ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1897/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 20 iulie 2017, sub nr. x/2017, prin declinare de competență prin sentința civilă nr. 1572/18.05.2017, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.P.I.A. București și A.P.I.A. - Centrul Județean Suceava, anularea în tot a Deciziei nr. 28923/17.10.2016 emisă de prim - pârâtă și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 161/P/11.07.2016 emisă de secund - pârâtă, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare privind cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2011, încheiat la data de 27.05.2016 și, pe fondul cauzei, anularea și a procesului-verbal, considerând că toate trei actele contestate sunt netemeinice și nelegale.

Prin sentința civilă nr. 98 din 5 noiembrie 2019, Curtea de Apel Suceava:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a APIA Suceava, cu privire la capătul de cerere vizând anularea Deciziei nr. 28923/17.10.2016;

- a respins contestația formulată împotriva Deciziei nr. 28923/17.10.2016, în contradictoriu cu APIA Suceava, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

- a admis în parte contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Suceava;

- a anulat Procesul Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.05.2016, Decizia de soluționare a contestației nr. 28923/17.10.2016, Decizia nr. x/19.05.2016 precum și Decizia de soluționare a contestației nr. 161/P/11.07.2016, în limita sumei de 13902,83 RON;

- a respins, ca inadmisibilă, solicitarea de restituire a sumelor achitate de reclamant, ca urmare a constatării neregulii.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, au declarat recurs reclamantul A., pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, precum și pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Suceava.

3.1. Prin recursul formulat de reclamantul A., s-a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

Printr-o primă critică, recurentul-reclamant arată că în mod greșit prima instanță a reținut că procentul de supradeclarare a terenurilor utilizate a depășit 20% din totalul suprafețelor vizate de cererea sa prin a solicitat sprijin financiar pentru anul 2011. În opinia sa, instanța ar fi trebuit să cerceteze, în baza probatoriului de la dosar, existența oricărei culpe ce i se putea imputa, întrucât sancțiunea care i-a fost aplicată de APIA nu poate subzista independent de stabilirea unei culpe concrete raportat la conduita de declarare a utilizării unor suprafețe de teren agricol.

Printr-o altă critică, susține că în mod greșit prima instanță i-a respins ca inadmisibilă solicitarea de restituire a sumelor achitate, în condițiile în care a depus la APIA Suceava mai multe cereri în acest sens (respectiv, cele înregistrate sub nr. x/18.02.2019, nr. y/10.04.2019 și nr. 76/P/16.04.2019). De asemenea, a solicitat și dobânzi și penalități, după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 76/29.03.2018 a Tribunalului Suceava, prin decizia penală nr. 115/31.01.2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava.

Consideră că această chestiune a existenței unei proceduri administrative de restituire a sumelor trebuia pusă în dezbaterea contradictorie a părților. Or, instanța de fond nu a procedat astfel, ci, doar a întrebat reprezentanta pârâtelor dacă există în general vreo procedură de restituire a sumelor deja achitate, aspect ce rezultă din încheierea de ședință din 22 octombrie 2019.

Totodată, instanța de fond nu a făcut nicio referire la rezultatele expertizei topo-cadastrale, preferând să dea prioritate exclusiv constatărilor făcute de către echipa de control APIA care nu s-a deplasat în teren.

3.2. Prin recursul formulat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În argumentarea recursului său, recurenta-pârâtă formulează, în esență, următoarele critici:

- hotărârea de fond cuprinde motive contradictorii, întrucât instanța a reținut pe de o parte că "în ceea ce privește pretinsa disproporție a sancțiunii aplicate, invocată de reclamant, se apreciază că aceste apărări nu pot fi primite", iar pe de altă parte a reținut următoarele:

"Cum suprafața pentru care s-a depus cererea de plată a fost de 40,13 ha, iar cea afectată de nereguli este de 4,3784 ha se constată că supradeclararea se situează în intervalul procentual anterior amintit, astfel încât nu se impunea aplicarea sancțiunii restituirii integrale a ajutorului primit";

- hotărârea de fond a fost dată cu aplicarea greșită a art. 58 alin. (1) și (2) din Regulamentul CE nr. 1122/2009, întrucât instanța a reținut în mod greșit că suprafața afectată de nereguli este de 4,3784 ha, reclamantul fiind îndreptățit să primească numai un procent de 67,56 % din suma acordată, deși suprafața afectată de nereguli pentru campania 2011 este de 10,3 ha (5,3784 ha + 4,66 ha) localizată pe raza localităților Ștefănești și Ripiceni, jud. Botoșani, situație în care supradeclararea este mai mare de 20 % din suprafața determinată.

Prezentând pe scurt situația de fapt, recurenta-pârâtă arată că, în campania 2011, reclamantul A. a solicitat și obținut sprijin financiar pentru suprafața declarată de 40,13 ha și determinată de 40,13 ha, localizată astfel: 31,34 ha pe raza UAT Ștefănești și 8,79 ha pe raza UAT Ripiceni.

Urmare verificărilor efectuate de Direcția Antifraudă, Control Intern, s-a constatat faptul că fermierul a primit sprijin financiar necuvenit pentru suprafața de 10,03 ha, localizată pe raza localității Ștefănești și Ripiceni, județul Botoșani.

În ceea ce privește suprafața de 5,3784 ha, pentru care s-a solicitat sprijin financiar, autoritatea de control a reținut în cadrul concluziilor sale, prezentate la cap. 8 din titlul de creanță, că intimatul-reclamant a declarat că pentru această suprafață a avut "convenții verbale" cu diferite persoane fizice.

La solicitarea Direcției Antifraudă, Control Intern, intimatul-reclamant nu a putut prezenta documente doveditoare ale dreptului de folosință pentru suprafața de 5,3784 ha, conform art. 4 din OMADR nr. 246/2008, care prevede că: "Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006, privind dreptul de folosință a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere sau altele asemenea".

Recurenta-pârâtă susține că înțelegerile verbale nu sunt calificate de legiuitor ca și document doveditor al dreptului de folosință, așa cum rezultă din textul de lege citat.

Cât privește suprafața de 4,66 ha, pentru care s-a solicitat, de asemenea, sprijin financiar, recurenta-pârâtă arată că, din analiza cererii de plată aferentă campaniei 2011, cât și din formularul D1 - proces-verbal pentru cel de-al doilea control al solicitării pentru campania 2011 a reieșit că intimatul-reclamant a solicitat și primit sprijin financiar pentru suprafața anterior menționată, identificată de acesta în BF 51 și BF 65.

Însă, conform adresei nr. x/18.04.2016 a Primăriei orașului Ștefănești, suprafața de 4,66 ha - pășuni permanente este identificată în BF 122 și BF 247.

Prin urmare, recurenta-pârâtă susține că pentru suprafața de 4,66 ha, identificată în mod eronat de către reclamant, sprijinul aferent acestei suprafețe a fost acordat în mod necuvenit, acesta având obligația de a-l restitui.

Precizează că, potrivit manualelor de proceduri elaborate de APIA, pe baza dispozițiilor naționale și comunitare în vigoare, poziționarea necorespunzătoare a parcelelor agricole în interiorul blocului fizic sau identificarea eronată a parcelelor agricole în blocurile fizice reprezintă aspecte esențiale ale neconformității.

Având în vedere aspectele menționate anterior, dar și în cuprinsul întâmpinării depuse în fața instanței de fond și ignorate de aceasta, recurenta-pârâtă arată că, în campania 2011, intimatul-reclamant A. a primit sprijin financiar necuvenit pentru suprafața de 10,3 ha (5,3784 ha + 4,66 ha), localizată pe raza localităților Ștefănești și Ripiceni, județ Botoșani, nu doar pentru suprafața de 4,3784 ha, cum a reținut în mod greșit instanța de fond.

Concluzionând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre în baza unui raționament părtinitor, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea sentinței, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive (APIA - aparat central), iar pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată și menținerea ca legale a actelor administrative atacate.

3.3. Prin recursul formulat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Suceava, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă susține că sentința atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 12 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009, în temeiul cărora reclamantul are obligația de a cunoaște amplasarea parcelelor pe care declară că le utilizează în blocuri fizice.

Astfel, instanța de fond a pronunțat sentința cu ignorarea pur și simplu a susținerilor sale cu privire la suprafața de 4,66 ha teren identificată eronat de fermier, suprafață care nu poate fi considerată eligibilă la plată. Din acest punct de vedere, hotărârea instanței apare ca nemotivată, nefiind indicate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței pentru a considera această suprafață eligibilă la plată.

Se arată că, în campania 2011, reclamantul a depus cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2011, înregistrată sub nr. x/27.05.2011 pentru suprafața de 40,13 ha teren arabil TA și pajiști permanente PP.

Dosarul cererii de plată depus de solicitantul A. și modul în care a fost aprobat la plată în campania 2011 a fost verificat de Direcția Antifraudă, Control Intern - Serviciul Antifraudă, din cadrul APIA - aparat central.

Constatările echipei de verificare, concretizate în procesul-verbal de constatare nr. x/13.05.2016, i-au fost transmise recurentei-pârâte spre implementare obligatorie, prin adresa nr. x/13.05.2019 a APIA - aparat central, cu mențiunea verificării modului de acordare a sprijinului pe suprafață pentru toate campaniile, verificare solicitată prin adresa Direcției Naționale Anticorupție privind dosar penal nr. x/2015

Procedând la reanalizarea cererilor de acordare sprijin specific, având ca titular pe reclamantul A., din analiza comparativă a documentelor care dovedesc dreptul de folosință și documentele din care reiese utilizarea terenului agricol care s-au regăsit la dosarul cererii de plată, a documentelor suplimentare solicitate de către echipa de verificare, recurenta-pârâtă susține că a constatat că au fost încălcate prevederile legale din O.U.G. nr. 125/21.12.2006 și Ordinul MADR nr. 246/2008.

În concret, a constatat că cererea de solicitare a sprijinului aferentă anului 2011, depusă de titularul amintit, nu îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute la art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 coroborate cu prevederile art. 4 din OMADR nr. 246/2008, întrucât fermierul nu a prezentat documente doveditoare ale dreptului de folosință a terenului declarat în cerere.

Arată că parcelele pentru care nu este îndeplinită condiția dovedirii dreptului de folosință și utilizare au suprafața totală de 5,37 ha.

De asemenea, suprafața de 4,66 ha a fost identificată eronat de fermier în BF 51 și BF 65, motiv pentru care s-a considerat această suprafață că nu este eligibilă la plată.

Așadar, suprafața constatată neconformă este de 10,03 ha, din care 5,37 ha fără acte și 4,66 identificată greșit.

Recurenta-pârâtă arată că instanța de fond în mod corect a dat aplicare celor statuate de instanța penală în dosarul nr. x/2016, referitor la faptul că reclamantul nu a putut dovedi dreptul de utilizare a terenului pentru suprafața de 4,3784 ha, dar nu a mai ținut cont de faptul că există neregulă clară și în ceea ce privește cele 4,66 ha identificate greșit.

Arată că, în cazul în care în urma tuturor controalelor se constată identificarea eronată a amplasamentului parcelelor agricole declarate de fermieri sau a unor părți din aceste parcele în blocurile fizice, nu se acordă plăți pentru suprafețele identificate eronat.

Mai arată că orice fermier (dacă chiar utilizează terenul pentru care solicită sprijin financiar) trebuie sau ar trebui să cunoască amplasamentul suprafețelor de teren pentru care solicită sprijin financiar, deoarece doar acesta cunoaște suprafața de teren și amplasarea ei (ca și parcelă agricolă) într-un bloc fizic, și nu reprezentanții APIA.

Aceste aspecte reprezintă nereguli prin prisma dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011.

Față de cele arătate, consideră că instanța de fond trebuia să ia în calcul și faptul că suprafața de 4,66 ha solicitată la plată nu a fost corect identificată, fapt ce reprezintă o neregulă. Or, instanța de fond nu a arătat niciun motiv pentru care a considerat această suprafață eligibilă la plată, deși afectată de neregulă prin prisma prevederilor art. 12 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1122/2009.

Astfel, în ipoteza în care s-ar lua în calcul numai suprafața de 4,3784 ha pentru care instanța penală a statuat că reclamantul nu poate dovedi dreptul de utilizare a terenului (față de 5,37 constatate de recurentă) la care se adaugă suprafața de 4,66 ha afectată de neregula identificării eronate, procentul de supradeclarare depășește 20 %, reclamantul fiind supus sancțiunii prevăzute de art. 58 din Regulamentul nr. 1122/2009, care prevede că în cazul în care suprafața diferență dintre suprafața declarată și suprafața determinată este mai mare de 20 %, fără a depăși însă 50 % din suprafața determinată, fermierul va fi exclus de la plată.

În acest context, recurenta-pârâtă solicită să se constate că sancțiunea aplicată intimatului-reclamant, de excludere a acestuia de la plată pentru campania 2011, este corect aplicată.

Prin întâmpinarea formulată la cererile de recurs declarate de pârâte, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Consideră, în esență, că toate argumentele pârâtelor din cererile de recurs au la bază exclusiv constatările echipei de control care a întocmit procesul-verbal în anul 2016, cu erorile inerente întocmirii unui act de constare "din birou", bazat în mare parte pe interpretarea greșită a situației de fapt și a confuziei multor date începând de la actele ce dovedesc folosința și utilizarea terenurilor până la amplasarea acestora în blocurile fizice și chiar pe raza unităților administrativ teritoriale Ștefănești și Ripiceni.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți

II.1. Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., excepția insuficientei timbrări a recursului declarat de reclamantul A., invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "(1)Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.", iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentului de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, astfel încât prin rezoluția din 21.02.2020, s-a dispus citarea acestuia cu mențiunea de a completa cuantumul taxei judiciare de timbru cu suma de 50 RON, la dosar fiind depusă dovada achitării parțiale a taxei datorate (50 RON - chitanță nr. 1311/28.01.2020 fila x).

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, însă recurentul nu au folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată.

Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deși a fost legal citat cu mențiunea de a completa cuantumul taxei judiciare de timbru cu suma de 50 RON, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la dosar, recurentul nu a respectat cerința prevăzută de dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, ceea ce impune aplicarea sancțiunii anulării căii de atac.

Pentru considerentele expuse și temeiurile de drept indicate, Înalta Curte va admite excepția insuficientei timbrări a recursului invocată din oficiu și va dispune anularea recursului declarat de reclamantul A., ca insuficient timbrat.

II.2. Examinând sentința recurată, Înalta Curte constată că recursurile pârâtelor sunt fondate, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant A. a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de anulare (i) a deciziei nr. 28923/17.10.2016 emisă de APIA în soluționarea contestației formulate de reclamant împotriva procesului-verbal de constatare nereguli și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.05.2016 emis de APIA - Direcția Antifraudă și Control Intern, (ii) a procesului-verbal menționat, (iii) a deciziei nr. x/P/11.07.2016 emisă de APIA Centrul Județean Suceava în soluționarea contestației formulate de reclamant împotriva deciziei nr. x/19.05.2016 a APIA Centrul Județean Suceava, prin care acesta a fost exclus de la plată pentru anul 2011, precum și (iv) a celei din urmă decizii.

Conform celor menționate la pct. I.2 al acestei decizii, admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a APIA Suceava pe capătul de cerere vizând anularea deciziei nr. 28923/17.10.2016 și în parte cererea de chemare în judecată, instanța de fond a dispus anularea celor patru acte atacate, a deciziei de soluționare a contestației nr. 161/P/11.07.2016, în limita sumei de 13.902,83 RON, respingând ca inadmisibilă solicitarea de restituire a sumelor achitate de reclamant, ca urmare a constatării neregulii.

Motivul care a condus la emiterea procesului-verbal de nereguli corespunzător campaniei agricole 2011 este reprezentat de constatarea unor nereguli în sensul acordării de sprijin financiar necuvenit pentru suprafața de 10,3 ha, compusă din suprafața de 5,3784 ha, pentru care fermierul a arătat că dreptul de folosință asupra terenului a fost obținut în baza unor convenții verbale cu diverse persoane, fără a exista documente scrise și suprafața de 4,66 ha, identificată în alte blocuri decât cele declarate, ceea ce a atras retragerea integrală a plăților din cadrul schemelor de sprijin pe suprafață.

Fiind învestită cu soluționarea recursurilor de față, Înalta Curte constată că, la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a legalității actului administrativ și a constatărilor autorității emitente, prin prisma tuturor susținerilor și apărărilor invocate de părți.

Astfel, din parcurgerea hotărârii, se poate observa că, după analiza excepției invocate, prima instanță a reținut că "...în cuprinsul amintitei hotărâri penale, se stipulează în mod clar faptul că reclamantul nu ar fi trebuit să obțină subvenție pentru suprafața de 4,3784 ha (parte din cea menționată în actele administrative contestate) ...", subliniind că "...suprafața pentru care s-a depus cererea de plată a fost de 40,13 ha, iar cea afectată de nereguli este de 4,3784 ha ...", fără ca judecătorul fondului să analizeze și suprafața de 4,66 ha (identificată în alte blocuri decât cele declarate de fermier), precum și diferența de suprafață de la 4,3784 ha (constatată în hotărârea penală) până la suprafața de 5,3784 ha (constatată în procesul-verbal de nereguli) și fără să prezinte propriul raționament juridic, raportat la situația de fapt dedusă judecății și la dispozițiile legale aplicabile.

În aceste condiții, se constată că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze părților dovada că susținerile și mijloacele de apărare formulate au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei.

Deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanța a ajuns la această soluție și, implicit realizarea controlului judiciar.

În consecință, Înalta Curte apreciază că se impune casarea hotărârii instanței de fond prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu a avut loc o cercetare efectivă a fondului cauzei, situație de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puțin a unei părți, în considerarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurării tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, astfel cum impun dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 21 alin. (3) din Constituția României.

În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare și de motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentele-pârâte în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi avute în vedere de prima instanță, cu ocazia rejudecării pricinii.

Înalta Curte mai reține că soluția pronunțată cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a APIA Suceava, cu privire la capătul de cerere vizând anularea deciziei nr. 28923/17.10.2016, nu a fost contestată prin recursurile declarate în cauză, căpătând caracter definitiv, astfel încât nu face obiectul învestirii instanței de control judiciar.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâte și va casa sentința recurată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite, din oficiu, excepția nulității recursului declarat de reclamantul A., pentru insuficientă timbrare.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 98 din 5 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca insuficient timbrat.

Admite recursurile declarate de pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Suceava împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința civilă atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2022.