ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1261/2021

Ședința publică din data de 2 martie 2021

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția De Plăți Și Intervenție Pentru Agricultură a solicitat anularea deciziilor de soluționare a contestației nr. 319-A/26.10.2015, nr. 319-B/28.10.2015, nr. 319-C/28.10.2015, nr. 319-D/29.10.2015 și nr. 319-E/3.11.2015 și a proceselor-verbale nr. x/10.09.2015, nr. y/15.09.2015, nr. z/15.09.2015, nr. w/15.09.2015 și nr.x/15.09.2015.3 și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2560/19.04.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a II a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materială și declinată judecarea cauzei către Curtea de Apel București, secția a VIIII a de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, la data de 5.05.2016.

Prin sentința civilă nr. 45 din 10 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

A anulat în parte Decizia de soluționare a contestației nr. 319-B/28.10.2015 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x/15.09.2015, emise de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, acte aferente campaniei 2007, constatând că suprafața pentru care reclamantul nu a făcut dovada dreptului de folosință în scopul solicitării și obținerii de subvenții este de 32 ha, și nu 130,19 ha cum în mod greșit a reținut autoritatea emitentă pârâtă.

A anulat în parte Decizia de soluționare a contestației nr. 319-A/26.10.2015 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x/10.09.2015, emise de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, acte aferente campaniei 2008, constatând că suprafața pentru care reclamantul nu a făcut dovada dreptului de folosință în scopul solicitării și obținerii de subvenții este de 25,87 ha, și nu 122,79 ha cum în mod greșit a reținut autoritatea emitentă pârâtă.

A anulat în parte Decizia de soluționare a contestației nr. 319-C/28.10.2015 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x/15.09.2015, emise de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, acte aferente campaniei 2009, constatând că suprafața pentru care reclamantul nu a făcut dovada dreptului de folosință în scopul solicitării și obținerii de subvenții este de 27,65 ha, și nu 154,15 ha cum în mod greșit a reținut autoritatea emitentă pârâtă.

A anulat în parte Decizia de soluționare a contestației nr. 319-D/29.10.2015 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x/15.09.2015, emise de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, acte aferente campaniei 2010, constatând că suprafața pentru care reclamantul nu a făcut dovada dreptului de folosință în scopul solicitării și obținerii de subvenții este de 13,67 ha, și nu 152,05 ha cum în mod greșit a reținut autoritatea emitentă pârâtă.

A anulat în parte Decizia de soluționare a contestației nr. 319-E/3.11.2015 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x/15.09.2015, emise de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, acte aferente campaniei 2011, constatând că suprafața pentru care reclamantul nu a făcut dovada dreptului de folosință în scopul solicitării și obținerii de subvenții este de 27,65 ha, și nu 144,16 ha cum în mod greșit a reținut autoritatea emitentă pârâtă.

Împotriva sentinței civile nr. 45 din 10 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs principal pârâta Agenția de Plăți pentru Intervenție pentru Agricultură prin care a solicitat casarea în parte a hotărârii și în rejudecare să respingă în totalitate cererea formulată de reclamant.

În motivarea căii de atac, s-au invocat critici ce pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile urmând a fi analizate în cadrul punctului II.

Reclamantul A. a formulat cerere de recurs incident impotriva sentinței civile nr. 45 din 10 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin care a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a sentinței recurate numai în ceea ce privește faptul că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de folosință în scopul solicitării și obținerii de subvenție pentru suprafața de teren de 32 ha în campania din anul 2007, cea de 25,87 ha în campania din 2008, cea de 27,65 ha în campania din 2009, cea de 13,67 ha în campania din 2010 și cea de 27,65 ha pentru cea din anul 2011 și în rejudecarea cauzei să se dispună admiterea cererii introductive.

În motivarea căii de atac, s-au invocat critici ce pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile urmând a fi analizate în cadrul punctului II.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare la data de 23.07.2018 prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă, ca nefondat.

Intimata-pârâtă APIA a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamant prin care a solicitat respingerea sa ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate de ambele părți sunt nefondate, potrivit considerentelor ce urmează.

Referitor la campania 2007, recurenta-pârâtă susține că prima instanță, în mod greșit a constatat că, pentru suprafața de 98,19 ha, reclamanta a făcut dovada dreptului de folosință.

Pentru a putea încadra criticile aduse sentinței în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a apreciat că prima instanță trebuia să rețină faptul că reclamanta nu a respectat prevederile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 și ale art. 4 alin. (1) din OMADR nr. 704/2007.

Instanța de recurs constată că, în mod corect prima instanță a reținut faptul că, potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, condiția care trebuie îndeplinită de beneficiar este să exploateze efectiv terenul și să depună înscrisuri care să ateste dreptul de folosință, nefiind necesară înregistrarea contractelor la Primărie.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, reclamanta a făcut dovada dreptului de folosință pentru suprafața de 98,19 ha, în mod eronat nefiind luate în considerare contractele încheiate cu doi arendași.

Chiar și în condițiile în care în contracte sunt menționate 2 persoane la rubrica arendaș, este indubitabil faptul că aceste acte juridice fac dovada deplină a dreptului de folosință a terenului de către reclamant, inclusiv a exploatării acestuia, terenul nefiind divizat.

Recurenta-pârâtă mai susține că documentele doveditoare a dreptului de folosință și utilizare a terenurilor trebuie să fie valabile la data depunerii cererii, precum și la finalul anului pentru care s-a depus cererea de sprijin.

Relativ la acest argument, Înalta Curte învederează că judecătorul fondului, prin considerente, a arătat faptul că aceste motive au fost invocate de pârâtă doar cu ocazia formulării concluziilor scrise, neregăsindu-se în actul administrativ contestat și mai mult, contractele aferente anului 2007 au fost depuse la pârâtă încă din etapa verificărilor efectuate prealabil emiterii actului, astfel cum rezultă din procesul-verbal de stabilire nereguli, fără ca pârâta să includă în motivarea actului și acest aspect.

Or, recurenta-pârâtă nu a formulat niciun fel de critică cu privire la aceste aspecte reținute fără echivoc de prima instanță, astfel că instanța de recurs nu va lua în considerare aceste mențiuni care nu au legătură cu motivarea concretă a hotărârii recurate. Criticile invocate în cererea de recurs trebuie să se refere strict la hotărârea recurată, întrucât instanța de recurs verifică legalitatea sentinței recurate.

Referitor la campania 2008, recurenta-pârâtă susține că prima instanță a reținut în mod eronat că suprafața pentru care reclamantul nu a făcut dovada dreptului de folosință este de 25,87 ha și nu de 122,79 ha.

Contrar susținerilor pârâtei, prima instanță a reținut în mod corect faptul că reclamanta a depus 64 de contracte, pentru o suprafață de 98,32 ha.

Judecătorul fondului a validat doar considerentele expuse în motivarea actului administrativ referitoare la suprafața aferentă procesului-verbal nr. x/11.05.2009, de 32,35 ha, recurenta-pârâtă neindicând, în mod concret, motivele pentru care este greșit raționamentul primei instanțe.

Instanța de fond a avut în vedere aceleași argumente precum cele expuse în analiza campaniei 2007.

În ceea ce privește contractele a căror valabilitate se încheie la 18.03.2008, prima instanță a arătat faptul că nu va avea în vedere aceste motive întrucât s-a suplinit, de fapt, actul administrativ, ceea ce este inadmisibil.

În loc să formuleze critici cu privire la aceste aspecte reținute de prima instanță, recurenta-pârâtă s-a rezumat la a reitera aceleași argumente prezentate instanței de fond, motiv pentru care instanța de recurs nu le va analiza, astfel cum s-a arătat anterior.

Cu privire la contractele încheiate cu doi arendași față de care pârâta susține că nu poate stabili care din cele 2 persoane are dreptul să folosească terenul, sunt valabile argumentele indicate anterior, la analiza campaniei din 2007, astfel că nu vor fi reluate.

În plus, trebuie menționat faptul că în cadrul procesual al judecării recursului (cale extraordinară de atac) nu se pot reanaliza probele și nu se efectuează o analiză a situației de fapt, instanța de recurs având rolul de a verifica strict, dacă prima instanță a aplicat în mod corect normele de drept incidente în speță.

Or recurenta-pârâtă, în dezvoltarea majorității motivelor de recurs, se rezumă la prezentarea situației de fapt, care nu poate constitui obiect al cererii de recurs.

Astfel, nu se poate identifica nicio încălcare a normelor legale de către prima instanță, recurenta-pârâtă indicând în mod formal, textele legale pe care nu le-ar fi respectat reclamantul, deși recursul trebuie să se refere doar la dispozițiile legale pretins a fi încălcate de către instanța de fond și nu la critică generală expusă în sensul că "instanța de fond a analizat greșit prezenta speță".

Referitor la campania 2009, prima instanță a validat motivul arătat de pârâtă în ceea ce privește dovedirea dreptului de folosință pentru suprafața aferentă procesului-verbal nr. x/11.05.2009.

În condițiile în care pârâta a remarcat o neconsecvență în cadrul considerentelor sentinței recurate, cu privire la erori de calcul, astfel cum a învederat și în cadrul susținerilor referitoare la campania 2008, avea posibilitatea de a formula o cerere de îndreptare eroare materială, întrucât aceste aspecte excedează cazurilor de casare strict prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În restul argumentelor, recurenta-pârâtă reia aceleași aspecte indicate anterior la care s-a răspuns deja, astfel că nu vor fi reiterate, considerentele primei instanțe fiind corecte, nefiind indicat, în mod concret, niciun text legal pe care l-ar fi încălcat judecătorul fondului.

Referitor la campania 2010, prima instanță nu a reluat considerentele expuse, și a precizat că sunt valabile motivele prezentate în cadrul analizei campaniei 2009. Instanța de recurs nu va relua, de asemenea, argumentele reiterate anterior întrucât susținerile recurentei-pârâte se rezumă la aceleași motive prezentate în cadrul celorlalte campanii, astfel că sunt valabile, sentința recurată fiind legală, nefiind indicate concret, normele de drept care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de prima instanță.

Referitor la campania 2011, prima instanță a menținut considerentele expuse în cadrul analizei celorlalte campanii astfel că și instanța de recurs va considera valabile argumentele expuse anterior, relativ la aceleași motive prezentate de recurenta-pârâtă care se referă la interpretarea probelor și la situația de fapt. Nici în acest caz, recurenta-pârâta nu a criticat, în mod concret, cele reținute prin sentința recurată, ci a reiterat argumentele expuse la judecarea dosarului în fond (de exemplu, cu privire la contractul nr. x, prima instanță l-a luat în considerare pentru că este valabil până la data de 31.12.2011 iar recurenta pârâtă nu a arătat de această constatare este eronată).

În consecință, instanța de control judiciar nu identifică niciun motiv de nelegalitate a sentinței recurate, astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat formal de recurenta-pârâtă.

Argumentele expuse la fila x a cererii de recurs nu constituie critici cu privire la considerentele sentinței recurate ci privesc situația de fapt și probele administrate la fond astfel că nu constituie motive de recurs ce pot fi analizate în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește recursul incident, acesta se referă doar la faptul că prima instanță a reținut că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de folosință pentru suprafața de teren de 32 ha în campania din 2007, cea de 25,87 ha în campania din 2008, cea de 27,65 ha în campania din 2009, cea de 13,67 ha în campania din 2010, cea de 27,65 ha în campania din 2011.

În ceea ce privește procesul-verbal nr. x/2009, prima instanță în mod corect nu l-a reținut pentru campania 2007 și 2008 întrucât a fost emis în anul 2009. Pentru campania 2009-2011, prima instanță a considerat că procesul-verbal nu îndeplinește condițiile legale întrucât concesiunea terenurilor aflate în proprietatea Consiliului Local trebuie aprobată prin hotărâre de Consiliul Local.

Nu prezintă relevanță faptul că procesul-verbal nu a fost analizat sau desființat, pârâta neavând obligația de a-l reține ca act doveditor, în condițiile în care nu au fost îndeplinite cerințele legale, nepunându-se problema că nu a fost emis de o autoritate publică, ci că nu a fost aprobată concesiunea, deci nu a îndeplinit o condiție formală.

Înalta Curte reiterează faptul că, în cadrul recursului nu se poate analiza situația de fapt și nici nu se pot reinterpreta probele administrate la judecarea cauzei în fond astfel că nu se vor reține argumentele prezentate de reclamant prin care nu se aduc critici de nelegalitate sentinței recurate, ci se revine cu motivele de fapt din cererea de chemare în judecată.

În cazul de față, trebuie avut în vedere și principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, având în vedere faptul că apărătorul reclamantului a precizat că solicită admiterea recursului incident, în măsura în care se va admite recursul principal.

Or, în condițiile în care recursul principal este nefondat, recursul incident nu mai poate prezenta relevanță, reclamantul considerându-se prejudiciat de hotărârea recurată doar în condițiile admiterii recursului principal.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul incident ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. și pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ împotriva sentinței civile nr. 45 din 10 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2021.