ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3672/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.04.2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO. și PPP. au formulat, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Oradea, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Oradea și Președintele Curții de Apel Oradea, contestație împotriva Hotărârii nr. 8 din data de 12.03.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Oradea, prin care solicită: - să se anuleze în parte Hotărârea nr. 8 din data de 12.03.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Oradea și, în consecință: - să se dispună acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și sporul pentru păstrarea confidențialității de 5%, pentru întregul personal auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Bihor începând cu data de 01.01.2018; - să se dispună acordarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, în cuantum de 15 % aplicat la salariul de bază pentru întregul personal auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Bihor începând cu data 01.01.2018 și până la data aplicării Regulamentului - cadru prevăzut de art. 23 din Legea cadru nr. 153/2017 în sensul solicitat (în cuantumul de 15 %, aplicat la salariul de bază și pentru întreg personalul auxiliar de specialitate). 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4670 din 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., ș.a., ca neîntemeiată. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe au formulat recurs QQQ. și RRR. și reclamanții A., B., ș.a., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenții-reclamanți au învederat că tot personalul auxiliar de specialitate și conex are ca și ordonator de credite Ministerul Justiției care are calitatea de ordonator principal de credite, iar Legea nr. 153/2017 nu precizează că cel care stabilește salariul personalului auxiliar și conex este ordonatorul secundar de credite, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul de Justiție este cel care trebuie să stabilească salariile și sporurile ce se acordă acestora. Au precizat că dreptul de a beneficia de cele trei sporuri a fost recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive, fiind inclusiv achitate retroactiv sumele reprezentând cuantumul lor, chiar și dobânzi legale, iar, pe de altă parte, au fost acordate și pentru viitor prin legile de salarizare succesive, respectiv Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 284/2010, tot ca efect al hotărârilor judecătorești care prevedeau acordarea lor și pentru viitor. Au arătat că în urma emiterii hotărârii atacate personalul auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Bihor se află în situația de a beneficia de sporuri care variază între 24% și 30%, fapt care creează o discriminare între aceștia și personalul auxiliar din cadrul Curții de apel București, Curții de Apel Bacău și Curții de Apel Ploiești. În ceea ce privește sporul pentru condiții de muncă, regulamentul-cadru a fost aprobat de Comisia de Dialog Social din cadrul Ministerului Justiției în data de 20.12.2017 și au apreciat că nu poate fi grevată categoria profesională de acordarea unor drepturi salariate din cauza pasivității și a lipsei de implicare a Ministerului Justiției care nu și-a îndeplinit obligațiile impuse în sarcina sa de legea-cadru, respectiv emiterea hotărârii de guvern și a ministrului justiției, de emitere a ordinului pentru aprobarea condițiilor de acordare a acestui spor. Concluzia care se desprinde din aceste prevederi este că la nivelul fiecărui angajator, curte de apel sau parchet de pe lângă curte de apel, trebuie să existe o decizie administrativă emisă în aplicarea Ordinului nr. 279/C/2010 pentru aprobarea sporului și, implicit, să fie efectuate buletine de expertizare sau de determinare a condițiilor de acordare a sporului pentru desfășurarea activității în condiții grele, vătămătoare sau periculoase. Invocând prevederile art. (1A1) al Ordonanței de urgență nr. 65/2015 din 30 decembrie 2015 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice au apreciat că nu se poate invoca propria culpă a angajatorului la acordarea sporului pentru desfășurarea activității în condiții grele, vătămătoare sau periculoase pe motivul lipsei regulamentului-cadru care să stabilească aceste locuri, având în vedere că acestea trebuiau să fie deja stabilite și/sau eventual menținute până la data de 1 ianuarie 2019. Același punct de vedere a fost emis și de Ministerul Muncii și Justiției Sociale cu privire la Modalitatea de stabilire a salarizării personalului bugetar în anul 2018, inclusiv conform prevederilor O.U.G. nr. 91/2017 pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 (anexată prezentei), la pct. 11. Or, câtă vreme regulamentul-cadru nu există, se aplică vechile buletine de determinare și expertizare și nu se poate pune sub semnul întrebării acordarea acestui spor sau acordarea lui într-un alt procent, decât cel de 15%. Aceeași situație este aplicabilă și în cazul sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului de confidențialitate, care trebuie acordate în procent de 25%, respectiv 5%, neacordarea lor sau acordarea în alte procente ar conduce la situația în care am încălca prevederi din hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Mai mult decât atât, în textul art. 44 - Abrogarea unor dispoziții - din Legea nr. 153/2017, nu este enumerată și Ordonanță de Urgență nr. 65/2015 din 30 decembrie 2015 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, deși enumerarea este exhaustivă și restrictivă, astfel că această ordonanță își găsește pe deplin aplicabilitatea. În acest sens, legiuitorul a constatat existența unor inechități salariale în instituțiile și autoritățile publice, statuând prin Legea 71/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice introducerea la articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014, după alin. (5) introducerea unui nou alineat, alin. (5A1), cu următorul cuprins: "(5A1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." Au invocat și Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 privind interpretarea art. 1 alin. (1), (2) și (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și au susținut că salarizarea personalului din justiție ar fi trebuit să fie la "nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții", însă inechitățile în sistem s-au perpetuat. Au mai arătat că prin art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016 s-a stabilit că "începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Intenția de înlăturare a inechităților (deci și recunoașterea lor) este explicită și din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 20/2016 prin care se reține că "... în sectorul public sunt o serie de disfuncționalități, cum ar fi: niveluri diferite de salarizare pentru persoane exercitând aceeași funcție și aceleași atribuții, în cadrul aceleiași instituții ori în instituții de același fel din cadrul unui sector; salarii egale pentru persoane exercitând aceeași funcție și aceleași atribuții, dar cu vechime în muncă diferită..." Această interpretare a fost întărită și de Plenul CSM care a hotărât, în ședința din 23 august 2016, că dispozițiile O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 sunt aplicabile și familiei ocupaționale "Justiție", astfel că a adoptat o hotărâre de principiu prin care a recomandat ordonatorilor de credite ca, în interpretarea acestor dispoziții legale, să aibă în vedere principiul de drept menționat în nota de fundamentare a O.U.G. nr. 20/2016 și în cuprinsul art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, așa cum a fost modificată prin O.U.G nr. 20/2016, în sensul eliminării diferențelor salariate existente în sistemul judiciar. Au învederat și Decizia 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. 57 din 2015 astfel cum a fost modificata și completata prin O.U.G. nr. 20/2016. respectiv O.U.G. nr. 43/2016. Au apreciat că deși actele normative mai sus prezentate privesc discriminarea instituită în urma aplicării Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea imitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, principiile și logica din aceste acte de reglementare a inechităților poate fi preluată mutatis mutandis la prezenta situației în care persoane exercitând aceeași funcție în cadrul autorității judecătorești, având același grad/treaptă/gradație și fiind în aceeași transă de vechime în specialitate, au o salarizare diferită cu ocazia aplicării Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În susținerea celor de mai sus, au arătat faptul că prin Decizia nr. 25/1/A/l din data de 2 februarie 2018 președintele Curții de Apel Bacău și prin decizia nr. 160/06.03.2018 președintele Curții de Apel București au aplicat întru-totul prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 și au dispus în mod corect încadrarea personalului auxiliar de specialitate și conex, începând cu data de 01.01.2018, prin stabilirea și aplicarea salariului de bază și a sporurilor conform celor anterior menționate. Mai mult, prin Adresa nr. x/28.02.2018 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și prin circulara nr. 6/9604, 1126, 12497/1 martie 2018 emisă de Ministerul Justiției, s-au comunicat indicații în vederea calculării salariilor în sensul susținerilor din prezenta contestație. Comparând decizia 25/1/A/l din 02.02.2018 emisă de președintele Curții de Apel Bacău, decizia Curții de Apel București nr. 160/06.03.2018 și decizia atacată, au apreciat că se instituie o nouă discriminare între persoane din cadrul aceleiași familii ocupaționale "Justiție", având aceeași funcție/grad/treaptă/gradație și fiind în aceeași transă de vechime în specialitate, astfel cum aceasta a fost constatată și la aplicarea vechii legi a salarizării nr. 284/2010. Prin punerea în aplicare a Hotărârii Colegiului de conducere al Curții de Apel Oradea nr. 8/12.03.2018, acordându-se numai pentru personalul care atinge plafonul aferent anului 2022 începând cu data de 01.01.2018 a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și sporul pentru păstrarea confidențialității de 5%, s-a creat o discriminarea între personalul care începând cu data de 01.01.2018 nu a atins plafonul aferent anului 2022 și cel care la data de 01.01.2018 a atins plafonul aferent anului 2022 din cadrul aceleiași instante. Ori, urmare a diferențelor salariale rezultate în urma aplicării Legii nr. 284/2010, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea acestor inechități, dispozițiile art. 6 din Legea - cadru nr. 153/2017 statuând că sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază principiul nediscriminării și principiul egalității. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Curtea de Apel Oradea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 16 iunie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Soluția instanței de recurs 2.1. Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului promovat de recurentele QQQ. și RRR., invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerentele: Potrivit art. 458 din C. proc. civ.: "Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane". Raportat la cadrul procesual existent la fondul cauzei, Înalta Curte reține că recurentele QQQ. și RRR. nu au semnat cererea de chemare în judecată și nu au figurat drept părți în cauză, astfel încât nu beneficiază de dreptul de a formula calea de atac a recursului. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 458, raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentele QQQ. și RRR.. 2.2. Cu privire la recursul declarat de reclamanți, examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 2.3. Argumentele de fapt și de drept relevante Prin Decizia nr. 5/BRU/2018 din data de 05.02.2018 emisă de Președintele Curții de Apel Oradea s-a dispus în sensul că, începând cu data de 01.01.2018, personalul auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Bihor beneficiază de drepturile salariate prevăzute în anexele care fac parte integrantă din decizia anterior menționată. Împotriva acestei decizii reclamanții, personal auxiliar de specialitate - grefieri în cadrul Tribunalului Bihor, au formulat contestație la Colegiul de conducere al Curții de Apel Oradea. Prin Hotărârea nr. 8 din data de 12.03.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Oradea s-au admis în parte contestațiile formulate de personalul auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Bihor împotriva Deciziei nr. 5/BRU din 05.02.2018, în sensul că s-a dispus modificarea în parte a anexelor la decizia nr. 5/BRU din 05.02.2018 în sensul că pentru personalul care atinge plafonul aferent anului 2022 se va acorda începând cu data de 01.01.2018 sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și sporul pentru păstrarea confidențialității de 5%, sporuri care vor fi calculate la nivelul salariului de bază din anul 2022, s-a constatat că pentru acordarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase este necesară emiterea regulamentului cadru prevăzut de art. 23 din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, au fost respinse contestațiile cu privire la înlăturarea discriminării între persoanele din cadrul aceleași autorități, în speță autoritatea judecătorească, având aceeași funcție, grad, treaptă, vechime în muncă și în specialitate, respectiv între grefierii salarizați potrivit deciziei Președintelui Curții de Apel Bacău și grefierii salarizați potrivit deciziei Președintelui Curții de Apel Oradea, decizii emise în aplicarea Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu acțiunea formulată de reclamanți împotriva Hotărârii nr. 8 din data de 12.03.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Oradea. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamanții formulând, în esență, critici cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 153/2017, cu referire la modul de calcul și de acordare a sporurilor, la limitarea cuantumului total al sporurilor la 30%, precum și la încadrarea salariilor în plafonul stabilit pentru anul 2022 și neacordarea unui cuantum total de sporuri de 45%, critici prin care de altfel se reiterează argumentele prezentate de reclamanți în fața primei instanțe și pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Astfel, în mod corect, s-a reținut că ordinul de salarizare contestat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv a Legii-cadru nr. 153/2017, fiind acordate toate sporurile în discuție, chiar dacă reflectarea unora nu s-a făcut diferențiat, ci cumulat. În ceea ce privește criticile privitoare la stabilirea drepturilor salariale conform Legii nr. 153/2017, Înalta Curte reține că actele atacate au fost emise în aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia: "(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Totodată, alin. (6) al art. 38 prevede că, "în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022". Art. 25 prevede că "(1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru instituțiile din sistemul sanitar și de asistență socială și cele din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare, după caz." Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2018, majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază și a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal să nu depășească 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare. Așadar, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăși plafonul de 30% raportat la suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite - în speță Curtea de Apel Oradea. Reclamanților le sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispozițiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. 1 - VIII", dar și cu prevederile art. 4 și 5 din Anexa V, Cap. VII, respectiv: "art. 4 - (1) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat. (2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens". art. 5 - Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare". Or, se observă că din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite acestora ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte. Pe cale de consecință, independent de aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) sau a art. 25 alin. (2) din Lege, limitarea prevăzută la art. 38 este incidentă, de asemenea, în cauză. Odată atins salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022 nu are relevanță că suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal nu a depășit 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare. În aceste condiții, reclamanților nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a celor trei tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, astfel cum au susținut prin cererea de chemare în judecată, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% și până la 5%) și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite. Reclamanții au beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea celor trei categorii de sporuri, cumulat fiind respectat pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor încadrându-se în limitele maxime prevăzute de art. 4 și 5 din Anexa V Cap. VIII la lege. Instanța de control judiciar observă că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice sau cu privire la stabilirea acestora într-un cuantum mai mic. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, aceste prevederi legale vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege, potrivit scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de "eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare", și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. Cât privește pretinsa discriminare invocată de către recurenți în raport cu situația colegilor de la curțile de apel nominalizate, nu se poate reține un astfel de tratament, cât timp aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularități în ceea ce privește cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuție, precum și limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017. Astfel, în deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte observă că reclamanții nu au demonstrat niciun element de diferențiere în acordarea salariului de bază între ordonatorii de credite, întrucât doar salariile de bază sunt vizate de principiul egalității prevăzut de art. 6 lit. c) din Legea - cadru nr. 153/2017, nu și celelalte componente ale dreptului salarial. În realitate, reclamanții nu învederează că prevederile legale au fost incorect aplicate, ci că prin aplicarea normelor în vigoare s-au creat situații discriminatorii, critică care nu poate fi primită. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că reclamanții nu pun problema legalității actelor contestate, prin cererea de recurs, formulând aceleași susțineri ca și prin cererea de sesizare a primei instanțe, prin care, în realitate, urmăresc să înlăture de la aplicare norme în vigoare. Fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituționalitate, operațiune ce nu intră însă în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale în condițiile art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită. În acest sens, se impune a reaminti și Decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a reținut că dispozițiile acelui act normativ "sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reținut Curtea Constituțională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective." În mod corect a observat instanța de fond că prin acțiunea formulată reclamanții au urmărit înlăturarea de la aplicare a unor texte de lege în vigoare și nedeclarate ca fiind neconstituționale, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudențială. Or, față de cele mai sus expuse, lipsește temeiul legal care să atribuie instanței competența de a proceda de o asemenea manieră. În fine, instanța de control judiciar apreciază că nu este relevantă Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și nici Decizia Curții Constituționale nr. 794/21.12.2016 pentru că acestea interpretează norme juridice aplicabile perioadei anterioare celei vizate de decizia contestată și neaplicabile la data de 01.01.2018, când este incidentă Legea nr. 153/2017. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanți, ca nefondat.