ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1126/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B.,

C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. M. și N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării:

- obligarea pârâtului Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție, ordonator principal de credite, să stabilească grilele de salarizare conform Legii 153/2017 precum și a recomandărilor Ministerului Justiției nr. 6/9604/11206/12479/2018 referitoare la adresa Ministerului Muncii și Justiției Sociale nr. 793/LOV/28.02.2018, cu precizarea că modalitatea de stabilire a salariilor de bază și a sporurilor a fost agreată cu reprezentanții Curții de Conturi a României;

- obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - ordonator secundar de credite, la anularea:

a) Deciziei nr. 31/06.02.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, modificată prin decizia nr. 76/05.03.2018

b) Deciziei nr. 76/05.03.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București;

c) emiterea unei noi decizii de salarizare care să dispună calcularea sporurilor în cuantum de 45% (15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase, 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și 5% pentru confidențialitate) prevăzute de art. 4 și art. 5 din Cap. VIII al Anexei V din Legea cadru nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018 la zi și pentru viitor.

- obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Public sumele necesare plății acestor drepturi salariale.

Cutea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 5195 din 10 decembrie 2018, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a respins capătul de cerere formulat în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M., considerând-o nelegală.

În motivarea căii de atac, recurenții au susținut că, deși Curtea de Apel București, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Ploiești și Curtea de Apel Târgu Mureș au interpretat și aplicat dispozițiile Legii cadru nr. 153/2017 acordând sporuri în cuantum total de 45%, conform recomandărilor Ministrului Justiției și Ministrului Muncii, prima instanță a reținut faptul că salariile reclamanților, salarizați în baza aceleiași legi, au fost calculate cu respectarea dispozițiilor legale, cu toate că ordonatorul de credite al acestora nu a acordat același cuantum la sporuri, aplicând sporuri în total de 30% față de 45% cum au aplicat curțile de apel menționate.

Potrivit recurenților, diferențele salariale semnificative au rezultat din interpretarea în mod diferit de către ordonatorii de credite și neaplicarea aceluiași cuantum de sporuri (45%).

Astfel, făcând trimitere la prevederile art. 38 alin. (3) și (6), precum și art. 25 din Legea nr. 153/2017, au arătat că s-a creat o situație discriminatorie ca urmare a aplicării neunitare a dispozițiilor Legii nr. .153/2017, în sensul că salariile sunt calculate diferit.

Totodată, au susținut că acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017, la care fac referire în acțiune, este obligatorie, numai cuantumul acestora (procentul din salariul de bază) fiind lăsat la latitudinea angajatorului.

Or, în prezent beneficiază de sporuri în cuantum de 30% din salariul de bază acordate: 15% spor pentru condiții de munca grele, vătămătoare sau periculoase și 15% spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și confidențialitate, deși legea prevede obligativitatea acordării a trei sporuri distincte: spor pentru condiții de munca grele, vătămătoare sau periculoase în cuantum de până la 15 %, spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de până la 25 % și spor pentru păstrarea confidențialității în cuantum până la 5 %. două dintre sporuri sunt acordate cumulat, astfel că nu se cunoaște cuantumul (procentul) reprezentat de fiecare dintre acestea.

Potrivit recurenților, judecătorul fondului nu a dat dovadă de rol activ, întrucât nu a urmărit stabilirea adevărului în cauză, nesolicitând ordonatorului principal de credite și nici ordonatorului secundar de credite să facă dovada faptului că prin acordarea sporurilor în cuantum de 45% ar fi depășit plafonul de 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare per total ordonator.

De asemenea, nu s-a depus la dosar niciun document din care să rezulte modalitatea în care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a înțeles sa elaboreze grilele de salarizare pentru personalul care, ca urmare a creșterilor salariale de 25% în anul 2018, a fost plafonat la salariul de bază stabilit pentru anul 2022.

În fine, recurenții au susținut și faptul că nu le-a fost comunicată întâmpinarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție în primă instanță, sens în care au apreciat că le-a fost încălcat dreptul la apărare.

În concluzie, au solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinările formulate, intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reiterând și excepția lipsei calității sale procesuale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea deciziilor prin care au fost limitate sporurile acordate și obligarea autorității pârâte la emiterea unei noi decizii de salarizare care să dispună calcularea sporurilor în cuantum de 45%, (15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și 5% pentru confidențialitate) prevăzute de art. 4 și art. 5 din Cap. VIII al Anexei V din Legea cadru nr. 153/2017, privind personalul plătit din fondurile publice, începând cu data de 01.01.2018, la zi și pentru viitor.

Curtea de apel a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Instanța de control judiciar reține că la emiterea deciziilor contestate au fost avute în vedere dispozițiile art. 38 alin. (1) și (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, referitor la reclamanta N., și prevederile art. 38 alin. (1) și alin. (6) din Legea nr. 153/2007 în privința recurenților-reclamanți, aceștia criticând modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, cu referire la cuantumul sporurilor care nu a fost stabilit în nivelul maxim prevăzut de lege, existând diferențe salariale între angajați, în sensul că autoritățile pârâte au înțeles să acorde sporuri în valoare procentuală de 30%, și nu în procent total de 45%, or, în cauză angajatorul limitează, în mod nelegal, sporurile acordate.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile Legii nr. 153/2017 și, stabilindu-se principiul aplicării etapizate a acesteia, legiuitorul a prevăzut că începând cu data de 1 iulie 2017 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Începând cu data de 01.01.2018 (potrivit dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 153/2017), legiuitorul a prevăzut acordarea unor creșteri salariale și, particularizat cauzei de față, în privința personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor de judecată, devin aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) din lege, potrivit cărora cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Așa fiind, cum în mod corect a stabilit Colegiul de conducere al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 presupune o majorare cu 25% a drepturilor salariale față de cuantumul acelorași drepturi, aflat în plată la 31 decembrie 2017.

În măsura în care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare, aflate în plată la 31 decembrie 2017, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Numai în această din ultimă ipoteză poate fi supusă discuției întinderea sporurilor cuvenite personalului plătit din fondurile publice și aplicarea dispozițiilor art. 25 din lege, pentru că în prima ipoteză, așa cum s-a arătat mai sus, operează o simplă majorare de 25% atât în privința salariului de bază cât și în privința sporurilor, nefiind posibilă nicio analiză pe marginea aplicării acestor sporuri în procent minim sau maxim.

În ipoteza vizată de art. 38 alin(.6) din Legea nr. 153/2017 devin aplicabile dispozițiile art. 25 din lege, potrivit cărora suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate și aplicate, în sensul că limitarea se raportează la nivel de ordonator de credite și nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Or, această limită a fost avută în vedere de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin urmare, contrar susținerilor recurenților, potrivit cărora se impunea acordarea sporurilor la nivelul maxim prevăzut de lege, acela de 45%, prevederile Legii nr. 153/2017 nu conțin o astfel de dispoziție, ci, dimpotrivă, stabilesc un cuantum maximal al sporurilor și nu unul fix.

Dispozițiile art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, prevăd că pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.

De asemenea, art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, arată că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare.

Așadar, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referință a dispozițiilor art. 4 și art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 dreptul la un spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare; un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulate, pot ajunge până la procentul de 45%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim și nici posibil, atunci când s-ar depăși limita impusă de art. 25 din lege.

Contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte apreciază că între dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 și cele reprezentate de art. 4 și 5 din Anexa V a aceleiași legi nu există un raport de genul celui menționat de aceștia, ci, dimpotrivă, normele cuprinse în anexele legii se completează cu cele edictate la articolele 1-45.

În acest sens, se observă că dacă prevederile art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017 stabilesc regulile general valabile tuturor ordonatorilor de credite din sfera de referință a legii, anexele I-IX ale acestei legi stabilesc, în detaliu, drepturile salariale cuvenite în cadrul fiecărei familii ocupaționale, fără a se putea considera că normele juridice înscrise în anexe au un caracter derogatoriu și, prin urmare, aplicarea lor presupune înlăturarea principiilor prevăzute în cuprinsul dispozițiilor art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017.

Se reține că regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, cunoaște și excepții, acestea fiind stabilite de legiuitor în cadrul aceluiași articol 25, la aliniatele 2 indice 1), 4) și 6) și nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziții au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege și nu normele înscrise în anexele aceleiași legi.

Cu alte cuvinte, nu poate fi reținut caracterul contradictoriu al reglementării cuprinse în dispozițiile art. 4 și art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 față de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeași lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariați, în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret și cu atât mai puțin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor și altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% respectiv 35% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Cât privește pretinsa discriminare invocată de către recurenți în raport cu situația colegilor de la curțile de apel nominalizate, se reține că nu se poate reține un atare tratament, cât timp aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularități în ceea ce privește cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuție, precum și limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

În fine, cât privește susținerea recurenților privind necomunicarea întâmpinării formulate de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție, se constată că aceasta a fost depusă la data de 30 mai 2018, iar din adresa emisă în data de 20 iunie 2018 rezultă că s-a comunicat reclamanților întâmpinarea, fără a se menționa însă emitentul acesteia, așa încât nu rezultă cu certitudine că nu a fost comunicată respectiva întâmpinare.

Cu toate acestea, chiar în ipoteza în care nu ar fi fost comunicat acest act procedural, din conținutul lui rezultă că au fost reiterate aspecte cunoscute reclamanților, respectiv conținutul actelor atacate, și, totodată, a fost invocată excepția lipsei calității procesuale a Parchetului, excepție care a fost respinsă, așa încât nu a avut nicio consecință în privința dreptului la apărare al acestora, iar susținerile părților au fost analizate de prima instanță prin prisma apărărilor invocate, fiind respectate astfel toate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil.

În plus, în cauză, de la data depunerii respectivei întâmpinări cauza a fost amânată pentru un alt termen de judecată pentru ca părțile să depună înscrisuri, în aceste condiții sunt relevante prevederile art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., care instituie în sarcina părților obligația de a-și îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite și de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind astfel finalizarea acestuia.

Prin urmare, toate criticile recurenților sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. împotriva sentinței nr. 5195 din 10 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.