ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3654/2021

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale (ca efect al declinării de la Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă), sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat obligarea pârâtului la plata unor daune morale în cuantum de 15.000 RON, actualizate cu indicele de inflație, și la plata dobânzii legale penalizatoare de la data introducerii cererii și până la plata efectivă.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în luna martie 2017, în timp ce se afla în misiune în Somalia, în conformitate cu art. 1

1

din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor nr. 196/2006, a solicitat secției pentru procurori a CSM acordul pentru a participa la un proces de selecție pentru ocuparea unei funcții tot în cadrul unei misiuni sub egida SEAE, misiunea B..

Prin Hotărârea nr. 212/2017 a secției pentru procurori i-a fost respinsă cererea cu motivarea că prin Hotărârea nr. 182/16.03.2017 i-a fost dat acordul de a participa la procesele de selecție pentru ocuparea unor funcții în cadrul misiunilor C. și D. și că o eventuală detașare în cadrul misiunii B. contravine scopului pentru care s-a acordat avizul pentru celelalte detașări.

Prin această respingere, i s-a încălcat demnitatea în muncă și i s-au cauzat puternice suferințe psihice pentru că a realizat că i s-a ignorat aspirația și dorința de dezvoltare profesională a unui angajat, fiind redus la simplul statut de instrument la dispoziția unei secții a CSM superficială și malițioasă care, în loc să aprecieze candidaturile în funcție de meritele profesionale, a respins cererea sa doar raportat la numărul de cereri formulate și a considerat că formularea mai multor cereri îl descalifică pentru această candidatură.

Reclamantul a susținut că sunt întrunite condițiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a CSM în concordanță cu art. 253 alin. (1) Codul Muncii, pârâtul fiind parte în contractul nenumit al magistratului cu statul în raporturile de serviciu, așa cum este menționat în Decizia nr. 46/2008 a ÎCCJ, detașarea, delegarea și transferul fiind dispuse de către CSM.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 6 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. d), e), f), art. 253 alin. (1) Codul Muncii, art. 1349, 1357, 1530, 1531 alin. (1) C. civ., art. 52 alin. (1), art. 1 alin. (3) din Constituția României.

În subsidiar, a solicitat ca cererea să fie admisă în temeiul răspunderii civile delictuale.

Pârâtul CSM a depus întâmpinare și a invocat excepția netimbrării cererii, excepția inadmisibilității și a prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1913 din data de 16.03.2021, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, apreciind că prezentul litigiu este un litigiu de contencios administrativ, având în vedere că reclamantul solicită acordarea unor daune morale, derivate dintr-o decizie emisă de pârâtul CSM.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți

Obiectul acțiunii indicat de reclamantul A., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, îl constituie acordarea unor daune morale în cuantum de 15.000 RON, actualizate cu indicele de inflație, și plata dobânzii legale penalizatoare de la data introducerii cererii și până la plata efectivă.

Pentru a se stabili natura litigiului, Înalta Curte apreciază că trebuie avute în vedere următoarele dispoziții legale:

Potrivit art. 266 Codul muncii "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".

De asemenea, art. 267 lit. a) și d) din același act normativ stipulează că "Pot fi părți în conflictele de muncă: a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;() d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ..".

În conformitate cu art. 295 alin. (1) Codul muncii "Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".

Atât teoria cât și practica sunt unanime în a recunoaște că raporturile de serviciu ale magistraților sunt raporturi atipice, întrucât: "... magistrații își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis, care are la bază un acord de voință încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii", relevantă fiind Decizia nr. 46/2008 pronunțată în Secțiile Unite de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În consecință, Codul muncii se aplică și raporturilor de muncă ale magistraților, întrucât reglementările speciale, între care Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, nu sunt complete.

Din coroborarea acestor dispoziții rezultă că toate litigiile care decurg dintr-un raport de muncă, care fie se fundamentează pe un contract individual de muncă, materializat în urma încheierii, semnării de către părți, fie nu are la bază un astfel de contract (cum este cazul magistraților care constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis), sunt de competența completelor specializate pentru soluționarea litigiilor de muncă, cu excepția situațiilor când prin lege se prevede altfel.

În prezenta cauză, nu se contestă Hotărârea nr. 212/2017 a secției pentru procurori, pentru ca obiectul acțiunii să se circumscrie în sfera contenciosului administrativ, ci se solicită acordarea unor daune morale reprezentând atingerea adusă demnității prin modul în care a fost soluționată cererea reclamantului privind obținerea acordului de a candida la unele funcții în cadrul misiunii B..

Prin urmare, din interpretarea dispozițiilor menționate și aplicarea acestora la obiectul dedus judecății, se concluzionează că verificarea pretențiilor reclamantului urmează a se face prin raportare la calitatea acestuia de salariat căruia i se aplică prevederile art. 278 alin. (2) din Codul muncii.

De asemenea, în raport cu dispozițiile art. 269 alin. (2) și art. 275 din Codul muncii, coroborate cu art. 2 pct. 1 lit. c) din C. proc. civ., competența soluționării cererii în primă instanță revine Tribunalului București, secția litigii de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența materială de soluționare a cauzei, având ca obiect cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Tribunalului București, secția litigii de muncă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2021.

GGC - BR