ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 972/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, la data de 13.08.2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. au formulat plângere împotriva Hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel Suceava nr. 17 din 12 iulie 2018 și au solicitat: - anularea Hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel Suceava nr. 17 din 12 iulie 2018 și a Deciziei nr. 143 din 14 iunie 2018 a Președintelui Curții de Apel Suceava și prin urmare obligarea secund pârâtei la emiterea unei noi decizii de încadrare și salarizare a personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul Tribunalului Suceava, mai sus menționat cu respectarea prevederilor legale incidente, decizie prin care să se dispună: - stabilirea salariilor brute ale reclamanților prin raportare la o valoare de referință sectorială de 440,16 pentru perioada 9 aprilie 2015 - 30 noiembrie 2015 și de 484,18 pentru perioada 1 decembrie 2015 - 31 decembrie 2017; - acordarea începând cu data de 1 ianuarie 2018 a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%, în ceea ce-i privește pe numiții B., C., D., E., F., G., I., J., K., L., și păstrarea celorlalte sporuri în cuantumul acordat, respectiv 5% - spor pentru păstrarea confidențialității și 15% spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase; - stabilirea drepturilor salariale începând cu data de 1 ianuarie 2018 în raport de o valoare de referință sectorială de sectorială de 484,18 RON la nivelul lunii decembrie 2017 în ceea ce-i privește pe numiții A., H., M., N., O., P. prin aplicarea disp. art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017; - obligarea secund și terț pârâtei începând cu data de 1 ianuarie 2018 și în continuare Ia plata și calcularea diferențelor salariale ce vor rezulta prin aplicarea unui spor de pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%, în ceea ce-i privește pe numiții B., C., D., E., F., G., I., J., K., L. sume care să fie indexate cu indicele de inflație de la data plății precum și actualizarea acestora cu dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective pentru reclamanții care au solicitat acordarea acestui spor; - obligarea secund și terț pârâtei începând cu data de 1 ianuarie 2018 și în continuare la calcularea și plata diferențelor salariale ce vor rezulta prin raportare la o valoare de referință sectorială de sectorială de 484,18 RON la nivelul lunii decembrie 2017 în ceea ce-i privește pe numiții A., H., M., N., O., P. prin aplicarea disp. art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, sume care să fie indexate cu indicele de inflație de la data plății precum și actualizarea acestora cu dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective pentru reclamanții mai sus menționați.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 990 din 14 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției și s-a respins, în consecință, acțiunea împotriva acestuia ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Suceava și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; au fost anulate, în parte, hotărârea nr. 17/12.07.2018 și decizia nr. 143/14.06.2018; a fost obligată pârâta Curtea de Apel Suceava să emită o nouă decizie prin care să calculeze drepturile salariale ale reclamanților cu utilizarea unei valori de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015; a fost obligată pârâta Curtea de Apel Suceava să emită o nouă decizie prin care să calculeze drepturile salariale ale reclamanților cu utilizarea unei valori de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 și procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, precum și începând cu 01.01.2018; au fost obligați pârâții Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi salariale dintre cele efectiv plătite și cele calculate conform prezentei hotărâri, drepturi actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă, de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective și s-a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 990 din 14 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt și a evoluției calculului salariului pentru perioada 01.10.2008 - 30.11.2015, recurenții au susținut că personalul auxiliar de specialitate și personalul conex beneficiază de salarii de bază calculate prin raportare la aceeași valoare de referință sectorială, care stă la baza determinării indemnizațiilor judecătorilor în virtutea faptului că prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 s-a stabilit uniformizarea modului de calcul al salariilor la nivelul întregii familii ocupaționale justiție (judecători, grefieri, etc), chiar dacă valoarea de referință stabilită de legiuitor era net inferioară (de 305 RON, față de 421,36 RON, respectiv de 335,5 RON, față de 463,5 RON). Astfel, în opinia recurenților, prin obligarea Curții de Apel Suceava la acordarea către reclamanți a majorării valorii de referință sectorială în cuantum de 405 RON cu procentul total de 8,5% prevăzut la art. 2 din O.G. nr. 13/2008, instanța de fond a încălcat Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 care a statuat că trebuie să existe o singură valoare de referință sectorială la nivelul întregii familii ocupaționale justiție, creând o stare de discriminare a judecătorilor în raport de personalul auxiliar și conex, întrucât judecătorii nu pot să beneficieze decât de valoarea de referință sectorială de 405 RON, majorată cu procentul total de 4% prevăzut la art. 1 din O.G. nr. 13/2008. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a susținut apărări cu privire la corecta soluționare a acțiunii formulate în contradictoriu cu acesta, respectiv respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive a ministerului.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 4 septembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 3 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 3 februarie 2021, Înalta Curte a dispus scoaterea din citativ a intimatului Ministerului Justiției, din eroare acesta fiind menționat în stadiul procesual al recursului, în raport de soluția instanței de fond, care nu a fost criticată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. fac parte din categoria personalului auxiliar și conex în cadrul Tribunalului Suceava, calitate în care contestă decizia nr. 143/14.06.2018 emisă de Curtea de Apel Suceava, menținută prin hotărârea nr. 17/12.07.2018 emisă de colegiul de conducere al aceleiași instanțe prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată ca neîntemeiată. Prin decizia nr. 143/14.06.2018, au fost stabilite valorile de referință sectorială pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri, specialiști IT) precum și pentru personalul conex, respectiv: pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 - VRS 421,36 RON; pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 - VRS 463,5 RON. În contextul în care reclamanții au susținut că valoarea corectă a VRS pentru toată perioada în discuție este de 484,18 RON, aceștia au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune, prin care au solicitat anularea Hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel Suceava nr. 17 din 12 iulie 2018 și a Deciziei nr. 143 din 14 iunie 2018 a Președintelui Curții de Apel Suceava și prin urmare obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de încadrare și salarizare a personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul Tribunalului Suceava cu respectarea prevederilor legale incidente. Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, pârâții Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava formulând critici de nelegalitate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând, în esență, aplicarea corectă a legislației în vigoare la stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților și încălcarea de către instanța de fond a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Instanța de recurs constată că, în mod corect, au fost avute în vedere de Curtea de Apel București dispozițiile Legii nr. 71/2015 care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Amintește Înalta Curte că potrivit actului normativ menționat: « Art. I. Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări: 1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5ind. 1), cu următorul cuprins: "(5ind. 1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că: «

La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) și (1ind. 2), cu următorul cuprins: "(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării. (1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției." Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. Așadar, instanța de fond a constatat în mod corect că egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015. Concluzia instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare." Totodată, concluzia instanței de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare. Așadar, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor, așa cum a considerat recurentul-pârât. Așa fiind, va fi înlăturată critica recurentilor cu privire la încălcarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, de vreme ce aceasta nu a făcut decât să confirme principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare. Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordrea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât critica pârâtilor în acest sens apare ca nefondată. Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferențele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad. Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015. Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 3 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale. În cuprinsul deciziei s-a menționat că: "Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă,gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim." Instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art. 3 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică. Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36/4 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare". Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupațională "Justiție" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 și la ordonatorii principali de credite indicați în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt existentă la data pronunțării hotărârii recurate. Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, se observă că pârâta a aplicat dispozițiile legale antereferite, însă valoarea concretă a VRS trebuie să fie cea de 484,18 RON, întrucât dispozițiile O.G. nr. 13/2008 stabileau: "ART. 1 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și pentru personalul din serviciile de probațiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune". "ART. 2 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% față de valoarea din luna septembrie 2008". Reiese așadar că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor. Totodată, în ceea ce privește obligația ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaționale, obligație impusă de actelor normative menționate anterior și de cele stabilite prin decizia nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale a României, Înalta Curte constată că reclamanții au depus la dosar hotărâri judecătorești cu privire la care au arătat că au fost stabilite pentru magistrați și personal auxiliar valori ale VRS care cuprind majorările stabilite de O.G. nr. 13/2008, interpretarea recurenților-pârâți privind încălcarea deciziei instanței de contencios constituțional și pretinsa stare de discriminare a judecătorilor în raport de personalul auxiliar și conex, întrucât judecătorii nu pot să beneficieze decât de valoarea de referință sectorială de 405 RON, majorată cu procentul total de 4% prevăzut la art. 1 din O.G. nr. 13/2008 fiind lipsite de support. Dintre hotărârile aflate la dosar, astfel cum a reținut și Curtea de apel, relevantă este în special sentința civilă nr. 1961/10.10.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița prin care reclamanților din acel dosar le-a fost aplicată majorarea VRS stabilită de O.G. nr. 13/2008. Această sentință a devenit definitivă prin decizia Curții de Apel Ploiești prin care a fost respins ca nefondat apelul. În privința practicii judiciare recente referitor la VRS în cuantumul solicitat și de reclamanții din litigiul de față, instanța de recurs are în vedere sentința civilă nr. 829/12.07.2018 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția Civilă în dosarul nr. x/2018 (definitivă prin neapelare), prin care au fost obligați pârâții Tribunalul Mureș și Curtea de Apel Târgu Mureș să achite reclamanților, începând cu 09.04.2015, o indemnizație brută lunară, stabilită prin raportare la VRS de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 și, începând cu data de 01.12.2015 o indemnizație brută lunară, stabilită prin raportare la VRS de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% conform O.G. nr. 13/2008 și procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.