ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 761/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 761/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 10 februarie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată, initial, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.05.2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU. și VV. au solicitând, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,
- obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București să stabilească grilele de salarizare conform dispozițiilor din Legea cadru nr. 153/2017, precum și recomandărilor Ministerului Justiției nr. 6/9604/11206/12479/2018 referitoare la adresa Ministerului Muncii și Justiției Sociale nr. 793/LOV/28.02.2018 și Ministerul Muncii și Justiției nr. 793/LOV/28.02.2018, cu precizarea că modalitatea de stabilire a salariilor de bază și a sporurilor a fost agreată cu reprezentanții Curții de Conturi a României;
- obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la anularea Deciziei nr. 31/06.02.2018 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, modificată prin Decizia nr. 76/05.03.2018, a Deciziei nr. 29/01.02.2018 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a Deciziei nr. 76/05.03.2018 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București;
- emiterea unei noi decizii de salarizare care să dispună calcularea sporurilor în cuantum de 45% (15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și 5% pentru confidențialitate), prevăzute de art. 4 și art. 5 din Cap. VIII al Anexei V din Legea cadru nr. 153/2017, privind personalul plătit din fondurile publice, începând cu data de 01.01.2018, la zi și pentru viitor;
- obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Public sumele necesare acestor drepturi salariale.
Prin sentința civilă nr. 4191 din 18 octombrie 2018, Curtea de Apel București a admis excepția necompenteței teritoriale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP. în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
A disjuns cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții QQ., RR., SS., TT., UU. și VV. și a dispus constituirea unui nou dosar, cu citarea părților pentru continuarea judecății.
Hotărârea primei instanțe
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 27.11.2018.
Prin sentința civilă nr. 15 din 5 februarie 2019, Curtea a respins, ca nefondate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
A respins, ca nefondate, excepțiile lipsei de obiect invocate de pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
A respins excepția inadmisibilității invocată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
A admis excepția lipse calității procesuale active cu referire la capătul de cerere privind raporturile financiare de alocare de sume, respingând în consecință capătul de cerere formulat de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
A respins, în rest, ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții S., V. și Y. și reclamanții A., B., C., D., E., F., I., L., N., O., P., Q., R., T., U., X., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., KK., LL. și NN. și intimații-reclamanți G., H., J., K., M., W., JJ., MM., OO., PP..
3.1. Recurenții-reclamanți S., V. și Y., după ce au prezentat obiectul acțiunii, au arătat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin Decizia nr. 76/05.03.2018 nu a acordat sporurile în cuantum de 45%.
Acest aspect reiese din faptul că salariile grefierilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care îndeplinesc aceleași condiții (funcție, studii superioare, grad, vechime în muncă, vechime în funcție) nu sunt aceleași cu ale grefierilor din cadrul Curții de Apel București, Curții de Apel Bacău și Curții de Apel Ploiești, exemplificând modul de calcul.
Astfel, au solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecință, admiterea ațciunii astfel cum a fost formulată.
3.2. Recurenții-reclamanți A., B. și alții și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate, respectiv soluția instanței de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul oblgiării pârâților la emiterea unei decizii de salarizare care să dispună calcularea sporurilor în cuantum de 45% (15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase, 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și 5% pentru confidențialitate) prevăzute de art. 4 și art. 5 din Cap. VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018 la zi și pentru viitor.
Au precizat că acțiunea lor vizează doar stabilirea și aplicarea nelegală a sporurilor de care beneficiază personalul auxiliar de specialitate, nesolicitând majorarea salariului de bază.
Instanța de fond s-a referit generic la dispozițiile Legii nr. 153/2017 și nu a menționat care articol din lege limitează acordarea sporurilor în cazul în care salariul de bază depășește nivelul prevăzut pentru anul 2022 la aceste funcții.
Din definițiile date de legiuitor salariului de bază, la art. 7 lit. a) din Legea nr. 153/2017, și, respectiv, sporurilor, la art. 7 lit. i) din lege, rezultă că sporul este o noțiune distinctă de salariu de bază care doar se calculează în procente la salariul de bază.
Astfel, limitările la anul 2022 invocate de către prima instanță potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu sunt aplicabile speței, în condițiile în care ei nu au invocat stabilirea nelegală a salariilor de bază, ci doar a sporurilor.
În cauză, singura limitare pe care legiuitorul o reglementează sporurilor solicitate este cea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017, în sensul că suma tuturor sporurilor care se acordă cumulat pe total buget al ordonatorului de credit să nu depășească 30% din suma salariilor de bază prevăzute în bugetul ordonatorului de credit și nu 30% din salariul de bază al fiecărui angajat.
Apărările intimaților-pârâți
4.1. Intimații-pârâți Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
4.2. Și intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor
Aspecte procedurale
Prin încheierea de ședință din 22 aprilie 2021, Înalta Curte, în raport cu obiectul acțiunii, a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea Dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia cu aspectul privind unificarea practicii judiciare conturate în acțiunile prin care personalul auxiliar din cadrul instanțelor și al parchetelor, căruia i s-au aplicat, începând cu data de 01.01.2018, dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) coroborate cu cele ale alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și i s-au stabilit sporuri în cuantum de 30%, a solicitat acordarea de sporuri în cuantum maxim, de 45%, prin raportare la personalul auxiliar din cadrul altor curți de Apel.
La data de 05.07.2021, recurenta-reclamantă F. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, precizând că, la data de 28.06.2021, a fost soluționat Dosarul nr. x/2021, cauza fiind repusă pe rol la data de 10 februarie 2022.
Argumente de fapt și de drept relevante
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenții-reclamanți, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
Instanța de control judiciar reține că recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea deciziei prin prin care au fost limitate sporurile acordate și obligarea autorității pârâte la emiterea unei noi decizii de salarizare care să dispună calcularea sporurilor în cuantum de 45% (15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și 5% pentru confidențialitate) prevăzute de art. 4 și art. 5 din Cap. VIII al Anexei V din Legea cadru nr. 153/2017, privind personalul plătit din fondurile publice, începând cu data de 01.01.2018, la zi și pentru viitor.
Curtea de Apel București a respins excepțiie invocate de pârâți și a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată, reținând, în esență, că diferențele salariale existente sunt rezultatul aplicării legii, și nu al încălcării acesteia.
2.1. Ambele recursuri vor fi analizate în mod unitar. Deși recursul reclamanților S., V. și Y. este destul de lacunar, în esență, privește calculul eronat și stabilirea eronată a a sporurilor prin deciziile de salarizare ce fac obiectul acțiunii.
Preliminar, Înalta Curte reține că recurenții-reclamanți au invocat formal motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în realitate, criticile lor subsumându-se pct. 8 al articolului menționat, referitor la interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente.
Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt, considerentele instanței de fond urmând a fi completate cu cele ce urmează.
2.2. Instanța de control judiciar reține că, la emiterea deciziilor contestate, au fost avute în vedere prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea nr. 153/2007, recurenții criticând modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, cu referire cuantumul sporurilor care nu a fost stabilit în nivelul maxim prevăzut de lege, existând diferențe salariale între angajați, în sensul că, în condițiile în care auroritățile pârâte au înțeles să acorde sporuri în valoare de 30%, acestea trebuiau să se raporteze la fondul de salarii al ordonatorului de credite și nu la salariul de bază al fiecărui salariat în parte, situație în care s-ar fi beneficiat de un cuantum al sporurilor mai mare, în procent total de 45%, or, în cauză, angajatorul limitează, în mod nelegal, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică la 10%, deși cuantumul aeestnia este de 25%.
Din această perspectivă sunt relevante prevederile Legii nr. 153/2017 și, stabilindu-se principiul aplicării etapizate a acesteia, legiuitorul a prevăzut că începând cu data de 01.07.2017 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Începând cu data de 01.01.2018 (potrivit dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 153/2017), legiuitorul a prevăzut acordarea unor creșteri salariale și, particularizat cauzei de față, în privința personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor de judecată, devin aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) din lege, potrivit cărora cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Așa fiind, cum în mod corect a stabilit Colegiul de conducere al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 presupune o majorare cu 25% a drepturilor salariale față de cuantumul acelorași drepturi, aflat în plată la 31 decembrie 2017.
În măsura în care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare, aflate în plată la 31 decembrie 2017, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.
Numai în această din ultimă ipoteză poate fi supusă discuției întinderea sporurilor cuvenite personalului plătit din fondurile publice și aplicarea dispozițiilor art. 25 din lege, pentru că în prima ipoteză, așa cum s-a arătat mai sus, operează o simplă majorare de 25% atât în privința salariului de bază cât și în privința sporurilor, nefiind posibilă nicio analiză pe marginea aplicării acestor sporuri în procent minim sau maxim.
În ipoteza vizată de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 devin aplicabile dispozițiile art. 25 din lege, potrivit cărora suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.
Din dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 rezultă că limitarea se raportează la nivel de ordonator de credite și nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.
Or, această limită a fost avută în vedere de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Prin urmare, contrar susținerilor recurenților, potrivit cărora se impunea acordarea sporurilor la nivelul maxim prevăzut de lege, acela de 45%, prevederile Legii nr. 53/2017 nu conțin o astfel de dispoziție ci, dimpotrivă, stabilesc un cuantum maximal al sporurilor și nu unul fix.
Dispozițiile art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 prevăd că, pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat, iar, la alin. (2), dispun că acordarea sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
De asemenea, art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 arată că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare.
Așadar, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referință a dispozițiilor art. 4 și art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 dreptul la un spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare; un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulate, pot ajunge până la procentul de 45%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim și nici posibil, atunci când s-ar depăși limita impusă de art. 25 din lege.
În acest sens, se observă că, dacă prevederile art. 1-45 din Legea nr. 153/2017 stabilesc regulile general valabile tuturor ordonatorilor de credite din sfera de referință a legii, anexele I-IX ale acestei legi stabilesc, în detaliu, drepturile salariale cuvenite în cadrul fiecărei familii ocupaționale, fără a se putea considera că normele juridice înscrise în anexe au un caracter derogatoriu și, prin urmare, aplicarea lor presupune înlăturarea principiilor prevăzute în cuprinsul dispozițiilor art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017.
Se reține că regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, cunoaște și excepții, acestea fiind stabilite de legiuitor în cadrul aceluiași articol 25, la aliniatele (2
1
), (2
4
) și (2
6
) și nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziții au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege și nu normele înscrise în anexele aceleiași legi.
Cu alte cuvinte, nu poate fi reținut caracterul contradictoriu al reglementării cuprinse în dispozițiile art. 4 și art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 față de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeași lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariați, în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret și cu atât mai puțin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor și altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% respectiv 35% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.
Cât privește pretinsa discriminare invocată de către recurenți în raport cu situația colegilor de la curțile de apel nominalizate, se reține că nu se poate reține un atare tratament, cât timp aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularități în ceea ce privește cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuție, precum și limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.
2.3. Nu în ultimul rând, după cum s-a reținut la pct. II.1 al prezentei decizii, prin încheierea de ședință din 22 aprilie 2021, Înalta Curte a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea Dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia cu aspectul privind unificarea practicii judiciare conturate în acțiunile prin care personalul auxiliar din cadrul instanțelor și al parchetelor, căruia i s-au aplicat, începând cu data de 01.01.2018, dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) coroborate cu cele ale alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și i s-au stabilit sporuri în cuantum de 30%, a solicitat acordarea de sporuri în cuantum maxim, de 45%, prin raportare la personalul auxiliar din cadrul altor curți de Apel.
Prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia și a decis că,
În interpertarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitlul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul principal de credite care stabilește drepturile salariale.
În acest sens, prezintă relevanță și următoarele considerente din decizia pronunțată în recursul în interesul legii menționată, care completează sau corespund considerentelor instanței de recurs expuse la pct. II.2.2. din prezenta decizie:
"82. Prin raportare la conținutul normativ al prevederilor art. 4 și 5 redate anterior, rezultă că, în accepțiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.
Un alt aspect care se impune a fi lămurit vizează identificarea ordonatorului de credite care deține fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" (în jurisprudența atașată, Ministerul Justiției) sau ordonatorul secundar de credite (curțile de apel), având în vedere că titularii cererilor de chemare în judecată fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate și conex din instanțe.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligația de a limita sporurile acordate angajaților în funcție de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terțiari, așa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanței sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terțiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază și celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre acești ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferențe între sporurile ce se cuvin salariaților din aceeași categorie profesională, stabilite și acordate de ordonatori de credite diferiți, pot proveni din aplicarea legii la situații de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie același. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite.
Responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale în care sunt incluse și sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituții sau autorități publice. Relevante în acest sens sunt prevederile art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, care dispun că: "Ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, (…) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu".
Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală".
În plus, decizia Curții Constituționale menționată anterior este pronunțată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare și nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.
Nu se poate considera că normele care reglementează salarizarea din sistemul justiției (anexa nr. V capitolul VIII din Legea-cadru nr. 153/2017) derogă de la dispozițiile cu caracter de principiu inserate în capitolele I-IV din legea-cadru. Dimpotrivă, anexele care stabilesc sistemul de salarizare pentru fiecare dintre familiile ocupaționale sunt edictate cu respectarea principiilor generale ale sistemului de salarizare cuprinse în art. 6 din legea-cadru, normele interpretându-se în coerența întregii reglementări, în mod coroborat.
Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.
Prin urmare, instanța de contencios constituțional nu reține o încălcare a principiului egalității în cazul unor diferențe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greșită prima orientare jurisprudențială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situații de discriminare pe cale judiciară și repararea, în consecință, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% și în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea), care desfășoară activitate în condiții similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătorești, fie în baza unei decizii administrative.
De principiu, pot exista situații concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeași situație a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat.
Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale.
Într-o astfel de situație, legea îngăduie apariția unor astfel de diferențe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, și o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.
Mai mult, în această privință, în jurisprudența recentă a Curții Constituționale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. O asemenea soluție legislativă ține de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 și 16 din Constituție și nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)
Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiași categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiți, să existe diferențieri în funcție de sumele de bani aflate la dispoziția acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situații de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influența nivelul de determinare al sporurilor, apariția unei eventuale situații de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluționare a recursului în interesul legii."
Această decizie are caracter obligatoriu și vine să întărească cele reținute, în sensul că deciziile de salarizare ce fac obiectul acțiunii sunt legale și că acțiunea reclamanților, care vizează obligarea pârâților la emitera unei noi decizii care să dispună calcularea sporurilor la un cuantum de 45%, prevăzute de art. 4 și 5 din cap. VIII al anexei V din Legea nr. 153/2017, nu este întemeiată.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de recurenții-reclamanți S., V. și Y. și de recurenții-reclamanți A., B., C. și alții împotriva sentinței nr. 15 din 5 februarie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.