ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2459/2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

I. Hotărârea atacată

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 132 din 13 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a respins, ca neîntemeiate, excepția timbrajului și a inadmisibilității, și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (C.N.A.I.R. SA), în contradictoriu cu pârâta A. S.A. (fostă, B.).

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs recurenta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

În drept, a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 28.04.2022, sub nr. x/2021.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluția din 05.07.2022, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 17 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității declarării căii extraordinare de atac a recursului, invocată din oficiu, raportat la prevederile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită și să anuleze recursul, ca tardiv, având în vedere următoarele considerente:

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întemeindu-se pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta", cu raportare la prevederile art. 180 alin. (1) din C. proc. civ., în conformitate cu care "termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură".

Prin C. proc. civ. legiuitorul a instituit, referitor la declararea căii extraordinare de atac a recursului, exigențe care privesc, printre altele, și respectarea termenului de declarare a recursului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", iar conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Astfel, legiuitorul stabilește un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, legea pretinde exercitarea căii de atac în termenul menționat, termen legal, imperativ și absolut, care are ca punct/moment de plecare data comunicării hotărârii, de la care se calculează termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru formularea recursului dedus judecății, și a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Calculul termenelor procedurale se realizează în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. - când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. De asemenea, alin. (2) al aceluiași text de lege dispune: când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

În speță, cererea de recurs a fost transmisă Curții de Apel București prin poștă, la 11 aprilie 2022, fiind depusă la aceeași dată la unitatea poștală, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, deci, fiind depășit termenul imperativ de 30 zile de la comunicarea hotărârii atacate, prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că sentința civilă recurată a fost comunicată reclamantei la 8 martie 2022, astfel cum rezultă din dovada aflată la dosarul curții de apel.

Totodată, se constată că sentința recurată a fost comunicată la adresa indicată de către recurentă, la sediul acesteia, respectiv, în București.

Or, potrivit prevederilor art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din C. proc. civ., termenul de declarare a recursului s-a împlinit la 8 aprilie 2022, aceasta fiind ultima zi în care recurenta ar fi fost în termenul legal, prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., privind declararea recursului.

Cum legiuitorul stabilește un termen fix pentru exercitarea unui drept, dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte constată că recurenta nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispozițiile legale incidente, încât, va anula, ca tardiv, recursul declarat de aceasta.

Chiar instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat, într-o jurisprudență constantă, că dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial reglementat de lege nu este unul absolut, ci este supus, prin natura sa, unor limitări legale care însă trebuie să urmărească un scop legitim și să fie necesare și proporționale, reținând că, în cazul căilor extraordinare de atac de retractare, scopul reglementării unor termene îl reprezintă principiul securității raporturilor juridice, instanța de recurs apreciază că impunerea unui termen de exercitare a căii de atac a revizuirii nu este în sine contrară dreptului de acces și nu încalcă, în circumstanțele concrete ale cauzei, în care părțile interesate nu au putut demonstra niciun motiv întemeiat pentru nerespectarea acestui termen, dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (a se vedea în acest sens, cauza Lungoci împotriva României, Hotărârea din 26 ianuarie 2006).

În același sens, Curtea Constituțională a României, în decizia nr. 524 din 5 iulie 2016 și decizia nr. 258 din 24 aprilie 2018, a reiterat argumentele expuse în jurisprudența sa anterioară (e.g. decizia nr. 235/2003, publicată în M. Of. nr. 550/31.07.2003 și decizia nr. 251/2006, publicată în M. Of. nr. 319/10.04.2006), reținând că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților, iar în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21.

Astfel, prin aplicarea acestor dispoziții, imperative, nu se poate considera o încălcare a dreptului la o cale efectivă de atac (art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului). În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că liberul acces la justiție nu reprezintă un drept absolut, exercițiul acestuia fiind supus unor limite și condiții de procedură prevăzute de dreptul intern, cum sunt cele referitoare la nerespectarea termenelor procedurale, situație regăsită în speța de față.

Cu privire la cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că intimata a depus dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate, conform documentelor justificative aflate la dosar.

Fiind făcută dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 26.602,31 RON către intimata A. (fostă, B.) S.A., conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca tardiv, recursul declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinței civile nr. 132 din 13 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. să plătească intimatei A. (fostă, B.) S.A. suma de 26.602,31 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2022.