ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 448/2022

HOTĂRÂRE

01.03.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 448/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 01 martie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 18.11.2020, sub dosar nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și MINISTERUL JUSTIȚIEI, a formulat cerere de chemare în judecată, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: pentru perioada 01.08.2016-06.02.2018, în care reclamanta a fost detașată în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii: obligarea pârâtului C.S.M. la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente ale reclamantei raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON; obligarea pârâtului C.S.M. la plata către reclamantă a sumei reprezentând diferența dintre venitul la care reclamanta este îndreptățită potrivit celor specificate la pct. I și venitul efectiv încasat, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație; obligarea pârâtului C.S.M. la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei specificate la pct. II, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații de plată până la data plății efective.

Pentru perioada 07.02.2018-30.11.2019, în care reclamanta a activat în calitate de judecător în cadrul Curții de Apel București: obligarea pârâților C.A.B. și M.J. la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente ale reclamantei raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON; obligarea pârâților C.A.B. și M.J. la plata către reclamantă a sumei reprezentând diferența dintre venitul la care reclamanta este îndreptățită potrivit celor specificate la pct. I și venitul efectiv încasat, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație; obligarea pârâților C.A.B. și M.J. la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei specificate la pct. II, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații de plată până la data plății efective.

Prin sentința nr. 728 din 17 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a fost declinată soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanta a solicitat obligarea pârâților la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referință de 605,225 RON, pentru perioadele în care a avut calitatea de judecător la Curtea de Apel București, respectiv a fost detașată în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

S-a reținut că ulterior datei de 30.11.2019 reclamanta a fost eliberată din funcție prin pensionare.

Conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, art. 210 din Legea dialogului social, coroborate cu prevederile art. 266 Codul muncii, competența de soluționare a cererilor privind raporturile de muncă aparține instanței de la domiciliul reclamantului.

Având în vedere aceste prevederi legale și faptul că reclamanta, care în prezent este pensionară, nu are nici domiciliul, nici locul de muncă în raza de competență a Tribunalului Dâmbovița, ci are domiciliul în circumscripția Tribunalului București, în baza art. 129 alin. (2) pct. 3 și art. 132 C. proc. civ., instanța a apreciat că se impune admiterea excepției de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată sub același nr. de dosar.

Prin sentința civilă nr. 5910 din 09.09.2021, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența de soluționare a cauzei. Totodată, a constatat ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul București, drept pentru care a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză și a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, și anume Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, deși la data formulării cererii de chemare în judecată reclamanta nu își mai desfășura activitatea în cadrul Curții de Apel București, în calitate de judecător, cu toate acestea, Curtea de Apel București are calitatea de pârât în cauză, iar Tribunalul București, care ar fi competent să soluționeze cererea de chemare în judecată, în raport de domiciliul reclamantei, este instanță inferioară Curții de Apel București, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (2)

din C. proc. civ.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, constată și reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte subliniază că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta a solicitat obligarea pârâților C.S.M., Curtea de Apel București și Ministerul Justiției la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referință de 605,225 RON, pentru perioadele în care a avut calitatea de judecător la Curtea de Apel București, respectiv a fost detașată în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin urmare, reclamanta, judecător pensionar la data introducerii acțiunii, a învestit Tribunalul Dâmbovița cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

C. proc. civ.:

"dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În speță, reclamanta este fost judecător la Curtea de Apel București, iar competența ar aparține, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă, respectiv Tribunalului București.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât cererea a fost introdusă împotriva Curții de Apel București, instanță superioară în grad celei căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii (Tribunalul București), este atrasă incidența art. 127 alin. (2) și (2)

C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.»

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță din raza unei curți de apel învecinate.

Reclamanta a învestit cu soluționarea litigiului Tribunalul Dâmbovița, aflat în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel București.

Așa fiind, instanța supremă constată că aceasta și-a manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Totodată, reține că dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată. Așadar, dreptul de opțiune aparține, în mod exclusiv, părții reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce partea reclamantă și-a manifestat opțiunea de a introduce acțiunea la o instanță din circumscripția unei curți de apel învecinate Curții de Apel București, ce are calitatea de pârât în cauză, rezultă că această instanță a devenit competentă teritorial să soluționeze pricina, instanța astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opțiune, neexistând nicio prevedere legală în acest sens.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Dâmbovița.