ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2660/2022

Ședința publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea depusă la data de 10.02.2017 și înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Suceava – secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură -Centrul Județean Suceava, anularea în tot a Deciziei nr. 28922/21.10.2016, emisă de prim - pârâtă și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 162/P/11.07.2016, emisă de secund — pârâtă, prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare privind cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2012, încheiat la data de 30 mai 2016 și pe fondul cauzei anularea și acestui ultim act menționat, deoarece le consideră netemeinice și nelegale.

Prin sentința nr. 1549 din 11 mai 2017, Tribunalul Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017- a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Suceava, în favoarea Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal.

La data de 29 mai 2017 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017.

Prin încheierea de ședință din 12 iunie 2017, Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Tribunalului Suceava.

La data de 9 mai 2019 reclamantul A. a depus cerere de repunere pe rol a cauzei, întrucât motivul suspendării dispusă prin încheierea de ședință din 12 iunie 2017 a încetat.

La data de 16 septembrie 2019 reclamantul A. a cerut ca suma pe care a solicita-o a fi restituită prin anularea actului administrativ întocmit de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București să fie actualizată cu drepturile accesorii (dobânda legală sau fiscală) la data pronunțării hotărârii judecătorești.

Prin sentința nr. 97 pronunțată în data de 5 noiembrie 2019, Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a APIA Suceava, cu privire la capătul de cerere vizând anularea Deciziei nr. 28922/21.10.2016; a respins contestația formulată împotriva Deciziei nr. 28922/21.10.2016, în contradictoriu cu APIA Suceava, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București, și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Suceava.

Împotriva sentinței nr. 97 pronunțată la 5 noiembrie 2019 de Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii, respectiv de restituire a sumei de 23253,25 RON ce i-a fost imputată prin procesul-verbal contestat, actualizată cu rata inflației si dobânzile aferente.

În cuprinsul motivării, după expunerea pe larg a situației de fapt, a istoricului speței și indicarea legislației incidente, a arătat următoarele:

Sub aspectul temeiniciei, în mod greșit prima instanță a reținut faptul că procentul de supradeclarare a terenurilor utilizate a depășit 20 % din totalul suprafețelor vizate de cererea sa de sprijin financiar pentru anul 2012.

Instanța nu a acordat în mod cuvenit efect sentinței penale 2421/86/2016 rămasă definitivă prin care instanțele penale au statuat că pretinsele fapte ce i-au fost imputate, de obținere fără drept a sprijinului financiar pentru anul 2012, au fost săvârșite fără forma de vinovăție cerută de lege. In aceste condiții instanța de judecată de contencios administrativ ar fi trebuit să cerceteze, în baza probatoriului de la dosar, existența oricărei culpe ce i-ar putea fi imputată.

Consideră că sancțiunea aplicată de APIA București nu poate subzista independent de stabilirea unei culpe concrete raportat la conduita de declarare a utilizării unor suprafețe de teren agricol.

Solicită a se observa cum cele doua elemente componente care alcătuiesc procentul de supradeclarare de 36,67% reținut de instanță sunt constituite din suprafața de 6,16 ha teren care a făcut obiectul schimbului cu S.C. B. S.R.L. și 7,02 ha reprezentând suprafețele arendate de la C. și D., suprafețele cumpărate de la E. și F. și suprafața primită cu titlu gratuit de la G..

Expertiza topo-cadastrală, inclusiv suplimentul la aceasta, arată fără echivoc în ce măsură terenurile ce compun suprafata de 9,53 ha pretins supradeclarată, au fost utilizate de către recurent. Cu toate acestea, instanța de contencios administrativ nu a făcut nici o referire la rezultatele expertizei în cauză, ci a preferat să dea prioritate exclusiv constatărilor făcute de către echipa de control APIA.

Suprafața de 9,53 ha nu a fost nicidecum rezultatul unei supradeclarări culpabile și imputabile recurentului, ci consecința unei constatări superficiale făcute de organele de control ale APIA care, au achiesat în mod tacit la concluziile raportului de expertiză necontestând aspectele esențiale sus menționate, deși APIA a participat integral la procesul penal ca parte civilă, cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate.

Prin urmare, scăzând această suprafață din totalul celor considerate supradeclarate pe anul 2012 se va ajunge la un procent de supradeclarare de aproximativ 16% insuficient să genereze incidența art. 58 din Regulamentul 1122/2009.

Situația de fapt dedusă judecății s-a desfășurat în anul 2012, an în care nu erau incidente prevederile art. 8, alin. (1), lit. n) din Ordonanța de Urgență nr. 3 din 18 martie 2015, care începând cu acest an a reglementat mult mai clar, sever, mai strict, cadrul legal în care cererea de sprijin financiar poate fi eligibilă.

Decizia ÎCCJ din anul 2015 invocată de consilierul juridic al APIA Suceava nu își găsește aplicabilitatea în speța de față, sancțiunea fiind pentru o presupusă faptă din 2012.

Mai mult decât atât, promisiunile de vânzare, care pe parcursul procesului penal s-au materializat în acte de proprietate, precum și contractele de arendă negăsite în evidențele primăriei Ștefănești, dar identificate în registrele de corespondență ale acestei instituții, justificau posesia terenurilor încă de la momentul încheierii lor, cea mai bună dovadă în acest sens fiind declarațiile martorilor sau ale succesorilor lor date în fața instanței penale.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 4 mai 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 3 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de contencios administrativ a fost investită cu verificarea legalității Deciziei nr. 28922/21.10.2016 și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 162/P/11.07.2016, prin care a fost respinsă contestația formulată de către reclamantul A. împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare privind cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2012.

Instanța de fond a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București, și APIA – Centrul Județean Suceava, reținând, în principal, existența autorității de lucru judecat, în ceea ce privește faptul că reclamantul nu ar fi trebuit să obțină subvenție pentru suprafața de 9,53 ha (prin sentința penală nr. 76/29.03.2018 a Tribunalului Suceava, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 115/31.01.2019 a Curții de apel Suceava) și că nu există o disproporție a sancțiunii aplicate.

Înalta Curte reține că sentința atacată este legală în raport cu motivele de recurs invocate.

Recursul nu poate avea ca obiect reinterpretarea probelor și stabilirea unei alte situații de fapt, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile" și, ca urmare, nu pot fi primite criticile de netemeinicie formulate de recurent.

Instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art. 28 alin. (1) din C. proc. pen., constatând următoarele:" În acest sens, nu pot fi ignorate statuările instanței penale cu privire la situația de fapt din speță. Ori, în cuprinsul amintitei hotărâri penale, se stipulează în mod clar faptul că reclamantul nu ar fi trebuit să obțină subvenție pentru suprafața de 9,53 ha (identică cu cea menționată în actele administrative contestate), arătându-se că, referitor la terenurile ce au făcut obiectul contractului de schimb cu S.C. B. S.R.L., acestea nu se aflau în proprietatea reclamantului la data schimbului, iar în ceea ce privește restul suprafețelor de teren afectate de nereguli, înțelegerile verbale în baza cărora au fost exploatate terenurile nu pot face dovada utilizării acestora, în contextul dispozițiilor art. 7 lit. f) din O.U.G. nr. 126/2006".

Față de cele expuse anterior, în mod corect instanța de contencios administrativ nu a făcut nici o referire la rezultatele expertizei în cauză.

Susținerea vizând faptul că suprafața de 9,53 ha nu a fost nicidecum rezultatul unei supradeclarări culpabile și imputabile recurentului, ci consecința unei constatări superficiale făcute de organele de control ale APIA este neîntemeiată, întrucât la aceeași suprafață de teren se referă instanța penală prin sentința anterior menționată și ale cărei statuări au caracter de autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte nu poate reține critica vizând faptul că procentul de supradeclarare de aproximativ 16% este insuficient să genereze incidența art. 58 din Regulamentul 1122/2009, întrucât din actele dosarului rezultă cu claritate că suprafața pentru care s-a depus cererea de plată a fost de 38,13 ha, iar cea afectată de nereguli este de 9,53 ha, astfel că supradeclararea privește un procent de 25% din suprafața totală.

Instanța de recurs reține că vinovăția penală nu prezintă relevanță în privința legalității actelor atacate în cauză. De altfel, recurentul nici nu prezintă vreun raționament juridic prin care să se argumenteze în sens contrar. Totodată, aserțiunea acestuia conform căruia sancțiunea aplicată de A.P.I.A. nu poate subzista independent de stabilirea unei culpe concrete, nu este însoțită de vreo susținere referitoare la încălcarea unor dispoziții de drept substanțial.

Nu sunt relevante referirile la decizia ICCJ – SCAFnr. 6559/2013, atâta timp cât, de principiu, jurisprudența nu este izvor de drept.

În raport cu puterea de lucru judecat reținută de instanța fondului, sunt lipsite de relevanță susținerile referitoare la lipsa de incidență în cauză a dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 3/2015.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 97 din 5 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 11 mai 2022.