ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 885/2022

Ședința publică din data de 16 februarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 8 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. și W., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, au solicitat: (1) anularea parțială a Ordinului 576/C/06.02.2018 emis de Ministrul Justiției; (2) obligarea pârâtului să emită un alt ordin de încadrare pentru fiecare dintre reclamanți, în aplicarea Legii nr. 153/2017, cu acordarea, alături de sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%; sporului pentru păstrarea confidențialității în cuantum de până la 5%; (3) obligarea la plata drepturilor salariale constând în sumele de bani rezultate din aplicarea sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității.

Prin sentința civilă nr. 199 din 21 ianuarie 2019, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 199 din 21 ianuarie 2019 pronunțată de instanța de fond, reclamanții H. ș.a. au formulat recurs principal, iar pârâtul Ministerul Justiției a formulat recurs incident.

3.1. Recurenții-reclamanți H. ș.a. și-au întemeiat recursul principal pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului lor, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

După ce au prezentat obiectul acțiunii, reclamanții susțin că instanța de fond a pronunțat sentința atacată cu interpretarea și aplicarea greșită a Legii nr. 153/2017, deoarece acțiunea lor vizează doar stabilirea și aplicarea nelegală a sporurilor prevăzute în Anexa nr. V a Legii nr. 153/2017, iar nu creșterile salariale prevăzute de art. 38 din aceeași lege.

Arată că Anexa V a Legii nr. 153/2017 prevede sporuri în cuantum maxim total de 45% pentru domeniul de activitate "Justiție", precum și că aceasta constituie norma juridică civilă specială aplicabilă acestei familii ocupaționale.

Mai arată că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 reprezintă norma de drept civil generală, care se aplică în toate cazurile și în orice materie, dacă o dispoziție legală nu prevede altfel.

În opinia recurenților-reclamanți, în cazul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție" are prioritate norma specială, care nu limitează suma sporurilor la 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare.

Așadar, prin ordinul contestat, sporurile nu sunt stabilite în cuantumul prevăzut de Legea nr. 153/2017, respectiv sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică le este acordat în procent de aproximativ 14%, în loc de 25%, cum este corect, iar sporul pentru păstrarea confidențialității în cuantum de 5% nu le-a fost acordat.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiției nu a indicat cazul de casare pe care și-a întemeiat recursul incident dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului său și casarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerea acțiunii în contradictoriu cu acest pârât în ce privește plata drepturilor solicitate.

Recurentul-pârât Ministerul Justiției susține că el nu poate fi obligat în mod direct să plătească reclamanților eventuale diferențe bănești, întrucât are atribuții privind efectuarea calculului și acordarea drepturilor salariale doar pentru salariații aparatului propriu al ministerului și numai rolul de a administra bugetul instanțelor și de a asigura fondurile necesare, virarea banilor făcându-se în conturile instanțelor, deschise la trezoreriile locale, urmând ca instanțele să-i utilizeze în mod direct, potrivit destinațiilor legale.

Mai arată că raportul juridic salarial propriu-zis există între judecător și anagajator, Ministerul Justiției fiind parte a unui alt raport juridic, unul financiar, implicând ordonatorii de credite subordonați, și nu reclamanții.

În calea de atac a recursului, nu au fost fost formulate întâmpinări față de recursurile declarate de ambele părți.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de criticile invocate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată respinsă prin sentința recurată, reclamanții au solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 576/C/06.02.2018 emis de Ministerul Justiției și obligarea acestui pârât la emiterea unui nou ordin de salarizare, cu aplicarea unui spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% și a unui spor pentru păstrarea confidențialității de 5%, calculate conform dispozițiilor art. 5 din capitolul VIII al Anexei V din Legea-cadru nr. 153/2017, obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale rezultate, sume actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală.

În ceea ce privește criticile recurenților, reiterate în calea de atac, referitoare la stabilirea și aplicarea nelegală în cuprinsul ordinului contestat a celor două sporuri în discuție (sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul pentru păstrarea confidențialității), instanța de control judiciar reține că acestea nu sunt fondate, din această perspectivă fiind relevante prevederile Legii nr. 153/2017.

Sub acest aspect, stabilindu-se principiul aplicării etapizate a legii-cadru, legiuitorul a prevăzut că începând cu data de 1 iulie 2017 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Începând cu data de 01.01.2018 (potrivit art. 38 din Legea nr. 153/2017), legiuitorul a prevăzut acordarea unor creșteri salariale și, particularizat cauzei de față, devin aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) din lege, potrivit cărora cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Așa fiind, cum în mod corect a stabilit Ministerul Justiției, aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea nr. 153/2017 presupune o majorare cu 25% a drepturilor salariale față de cuantumul acelorași drepturi, aflat în plată la 31 decembrie 2017.

În măsura în care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare, aflate în plată la 31 decembrie 2017, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Numai în această ultimă ipoteză poate fi supusă discuției întinderea sporurilor cuvenite personalului plătit din fondurile publice și aplicarea dispozițiilor art. 25 din lege, pentru că în prima ipoteză, așa cum s-a arătat mai sus, operează o simplă majorare de 25% atât în privința salariului de bază cât și în privința sporurilor, nefiind posibilă nicio analiză pe marginea aplicării acestor sporuri în procent minim sau maxim.

În ipoteza vizată de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 devin aplicabile dispozițiile art. 25 din lege, potrivit cărora suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

În contextul arătat, în mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017, invocate de recurenții-reclamanți, deși prevăd că magistrații beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor de confidențialitate de până la 5% (ceea ce ar fi presupus ca ordonatorii de credite din sistemul justiției să emită acte administrative prin care să stabileasă în concret cota acestor sporuri), chestiunea este prematură în acest moment, atât timp cât art. 38 alin. (3) lit. a) din lege prevede în mod clar că în anul 2018 se vor acorda exact aceleași componente salariale aflate în plată în decembrie 2017, cu diferența că ele sunt majorate cu 25%.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 5 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu prevăd dreptul la acordarea celor două sporuri într-un cuantum fix, de 25% și 5%, ci dreptul la acordarea celor două sporuri într-un cuantum de "până la 25%", respectiv "până la 5%", aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare, revenind ordonatorului de credite să stabilească nivelul celor două sporuri. Potrivit art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017, "Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. 1 - VIII".

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 517/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1324 din 31 decembrie 2020, a observat că, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă, în acest sens art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilind că "limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. I-VIII". Ca atare, a constatat că "(...) stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. O asemenea soluție legislativă ține de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 și 16 din Constituție și nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării".

În speță, după cum a arătat și intimatul prin întâmpinare, reclamanții au beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului pentru păstrarea confidențialității, cu respectarea condiționării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv aceea a respectării pragului maxim de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite. Cumulat, cele trei tipuri de sporuri acordate reclamanților respectă pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 și 5 din Anexa V Cap. VIII la lege.

Contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte apreciază că între dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 și cele reprezentate de art. 4 și 5 din Anexa V a aceleiași legi nu există un raport de genul celui menționat de recurenții-reclamanți ci, dimpotrivă, normele cuprinse în anexele legii se completează cu cele edictate la articolele 1-45.

În acest sens, se observă că dacă prevederile art. 1-45 din Legea nr. 153/2017 stabilesc regulile general valabile tuturor ordonatorilor de credite din sfera de referință a legii, anexele I-IX ale acestei legi stabilesc, în detaliu, drepturile salariale cuvenite în cadrul fiecărei familii ocupaționale, fără a se putea considera că normele juridice înscrise în anexe au un caracter derogatoriu și, prin urmare, aplicarea lor presupune înlăturarea principiilor prevăzute în cuprinsul dispozițiilor art. 1-45 din Legea nr. 153/2017.

Se reține că regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, cunoaște și excepții, acestea fiind stabilite de legiuitor în cadrul aceluiași articol 25, la aliniatele 2 indice 1, 4 și 6 și nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziții au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege și nu normele înscrise în anexele aceleiași legi.

Cu alte cuvinte, nu poate fi reținut caracterul contradictoriu al reglementării cuprinse în dispozițiile art. 4 și art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 față de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeași lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariați, în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret și cu atât mai puțin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor și altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% respectiv 35 % din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți, este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Înalta Curte va respinge recursul reclamanților, ca nefondat.

Având în vedere soluția pronunțată asupra recursului principal formulat de recurenții-reclamanți, de respingere a acestuia, ca nefondat, Înalta Curte urmează a respinge ca lipsit de interes recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de reclamanții B., F., J., N., R., V., A., E., I., M., Q., U., D., H., L., P., T., C., G., K., O., S. și W. împotriva sentinței civile nr. 199 din data de 21 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2022.