ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5274/2022

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 4 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Asociația Crescătorilor de Animale "A." a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei de respingere a contestației, ce nu i-a fost comunicată, precum și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.11.2015 la Direcția Antifraudă Control Intern și Supracontrol, referitor la sprijinul financiar aferent campaniei 2011, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1238 din 13.10.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a trimis cauza spre competență soluționare Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 24 februarie 2017, sub nr. x/2016.

Prin sentința nr. 189 din 12.12.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Asociația Crescătorilor de Animale "A." în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a anulat Decizia nr. 367/22.06.2016 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/11.11.2015, respectiv 4683/10.11.2015

Împotriva sentinței nr. 189 din 12.12. 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, a exercitat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, fiind întemeiat pe art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 496 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 5398 din 21.10.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței nr. 189 din 12 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal. A casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, dosarul fiind reînregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 31.03.2021, sub nr. x/2016*.

Prin sentința nr. 83 din 20.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, după casarea sentinței pronunțate în primul ciclu procesual și trimiterea cauzei spre rejudecare, având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamanta Asociația Crescătorilor de Animale "A." în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, și a anulat Decizia nr. 367 din 22.02.2016 emisă de Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură și Procesul-verbal de constatare a creanțelor bugetare nr. x/10.11.2015 emis de Direcția Antifraudă Control Intern și Supracontrol.

Împotriva sentinței nr. 83 din 20 octombrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în rejudecarea cauzei după casare, a promovat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, precum și prevederile altor acte normative, astfel cum au fost acestea enumerate în cuprinsul paginilor 11-12 ale cererii de recurs.

În dezvoltarea recursului, după o expunere a situației de fapt, pârâta a reiterat susținerile formulate prin intermediul întâmpinării depuse în fața instanței de fond și a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința atacată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv: art. 5 alin. (4) din Ordinul MADR nr. 246/2008 și art. 2 alin. (1) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 66/2011, apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, a considerat că soluția pronunțată de instanța de fond este eronată și criticabilă, având în vedere că, în analizarea cauzei, aceasta a pierdut din vedere aspecte evidente și de relevanță maximă în soluționarea justă a cauzei, căutând o motivație profitabilă reclamantei intimate în detalii procedurale, fără a sesiza chestiunile flagrante care arată culpa acesteia, în acest sens făcând trimitere la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o asociație pentru a beneficia de sprijin în agricultură și criticând modalitatea în care instanța de fond a procedat la reaudierea unei părți a persoanelor care aveau calitatea de membri ai formei asociative în discuție și la interpretarea probatoriului astfel administrat.

Pe de altă parte, a reproșat instanței de fond că și-a întemeiat soluția și pe faptul că au fost finalizate cercetările în dosarul penal nr. x/2015, soluția fiind de clasare a cauzei, astfel încât, prin sentința pronunțată a încălcat prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul că nu a făcut diferența dintre neregulă și fraudă. Astfel, în contextul enunțării dispozițiilor legale menționate, a opinat că soluția dată de organul de cercetare penală în dosarul nr. x/2015 nu înlătură neregula constatată în ceea ce privește cererea unică de plată depusă de reclamantă pentru anul 2011, constatările echipei de verificare reprezentând "neregulă" în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, și nu în sensul lit. b).

Prin urmare, soluția pronunțată în dosarul de cercetare penală nu poate fi luată în considerare și reținută de instanță, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, un argument în plus în acest sens fiind jurisprudența pronunțată în celelalte cauze ce au avut ca obiect verificarea legalității mai multor acte administrative emise în urma controlului efectuat în anul 2015 în temeiul adresei D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava în dosarul penal nr. x/2015

Față de motivele invocate, a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței civile nr. 83/20.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2016, rejudecarea cauzei pe fond și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Intimata-reclamantă Asociația Crescătorilor de Animale "A." a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică. În esență, a susținut că recurenta nu a avut în vedere, în dezvoltarea motivelor de recurs, faptul că în acest dosar cauza se află în cel de-al doilea ciclu procesual și că a mai existat o sentință pronunțată de Curtea de Apel Suceava prin care s-a dispus anterior aceeași soluție, iar prin decizia de casare a fost lămurită starea de fapt dedusă judecății.

Astfel, contrar celor arătate prin cererea de recurs, a susținut că în conformitate cu probatoriul administrat în cauză, cele nouă persoane audiate de organele de control au avut calitatea de membri ai asociației în perioada de referință și au împuternicit președintele asociației în vederea obținerii de subvenții, astfel că nu poate fi vorba despre existența vreunei nereguli sau fraude, sentința de fond fiind legală și temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei-reclamante și a reiterat argumentele invocate prin cererea de recurs.

La termenul din 10 noiembrie 2022, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului, apreciind că motivele invocate de pârâtă nu se circumscriu prevederilor art. 488 din C. proc. civ., și a reținut cauza spre soluționare pe excepția invocată.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că această excepție este întemeiată, urmând să o admită și să constate nulitatea recursului pârâtei, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din același act normativ: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași text prevede că: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

Așadar, recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. atrage, conform art. 489 alin. (2) din același act normativ, sancțiunea nulității recursului.

În concret, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt și în drept și arătarea probelor pe care se bazează.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege și să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului și, implicit, nu conduce la casarea hotărârii atacate.

În plus, este de observat că în actuala reglementare recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită exclusiv cu analiza conformității hotărârii recurate cu normele legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În concluzie, motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În speță, recurenta-pârâtă a criticat sentința de fond atât cu privire la stabilirea stării de fapt, respectiv sub aspectul modalității în care instanța a administrat proba testimonială și a interpretat probatoriul, cât și sub aspectul încălcării normelor de drept material din această perspectivă.

În legătură cu aspectele criticate de recurentă se impune a se preciza faptul că modul în care instanța de fond a administrat probatoriul și l-a interpretat, stabilind pe baza acestuia o anumită situație de fapt, nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare.

Instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Ca atare, criticile referitoare la greșita stabilire a situației de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală întrucât vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 din noul C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

Din perspectiva încălcării normelor de drept material recurenta a clamat încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 din Ordinul MADR nr. 246/2008 și a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 66/2011, invocând în acest sens dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că, deși partea a invocat dispozițiile legale ce reglementează motivul de casare referitor la pronunțarea hotărârii cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și a indicat normele legale pretins încălcate, nu a formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa sentinței de fond, care să poată fi încadrate în motivul de casare evocat, critici din care să rezulte în ce constă nelegalitatea hotărârii prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele ce au fundamentat-o, în contextul în care susținerile referitoare la modalitatea în care instanța de fond a administrat proba testimonială și a interpretat-o nu pot fi circumscrise, așa cum s-a arătat, motivelor de nelegalitate prevăzute în actuala reglementare a recursului.

Recurenta-pârâtă s-a limitat să redea dispozițiile legale pretins încălcate și greșit aplicate și să susțină că instanța de fond a pronunțat o soluție eronată pentru că, în analizarea cauzei, nu a luat în considerare anumite aspecte relevante pentru dezlegarea chestiunii deduse judecății, motivând soluția pe temeiul unor detalii procedurale ce i-au profitat părții adverse. Totodată, în susținerea acestor argumente a reiterat motivele pentru care a considerat, contrar aprecierii primei instanțe, că soluția dată de organul de cercetare penală în dosarul nr. x/2015 nu înlătură neregula constatată de echipa de verificare, precum și situația de fapt reținută.

Rezultă fără putință de tăgadă că aspectele prezentate de recurenta-pârâtă nu reprezintă critici concrete din care să rezulte că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond ar fi dat o interpretare greșită normelor legale indicate și nu a adus argumente concrete de nelegalitate prin care să combată opinia primei instanțe sub aspectul inexistenței neregulii în considerarea căreia a fost emis procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.11.2015 privind cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2011, contestate în cauză de către intimata-reclamantă.

Or, așa cum s-a arătat în precedent, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată de prima instanță prin sentința de fond atacată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivului expres și limitativ prevăzut de lege și invocat, de altfel, de recurentă prin cererea de recurs formulată, ținând cont că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, respectiv conformitatea acesteia cu regulile de drept aplicabile, părțile având deja la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

Faptul că recurenta-pârâtă s-a limitat să reia apărările invocate prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond în primul ciclu procesual și să reitereze situația de fapt, în contextul citării dispozițiilor legale pretins încălcate prin raportare la starea de fapt reținută, dezvoltând astfel argumente ce nu vizează nelegalitatea soluției pronunțate, ci netemeinicia acesteia, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.

În consecință, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a circumstanțiat în niciun mod criticile sale, în sensul că instanța de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei, motiv pentru care, reținând caracterul nemotivat al cererii de recurs și constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac promovate.

Față de considerentele expuse la pct. 7 din prezenta decizie, întrucât recurenta-pârâtă nu s-a conformat exigențelor impuse de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același act normativ, va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței nr. 83 din 20 octombrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.