ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4381/2021

Ședința publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 04 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, a solicitat:

- anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariate ale reclamantei;

- obligarea Ministerului Justiției să emită un nou ordin în ceea ce o privește pe reclamantă, prin care să îi fie stabilite drepturile salariale în concordanță cu dispozițiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01 ianuarie 2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază;

- obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțată în acest dosar, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației;

- obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor sale salariale ale, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflației;

- obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

- obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei în data de 15 octombrie 2018, reclamanta A. și-a modificat acțiunea astfel:

1

din Ordonanța Guvernului nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Prin sentința civilă nr. 5486 din 19 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte acțiunea în contencios administrativ și fiscal precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune;

- a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune să achite reclamantei drepturile salariale restante derivând din aplicarea Ordinului nr. 3396/C/2018, actualizate cu rata inflației și dobânda legală aferentă;

- a respins în rest acțiunea, ca rămasă fără obiect în privința primelor două capete de cerere și ca neîntemeiată în privința capătului de cerere privind obligarea pârâtului Ministerului Justiției la alocarea sumelor.

Împotriva sentinței civile nr. 5486 din 19 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

La data de 07 septembrie 2021, recurenta - pârâtă a depus la dosar un set de înscrisuri, precizând că drepturile salariale solicitate de reclamantă au fost achitate.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 mai 2019, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând, cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentei-pârâte Direcția Națională de Probațiune și a intimatului-pârât Ministerul Justiției la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamantă, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, pe de o parte, intimatul-pârât Ministerul Justiției a procedat la emiterea Ordinului nr. 3396/C/30.08.2018, prin care au fost modificate dispozițiile cuprinse în ordinul precedent de salarizare, anume Ordinul nr. 603/C/08.02.2018 contestat în prezenta cauză, dispunându-se acordarea unor sporuri de 30% din salariul de bază, iar pe de altă parte, potrivit înscrisurilor de la dosar, recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune a procedat la plata drepturile salariale restante derivând din aplicarea Ordinului nr. 3396/C/2018 .

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurenta - pârâtă și-a îndeplinit obligația stabilită prin hotărârea atacată, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamantei. Prin urmare, interesul de a acționa al pârâtei nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., iar condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes nu este îndeplinită, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 5486 din 19 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 5486 din 19 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2021.