ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5863/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 03.07.2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat anularea Deciziei nr. 20262/13.06.2019 data Fondul de Garantare a Asiguraților și obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de despăgubire în favoarea reclamantului; obligarea pârâtului la plata sumei de 95.000 euro sau echivalentul în RON la data plății reprezentând prejudiciul (daune morale și materiale) suferit de reclamant ca urmare a accidentului rutier din data de 24.08.2016 precum și a dobânzii legale de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a sumei și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 50 din data de 21.01.2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis e excepția perimării invocată din oficiu, a constatat perimată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a respins cererea de repunere a cauzei pe rol ca fiind rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței civile nr. 50 din data de 21.01.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în conformitate cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se poate formula recurs când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, iar potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 se poate formula recurs când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept.

Instanța de fond a constatat din eroare că ar fi intervenit perimarea acțiunii formulate împotriva Deciziei nr. 20262/13.06.2019 dată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, neținând cont de dispozițiile Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență de pe teritoriul României.

Potrivit art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 s-a stabilit că:

"Prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep sa curgă, iar dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret".

Starea de urgență a fost instituită pe întreg teritoriul României între 16.03.2020 și 15.05.2020, iar potrivit acestui act normativ, toate acțiunile au fost suspendate de drept (inclusiv cele suspendate din alte motive ca și în acest caz), iar un nou termen de decădere de 6 luni a început să curgă începând cu data de 16.05.2020.

Având în vedere că recurentul-reclamant a formulat cerere de repunere pe rol în data de 11.11.2020 (data poștei, cererea fiind trimisă recomandat pe adresa instanței) deci în interiorul termenului legal de 6 luni, solicită admiterea recursului și constatarea faptului că acțiunea formulată nu este perimată.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 mai 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 24 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de despăgubire în favoarea reclamantului, obligarea la plata sumei de 95.000 euro sau echivalentul în RON la data plății reprezentând prejudiciul (daune morale și materiale) suferit de reclamant ca urmare a accidentului rutier din data de 24.08.2016 precum și a dobânzii legale de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a sumei.

Prima instanță a constatat perimată acțiunea formulată de reclamantul A. și a respins cererea de repunere a cauzei pe rol ca fiind rămasă fără obiect, reținând în esență, că de la data de 12.12.2019 și până la data de 16.11.2021 (când recurentul-reclamant a formulat cerere de repunere pe rol) cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, deoarece niciuna dintre părți nu a depus demersuri în vederea repunerii cauzei pe rol înăuntrul termenului de perimare, în temeiul dispozițiilor art. 420 C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la criticile subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că acestea sunt invocate pur formal, având în vedere că recurentul-reclamant nu a evidențiat care sunt motivele contradictorii ori străine de natura cauzei în raport de care instanța de recurs să poată proceda la o analiză a acestora.

Este adevărat că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților, însă în speța de față, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluția pronunțată de prima instanță este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept incidente cauzei.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Potrivit art. 417 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

În raport de dispozițiile legale sus citate și având în vedere faptul că, prin încheierea de ședință din data de 12.12.2019 cauza a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că de la această dată a început să curgă termenul de perimare prevăzut de art. 416 alin. (2) C. proc. civ., deoarece, cauza suspendării a fost generată de lipsa nejustificată a părților la termenul de judecată acordat de către prima instanță, iar nu de situația excepțională generată de starea de urgență instituită pe teritoriul României în perioada 16.03.2020 - 14.05.2020 prin art. 1 din Decretul nr. 195/2020 și continuată conform prevederilor art. 1 din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României.

Suspendarea facultativă a procesului în contextul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. reprezintă o situație în care este oprit cursul judecății datorită unor împrejurări create de manifestarea de voință a părților, care nu mai stăruie în soluționarea cauzei sau independente de voința lor, când sunt în imposibilitatea fizică sau juridică de a se prezenta la judecată.

În schimb, dispozițiile speciale ale art. 41 din Decretul nr. 195/2020 se referă la situația excepțională de suspendare a cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, generată de starea de urgență instituită pe teritoriul României, și menționează în mod expres faptul că:

"Prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret".

Conform prevederilor art. 62 din Decretul nr. 240/2020, "Prescripțiile, uzucapiunile și termenele de decădere de orice fel, altele decât cele prevăzute la art. 63 alin. (12), nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență, dispozițiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile" iar, conform prevederilor art. 63 alin. (12) din același decret, "(12) Termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sau pentru exercitarea plângerilor, contestațiilor și căilor de atac de orice fel în cauzele prevăzute la alin. (11), aflate în curs la data prelungirii stării de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență. În cauzele prevăzute la alin. (11) în care au fost declarate căi de atac până la data emiterii prezentului decret, dosarele se înaintează instanței competente după încetarea stării de urgență".

Din conținutul acestor dispoziții legale rezultă că noțiunea de "suspendare" echivalează cu o operațiune de întrerupere, amânare, oprire temporară a unei activități de judecată ori de încetare temporară a unei acțiuni judiciare.

Cu alte cuvinte, prin suspendarea impusă de textele de lege sus-citate se înțelege acea modificare a cursului judecății ce constă în oprirea de drept a curgerii termenului prevăzut de lege pentru efectuarea actelor de procedură, pe timpul cât durează situațiile care îl pun pe titularul dreptului la acțiune în imposibilitate de a acționa.

În acest context, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că termenul de perimare început la data de 12.12.2019 s-ar fi împlinit în condiții normale la data de 12.06.2020, însă prin efectele produse de starea de urgență acest termen s-a prelungit cu două luni și, pe cale de consecință, s-a împlinit la data de 12.08.2020, iar cererea din data de 16.11.2020, prin care recurentul-reclamant a solicitat repunerea pe rol și judecarea cauzei în lipsă a fost înregistrată după împlinirea termenului de perimare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondată interpretarea dată de către recurentul-reclamant conform căreia pentru acțiunile suspendate de drept în virtutea Decretului nr. 195/2020, inclusiv cele suspendate din alte motive (cum este cauza de față) ar fi început să curgă un nou termen de decădere de 6 luni de la data de 16.05.2020, precum și faptul că cererea de repunere pe rol din data de 11.11.2020 a fost depusă în interiorul termenului legal de 6 luni, având în vedere că o astfel de situație s-ar fi identificat în cazul în care actul normativ ar fi prevăzut în mod expres întreruperea termenelor judiciare, iar după încetarea cauzei de întrerupere să poată curge un nou termen de decădere de 6 luni.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 50 din 21 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.