ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 516/2021

HOTĂRÂRE

25.02.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 516/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Prin cererea înregistrată la data de 22 aprilie 2020 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național al Magistraturii, obligarea acestuia la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate pentru perioada 01.01.2016 - 31.12.2017, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, și drepturile salariale efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflație și la care să se adauge dobânda legală aferentă începând cu 1 ianuarie 2016 și până la plata efectivă.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că este procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, iar în perioada în care a fost auditor de justiție, pârâtul i-a calculat drepturile salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială inferioară celei de 463,5 RON.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 2986 din 13 iulie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Institutul Național al Magistraturii, în favoarea Tribunalului Suceava.

În argumentarea soluției pronunțate, a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale, iar, potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul Muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform legii.

Au fost evocate dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

S-a arătat că reclamanta A. are domiciliul în comuna Valea Lupului, județul Iași, iar locul de muncă în Municipiul Iași, fiind procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată.

În temeiul dispozițiilor art. 284 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 coroborate cu cele ale art. 132 și art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., față de caracterul exclusiv al competenței teritoriale în această materie, Tribunalul București a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, tribunal aflat în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripție se află Tribunalul Iași, tribunal în a cărui circumscripție se află domiciliul și locul de muncă al reclamantei.

Prin sentința nr. 1092 din 9 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Suceava și Tribunalul București, s-a suspendat judecarea cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național al Magistraturii, iar dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Tribunalul Suceava a constatat că nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la cele ale alin. (3) din același articol, ci dispozițiile de drept comun, respectiv art. 210 din Legea nr. 62/2011 care stabilește că, în materia conflictelor individuale de muncă, competența revine instanței de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.

Prin urmare, în speță, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Iași sau Tribunalului București.

Astfel, s-a arătat că dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Aceleași dispoziții se aplică și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor, conform alin. (3) al articolului evocat anterior.

În acest sens, s-a reținut că pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, era necesar ca reclamanta să aibă calitatea de procuror la parchetul de pe lângă instanța competentă, potrivit legii, să judece litigiul sau la parchetul de pe lângă instanța superioară celei competente să soluționeze pricina.

Această concluzie rezultă din interpretarea prevederilor art. 127 alin. (3) din C. proc. civ., conform cărora, dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Or, prin aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor alin. (1) se înțelege "transpunerea" întocmai a ipotezei reglementate de alin. (1) al art. 127 din C. proc. civ. în cazul procurorilor, așa cum s-a arătat mai sus.

Fiind vorba despre o normă specială, de excepție, aceasta este de strictă interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis et aplicationis), ceea ce înseamnă că această excepție nu trebuie extinsă la alte situații, pe care norma juridică respectivă nu le prevede.

În speță, această condiție nu este îndeplinită având în vedere că din actele dosarului rezultă că reclamanta nu funcționează ca procuror la parchetul de pe lângă instanța competentă să soluționeze cauza, respectiv la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și nici la parchetul de pe lângă instanța superioară celei competente să soluționeze litigiul, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, desfășurându-și activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

S-a mai reținut că reclamanta a optat să sesizeze Tribunalul București, ca instanță competentă în raport de locul de muncă avut în perioada pentru care sunt solicitate pretențiile și că în cazul unui conflict de muncă declanșat ulterior încetării raporturilor de muncă rămân aplicabile aceleași dispoziții cu privire la competență.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 18 ianuarie 2021.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Instanța supremă constată că prin acțiunea dedusă judecății reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național al Magistraturii, obligarea acestuia la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate pentru perioada 01.01.2016 - 31.12.2017, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, și drepturile salariale efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflație și la care să se adauge dobânda legală aferentă începând cu 1 ianuarie 2016 și până la data plății efective, perioadă în care reclamanta a fost auditor de justiție în cadrul Institutului Național al Magistraturii.

Totodată, se reține că, potrivit art. 17 din Legea nr. 303/2004, "(1) Auditorii de justiție beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizații lunare corespunzătoare funcției de judecător stagiar și procuror stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori.

(2) Bursa auditorilor de justiție prevăzută la alin. (1) are natura și regimul juridic al unui drept salarial și se stabilește pe baza indemnizației brute prevăzute de lege pentru judecătorii și procurorii stagiari, la care se vor calcula reținerile pentru obținerea indemnizației nete, urmând a se vira obligația angajatorului și a asiguraților la asigurările sociale de stat, precum și obligația angajatorului și a asiguraților privind contribuția la asigurările sociale de sănătate. Auditorii de justiție beneficiază de indemnizație și în perioada vacanțelor.

(3) Indemnizațiile auditorilor de justiție se plătesc din fondul prevăzut în bugetul anual aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii".

Cum bursa auditorilor de justiție are natura și regimul juridic al unui drept salarial, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un litigiu asimilat unui conflict de muncă, iar potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, dispoziții din care rezultă că legiuitorul a reglementat, în mod imperativ, competența teritorială pentru soluționarea unor astfel de cauze.

Totodată, conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social care completează art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Rezultă că textele de lege, prin termenii imperativi pe care îi utilizează, au instituit, în domeniul conflictelor de muncă, un caz de competență exclusivă, respectiv instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, locul de muncă, ori, după caz, sediul.

Astfel, reclamantul persoană fizică are un drept de opțiune între instanța competentă material de la domiciliul său ori de la reședința sa și cea competentă material de la locul de muncă sau asimilat acestuia.

Din interpretarea art. 210 din Legea nr. 62/2011 rezultă că prin tribunalul de la locul de muncă al reclamantului, sau asimilat acestui loc de muncă, se înțelege tribunalul pe raza căruia se află angajatorul pârât chemat în judecată, respectiv angajatorul de la care se solicită diferențele de drepturi bănești.

Obiectul acțiunii deduse judecății nu vizează drepturi izvorâte din raporturi de muncă avute cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, în prezent reclamanta fiind procuror în cadrul acestui parchet, pentru a atrage competența instanței de la actualul loc de muncă, ci drepturi bănești izvorâte din raporturi asimilate unor raporturi de muncă avute cu Institutul Național al Magistraturii, pe o perioadă în care aceasta a fost auditor de justiție.

Prin urmare, având în vedere că prezenta cauză reprezintă un litigiu asimilat unui litigiu de muncă, iar reclamanta a înțeles să învestească instanța de la locul asimilat locului de muncă - Institutul Național al Magistraturii (unde, de altfel, s-au desfășurat raporturile asimilate unor raporturi de muncă cu pârâtul), cu sediul în București, considerând că este instanța competentă teritorial, față de dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii coroborate cu cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, Tribunalul București este instanța competentă să soluționeze pricina.

Față de cele arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) și art. 131, raportat la art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.