Decizia nr. 2244/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune: - anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei. - obligarea Ministerului Justiției să emită un nou Ordin în ceea ce o privește, prin care să fie stabilite drepturile salariale ale subsemnatei în concordanță cu dispozițiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază. - obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțată în acest dosar, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației. - obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor sale salariale ale, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflației - obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2) 1 din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar. Ulterior, reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare solicitând: 1. Să se ia act că primul petit din cererea introductivă, respectiv solicitarea de "anulare a Ordinului Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 a rămas fără obiect, pârâta MJ modificând dispozițiile acestui ordin în cursul judecății.

Să se ia act că petitul al doilea din cererea introductivă, respectiv obligarea la emiterea unui nou ordin, a rămas fără obiect, întrucât pârâta MJ a emis acest ordin pe parcursul judecății.

Modifică petitul al treilea, în sensul obligării Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plății drepturilor salariale restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin ce a fost emis, prin care i se acordă un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației.

Modifică petitul al patrulea, în sensul de obligării Direcției Națională de Probațiune la plata drepturilor sale salariale restante, în conformitate cu noul ordin ce a fost emis (în care a fost prevăzut un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), sume actualizate cu rata inflației.

Menține petitul al cincilea, acela de "Obligare a Direcției Naționale de Probațiune la acordarea, la sumele cuvenite, a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2) 1 din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar

Menține petitul referitor la Obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune la plata cheltuielilor de judecată. 2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 300 din 30 ianuarie 2019, a admis în parte acțiunea precizată de reclamantă și a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata către reclamanta a sumelor reprezentând diferențe neacordate din drepturile salariale restante stabilite prin Ordinul MJ nr. 2883/C/19.07.2018 și Ordinul MJ nr. 3396/29.08.2018, actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective. Totodată, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei privind capătul de cerere având ca obiect obligarea MJ să aloce DNP fondurile necesare plătii drepturilor salariale și a respins acest capăt de cerere, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. De asemenea, a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere vizând anularea Ordinului nr. 603/2018 și obligarea MJ la emiterea unui nou ordin, respectiv ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. 3.1. Cu privire la soluția de obligare la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/19.07.2018, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale 3.1.1. În ceea ce privește motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. recurenta a arătat că prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în raport cu dispozițiilor art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care reglementează principiul disponibilității și limitele învestirii instanței. Astfel, a apreciat că soluția primei instanțe de obligare a pârâtei la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 2883/C/2018 este nelegală, întrucât, pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat fondul cauzei, condiție care nu este îndeplinită pentru că instanța a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018, 3.2. Cu privire la soluția de obligare la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/19.07.2018, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale. 3.2.1. În ceea ce privește motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. recurenta a arătat că prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în raport cu dispozițiilor art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care reglementează principiul disponibilității și limitele învestirii instanței. Astfel, a apreciat că soluția primei instanțe de obligare a pârâtei la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 3396/C/2018 este nelegală, întrucât, pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat fondul cauzei, condiție care nu este îndeplinită pentru că instanța a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018, ordin ce a fost modificat de OMJ nr. 3396/C/2018 în sensul solicitat de reclamantă, iar acesta din urmă nu a fost contestat. 3.2.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește soluția de obligare la plata sumelor reprezentând diferențe salariate cuvenite ca urmare a emiterii OMJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, în lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâților. În ceea ce privește actualizarea diferențelor de drepturi cu rata inflației și cea de plată a dobânzii legale, potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile având în vedere recunoașterea de către pârâți a pretențiilor reclamantei. Astfel, a apreciat că în mod greșit s-a dispus actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației, care, deși reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plații, nu există o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor în discuție, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii. În ceea ce privește plata dobânzilor legale a arătat că acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de ptată, or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia, așa încât nici plata acestora nu se justifică. Așa fiind, a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație fi Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios cu o cerere vizând anularea OMJ nr. 603/2018, obligarea Ministerului Justiției să emită un nou ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 153/2017, cu acordarea sporurilor și valorii sectoriale solicitate, și obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale în conformitate cu noul ordin, sume actualizate cu rata inflației și la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale. Ulterior introducerii acțiunii, pârâtul Ministerul Justiției a emis OMJ nr. 2283/C/19.07.2018 și OMJ . nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/08.02.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantei cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, motiv pentru care prima instanță a respins capetele de cerere privind anularea ordinului atacat și emiterea unui nou ordin ca rămase fără obiect. În ceea ce privește obligația de plată a drepturilor salariale, prima instanță a reținut că obiectul acesteia subzistă în măsura în care plata diferenței de drepturi salariale nu a fost efectuată, iar în vederea recuperării totale a prejudiciului cauzat prin neplata la termen a drepturilor salariale cuvenite, reclamanta urmează să beneficieze de plata actualizată cu indicele de inflație și de plata dobânzii legale la această sumă. 1.1. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege. În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta invocă faptul că prima instanță în mod greșit a dispus obligarea acesteia la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit ordinului atacat, întrucât nu s-a analizat fondul cauzei, pentru că dreptul fusese deja acordat, ca urmare a emiterii acestora. Or, chiar prin ordinul invocat s-au stabilit diferențele salariale datorate, potrivit solicitării reclamantei, prin urmare nu există temeiuri pentru a reproșa primei instanțe că ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în condițiile în care s-a pronunțat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, în limita învestirii, în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil, 1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată, de asemenea, că nu este fondat. Contrar susținerilor recurentei, în mod corect prima instanță a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate și plata dobânzii legale, având în vedere că prin ordinele emise s-a stabilit acordarea diferențelor salariale datorate, dar nu și actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație și dobânda legală. Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte, cum corect a apreciat și judecătorul fondului. Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că: "În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011". În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale". Așadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație). În consecință, în cauză nu se poate reproșa primei instanțe nici încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, cum susține recurenta. În fine, cât privește susținerile recurentei din notele scrise depuse la dosar, în sensul că au fost achitate diferențele salariale în litigiu, către reclamantă, Înalta Curte reține că înscrisurile depuse drept dovezi de achitare a acestor diferențe pot reprezenta executarea sentinței, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanței că a fost executată integral hotărârea în privința plății respectivelor drepturi salariale. Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.