ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 602/2021

Ședința publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 02.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Direcția Naționala de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei, obligarea Ministerului Justiției să emită un nou Ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanță cu dispozițiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază; obligarea Ministerului Justiției în calitate de ordonator principal de credite să aloce Direcției Naționale de Probațiune a sumele necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțată în acest dosar, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației; obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei în conformitate cu noul ordin ce va ii emis, sume actualizate cu rata inflației; obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1119 din 22 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins ca rămase fără obiect capetele 1 și 2 ale cererii introductive de instanță astfel cum a fost modificată, s-a respins ca prematur formulate pretențiile aferente capătului 4 al cererii modificate și s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul Ministerul Justiției relativ la capătul 3 de cerere.

Totodată, s-a respins în rest cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1119 din 22 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Direcția Națională de Probațiune a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

S-a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt și a enunțării reținerilor din considerentele sentinței recurate, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că în mod greșit prima instanță a apreciat că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile și a obligat recurenta la plata actualizării diferențelor salariale cu indicele de inflație și a dobânzii legale aferente acestor diferențe salariale.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 30 august 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 3 februarie 2021 în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra excepției lipsei de interes a recursului, care face inutilă cercetarea celorlalte aspecte.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Direcția Naționala de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, solicitând anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei, obligarea Ministerului Justiției să emită un nou Ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanță cu dispozițiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază; obligarea Ministerului Justiției în calitate de ordonator principal de credite să aloce Direcției Naționale de Probațiune a sumele necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțată în acest dosar, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației; obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei în conformitate cu noul ordin ce va ii emis, sume actualizate cu rata inflației; obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1119 din 22 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins ca rămase fără obiect capetele 1 și 2 ale cererii introductive de instanță astfel cum a fost modificată, s-au respins ca prematur formulate pretențiile aferente capătului 4 al cererii modificate, s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul Ministerul Justiției relativ la capătul 3 de cerere și s-a respins în rest cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, ca neîntemeiată.

Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

Așadar, prin interes se înțelege folosul practic imediat urmărit de cel care a formulat calea de atac, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, condiție ce trebuie îndeplinită atât la promovarea căii de atac, cât și pe parcursul soluționării acesteia.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu justifică un interes în declararea și soluționarea recursului de față, atât timp cât prin sentința recurată, astfel cum s-a reținut anterior, în sarcina pârâtei nu s-a stabilit nicio obligație, acțiunea formulată de reclamantă fiind respinsă.

Așa fiind, Înalta Curte, având în vedere că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes care să îndeplinească condițiile legale astfel cum au fost analizate anterior, urmează să respingă, ca atare, prezenta cale de atac exercitată de autoritatea pârâtă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes a recursului și va respinge recursul ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes a recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune, împotriva sentinței nr. 1119 din 22 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2021.