ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3577/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. au chemat în judecată pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: admiterea contestației formulate împotriva dispoziției Secretarului General al CSM nr. 5/11.01.2017 și modificarea art. 1 din aceasta în sensul stipulării dreptului reclamanților de a beneficia de drepturile salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON (care nu include majorarea de 10% prevăzută prin Legea nr. 293/2015), începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015); obligarea pârâtului Institutul Național al Magistraturii la plata diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut reclamanții prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 405 RON și venitul efectiv plătit, de la data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) până la data de 01.10.2016 (data emiterii dispoziției nr. 5/11.01.2017 a Secretarului general al CSM), actualizată cu rata inflației; obligarea pârâtului Institutul Național al Magistraturii la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei menționate la pct. II, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective a acestui debit. Reclamantul D. a depus cerere completatoare, invocând argumente suplimentare pentru admiterea plângerii, precum și practica judiciară recentă în materia stabilirii drepturilor salariale ale magistraților și ale personalului asimilat acestora, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 Iei (care nu include majorarea de 10% prevăzută prin Legea nr. 293/2015), începând cu data de 9 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015).

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4346 din 14 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Institutului Superior al Magistraturii și a fost admisă cererea reclamanților în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii. A fost anulată dispoziția nr. x/2.03.2017, emisă de Secretarul General al Consiliului Superior al Magistraturii, în privința reclamanților și dispoziția nr. x/11.01.2017, emisă de Secretarul General al Consiliului Superior al Magistraturii, în privința reclamanților. Totodată s-a dispus obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii să emită pentru reclamanți dispoziție de salarizare prin care să recalculeze indemnizația de încadrare, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON; a fost obligat pârâtul Institutul Superior al Magistraturii la plata diferențelor rezultate în urma emiterii noii dispoziții, începând cu 9.04.2015 până la data de 1.10.2016, actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data scadenței fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 4346 din 14 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii au declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate. 3.1 Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că reclamanții au dreptul la o indemnizație de încadrare începând cu data de 09.04.2015 prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON. Prin raportare la Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale s-a arătat că, prin Dispoziția nr. 5/11.01.2007 a Secretariatului Consiliului Superior al Magistraturii, în mod corect au fost stabilite drepturile salariale având în vedere valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 01.10.2016, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 57/2015 și al Ordinelor nr. 283/25.10.2016 și nr. 350/28.11.2006 emise de Președintele Înaltei Curți de Casați și Justiție. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 3.2 Recurentul-pârât Institutul Național al Magistraturii, prin recursul formulat, a solicitat, în principal, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și, în consecință admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea plângerii formulate ca fiind netemeinică și nelegală și respingerea capetelor de cerere privind actualizarea sumelor pretinse cu rata inflației și plata dobânzii legale. A criticat soluția instanței de fond, în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, prin raportare la dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, apreciind că instanța în mod eronat a respins această excepție. Totodată, a susținut că soluția primei instanței este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, prin raportate la prevederile Legii nr. 83/2014 și ale Legii nr. 71/2015 și că, în mod corect CSM a stabilit, prin Dispoziția nr. 5/11.01.2017 drepturile salariale ale intimaților-reclamanți, prin raportare la un VRS de 405 RON, începând cu data de 01.10.2016. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Recurentul-pârât Institutul Național al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare la recursul promovat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a solicitat admiterea acestuia.

Procedura de soluționare a recursurilor În temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din data de 29 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 19 noiembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților, ulterior fiind acordate termene la 4 martie 2021 și 10 iunie 2021. Recurentul-reclamant D. a transmis la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea recursului promovat de Institutul Național al Magistraturii și menținerea sentinței instanței de fond. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanții au formulat contestație împotriva dispoziției Secretarului General al CSM nr. 5/11.01.2017 solicitând modificarea art. 1 din aceasta în sensul stipulării dreptului reclamanților de a beneficia de drepturile salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON (care nu include majorarea de 10% prevăzută prin Legea nr. 293/2015), începând cu data de 09 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015); obligarea pârâtului Institutul Național al Magistraturii la plata diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut reclamanții prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 405 RON și venitul efectiv plătit, de la data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) până la data de 01.10.2016 (data emiterii dispoziției nr. 5/11.01.2017 a Secretarului general al CSM), actualizată cu rata inflației; obligarea pârâtului Institutul Național al Magistraturii la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei menționate la pct. II, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective a acestui debit. Prin sentința recurată a fost admisă cererea reclamanților și anulate dispozițiile nr. 50/2.03.2017 și nr. 5/11.01.2017, emise de Secretarul General al Consiliului Superior al Magistraturii, în privința reclamanților. S-a dispus obligarea pârâtului CSM să emită pentru reclamanți dispoziție de salarizare prin care să recalculeze indemnizația de încadrare, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON și obligarea pârâtul INM la plata diferențelor rezultate în urma emiterii noii dispoziții, începând cu 9.04.2015 până la data de 1.10.2016, actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data scadenței fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective. Înalta Curte reține că, astfel cum rezultă din notele scrise depuse la dosar de Institutul Național al Magistraturii, la datele de 13.08.2018 și respectiv 27.01.2020, au fost emise deciziile directorului INM nr. 170/2018 și nr. 08/2020. Prin decizia nr. 170/2018 emisă de Directorul Institutului Național al Magistraturii la data de 13.08.2018 s-au stabilit următoarele: "Art. 1 În perioada 09.04.-30.11.2015 personalul de instruire de specialitate juridică și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Institutului Național al Magistraturii este salarizat prin acordarea valorii de referință sectorială în sumă de 421,36 RON, respectiv valoarea de referință sectorială de 405 RON + 4 %, procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008. Art. 2 Începând cu data de 01.12.2015, personalul de instruire de specialitate juridică și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Institutului Național al Magistraturii sunt salarizați prin acordarea valorii de referință sectorială în sumă de 463,5 RON, respectiv valoarea de referință sectorială de 405 RON + 4 %, procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008 + 10%, procent prevăzut de Legea nr. 293/2015. (…)" De asemenea, prin decizia nr. 08/2020 emisă de Directorul Institutului Național al Magistraturii la data de 27.01.2021 s-a reținut că: "Art. 1 În perioada 01.01.2017 - 31.12.2017 personalul de instruire și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Institutului Național al Magistraturii beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON, drepturile salariale ale acestora recalculându-se în mod corespunzător.(...)." Înalta Curte constată că prin deciziile anterior menționate s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale intimaților-reclamanți prin raportare la o valoare de referință sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acțiune. Luând în considerare și dispozițiile O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției prin care s-a stabilit plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției aferente perioadei 9 aprilie 2015 - 30 iunie 2018, Înalta Curte constată că acțiunea reclamanților a rămas fără obiect, motiv pentru care urmează a fi respinsă ca atare. Totodată, Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 29 și art. 32 din C. proc. civ., reținând că unul dintre elementele acțiunii civile este, alături de părți și cauză, obiectul cererii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac. 1. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de declarate de Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii, va casa, în parte, sentința recurată și rejudecând: va respinge acțiunea, ca rămasă fără obiect; va menține soluția pronunțată cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive.