ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4467/2021

Ședința publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune solicitând:

- anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei;

- obligarea Ministerului Justiției să emită un nou ordin în ceea ce o privește, prin care să fie stabilite drepturile salariale ale reclamantei în concordanță cu dispozițiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază;

- obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțată în acest dosar, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației;

- obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflației;

- obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

- obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de modificare a cererii acțiunii introductive depusă în data de 09.10.2018 reclamanta a solicitat instanței:

1

din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

Prin sentința civilă nr. 806 din 5 martie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția rămânerii fără obiect a capetelor de cerere modificatoare privind anularea Ordinului Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 și obligarea la emiterea unui nou ordin, respingând capetele 1 și 2 din cererea modificatoare ca rămase fără obiect.

A admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantei în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la alocarea către Direcția Națională de Probațiune a sumelor necesare efectuării plății drepturilor salariale restante, respingând acest capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

A admis în parte cererea modificată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune.

A obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata drepturilor salariale restante, actualizate cu rata inflației și a dobânzii legale aferente.

A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privitor la obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 806 din 5 martie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

I. Cu privire la soluția instanței de obligare la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2016, recurenta pârâtă învederează că au fost achitate intimatei-reclamante diferențele dintre drepturile salariate cuvenite potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 și cele încasate, astfel că era necesar ca instanța de fond să respingă acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.

Soluția primei instanțe, de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata drepturilor salariale restante, actualizate cu rata inflației și a dobânzii legate aferente este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit căruia premisa necesară analizării cererii în contencios administrativ este existența unui "refuz nejustificat" de soluționare a unei cereri.

Or, această condiție nu este îndeplinită în cauză, întrucât ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) și au fost achitate intimatei-reclamante drepturile salariate acordate prin acest act administrativ.

Recurenta a mai susținut că prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 din C. proc. civ.

Referitor la această critică, susține recurenta pârâtă că, în fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta-intimată a solicitat anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 603/C/2018 și emiterea unui nou ordin prin care să i se acorde începând cu data de 01.01.2018 un procent total al sporurilor de 30% din salariul de bază. În cursul judecății, OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C/2018 în sensul solicitat de către reclamantă.

Prin urmare, dreptul fiind deja acordat de către pârâții DMP și MJ, instanța nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări a fondului dreptului.

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii.

În consecință, soluția primei instanțe de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enunțate de art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 din C. proc. civ. (principiul disponibilității și limitele învestirii instanței), întrucât pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2013, condiție care nu este îndeplinită, întrucât instanța a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

II. Cu privire la soluția instanței de actualizare cu rata inflației a diferențelor de drepturi potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, respectiv la cea de plată a dobânzii legale, recurenta pârâtă a apreciat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoașterii de către pârâți a pretențiilor reclamantei, conform OMJ nr. 3396/C/2018 și, pe cale de consecință, în mod greșit a fost obligată Direcția Naționale de Probațiune la actualizarea cu indicele de inflație la data plății a sumelor datorate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe.

A arătat că, începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligație legală a pârâților în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (așa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nrr. 603/C/2018) și prin urmare lipsește elementul esențial al răspunderii civile, respectiv existența unei fapte ilicite.

OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C din 30.08.2018, iar suma sporurilor de care beneficiază intimata-reclamantă a fost stabilită în procent total de aproape 30% din salariul de bază, în conformitate cu art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

În ceea ce privește acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/201S, solicită a se constata caracterul de oportunitate al acestei decizii instituționale, având în vedere că în conformitate cu art. 5 din Capitalul VIII al Anexei V - Familia Ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituționala din Legea - cadru nr. 153/2017, sporurile care i se cuvin intimatei-reclamante, potrivit legii, nu sunt de 25%, respectiv de 5%, existând posibilitatea ca acestea să fie stabilite și în procent mai mic, întrucât sunt "până la 25%", respectiv "până la 5%".

Mai mult, Direcția Națională de Probațiune, în calitate de ordonator terțiar de credite, are obligația de a respecta dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea - cadru nr. 153/2017 potrivit cărora "Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază (...)."

În acest sens, indică practică judiciară constând în hotărâri judecătorești pronunțate de Curtea de Apel București.

Prin urmare, recurenta pârâtă a susținut că în mod greșit a dispus instanța de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației, care, deși reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plății, neexistând o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menționate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii.

De asemenea, a considerat că soluția instanței privind obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu se poate vorbi despre o neexecutare a acesteia, astfel că nu se justifică nici plata acestora.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune: anularea în parte a Ordinului MJ nr. 603/C/08.08.2018 referitor la drepturile salariale ale reclamantei; obligarea pârâtului Ministerul Justitiei la emiterea unui nou ordin prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite reclamantei cu începere din data de 01.01.2018, în baza Legii nr. 153/2017; obligarea pârâtului Ministerul Justitiei la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor salariale; obligarea pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata către reclamantă a diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și cele încasate în perioada 01.01.2018 până la zi, actualizate cu inflația și cu dobânda legală, calculate de la data scadenței fiecărei plăți lunare până la data achitării efective și integrale a diferențelor.

Prima instanță a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind anularea în parte a Ordinului MJ nr. 603/C/08.08.2018 și obligării pârâtului Ministerul Justitiei la emiterea unui nou ordin prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite reclamantei cu începere din data de 01.01.2018, în baza Legii nr. 153/2017, în considerarea emiterii OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, soluție ce nu a fost recurată.

Înalta Curte constată că, ulterior introducerii acțiunii, pârâtul Ministerul Justiției a emis OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantei cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, astfel cum a solicitat reclamanta prin cererea introductivă.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că, în dosarul instanței de fond, pârâta nu a invocat lipsa de obiect a acțiunii și nici nu a depus dovezile de plată ale diferențelor salariale, astfel încât nu se poate reproșa curții de apel omisiunea analizării acestei chestiuni.

Pe de altă parte, dovada anexată cererii de recurs este reprezentată de un fluturaș de salariu aferent lunii august 2018, care, susține pârâta, confirmă plata drepturilor restante, arătând că s-a achitat suma de 3186 RON, reprezentând "Alte drepturi impozab.". Or, având în vedere faza procesuală în care a fost depus acest înscris și actele existente la dosarul cauzei, instanța de recurs nu poate determina cuantumul sumelor cuvenite reclamantei, cu titlu de principal și accesorii, calculate ca diferență dintre drepturile stabilite conform OMJ nr. 603/C/2018 și OMJ nr. 3396/C/208, astfel încât nu poate concluziona nici cu privire la îndeplinirea obligației de plată stabilită de instanța de fond în sarcina pârâtei. Pârâta nu a detaliat modul de calcul al sumei achitate și nici dacă aceasta reprezintă întreg debitul ori doar o parte a acestuia. În plus, accesoriile acordate de instanța de fond, sunt contestate în recurs.

Așa fiind, Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele pârâtei, referitoare la lipsa de obiect a capetelor de cerere referitoare la plata drepturilor salariale restante.

Cu referire la critica ce vizează interpretarea în mod eronat a dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, în raport cu faptul că ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune și în luna august 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatei-reclamante, situație față de care susține recurenta că nu există un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia. Legalitatea unui act administrativ este analizată în raport de legea în vigoare la data emiterii lui. La momentul emiterii Ordinului nr. 603/C/2018 exista un refuz nejustificat, atâta vreme cât a fost necesar modificarea acestuia prin Ordinul nr. 3396/C/2018.

În ceea ce privește criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la depășirea limitelor învestirii instanței de fond, Înalta Curte le va respinge, de asemenea, ca nefondate.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de casare include în conținutul său toate neregularitățile procedurale ce pot fi săvârșite în cursul procedurii judiciare, cu excepția celor care sunt constituite în motive distincte de casare, cum este cazul primelor trei motive anume consacrate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este destinat să valorizeze atât nesocotirea normelor procedurale de ordine publică, cât și a celor de ordine privată, legea nefăcând nicio distincție în această privință. Casarea unei hotărâri judecătorești pentru acest motiv de recurs se poate obține însă în mod diferit, în funcție de natura imperativă sau dispozitivă a normelor procedurale încălcate.

În mod eronat, recurenta-pârâtă consideră că, pentru a putea fi obligată la plata diferențelor salariale dintre drepturile salariale stabilite inițial prin Ordinul nr. 603/C din 08.02.2018 și cele stabilite prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, instanța de fond trebuia să fie învestită cu analizarea legalității acestui din urmă ordin. Argumentul recurentei-pârâte este neclar, în condițiile în care ordinul vătămător al drepturilor și intereselor reclamantei nu este OMJ nr. 3396/C/2018, ci OMJ nr. 603/C/2018, astfel încât necesitatea unei acțiuni în anularea OMJ nr. 3396/C/2018, prin care emitentul a modificat ordinul vătămător și a dat curs pretențiilor reclamantei, nu poate fi înțeleasă. Raționamentul logico-juridic care stă la baza considerentelor instanței de fond se sprijină pe prezumția de legalitate a OMJ nr. 3396/C/2018, incidentă în cazul oricărui act administrativ și necontestată de vreo parte a cauzei.

Este adevărat că prin dispozițiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, fiind astfel instituit principiul disponibilității care presupune, printre altele, dreptul reclamantului de a fixa cadrul procesual, inclusiv din punctul de vedere al obiectului cererii cu care instanța este învestită.

Însă, împrejurarea că intimatul pârât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 3396/C/2018 care a modificat Ordinul nr. 603/C/2018, a cărui anulare s-a solicitat prin prezenta cerere de chemare în judecată, fapt ce a dus la respingerea acestui capăt de cerere ca rămas fără obiect nu poate constitui o necercetare a fondului de către prima instanță. Modificarea Ordinului nr. 603/C/2018 de către Ministerul Justiției prin Ordinul nr. 3396/C/2018 nu înseamnă altceva decât o recunoaștere de către pârât a nelegalității Ordinului 603, astfel că în mod corect prima instanță a respins capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 603/C/2018 ca rămas fără obiect, judecătorul fondului fiind ținut de recunoașterea efectuată de Ministerul Justiției prin emiterea Ordinului nr. 3396/C/2018.

În ce privește criticile aduse hotărârii atacate ce vizează actualizarea cu rata inflației și a dobânzii legale a diferențelor de drepturi salariale cuvenite intimatei reclamante, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora.

Argumentul pârâtei referitor la inexistența faptei ilicite, ca urmare a inexistenței unei obligații legale de acordare a sporurilor în procent maxim de 30% nu poate fi primit, fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017. Acest drept a fost recunoscut reclamantei chiar de către ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiției, care, în condițiile art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, a procedat la emiterea OMJ nr. 3396/C/2018, prin care s-au acordat sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul pentru risc, suprasolicitare neuropsihică și sporul pentru păstrarea confidențialității, cu începere de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

Contrar susținerilor recurentei, în mod corect prima instanță a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate și plata dobânzii legale, având în vedere că prin ordinul emis s-a stabilit acordarea diferențelor salariale datorate, dar nu și actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație și dobânda legală.

Împrejurarea că Ordinul MJ nr. 3396/C/2018 a fost emis înainte de primul termen de judecată nu înlătură obligația Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune de a achita intimatei dobânda și actualizarea cu indicele de inflație.

Emiterea Ordinului nr. 3396/C/2018 reprezintă recunoașterea pretențiilor intimatei. Or, atâta timp cât pretențiile principale au fost recunoscute, în vederea respectării principiului reparării integrale a prejudiciului produs, se impune și actualizarea cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale aferente.

Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte, cum corect a apreciat și judecătorul fondului.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Prin această decizie aplicabilă prezentei cauze s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în speță, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 806 din 5 martie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2021.