ÎCCJ, Decizia nr. 170/2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 6205 din 8 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casați și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 577 din 14 septembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut considerentele ce vor fi redate în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte a constatat că, deși revizuentul s-a raportat la încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., modificate prin Legea nr. 130/2018, nu sunt incidente în cauză.

Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată (11 iunie 2018) formulate de reclamantul A. pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Or, potrivit art. 24 C. proc. civ., "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Instanța de revizuire a analizat, cu prioritate, condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. incidente în cauză.

Astfel, s-a constatat că, în speță, pretinsa contrarietate de hotărâri este invocată ca existând între decizia nr. 577 din 14 septembrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018, având ca obiect verificarea legalității Deciziei nr. 318/17.07.2017 a Institutului Național de Cercetare, Dezvoltare în Silvicultură "B." București (prin care s-a "constatat" existenta unei situații juridice menționate de I.T.M. Suceava, conform căreia, reclamantul A. nu mai este salariat al Institutului sau al vreunei subunități, începând cu 27.04.2017 - "data limită până la care avea obligația de a semna un CIM valabil și legal") și sentința nr. 167 din 5 martie 2020 a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, respectiv decizia nr. 605 din 12 octombrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Referitor la decizia nr. 577 din 14 septembrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, obiect al cererii de revizuire pendinte, Înalta Curte a constatat că, prin această decizie, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură "B." București împotriva încheierii din 10.10.2018 pronunțate de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018; a admis recursul declarat împotriva sentinței nr. 67 din 08 februarie 2021 pronunțate de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018; a casat sentința atacată și a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Argumentul care a stat la baza adoptării acestei soluții s-a raportat la faptul că, în condițiile în care, până la termenul stabilit în mod obiectiv de către angajator, față de măsurile dispuse de I.T.M. Suceava, reclamantul nu a semnat actele transmise de angajator în forma propusă de acesta, nu a fost realizat acordul de voință al părților, necesar pentru desfășurarea unui raport de muncă, astfel cum prevede art. 16 din Codul Muncii. Pe cale de consecință, angajatorul a emis Decizia nr. 318/17.07.2017 prin care a constatat că reclamantul nu mai are calitatea de salariat începând cu 27.04.2017, cu respectarea prevederilor art. 16 din Codul Muncii.

Revizuentul a susținut că aceste statuări contravin celor cuprinse în hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2019, în care se reține că este legal încheiat și că produce efecte Contractul individual de muncă nr. x/26.04.2017, cel puțin până la data comunicării Deciziei nr. 318/2017.

Față de susținerile revizuentului, Înalta Curte a constatat că nu se poate reține că decizia nr. 577 din 14 septembrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018, ar fi contrară sentinței nr. 167 din 5 martie 2020 a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și deciziei nr. 605 din 12 octombrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, întrucât, în privința celor două cauze, nu este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză juridică, dat fiind faptul că obiectul celor două litigii, finalizate cu hotărârile pretins contrare, este diferit.

Astfel, instanța de revizuire a constatat că ceea ce a lămurit Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2019, a fost legat de faptul că perioada scursă până la constatarea nulității contractului de muncă, prin Decizia nr. 318/17.07.2017, nu este afectată de sancțiunea nulității, astfel că reclamantului i se cuvin drepturile salariale până la data comunicării către acesta a Deciziei nr. 318/17.07.2017.

Prin urmare, acest litigiu nu a avut a dezlega problema legalității Deciziei nr. 318/17.07.2017 emisă de intimatul Institutul Național de Cercetare, Dezvoltare în Silvicultură "B." București, motiv pentru care nu se poate reține că decizia nr. 577 din 14 septembrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018, ar fi potrivnică celor statuate anterior prin hotărârile pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2019.

Împotriva hotărârii menționate la punctul 1 de mai sus, a declarat recurs A., solicitând: admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire a deciziei nr. 577 din 14 septembrie 2021 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr. x/2018; anularea deciziei atacate și trimiterea cauzei Curții de Apel Suceava, spre rejudecarea recursului intimatului declarat împotriva sentinței nr. 67 din 8 februarie 2021 a Tribunalului Suceava, motivat de încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat în raport cu hotărârile din dosarul nr. x/2017 (reînregistrat sub nr. x/2019).

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul invocând greșita interpretare a dispozițiilor legale care reglementează revizuirea pentru contrarietate de hotărâri.

Criticile de nelegalitate ale recurentului vizează, în esență, greșita respingere, de către instanța de revizuire, a cererii sale întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dat fiind faptul că, în speță, erau îndeplinite condițiile legale pentru a fi reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat ce rezultă din considerentele sentinței nr. 167 din 5 martie a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și ale deciziei nr. 605 din 12 octombrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2017, în raport cu decizia nr. 577 din 14 septembrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Astfel, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri formulată de recurentul-revizuent a fost respinsă în mod nelegal de către instanța de revizuire pentru neîndeplinirea condiției triplei identități de părți, obiect și cauză, câtă vreme, pentru aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat, este suficient ca aceeași chestiune juridică litigioasă să fi fost soluționată prin hotărârea anterioară.

Intimatul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "B." a depus întâmpinare, prin care a solicitat: (i) admiterea excepției nulității recursului, întrucât cererea de recurs nu a fost formulată cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., sancțiunea fiind cea reglementată de art. 486 alin. (3) și de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. (ii) respingerea recursului formulat împotriva deciziei nr. 6205 din 8 decembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibil, nelegal și nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți, prin care a fost respinsă, ca nefondată, o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Examinând hotărârea recurată, în raport cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Din analiza cererii de recurs cu care a fost învestită instanța, rezultă că, deși aceasta este întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează situația "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", normele de drept pretins încălcate, la care recurentul face referire, sunt norme de drept procesual, criticile formulate putând fi încadrate, așadar, eventual, în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurentul critică, în esență, hotărârea atacată pentru nelegala respingere a cererii de revizuire ca urmare a neîntrunirii condiției triplei identități (de părți, obiect și cauză), susținând că instanța de revizuire a omis să constate faptul că, în cauză, se impunea, așa cum s-a solicitat prin cererea de revizuire, valorificarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat ce rezultă din considerentele sentinței nr. 167 din 5 martie 2020 a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia nr. 605 din 12 octombrie a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019. Or, pentru recunoașterea și aplicarea, într-un litigiu ulterior, a efectului pozitiv al considerentelor unei hotărâri judecătorești prin care a fost soluționată o chestiune litigioasă, nu se impune îndeplinirea condiției identității de acțiuni, ci doar de chestiuni juridice litigioase.

Înalta Curte constată că, prin hotărârea recurată, a fost soluționată o cerere de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., conform căruia:

"Art. 509. - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

[...]

În raport cu dispozițiile art. 431 din C. proc. civ., fundamentul motivului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. îl reprezintă instituția autorității de lucru judecat, iar în litigiile în care au fost pronunțate hotărârile potențial potrivnice este necesar să existe tripla identitate de obiect, cauză și părți.

La data declanșării procesului finalizat cu pronunțarea deciziei nr. 6205 din 8 decembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, respectiv la 11 iunie 2018, dispozițiile legale care reglementau calea de atac a revizuirii nu prevedeau posibilitatea exercitării căii de atac extraordinare a revizuirii în cazul hotărârilor potrivnice, pentru motivul încălcării efectului pozitiv al lucrului judecat.

Astfel, la 11 iunie 2018, când pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a fost înregistrată cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2018, dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. prevedeau că "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;".

Relevante sunt, de asemenea, dispozițiile art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la aceeași dată, respectiv data de 11 iunie 2018, anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 310/2018.

Potrivit acestor dispoziții legale, care reglementau limitele judecății în calea de atac a revizuirii, "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre".

Din coroborarea textelor legale citate, rezultă că soluția pe care o putea pronunța instanța de revizuire în cazul hotărârilor definitive potrivnice (art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) era anularea celei din urmă hotărâri, pentru încălcarea principiului autorității lucrului judecat, sub forma efectului negativ, care presupune tripla identitate, de obiect, cauză și părți, în dosarele în care au fost pronunțate hotărârile (art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.).

Efectul pozitiv al lucrului judecat presupune ca o soluție dată raporturilor deduse judecății să nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluția s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.). Prin ipoteză, în cazul puterii de lucru judecat sub aspectul pozitiv, părțile din cele două dosare trebuie să fie aceleași, diferind fie obiectul, fie cauza cererilor.

Or, așa cum s-a arătat, în forma în vigoare la data declanșării procesului în care s-a pronunțat hotărârea atacată cu revizuire, dispozițiile legale incidente nu prevedeau posibilitatea ca și hotărârile judecătorești pronunțate cu nesocotirea efectului pozitiv al lucrului judecat să facă obiect al revizuirii, limitând posibilitățile de soluționare a cauzei de către instanță la dispoziția anulării celei din urmă hotărâri.

Doar ulterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 310/2018, textul art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. a prevăzut posibilitatea ca și hotărârile judecătorești pronunțate cu nesocotirea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat să facă obiect al revizuirii, stabilind următoarele:

"Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Cum procesul în care s-a pronunțat decizia atacată cu revizuire a fost pornit la data de 11 iunie 2018, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018 (21 decembrie 2018), în condițiile art. 27 din C. proc. civ., modificarea intervenită prin această lege, care permite formularea cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri și în situația încălcării aspectului pozitiv al lucrului judecat, nu este aplicabilă în cauza de față.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva deciziei nr. 6205 din 8 decembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 6205 din 8 decembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 septembrie 2022.

Procesat de GGC - LM