ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3572/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei; obligarea Ministerului Justiției să emită un nou Ordin în ceea ce o privește, prin care să fie stabilite drepturile salariale ale sale în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază; obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțată în acest dosar, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației; obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflației; obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

La data de 2 iulie 2018, reclamanta A. a depus precizare la acțiune prin care a chemat în judecată, în calitate de pârât alături de Ministerul Justiției și Direcției Naționale de Probațiune și pe ministrul justiției, având în vedere că este emitentul ordinului 603/C/08.02.2018, solicitând obligarea acestui pârât să emită un nou ordin, conform prevederilor Legii nr. 153/2017.

Pârâta Direcția Naționala de Probațiune a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția rămânerii fără obiect a capetelor de cerere 1 și 2, cuprinse în cererea de chemare în judecată, excepția rămânerii fără obiect a capetelor de cerere 3 și 4, cuprinse în cererea de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, astfel cum a fost precizată.

La 29 octombrie 2018 reclamanta A. a formulat cerere de modificare a cererii introductive în sensul că a solicitat:

"Obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcție Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plății drepturilor salariale restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin ce a fost emis (prin care mi se acordă un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației".

1

din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare la cererea modificatoare formulată de reclamantă, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei față de capătul de cerere privind obligarea Ministerului Justiției să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății drepturilor salariale restante, precum și a dobânzilor legale și a sumelor reprezentând actualizarea cu rata inflației.

Prin sentința civilă nr. 426 din 6 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția rămânerii fără obiect a capetelor din cererea modificatoare privind anularea Ordinului Ministerului Justiției nr. 603/C/8.02.2018 și obligarea la emiterea unui nou ordin. Au fost respinse capetele 1 și 2 din cerere modificatoare ca rămase fără obiect. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la alocarea către Direcția Națională de Probațiune a sumelor necesare efectuării plății drepturilor salariale restante. A fost respins acest capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

A fost admisă în parte cererea modificată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministrul Justiției și Direcția Națională de Probațiune. A fost obligată pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata drepturilor salariale restante, actualizate cu rata inflației și a dobânzii legale aferente. A fost respins ca fiind neîntemeiat capătul de cerere privitor la obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 426 din 6 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Direcția Națională de Probațiune a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în ceea ce privește soluția de obligare a sa la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului Ministerului Justiției nr. 3396/C/2018, susținând că au fost încălcate dispozițiile art. 8 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

A precizat recurenta că dispozițiile art. 8 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nu sunt îndeplinite în cauză întrucât, ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune, iar intimatei-reclamante i-au fost achitate drepturile salariale acordate prin actul normativ menționat, astfel că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat din partea pârâților.

Totodată, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, întrucât instanța nu a cercetat legalitatea Ordinului Ministrului Justiției nr. 3396/C/2018, soluția de obligare a Direcției Naționale de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 3396/C/2018 fiind nelegală, dată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil enunțate de art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ.

O altă critică adusă hotărârii atacate, referitoare la soluția instanței de actualizare cu rata inflației a diferențelor de drepturi potrivit Ordinului Ministrului Justiției nr. 3396/C/2018, respectiv la cea de plată a dobânzii legale, privește încălcarea dispozițiilor art. 1357 alin. (1) C. civ. privitoare la condițiile răspunderii, recurenta susținând că nu erau întrunite condițiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoașterii de către pârâți a pretențiilor reclamantei conform Ordinului nr. 3396/C/2018, și că lipsește elementul esențial al răspunderii civile, respectiv existența faptei ilicite.

Recurenta-pârâtă a depus la dosar precizări prin care a arătat că pentru perioada 01.01.2018-30.06.2018 diferențele de drepturi dintre Ordinul Ministrului Justiției nr. 3396/C/2018 și cele încasate conform Ordinului nr. 603/C/2018 au fost achitate integral la data de 10.09.2018, pentru luna iulie 2018 aceste diferențe au fost achitate la 10.10.20218 iar pentru luna august și în continuare drepturile salariale cuvenite în baza Ordinului nr. 3396/C/2018 au fost achitate lunar.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 2 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 10 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin sentința recurată a fost admisă în parte cererea modificată formulată de reclamanta A. și a fost obligată pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata drepturilor salariale restante, actualizate cu rata inflației și a dobânzii legale aferente.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâta Direcția Națională de Probațiune, care a fost obligată la plata drepturilor salariale restante, actualizate cu rata inflației și a dobânzii legale aferente, a invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.

Motivele de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă în cadrul cererii de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., urmând a fi analizat ca atare.

Conform celor menționate la pct. 1 din decizia atacată, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu mai multe capete de cerere, modificate ulterior, printre care, "…obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea, la sumele cuvenite, a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar…"

Admițând în parte cererea modificată, instanța de fond a dispus obligarea pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata drepturilor salariale restante, actualizate cu rata inflației și a dobânzii legale aferente.

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta nu îndeplinește exigențele menționate de textul legal mai sus citat.

Judecătorul fondului nu a clarificat aspectele esențiale ale speței, nu a lămurit în mod corespunzător situația de fapt și de drept existentă în cauza dedusă judecății, nu a efectuat verificări pentru a stabili dacă plata diferențelor salariale a fost acordată, nu a stabilit ce reprezintă aceste diferențele salariale și care este perioada pentru care se acordă. Or, cercetarea fondului cauzei presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

În aceste condiții, considerentele sumare ale sentinței atacate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanța a ajuns la soluția pronunțată și nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, toate aspectele expuse, ceea ce conduce la concluzia că susținerile și mijloacele de apărare invocate nu au fost serios examinate, împrejurare care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt. Obligația de motivare impune o apreciere întotdeauna atașată de natura cauzei, de circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție. Motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte - dar nici ignorarea lor -, ci un răspuns al argumentelor fundamentale, al acelora care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Câtă vreme instanța de fond nu a explicat, de o manieră convingătoare, raționamentul juridic pe care l-a adoptat, nu se poate realiza un control judiciar.

În concluzie, se constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale, pe care judecata în primă instanță le conferă părților, apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată și al celei modificatoare și de pârâți prin întâmpinare, urmând să facă verificări cu privire la confirmarea plății drepturilor salariale restante și să stabilească care este perioada pentru care au fost acordate sumele restante și ce reprezintă aceste sume.

În raport cu soluția preconizată, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurenta-pârâtă în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința recurată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 426 din 6 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 10 iunie 2021.

GGC - BR