ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6205/2021

Hotărârea contestată pe calea de atac a revizuirii Prin cererea înregistrată la data de 11.06.2018 pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură "B." București solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Decizia nr. 318/17.07.2017 a pârâtului, prin care s-a "constatat" existenta unei situații juridice menționate de ITM Suceava, conform căreia nu mai este salariat al Institutului sau al vreunei subunități, începând cu data de 27.04.2017 "data limită până la care avea obligația de a semna un CIM valabil și legal" și prin care s-au menținut implicit soluțiile date sesizării 5123/14.03.2017 - Raportul x/18.05.2017 al Comisiei de Analiză, menținut prin Hotărârea 4/08.06.2017 a Comisiei de Etică și apoi prin Hotărârea 17/14.07.2017 a Comitetului de Direcție; cu cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 67 din 08 februarie 2020 Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea având ca obiect "anulare act administrativ fiscal" formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură "B." București; a anulat în parte Decizia nr. 318/17.07.2017 doar sub aspectul constatării lipsei calității de salariat a reclamantului începând cu data de 27.04.2017. Împotriva sentinței nr. 67 din 08 februarie 2020 a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și a încheierii din 10.10.2018 a aceleiași instanțe a declarat recurs pârâtul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură "B." București, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 8 C. proc. civ. Prin decizia nr. 577 din 14 septembrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018 a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură "B." București, împotriva încheierii din 10.10.2018 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018; a fost admis recursul declarat împotriva sentinței nr. 67 din 08 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018; a fost casată sentința atacată și a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Hotărârile în raport de care se invocă contrarietatea Prin sentința nr. 167 din 5 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 a fost admisă în parte acțiunea având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură B. București; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite pentru perioada cuprinsă între 29.04.2017 și data comunicării către reclamant a Deciziei nr. 318/17.07.2017, drepturi stabilite conform CIM nr. 1/10.06.2015 înregistrat la C. sub nr. x/28.07.2015 și a actelor adiționale aferente și să vireze la bugetele specializate ale statului contribuțiile obligatorii aferente contractului individual de muncă al reclamantului pentru perioada menționată; a fost obligat pârâtul la actualizarea drepturilor salariale acordate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzilor legale, calculate de la data exigibilității drepturilor salariale și până la plata lor efectivă; a fost obligat pârâtul să elibereze reclamantului o adeverință care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate, la data solicitării, 08.05.2017; au fost respinse celelalte capete de cerere ca nefondate. Prin decizia nr. 605 din 12 octombrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul cu nr. x/2019 au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 167 din 05 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

Cererea de revizuire Împotriva deciziei nr. 577 din 14 septembrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018, revizuentul A., a formulat cerere de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând anularea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului intimatului. În motivarea căii de atac, în contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, revizuentul a arătat, în esență, că decizia contestată încălcă efectului pozitiv al autorității de lucru judecat în raport cu hotărârile pronunțat în dosarul nr. x/2017 (reînregistrat sub nr. x/2019) al Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal. Astfel, prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2019 se reține cu putere de lucru judecat (mai exact, ca efect al autorității de lucru judecat în sens pozitiv) că este legal încheiat și că produce efecte CIM nr. 2285/26.04.2017, cel puțin până la data comunicării Deciziei nr. 318/2017, în timp ce în dosarul în care a fost pronunțată decizia ce se solicită a fi revizuită se reține că, nefiind realizat acordul de voință al părților la nivelul elementelor esențiale ale unui contract individual de muncă, nu se poate admite că ar fi fost încheiat un contract individual de muncă, manifestările de voință ale celor două părți implicat fiind neconcordante.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată intimatul Institutul Național de Cercetare, Dezvoltare în Silvicultură "B." București, a solicitat, în principal respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, având în vedere că nu se încadrează în condițiile impuse în mod expres, strict și limitativ în art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., iar în subsidiar ca nefondată, considerând că nu există autoritar de lucru judecat deoarece hotărârile judecătorești invocate de revizuent au soluționat situații juridice diferite. La termenul din data de 8 decembrie 2021, la care au avut loc dezbaterile asupra cauzei, Înalta Curte a luat act de faptul că reprezentantul intimatului a precizat că excepția inadmisibilității revizuirii este o apărare de fond.

Procedura de soluționare a cererii de revizuire În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 513 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. Prin rezoluția din data de 26.10.2021, s-a fixat termen de judecată la data de 8 decembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele și soluția asupra cererii de revizuire Examinând cererea de revizuire prin prisma aspectelor invocate în susținerea acesteia, a apărărilor intimatului formulate prin întâmpinare, precum și a prevederilor art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că revizuirea formulată este nefondată, în considerarea argumentelor ce succed. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, deși revizuentul se raportează la încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., modificate prin Legea nr. 130/2018, nu sunt incidente în cauză. Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată (11 iunie 2018) formulate de reclamantul A. pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal. Or, potrivit art. 24 C. proc. civ., "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare." În ceea ce privește cererea de revizuire, cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. De asemenea, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de atac se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate. Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: … există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (...)". Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 431 C. proc. civ., care prevăd că: "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Legiuitorul a consacrat explicit, in terminis, pe plan normativ, efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, are autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât se presupune că ceea ce s-a judecat exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur). În acest context, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză). În cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, ce au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere, în mod necesar, existența unei triple identități de acțiune (obiect, cauză, părți). În speță, pretinsa contrarietate de hotărâri este invocată ca existând, pe de o parte, între decizia nr. 577 din 14 septembrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal dată în dosarul nr. x/2018, având ca obiect verificarea legalității Deciziei nr. 318/17.07.2017 a Institutului Național de Cercetare, Dezvoltare în Silvicultură "B." București, prin care s-a "constatat" existenta unei situații juridice menționate de ITM Suceava, conform căreia, reclamantul A. nu mai este salariat al Institutului sau al vreunei subunități, începând cu data de 27.04.2017 "data limită până la care avea obligația de a semna un CIM valabil și legal", iar pe de altă parte, între sentința nr. 167 din 5 martie 2020 a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2019 și decizia nr. 605 din 12 octombrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019. Referitor la decizia nr. 577 din 14 septembrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, obiect al cererii de revizuire pendinte, Înalta Curte constată că, prin această decizie Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură "B." București, împotriva încheierii din 10.10.2018 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018; a admis recursul declarat împotriva sentinței nr. 67 din 08 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018; a casat sentința atacată și a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Argumentul care a stat la baza adoptării acestei soluții s-a raportat la faptul că, cum până la termenul stabilit în mod obiectiv de către angajator, față de măsurile dispuse de ITM Suceava, reclamantul nu a semnat actele transmise de angajator în forma propusă de acesta, nu a fost realizat acordul de voință al părților, necesar pentru desfășurarea unui raport de muncă, astfel cum prevede art. 16 din Codul Muncii. Pe cale de consecință, angajatorul a emis Decizia nr. 318/17.07.2017 prin care a constatat că reclamantul nu mai are calitatea de salariat începând cu data de 27.04.2017, cu respectarea prevederilor art. 16 din Codul Muncii. Revizuentul a susținut că aceste statuări contravin celor cuprinse în hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2019, în care se reține că este legal încheiat și că produce efecte CIM nr. 2285/26.04.2017, cel puțin până la data comunicării Deciziei nr. 318/2017. Înalta Curte constată că nu se poate reține că decizia nr. 577 din 14 septembrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018 ar fi contrară sentinței nr. 167 din 5 martie 2020 a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și deciziei nr. 605 din 12 octombrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal. Se observă că, în privința celor două cauze nu este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză juridică, întrucât obiectul celor două litigii, finalizate cu hotărârile pretins contrare, este diferit. Aceasta întrucât ceea ce a lămurit Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2019 a fost legat de faptul că perioada scursă până la constatarea nulității contractului de muncă prin Decizia nr. 318/17.07.2017 nu este afectată de sancțiunea nulității, astfel că reclamantului i se cuvin drepturile salariale până la data comunicării către acesta a Deciziei nr. 318/17.07.2017. Acest litigiu nu a avut a dezlega problema legalității Deciziei nr. 318/17.07.2017 emisă de intimatul Institutul Național de Cercetare, Dezvoltare în Silvicultură "B." București, motiv pentru care nu se poate reține că decizia nr. 577 din 14 septembrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018 ar fi potrivnică celor statuate anterior prin hotărârile pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2019. 2. Temeiul legal al soluției adoptate asupra revizuirii Față de considerentele expuse, constatând că în speță nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 513 din același act normativ Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.