Decizia nr. 3660/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19.07.2018, reclamanta A.. S.R.L. B. - Sucursala Cluj Napoca România, a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, solicitând: I. În principal, (1) Anularea Deciziei nr. 176/04.04.2018 emisă de către DGSC și comunicată reclamantei la data de 19.04.2018, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației fiscale formulată de aceasta și înregistrată la DGSC sub nr. x/30.01.2018; (2) Anularea, potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (5) Codul de procedură fiscală, a Deciziei de impunere nr. x/09.11.2017 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.11.2017 cu privire la impunerea în sarcina reclamantei a unor obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 18.644.069 RON, acte emise de către AJFP Cluj; II. În subsidiar, (1) Anularea Deciziei DGSC prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulată de reclamantă și înregistrată la DGSC sub nr. x/30.01.2018; (2) Obligarea pârâtei DGSC la soluționarea în fond a contestației fiscale, în termen de 10 de zile de la comunicarea hotărârii, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004; (3) Obligarea organelor de soluționare pârâte, în temeiul art. 18 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, la plata de penalități către reclamantă în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, în situația neîndeplinirii în termen a obligațiilor stabilite de instanță în urma admiterii capetelor de cerere de mai sus; III. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei de soluționarea prezentei cauze. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 198 din 21 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii în anularea Deciziei de impunere nr. x/09.11.2017 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.11.2017; a respins cererea în anularea Deciziei de impunere nr. x/09.11.2017 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.11.2017, ca inadmisibilă. A admis cererea formulată de reclamanta A.. S.R.L. B. - Sucursala Cluj Napoca România în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj; a anulat Decizia DGSC nr. 176/04.04.2018 de suspendare a contestației administrative și a obligat pârâta ANAF - DGSC la soluționarea contestației, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală solicitând admiterea recursului și casarea în parte a sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii în totalitate, ca neîntemeiată. În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea instanței de fond fiind criticată cu privire la anularea deciziei de soluționare, solicitându-se menținerea actului administrativ ca fiind temeinic și legal. În esență, a susținut că instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015; că raționamentul în sensul că Decizia nr. 176/04.04.2018 nu probează în ce măsură întrunirea elementelor constitutive ale unei infracțiuni are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției în contestația administrativă este eronat, întrucât decizia privind suspendarea cauzei s-a impus a fi luată pentru a preîntâmpina emiterea unor hotărâri contradictorii, respectiv o contrarietate între hotărârea penală și cea civilă, având în vedere că soluționarea laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii. De asemenea, instanța de fond a reținut în mod incorect împrejurarea că, deși în dispozitivul Deciziei nr. 176/04.04.2018 se dispune suspendarea contestației administrative, în considerente sunt analizate pe fond criticile aduse de reclamantă Deciziei de impunere nr. x/09.11.2017 și Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.11.2017, fiind apreciate ca neîntemeiate. În acest sens, a menționat că în considerentele Deciziei nr. 176/04.04.2018 sunt analizate criticile de ordin procedural ale actelor administrativ fiscale contestate și nu cele referitoare la fondul constatărilor. În ceea ce privește Ordonanța de clasare din 13.12.2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul penal nr. x/2018, a arătat că, până la aceasta data, nici intimata și nici organele de inspecție fiscală nu au înștiințat organul de soluționare în sensul că motivele care au determinat suspendarea contestației au încetat, astfel cum prevede pct. 10.2 din OPANAF nr. 3741/2015 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015, nefiind îndeplinite așadar condițiile referitoare la reluarea soluționării contestației; în conformitate cu dispozițiile art. 277 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, procedura administrativă urmează a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea. A mai susținut că în condițiile în care intimatei i-a fost comunicată Ordonanța de clasare în data de 08.01.2019, așa cum a reținut instanța de fond, aceasta avea posibilitatea și obligația legală de a depune înscrisul la organul de soluționare, în vederea îndeplinirii condițiilor pentru reluarea procedurii administrative. După detalierea situației de fapt cu privire la verificările efectuate în cadrul inspecției fiscale, a arătat că organele de control din cadrul AJFP Cluj au stabilit că reclamanta nu poate dovedi realitatea operațiunilor înregistrate în contabilitate sau că a înregistrat operațiuni care au condus la diminuarea bazelor de impozitare, cu consecințe asupra obligațiilor datorate bugetului de stat, fiind stabilită suplimentar de plată suma de 18.644.069 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA. În acest context, a fost întocmită Sesizarea penală nr. 276/10.11.2017 transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, împreună cu Procesul-verbal nr. x/04.04.2017, în vederea constatării existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 4, art. 5, art. 8 alin. (1)-(3) și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. A menționat că între stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/09.11.2017, în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. x/09.11.2017 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă. Aceasta interdependență constă în faptul că în urma verificărilor se pune problema realității operațiunilor înregistrate, în opinia organelor de inspecție fiscală C. înregistrând în evidența contabilă cheltuieli reprezentând plata de penalități și achiziția de servicii, în realitate inexistente, fapte care au condus la diminuarea bazelor de impozitare și prejudicierea bugetul de stat cu sume reprezentând impozit pe profit și TVA. A făcut referire la Decizia nr. 72/28.05.1996 și Decizia nr. 401/2016 ale Curții Constituționale, la Decizia nr. 1970/25.05.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la jurisprudența CJUE ilustrată prin cazul C-225/02 Halifax-Others și Decizia nr. 419/2002, la jurisprudența CEDO - cauza Lungu și alții împotriva României. A criticat hotărârea instanței de fond și cu privire la obligarea ANAF -DGSC la soluționarea contestației în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, considerând că au fost încălcate prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât legea specială a instituit un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pentru emiterea unui act administrativ sau efectuarea unei operațiuni administrative. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamanta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În esență, a arătat că simpla sesizare a organelor penale nu este suficientă pentru suspendarea soluționării contestației fiscale, întrucât, în cauză, soluția cu privire la sesizarea penală nu poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce ar urma să fie pronunțată în procedura administrativă. Norma dispozitivă incidență (art. 277 alin. (1) lit. a) și alin. (3) coroborat cu art. 279 alin. (5) Codul de procedură fiscală) nu se poate aplica automat în cazul fiecărei sesizări penale. A precizat că din raționamentul organelor fiscale nu rezultă în ce constă interdependența, prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală fiind în sensul că suspendarea soluționării contestației trebuie justificată de motive obiective. În acest sens, a considerat că instanța de fond în mod corect a constatat că în speță nu poate fi reținută ca fiind îndeplinită condiția privind existența "indiciilor" cu privire la săvârșirea unei fapte de natură penală, câtă vreme pretinsele fapte de natură penală sunt rolul exclusiv al interpretărilor defectuoase pe care organele fiscale le dau dispozițiilor din legislația fiscală și, de asemenea, al relevanței (ne)recunoscute de organele fiscale documentelor justificative și informațiilor furnizate de Societate în susținerea poziției sale. În ceea ce privește infracțiunile cu privire la săvârșirea cărora a fost formulată sesizarea penală a arătat că acestea nu se circumscriu infracțiunilor în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare, ci fondului fiscal în sine. A apreciat justă soluția instanței de fond care în analiza cererii de chemare în judecată s-a întemeiat inclusiv pe constatările din Ordonanța de clasare, arătând că "un ultim argument în sensul nelegalității Deciziei DGSC nr. 176/04.04.2018 îl reprezintă Ordonanța de clasare din 13.12.2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, comunicată reclamantei la 08.01.2019. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din data de 26.06.2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 16 iunie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. 1.

Alte aspecte procesuale Asupra excepției nulității recursului, instanța de control judiciar s-a pronunțat în ședință publică, respingând-o ca neîntemeiată, astfel cum reiese din practicaua prezentei decizii, apreciind că argumentele invocate de recurenta-reclamantă, prin memoriul de recurs, se încadrează în cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Totodată, s-a respins ca neîntemeiată și excepția lipsei de interes în promovarea recursului invocată ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 30/14.02.2020 privind soluționarea contestației administrative, apreciindu-se că prin promovarea căii de atac, recurenta avea interesul să dovedească legalitatea actului administrativ reprezentat de decizia de suspendare a soluționării contestației. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor este nefondat, pentru următoarele considerente: 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Ca urmare a inspecției fiscale efectuate cu privire la reclamanta A.. S.R.L. B. - Sucursala Cluj Napoca România s- a întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. x/09.11.2017 prin care s-a reținut, în esență, că reclamanta nu poate dovedi realitatea operațiunilor înregistrate în contabilitate sau că a înregistrat operațiuni care au condus la diminuarea bazelor de impozitare, cu consecințe asupra obligațiilor datorate bugetului de stat. Prin Decizia de impunere nr. x/09.11.2017 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de plată în cuantum total de 18.644.069 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA. Reclamanta a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr. x/09.11.2017 și Raportului de Inspecție fiscala nr. x/09.11.2017 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj. Prin Decizia nr. 176/04.04.2018 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a fost suspendată soluționarea contestației administrative, fiind reținută incidența art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, ca urmare a Sesizării penale nr. 276/10.11.2017 transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, în vederea constatării existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 4, art. 5, art. 8 alin. (1)-(3) și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. În dosarul penal nr. x/2018 s-a dispus clasarea cauzei față de reclamantă, cu privire la toate faptele pentru care s-a formulat plângerea penală, pentru care s-a dispus suspendarea contestației administrative. În acest context, reclamanta a investit instanța de contencios administrativ și fiscal solicitând, în principal, anularea Deciziei nr. 176/04.04.2018, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației fiscale, precum și anularea Deciziei de impunere nr. x/09.11.2017 și Raportului de Inspecție fiscală nr. x/09.11.2017. În subsidiar, a solicitat anularea Deciziei nr. 176/04.04.2018, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației fiscale, obligarea pârâtei la soluționarea în fond a contestației fiscale, la plata de penalități în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, în situația neîndeplinirii în termen a obligațiilor stabilite de instanță în urma admiterii capetelor de cerere de mai sus și la plata cheltuielilor de judecată. Prima instanță a respins cererea în anularea Deciziei de impunere nr. x/09.11.2017 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.11.2017, ca inadmisibilă. A admis cererea formulată de reclamanta A.. S.R.L. B. - Sucursala Cluj Napoca România în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj; a anulat Decizia DGSC nr. 176/04.04.2018 de suspendare a contestației administrative și a obligat pârâta ANAF - DGSC la soluționarea contestației, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând soluția cu privire la anularea Decizia nr. 176/04.04.2018 de suspendare a contestației administrative, apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015. De asemenea, a criticat și soluția prin care a fost obligată la soluționarea contestației administrative, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, considerând că au fost încălcate prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Referitor la recursul formulat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, instanța de control judiciar reține că, potrivit dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare la momentul formulării contestației societății A.. S.R.L. B. - Sucursala Cluj Napoca România, "Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă." Dispoziția legală relevată constituie o transpunere în cadrul procedurii administrativ fiscale a principiului de drept "penalul ține în loc civilul", fiind firesc, așa cum se susține și în jurisprudența constituțională (Deciziile nr. 1237/2008, nr. 56/2013 ale Curții Constituționale), ca soluționarea contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. Aceasta, deoarece hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă. Rezultă, astfel, că, pentru intervenția acestei măsuri procesuale, se impune îndeplinirea cumulativă a două condiții: - organele penale să fie sesizate de către organul care a efectuat activitatea de control, în situația în care în cursul inspecției fiscale s-au descoperit indicii privind săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare; - constatarea infracțiunii cu privire la care există indicii să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Pentru îndeplinirea primei condiții, este necesar ca declanșarea cercetărilor penale să se facă la sesizarea organului fiscal, a manifestării de voință a acestuia, concretizată într-o plângere penală, care pe timpul inspecției fiscale a descoperit indiciile săvârșirii unei infracțiuni. Referitor la cea de-a doua condiție legală, în jurisprudența instanței supreme s-a reținut constant că instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale prin raportare la definiția excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare, pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidența acestor prevederi în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecința amânării nepermise a soluției în procedura administrativă. Altfel spus, incidența acestui caz de suspendare facultativă a soluționării contestației fiscale nu poate fi acceptată automat, textul legal instituind o posibilitate, și nu o obligație pentru organul de soluționare a contestației. Condiția esențială impusă de lege se referă la justificarea acestei măsuri de interdependența dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate și stabilirea corectă a obligațiilor bugetare în sarcina contribuabilului contestator. În cauză, organul de inspecție fiscală, pentru a motiva suspendarea soluționării contestației, a reținut că organele administrative nu se pot pronunța pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale având în vedere că se ridică problema realității operațiunilor înregistrate în contabilitate de către reclamantă și diminuarea bazelor de impozitare, cu consecința prejudicierii bugetului de stat. Or, Înalta Curte apreciază că aspectele în privința cărora organele fiscale au suspiciuni, verificarea situației de fapt constând în realitatea operațiunilor și înregistrărilor efectuate de societate, se pot lămuri de către autoritatea fiscală cu ocazia soluționării contestației, nefiind influențate de cercetările pe latură penală sau de pronunțarea unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 4, art. 5, art. 8 alin. (1)-(3) și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Prin urmare, în acord deplin cu judecătorul fondului, observă Înalta Curte că organul fiscal nu invocă, în esență, existența unor indicii de săvârșire a unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă, ci aspecte ce țin de aplicarea normei de drept fiscal, respectiv în legătură cu modul de exercitare a dreptului de deducere și îndeplinirea condițiilor legale pentru a solicita deducerea. Astfel, infracțiunile cu privire la săvârșirea cărora a fost formulată sesizarea penală nu se circumscriu infracțiunilor în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare. În mod corect a reținut prima instanță că între faptele care au făcut obiectul sesizării penale și obligația fiscală nu există o legătură de cauzalitate, având în vedere faptul că în considerentele Deciziei de suspendare au fost analizate pe fond criticile aduse de reclamantă Deciziei de impunere și Raportului de inspecție fiscală, dar și Ordonanța de clasare din 13.12.2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018. Deși recurenta-reclamantă a susținut că decizia de suspendare a contestației administrative s-a impus a fi luată pentru a preîntâmpina evitarea unor hotărâri contradictorii, respectiv o contradictorialitate între hotărârea penală și cea civilă, aceasta nu a fost în măsură să probeze că soluționarea cauzei penale are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii. Suspendarea sine die a soluționării contestației societății recurente este de natură a întârzia în mod nejustificat accesul părții la instanță, ceea ce contravine prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția Drepturilor Omului. Înalta Curte, constată că nici motivul de nelegalitate invocat de recurenta-pârâtă cu privire la încălcarea prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu este de natură să ducă la reformarea sentinței atacate. Potrivit acestor dispoziții legale, "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii." Teza a II-a a art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pe care o invocă recurenta-pârâtă are în vedere executarea hotărârii definitive în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii în ipoteza în care instanța nu a prevăzut un termen pentru executare. Or, aceasta ipoteză nu este incidentă în cauză de vreme ce instanța de fond a prevăzut, în mod expres, în dispozitivul sentinței atacate un termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia pentru soluționarea contestației administrative de către pârâtă. Prin urmare, nu pot fi reținute argumentele recurentei-pârâte, hotărârea primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca nefondat. În temeiul art. 452 C. proc. civ., va obliga partea care a pierdut procesul la plata sumei de 6000 RON către intimata - reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.