ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4957/2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4995 din data de 7 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 257 din 12 decembrie 2017, a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea A. întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., invocând în esență faptul că hotărârea a fost comunicată la data de 22.01.2018 (ștampila poștei) și a ajuns la destinație la data de 26.01.2018 potrivit datelor de pe ștampilele aplicate de oficiul poștal de expediere și cel de destinație. În atare situație, termenul de 15 zile pentru formularea recursului începe să curgă din data de 26.01.2018 și s-a împlinit în ziua de duminică, 11.02.2018, situație care se prorogă de drept în mod valabil până în ziua de 12.02.2018, ultima zi care în care a și fost depus la Registratura instanței de fond.

Prin Notele scrise depuse la dosar la data de 18 octombrie 2021, intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată.

Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., conform căruia:

"Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când ... dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Motivele contestației în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.

Fiind un text de excepție, noțiunea de "eroare materială" nu poate fi interpretată extensiv. Greșeala instanței de recurs trebuie să fie una de fapt și nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Ipoteza reglementată de dispozițiile art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., se referă la săvârșirea unei erori materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greșit ca netimbrat, sau ca tardiv formulat, mențiuni greșite referitoare la incidente procedurale, pronunțarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

Din analiza considerentelor deciziei atacate și a situației existente la dosarul cauzei la momentul pronunțării instanței de recurs rezultă că instanța a reținut eronat data la care contestatoarea A. a primit sentința civilă nr. 257 din 12 decembrie 2017, a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

În acest sens, s-a reținut de către instanța de recurs că sentința civilă nr. 257 din 12 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată recurentei-reclamante A. la data de 23 ianuarie 2018, conform dovezii de înmânare aflate la fila x din vol. II al dosarului instanței de fond, iar cererea de recurs a fost depusă la Registratura instanței de fond la data de 12 februarie 2018.

Ceea ce nu a observat instanța de recurs este aspectul că toate actele de procedură au fost efectuate de prima instanță atât la sediul contestatoarei A. cât și la sediul apărătorului ales, sediu menționat în antetul cererii de chemare în judecată.

Conform dispozițiilor art. 194 lit. a) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată va cuprinde: numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor, iar conform lit. b) a aceluiași articol cererea de chemare în judecată va cuprinde numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător.

Reclamanta A. a îndeplinit cerințele legii arătând în cuprinsul cererii de chemare în judecată atât sediul acesteia, iar în antet a menționat atât numele, prenumele apărătorului ales, cât și sediul acestuia.

În baza acestor dispoziții legale, instanța de fond Curtea de Apel Galați a procedat la citarea reclamantei A. atât la sediul acesteia cât și la sediul profesional al apărătorului ales, așa cum rezultă din actele de procedură aflate la dosarul cauzei, dosar fond.

Instanța de recurs nu a observat că în dispozitivul sentinței recurate este menționat atât domiciliul reclamantei din comuna Cârligele, sat Dalhauți, județul Vrancea cât și sediul profesional al apărătorului ales, respectiv Galați, județul Galați, iar comunicarea sentinței recurate nr. 257/2017 din data de 12 decembrie 2017 a fost efectuată la cele două adrese anterior menționate așa cum rezultă din filele nr. x și 34 vol II - dosar fond.

Ceea ce nu a observat instanța de recurs este și împrejurarea că procedura de comunicare a sentinței civile nr. 257 la sediul reclamantei a fost viciată, întrucât pe dovada de comunicare a sentinței, la rubrica calitatea primitorului, apare mențiunea "fiică". Nu pot exista grade de rudenie între un agent comercial și persoană fizică.

Conform dispozițiilor art. 155 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.:

"Vor fi citați: 3. Persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanții săi, la sediul principal sau, atunci când este cazul, la sediul dezmembrământului lor". Ca atare, orice altă persoană care semnează, primește actul de procedură și care nu este împuternicită să efectueze o astfel de operațiune are drept consecință vicierea procedurii de citare.

În raport de această situație se observă că sentința recurată comunicată la sediul profesional al apărătorului ales din Galați a fost primită la data de 26 ianuarie 2018, iar sentința comunicată la sediul contestatoarei A. a fost primită la data de 23 ianuarie 2018, situație în care Înalta Curte va considera că sentința civilă recurată a fost în mod legal comunicată la data de 26 ianuarie 2018 la sediul profesional al apărătorului ales.

Instanța de recurs a reținut eronat că recursul a fost tardiv formulat fără să observe că sentința recurată a fost în mod legal comunicată la data de 26 ianuarie 2016 la sediul profesional al apărătorului ales.

În această situație termenul de recurs de 15 zile a început să curgă la data de 27 ianuarie 2018 și s-a împlinit la data de 12 februarie 2018. Cum cererea de recurs a fost formulată la data de 12 februarie 2018, constată Înalta Curte că instanța de recurs în mod eronat a reținut că recursul declarat de A. a fost tardiv formulat.

Această eroare materială săvârșită de instanța de recurs se circumscrie noțiunii de greșeală materială și justifică admiterea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât sunt erori evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, a căror verificare nu implică reexaminarea elementelor de fond.

Aceste erori rezultă din înscrisurile aflate la dispoziția instanței de recurs la momentul pronunțării și sunt esențiale, determinante în soluția de admitere a excepției tardivității formulării recursului. În lipsa acestora, soluția instanței de recurs ar fi fost alta, aceea de respingere a acestei excepții.

Nu prezintă relevanță în calificarea erorilor materiale ca fiind greșeli materiale în sensul legii modalitatea în care contestatoarea A. și-a conceput apărarea în recurs și dacă, prin aceasta, a determinat săvârșirea erorii materiale de către instanța de recurs, întrucât o astfel de condiționare excede prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Toate aceste constatări sunt în acord nu numai cu reglementarea internă a contestației în anulare, dar și cu principiile general aplicabile stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (care, pentru România, a început cu cauza Brumărescu).

Principiile generale privind admisibilitatea unei căi extraordinare de atac au fost reiterate de Curte în cauza Mitrea c. României.

Deși instanța europeană a afirmat constant că respectarea dreptului la un proces echitabil și principiul securității raporturilor juridice impun exigența conform căreia nicio parte nu este îndreptățită să solicite judecarea unei cauze în care a fost dată o decizie definitivă și executorie, pentru simplul motiv de a obține o judecată pe fond și o nouă hotărâre (cauza Bartos c.României), aceeași instanță a precizat că aceste principii nu au caracter absolut și că redeschiderea unei proceduri judiciare ar fi compatibilă cu textul Convenției doar în anumite circumstanțe excepționale, situații numite de Curte "defecte fundamentale" ale hotărârii.

Curtea însăși recomandă, uneori, redeschiderea unor procese, ca fiind cea mai potrivită măsură reparatorie, atunci când procedurile derulate în fața instanțelor naționale nu au respectat cerințele art. 6 din Convenție (de exemplu, cauza Lungoci c.României).

Aplicând aceste principii la circumstanțele cauzei supuse judecății, Înalta Curte constată că greșeala materială săvârșită de instanța de recurs prin neobservarea unor înscrisuri esențiale calculării termenului de recurs, împrejurare de natură să afecteze în substanța sa dreptul de acces la justiție al reclamantei A. se încadrează, ca natură și gravitate, în noțiunea de "defecte fundamentale" pentru a permite desființarea deciziei și rejudecarea recursurilor.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 și art. 508 C. proc. civ. se va dispune admiterea contestației în anulare formulată de contestatoarea A. anularea Deciziei nr. 4955/07 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal și fixează termen pentru rejudecarea recursului la data de 11 martie 2022 cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea A.. împotriva Deciziei nr. 4955 din 07 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2015, anulează decizia nr. 4955 din 07 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fixează termen în vederea soluționării recursului la data de 11 martie 2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2021.

Procesat de GGC - LM