ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5102/2021

Ședința publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 16.04.2018 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT. au chemat în judecată pe pârâta Curtea de Apel Oradea, solicitând instanței anularea în parte a Hotărârii nr. 8 din data de 12.03.2018 emise de către Colegiul de Conducere al Curții de Apel Oradea și, pe cale de consecință:

a. să se dispună acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și a sporului pentru păstrarea confidențialității de 5%, pentru toți reclamanții;

b. să se dispună acordarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, în cuantum de 15% aplicat la salariul de bază pentru toți reclamanții începând cu data de 01.01.2018 și pentru viitor.

Prin sentința civilă nr. 4519 din data de 6 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamanții, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, au arătat că, potrivit art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanțelor de judecată beneficiază de următoarele sporuri:

- un spor de 15% din salariul de bază pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase reglementat de art. 4 alin. (1) Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017;

- un spor de până la 25% aplicat la salariul de bază lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică reglementat de art. 5 Anexa V din Legea nr. 153/2017;

- un spor de până la 5% aplicat la salariul de bază lunar pentru păstrarea confidențialității reglementat de art. 5 Anexa V din Legea nr. 153/2017.

Recurenții au invocat dispozițiile art. 24 din Legea nr. 153/2017 și au arătat că, potrivit Anexei nr. V, pentru familia ocupațională "Justiție", sporurile prevăzute sunt în cuantum maxim de 45%. Aparenta inadvertență între aceste dispoziții și prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 se poate explica folosind principiul "norma specială derogă de la norma generală", în prezenta cauză prevederile art. 25 alin. (1) având caracter de normă generală. Astfel, norma generală este cuprinsă în cadrul blocului inițial al Legii nr. 153/2017, iar normele speciale se regăsesc în cadrul Anexei V care reglementează familia ocupațională a justiției, norme speciale care instituie un spor total de 45 % care se aplică pentru această familie ocupațională.

Au mai arătat recurenții faptul că anumite instanțe, respectiv Curțile de Apel Târgu Mureș, Bacău, Ploiești, București au acordat sporuri în cuantum de 45%.

Intimata-pârâtă Curtea de Apel Oradea a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurenți pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanții, personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Bihor, au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 8 din data de 12.03.2018 emise de către Colegiul de Conducere al Curții de Apel Oradea și, pe cale de consecință:

a. să se dispună acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și a sporului pentru păstrarea confidențialității de 5%, pentru toți reclamanții;

b. să se dispună acordarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, în cuantum de 15% aplicat la salariul de bază pentru toți reclamanții începând cu data de 01.01.2018 și pentru viitor.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecății a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 202, prin care s-a statuat că:

"În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv și dincolo de orice dubiu că prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

S-a mai statuat, de asemenea, că indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deține fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" (în jurisprudența atașată, Ministerul Justiției) sau ordonatorul secundar de credite (curțile de apel), statuându-se următoarele:

"84. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligația de a limita sporurile acordate angajaților în funcție de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terțiari, așa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanței sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terțiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază și celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre acești ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferențe între sporurile ce se cuvin salariaților din aceeași categorie profesională, stabilite și acordate de ordonatori de credite diferiți, pot proveni din aplicarea legii la situații de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie același. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite.

În ceea ce privește susținerea legată de încălcarea principiului priorității normelor speciale, reține instanța supremă că nu se poate considera că normele care reglementează salarizarea din sistemul justiției (anexa nr. V capitolul VIII din Legea-cadru nr. 153/2017) derogă de la dispozițiile cu caracter de principiu inserate în capitolele I - IV din legea-cadru. Dimpotrivă, anexele care stabilesc sistemul de salarizare pentru fiecare dintre familiile ocupaționale sunt edictate cu respectarea principiilor generale ale sistemului de salarizare cuprinse în art. 6 din legea-cadru, normele interpretându-se în coerența întregii reglementări, în mod coroborat.

Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că actul contestat este un act administrativ legal și temeinic, emis în aplicarea Legii nr. 153/2017, drepturile salariale ce se cuvin reclamanților începând cu ianuarie 2018 fiind stabilite conform reglementărilor legale în vigoare.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de X., PP., TT., D., H., L., P., T., BB., FF., JJ., NN., RR., C., G., K., O., S., W., AA., EE., II., MM., QQ., A., E., I., M., Q., U., Y., CC., GG., KK., OO., SS., B., F., J., N., R., V., Z., DD., HH., LL. împotriva sentinței civile nr. 4519 din data de 6 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de X., PP., TT., D., H., L., P., T., BB., FF., JJ., NN., RR., C., G., K., O., S.,W., AA., EE., II., MM., QQ., A., E., I., M., Q., U., Y., CC., GG., KK., OO., SS., B., F., J., N., R., V., Z., DD., HH., LL. împotriva sentinței civile nr. 4519 din data de 6 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 octombrie 2021.