afectate, în cazul înțelegerilor, deciziilor luate de asociațiile de agenți economici sau practicilor concertate dintre agenții economici concurenți; sau

- cota de piață a fiecărui agent economic implicat în înțelegerea, decizia asociației de agenți economici sau practica concertată nu depășește 10% pe niciuna dintre piețele relevante afectate, în cazul înțelegerilor, deciziilor luate de asociațiile de agenți economici sau practicilor concertate dintre agenții economici care nu sunt concurenți.

Însă, în conformitate cu prevederile alin. (2) al art. 8 limitele prevăzute la alin. (1) nu sunt aplicabile practicilor anticoncurențiale interzise prin prevederile art. 5, atunci când acestea privesc prețuri, tarife, acorduri de partajare a pieței sau licitații.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului la apărare al reclamantei, prin îngrădirea accesului la informațiile confidențiale, s-a arătat că deși reclamanta avea posibilitatea formulării unei cereri de consultare a documentelor confidențiale, în condițiile art. 44 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, nu a uzat de această posibilitate.

S-a constatat că în mod întemeiat a reținut Consiliul Concurenței în sarcina societății reclamante săvârșirea contravenției prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, constând în înțelegerea convenită cu S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. A. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L. și S.C. H. S.R.L., cu privire la stabilirea tarifului unitar pentru serviciile de transport în regim de taxi, utilizat de operatorii dispecerizați, urmată de practicarea acestui preț respectiv tariful unic de distanță la valoarea de 1,50 RON/km; tariful unic de pornire la valoarea de 1,50 RON; tariful unic de staționare la valoarea de 15,00 RON/oră; tariful unic de distanță pe timp de noapte la valoarea de 1,70 RON/km și tariful unic de exterior la valoarea de 2,00 RON/km.

S-a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată și în ceea ce privește individualizarea sancțiunilor aplicate, pentru următoarele considerente:

Conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, încălcarea art. 5 alin. (1) din lege se sancționează cu amendă de la 0,5% până la 10% din cifra de afaceri totală realizată de întreprinderile implicate în anul anterior sancționării.

La individualizarea sancțiunilor Consiliul a avut în vedere Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute de art. 51 din Legea concurentei nr. 21/1996, republicata, cu completările si modificările ulterioare, puse în aplicare prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurentei nr. 420/2.09.2010, publicat in Monitorul Oficial nr. 638/10.09.2010.

Faptele săvârșite de reclamantă au fost calificate ca fiind fapte de gravitate mare, astfel că pârâtul a aplicat procentul de 4% din cifra de afaceri, conform Cap. II B pct. 3 lit. c) din Instrucțiuni.

Având în vedere că practica concertată reținută în sarcina reclamantei s-a desfășurat pe o perioadă medie (3 ani), Consiliul a aplicat o creștere de 30% asupra cuantumului de 4%, astfel că nivelul de bază devine 5,20%.

Pentru continuarea încălcării după declanșarea procedurii, Consiliul Concurenței a reținut circumstanța agravantă în procent de 10% din nivelul de bază, iar pentru circumstanța atenuantă constând în comportament anticoncurențial încurajat de legislația existentă, a aplicat o reducere de 10% din nivelul de bază, astfel că în mod corect a fost aplicată reclamantei amenda în procent de 5,20% din cifra de afaceri.

În ce privește susținerea reclamantei, s-a reținut că ar fi trebuit aplicată sancțiunea amenzii raportat la cifra de afaceri, cu luarea în considerare a sumelor datorate cu titlu de obligații fiscale, se reține că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 21/1996, cifra de afaceri vizată în art. 8 și 14 este suma veniturilor realizate din vânzările de produse și/sau din prestările de servicii realizate de agentul economic în cursul ultimului exercițiu financiar, din care se scad sumele datorate cu titlu de obligații fiscale și valoarea contabilizată a exporturilor efectuate direct sau prin mandatar.

Cu toate acestea, se constată că reclamanta nu a depus niciun act la dosar din care să rezulte cuantumul obligațiilor fiscale invocat, de 54.959, astfel că cifra de afaceri 2010 nu era de 1.628.173, ci de 1.573.214 .

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii, cu consecința anulării deciziei contestate; în subsidiar, a solicitat, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs a fost criticată soluția instanței de fond pentru nemotivare, având în vedere că aceasta nu s-a pronunțat asupra următoarelor aspecte:

- solicitarea de a se analiza incidența dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, respectiv că taximetria era un sector economic unde concurența era exclusă sau substanțial restrânsă prin efectul legii;

- criticile privind lipsa dovezilor directe și nu a motivat respingerea apărării în raport de Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1358/5.03.2007 sau în raport de jurisprudența europeană reprezentată prin cazurile T36/91-ICI și T-30/91 Solvay;

- criticile privind micșorarea nejustificată a pieței relevante și limitarea acesteia într-un mod neîntemeiat și fără explicație efectivă la segmentul operatorilor dispeceri;

- criticile privind aplicarea în mod discriminatoriu și tendențios a sancțiunilor stabilite, restrânse în mod nejustificat la activitatea de dispecerat taxi.

Recurenta a arătat că absența motivării unei hotărâri judecătorești are semnificația necercetării fondului cauzei și ar duce la casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, în temeiul art. 261 alin. (1) pct. 5 coroborat cu art. 297 C. proc. civ. și raportat la art. 304

1

C. proc. civ.

Un al doilea motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că sentința este lipsită de temei legal și/sau aplicarea greșită a legii.

S-a arătat de către recurentă că instanța de fond a aplicat în motivare un temei de drept greșit în ceea ce privește momentul stabilirii acestor tarife, respectiv 05 - 07 martie 2007.

La acel moment nu exista în legea specială aplicabilă, legea taximetriei, obligația fundamentării tarifelor, iar instanța de fond a aplicat eronat legea valabilă în acel moment pentru că fundamentarea tarifelor a apărut ulterior, prin modificările aduse Legii nr. 38/2003 prin Legea nr. 265/2007.

S-a arătat de către recurentă că deși instanța de fond a reținut vinovăția dispeceratelor față de modificarea tarifelor, nu rezultă că aceste societăți de dispecerizare au stabilit acel tarif, ci doar că au emis comanda de modificare, comandă care nu poate echivala cu stabilirea sau impunerea unui preț în lipsa dovezilor clare și directe ce le-ar putea ține vinovate.

Recurenta susține că privitor la stabilirea tarifelor, sentința cuprinde și dispoziții contradictorii pentru că pe de o parte, s-a reținut că stabilirea tarifelor se face de către L., iar pe de altă parte, că stabilirea se face în "cadrul unui colectiv de conducere".

A fost criticată soluția instanței de fond și în privința capătului de cerere privind reducerea amenzii stabilite, reținându-se că nu s-a făcut dovada din care să rezulte cuantumul obligațiilor fiscale invocate de 54.959 RON, deși la dosarul cauzei au fost depuse toate documentele contabile necesare - balanța de verificare, bilanț.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304

1

, art. 304 pct. 7, 8 și 9, art. 261 alin. (1) pct. 5 și art. 297 C. proc. civ.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost investită cu soluționarea cererii de anulare a Deciziei Consiliului Concurenței nr. 96/27.12.2011 și exonerarea de la plata amenzii, în principal, iar în subsidiar la reducerea amenzii aplicate.

Prin această decizie, reclamanta a fost sancționată cu o amendă de 84.665 RON reprezentând 5,20% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2010.

Referitor la primul motiv de recurs privind motivarea hotărârii, respectiv art. 304 pct. 7 C. proc. civ. raportat la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească cuprinde, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, iar nemotivarea hotărârii reprezintă o necercetare a fondului cauzei, însă, în speță, hotărârea instanței de fond a fost motivată cu respectarea dispozițiilor legale.

Astfel, instanța de fond a făcut referiri la activitatea de taximetrie și la modul cum era reglementată această activitate prin Legea nr. 38/2003, atât anterior cât și după modificările aduse prin Legea nr. 265/2007.

În motivarea instanței de fond, prin indicarea probelor ce atestă înțelegerea anticoncurențială pentru stabilirea unui tarif unic la nivelul municipiului Tg. Mureș a răspuns, implicit, apărărilor reclamantelor privind probele directe și incidența jurisprudenței C.J.U.E., în motivare nefiind obligatoriu să reia toate argumentele reclamantei invocate.

S-au făcut referiri, în motivarea instanței de fond, la apărările reclamantelor legate de cota de piață și de ce nu prezintă importanță aceasta în raport de practicile anticoncurențiale reținute în sarcina acestora ce se referă la prețuri, tarife, astfel că au fost invocate prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 21/1996.

Pentru că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu se impune nici casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În privința celui de-al doilea motiv de recurs, cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că susținerile recurentei sunt nefondate.

Așa cum s-a arătat anterior, sancționarea recurentei-reclamante s-a dispus pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru stabilirea concertată a tarifelor pe piața transportului de persoane în regim de taxi pentru că dispeceratele, începând cu zilele de 05, 06 și 07 martie 2007 au implementat și practicat același tarif de distanță de 1,50 RON/km. și alte tarife la același nivel.

Față de susținerile recurentei că instanța de fond a reținut greșit temeiul de drept în raport de momentul stabilirii acestor tarife, trebuie arătat că Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere în forma în vigoare din luna martie 2007, prevedea stabilirea unui tarif minim și unul maxim, prin hotărâre de Consiliul local, iar prin modificarea adusă prin Legea nr. 265/2007 s-a prevăzut eliminarea tarifului minim.

Dar, societățile comerciale, între care și reclamanta, au fost sancționate pentru că, deși ultima hotărâre a C.L. Târgu Mureș a fost dată la 30.09.2006, în care erau stabilite tarifele minime și maxime, ele au fost preocupate să majoreze tarifele de taximetrie pe piața locală în mod concertat, uniformizând aceste tarife, deși tariful de transport călători în regim de taxi nu trebuie stabilit în mod unic chiar dacă legea prevedea la acel moment un tarif maxim și unul minim.

Deși recurenta susține că emiterea comenzii de modificare nu echivalează cu stabilirea sau impunerea unui preț, totuși, în raport de probele administrate, se constată că întregul comportament al recurentei a fost acut în vedere, iar emiterea amenzii de modificare simultan cu cea a altor agenți economici, modificare ce viza stabilirea aceluiași tarif de către toți agenții economici ce desfășurau aceeași activitate, constituie o practică concertată, interzisă de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996.

Nici criticile referitoare la respingerea capătului de cerere privind reducerea amenzii stabilite prin decizia contestată nu sunt fondate.

Instanța de fond a respins acest capăt de cerere cu motivarea că reclamanta nu a depus nici un act la dosar din care să rezulte cuantumul obligațiilor fiscale de 54.959 RON, iar recurenta susține că a depus la dosar înscrisuri în acest sens.

Însă, indiferent dacă la dosar ar fi fost depuse înscrisuri referitoare la obligațiile fiscale, acestea sunt lipsite de relevanță.

Pentru că faptele reținute reprezentau încălcări ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței, la individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 51 din Legea nr. 51/1996 publicate în Monitorul Oficial nr. 638/10.09.2010, în forma în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 96/2011 a Consiliului Concurenței ce a fost contestată în cauză.

Conform art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței, încălcarea prevederilor acestuia constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 0,5% până la 10% din cifra de afaceri totală anterior sancționării, pentru faptele săvârșite cu vinovăție.

În cauză, individualizarea sancțiunii s-a făcut cu aplicarea instrucțiunilor publicate în anul 2010, iar amenda a fost stabilită în raport de "cifra de afaceri totală", fără a putea fi dedusă vreo sumă din această cifră, pentru că instrucțiunile nu prevăd această deducere .

În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 311

2

1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

De altfel, trebuie precizat că Decizia nr. 96/2011 a Consiliului Concurenței prin care au fost sancționați pentru aceeași faptă mai mulți agenți economici, a fost contestată în mai multe litigii, iar soluțiile pronunțate de instanța supremă au fost unitare, acelea de menținere a sancțiunilor aplicate (Decizia nr. 1317/2014 și Decizia nr. 1205/2014, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 4432 din 2 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2014.