ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1103/2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, la data de 27 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, obligarea acesteia la emiterea unei decizii de compensare prin echivalent, conform Legii nr. 10/2001-forma inițială, cu suma ce reprezintă valoarea reală a imobilului din litigiu raportat la prețul pieței, așa cum a fost stabilită în raportul de expertiză efectuat în 08.12.2020 de către expert tehnic, ing. B. și anularea deciziei de compensare nr. 43986/25.11.2021.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Cluj, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 325 din 09 iunie 2022, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

I.3. Deciziile pronunțate de Curtea de Apel Cluj, în apel și în revizuire:

Prin decizia civilă nr. 350A din 29 septembrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 325 din 09 iunie 2022, pronunțate de Tribunalul Cluj, secția civilă.

Prin decizia civilă nr. 468A din 15 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 350/A din 29 septembrie 2022 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2022.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 468 A din 15 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs revizuentul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 09 februarie 2023, sub nr. x/2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția de primire a dosarului din 14 februarie 2023, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., iar cu privire la cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol a reținut că recurentul-revizuent a procedat la încadrarea criticilor în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (a indicat pct. 9 al art. 488 alin. (1), cu reluarea dispozițiilor prevăzute de pct. 8); a menționat că rcurentul-revizuent este scutit de la plata taxei judiciar de timbru, în temeiul art. 28 raportat la art. 29 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxa judiciară de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-revizuent a arătat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, sub aspectul neluării în considerare a puterii de lucru judecat a titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 511/11.03.2005 a Tribunalului Cluj și decizia civilă nr. 1895/R/2009 a Curții de Apel Cluj.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că față de caracterul obligatoriu al titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2022, instanțele de fond și de apel aveau obligația să demareze controlul judiciar având ca reper sentința menționată și nu hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2007 al Tribunalui Cluj.

A precizat că instanțele au aplicat Legea nr. 165/2013 și nu Legea nr. 10/2001, în forma inițială, incidentă pentru imobilul ce a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunțat sentința nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj.

A susținut că în dosarul nr. x/2004 al Tribunalului Cluj a fost soluționat definitiv raportul juridic stabilit între recurent și S.C. C. S.A. Cluj-Napoca, în sensul că s-a stabilit în mod irevocabil, în temeiul Legii nr. 10/2001, în forma inițială, modalitatea de despăgubire a recurentului prin măsuri reparatorii în echivalent, compensare prin bunuri, care nu mai poate fi modificată prin compensare prin puncte în înțelesul Legii nr. 165/2013.

A arătat că, în dosarul nr. x/2022, instanțele de fond și apel nu au dat eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat și au calificat în mod greșit împrejurările de fapt și de drept deduse judecății, fiind preluate în considerentele deciziei atacate, aspect care a condus la pronunțarea unei soluții eronate.

Deși în dosarul nr. x/2022, raportul juridic vizează pe recurent și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, scopul final urmărit de acesta este același, adică obținerea unei hotărâri definitive cu privire la dreptul pretins în prezentei cauze, însă, prevalându-se de dispozițiile art. 6 alin. (1) din C. civ., a apreciat că instanța de revizuire a judecat cauza în baza Legii nr. 165/2013, iar nu în baza Legii nr. 10/2001, în vigoare la acel moment, devenită obligatorie prin prisma titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 511/11.03.2005 a Tribunalului Cluj, hotărâre definitivă ce este supusă condițiilor de fond și de formă prevăzute de legea în temeiul căreia a fost pronunțată, ceea ce a condus la încălcarea ordinii juridice a statului de drept și la obstrucționarea justiției.

A apreciat că instanțele nu au luat în considerare că art. 3 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 elimină de la aplicare Legea nr. 10/2001 pentru imobilul ce face obiectul litigiului, în baza căreia a formulat notificarea nr. x/2001, soluționată în dosarul nr. x/2004 al Tribunalului Cluj; nu s-a adresat entităților prevăzute de lege cu cereri/notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, și, în consecință, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor nu a avut temei juridic pentru a emite o dispoziție de compensare prin puncte în ceea ce îl privește, pe care o consideră nelegală.

Așadar, textul de lege menționat nu permite emiterea pentru recurent a unor decizii de compensare, în înțelesul acestei legi, respectiv compensarea prin puncte, întrucât în calitate de beneficiar al Legii nr. 10/2001, în forma inițială, nu s-a adresat Agenției Naționale de Restituire a Proprietăților cu cereri de despăgubire formulate în acest temei.

A menționat că emiterea unei decizii de compensare prin puncte este nelegală câtă vreme instanțele nu au reținut faptul că imobilul ce face obiectul prezentului litigiu nu a fost preluat abuziv de către Statul Român în perioada de referință - 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel că nu poate fi încadrat în prevederile art. 21 pct. 6 din Legea nr. 165/2013; instanțele nu au sesizat faptul că legiuitorul a modificat art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în sensul în care prin Legea nr. 368/2013 a reintrodus compensarea prin bunuri, prevedere care este inserată la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială.

Prin aplicarea dispozițiilor art. 21 pct. 6 din Legea nr. 165/2013, se face o reanalizare a drepturilor recurentului tranșate irevocabil de către Tribunalul Cluj prin sentința nr. 511/2005; puterea de lucru judecat a titlului executoriu reprezentat de această sentință nu permite schimbarea modalității de despăgubire a recurentului prin echivalent evaluată prin folosirea grilei notariale în loc de compensarea prin bunuri, întrucât s-ar aduce atingere fondului titlului care reprezintă un act de autoritate publică.

A precizat că instanțele au dat o interpretare greșită art. 16 din Legea nr. 247/2005, act normativ aplicat în defavoarea celui incident pentru imobilul din speță - Legea nr. 10/2001, în forma inițială, în ceea ce privește procedura de evaluare a imobilului, câtă vreme legiuitorul a statuat categoria de imobile care cad sub incidența acestei legi, potrivit Titlului VII, Capitolul I. Dispoziții Generale art. 1 (1), adică numai imobilele care fac obiectul unor notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată.

Instanțele nu au sesizat faptul că numai notificările formulate în baza Legii nr. 247/2005 cad sub incidența art. 3 alin. (1) din Legea nr. 165/2013; Legea nr. 247/2005 a fost adoptată la 19 iulie 2005 și publicată în Monitorul Oficial nr. 653 din 22 iulie 2005, ulterior pronunțării sentinței nr. 511/11.03.2005 a Tribunalului Cluj, nefiind aplicabilă prezentului litigiu, după cum s-a statuat în titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1895/R/09.10.2009 a Curții de Apel Cluj, menținută prin decizia nr. 4973/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2009.

A arătat că instanțele nu au sancționat conduita Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor pentru emiterea în baza Legii nr. 165/2013 a deciziilor de compensare prin puncte în ceea ce privește pe recurent și au pronunțat o soluție contrară celei prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj; măsura reparatorie compensare prin bunuri stabilită irevocabil prin titlul executoriu nu poate permite o cenzură a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor în sensul substituirii măsurii reparatorii în echivalent cu măsura compensării prin puncte, în înțelesul Legii nr. 165/2013, și nici nu poate crea o procedură paralelă cu cea reglementată de Legea nr. 10/2001, în forma inițială, prin ignorarea titlului executoriu exercitând un control de legalitate a acestuia, deși acesta revine unei instanțe judecătorești.

Recurentul-revizuent a arătat că cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022 nu reprezintă o nouă cerere care să se înscrie în categoria acelora prevăzute la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, ci privește imobilul din speță și cade sub incidența Legii nr. 10/2001, în forma inițială, în virtutea căreia este îndreptățit la a beneficia de măsurile reparatorii tranșate în mod definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj, ce se impune cu puterea lucrului judecat.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 17 martie 2023, prin poștă, în termen legal, intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare, prin care a arătat că recursul este inadmisibil, întrucât este îndreptat împotriva unei hotărâri pentru care legea nu prevede o astfel de cale de atac, în raport de dispozițiile art. 457 C. proc. civ.

În această privință, a susținut că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 165/2013, care, la art. 35 alin. (1), reține că Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și art. 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării, iar prin alin. (4) al aceluiași articol reține că hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

La data de 03 aprilie 2023, prin poștă, în termen legal, recurentul-revizuent a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, prin care a arătat că art. 33, art. 34 și art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, invocate de partea adversă, nu prezintă relevanță pentru imobilul ce face obiectul litigiului ce cade sub incidența Legii nr. 10/2001, în forma inițială, aceste texte de lege vizând cererile formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, adoptată la 19 iulie 20225, ulterior pronunțării sentinței nr. 511 din 21 martie 2005 de către Tribunalul Cluj, iar legiuitorul a prevăzut la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 imobilele care cad sub incidența acestui act normativ, și anume imobilele care au făcut obiectul unor notificări/cereri formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată.

În continuare, a reiterat aspectele invocate în cererea de recurs ce țin de încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat atașat sentinței nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj, invocând, în plus, incidența art. 488 alin. (1) pct. 7 alături de cel prevăzut de pct. 8 al aceluiași articol din C. proc. civ.

Prin precizările depuse la data de 09 mai 2023, prin poștă, recurentul-revizuent a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, susținând că motivele invocate în cererea de recurs reprezintă critici de nelegalitate sub aspectul încălcării normelor de drept material, iar explicitarea situațiilor de fapt stabilite prin hotărârile de fond și de apel, precum și reluarea argumentelor expuse în cadrul apelului și cererii de revizuire au avut drept scop facilitarea înțelegerii circumstanțelor factuale ale cauzei, precum și argumentarea motivelor de nelegalitate a deciziei atacate ce se circumscriu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 27 ianuarie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 23 martie 2023, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru nr. 2 a stabilit termen de judecată la data de 06 iunie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Criticile recurentului cu privire la greșita apreciere de către instanța de revizuire a incidenței art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la aplicarea/interpretarea greșită a cerințelor de admisibilitate a cererii de revizuire sub aspectul încălcării normelor ce reglementează autoritatea de lucru judecat sub aspectul funcției sale pozitive, pot fi analizate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., astfel cum a fost indicat prin răspunsul la întâmpinare, depus la 03 aprilie 2023.

Înalta Curte reține în această privință că argumentele expuse în actul procedural menționat nu au caracter de noutate, ci reprezintă o reiterare în parte a criticilor deduse judecății prin cererea de recurs inițială, urmând ca examinarea acestora să se producă din această perspectivă.

În egală măsură, sub aspectul incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se observă că alegațiilor ce susțin o pretinsă încălcare sau aplicare greșită a art. 6 alin. (1) C. civ., a Legii nr. 10/2001, republicată, a art. 3 alin. (1) și art. 21 pct. 6 din Legea nr. 165/2013, art. 16 din Legea nr. 247/2005, în ordinea în care au fost invocate, se raportează la chestiuni ce țin de aplicabilitatea legii în vigoare la momentul evaluării drepturilor recurentului în ceea ce privește imobilul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2004 al Tribunalului Cluj, în care s-a pronunțat sentința nr. 511/2005, astfel că instanța de recurs urmează să grupeze și să analizeze aceste argumente prin prisma motivelor de recurs invocate, răspunzând acestora prin considerente comune, urmărind modul cum acestea au fost expuse în cadrul cererii de recurs.

Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

După cum rezultă din conținutul textului art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ și efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități de acțiune (obiect, cauză, părți).

Din perspectiva reperelor enunțate, critica punctată de recurent pune în discuție nesocotirea aspectului pozitiv al lucrului judecat, regăsită în cuprinsul dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., derivând din cele statuate prin titlurile executorii reprezentate de sentința civilă nr. 511/11.03.2005 a Tribunalului Cluj și decizia civilă nr. 1895/R/2009 a Curții de Apel Cluj, întrucât se referă la preluarea de către instanța de revizuire a considerentelor instanței de fond și apel prin care s-au apreciat în mod greșit împrejurările de fapt și de drept deduse judecății tranșate în mod definitiv într-un proces anterior și care au legătură cu soluționarea litigiului de față, împrejurare ce a avut drept consecință pronunțarea unei soluții eronate.

În această privință, recurentul a arătat că scopul final al promovării demersurilor judiciare relevate a fost acela al obținerii unei hotărâri definitive cu privire la dreptul pretins asupra imobilului în discuție, chiar dacă cele două dosare (x/2004 și y/2022) au vizat raporturi juridice diferite, în contextul modificării modalității de acordare a despăgubirilor ce i se cuvin recurentului ce s-a produs cu încălcarea ordinii juridice a statului de drept și a obstrucționării justiției, câtă vreme instanța de revizuire a judecat cauza în baza Legii nr. 165/2013 și nu în baza Legii nr. 10/2001, în forma inițială, devenită obligatorie prin prisma titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 511/11.03.2005 a Tribunalului Cluj, hotărâre definitivă supusă condițiilor de fond și formă prevăzute de legea sub imperiul căreia a fost pronunțată.

Critica ce susține contrarietatea de hotărâri este nefondată.

Este adevărat că efectul pozitiv al lucrului judecat, în forma invocată de recurent, care se manifestă ca prezumție, este de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părți tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluție, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase fără posibilitatea de a statua diferit în următoarele hotărâri, însă tot atât de adevărat este faptul că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoie de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești, rațiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. constituind necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat și conducând, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

Prin urmare, instanța de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiul autorității de lucru judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri, ceea ce conduce la concluzia că art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în forma aplicabilă speței, se referă la situația triplei identității de obiect, cauză și părți.

Or, în contextul expus, în mod corect, instanța de revizuire a constatat că în speța dedusă judecății nu sunt îndeplinite în mod cumulativ cerințele legale prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reținând în această privință că în dosarul nr. x/2022, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 325 din 09 iunie 2022 a Tribunalului Cluj, secția civilă, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 350A din 29 septembrie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a invocat autoritatea de lucru judecat atașată sentinței civile nr. 144/2021 a Tribunalului Cluj, așa cum a fost schimbată prin decizia civilă nr. 293A/2021 a Curții de Apel Cluj, pronunțate în dosarul nr. x/2020, în ceea ce privește cuantumul măsurilor compensatorii.

Totodată, a avut în vedere și sentința civilă nr. 325 din 09 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalului Cluj, secția civilă, validată prin decizia civilă nr. 350A din 29 septembrie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, prin care s-a reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, astfel cum acesta este reglementat de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care împiedică aducerea în discuție a unor chestiuni litigioase deja tranșate de o altă instanță în scopul infirmării constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o hotărâre judecătorească posterioară dată în alt proces.

Înalta Curte constată că, așa cum a reținut instanța de revizuire, prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022, revizuentul a solicitat anularea deciziei de compensare nr. 43986 din 25 noiembrie 2021 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în temeiul sentinței civile nr. 144/F din 04 martie 2021 a Tribunalului Cluj, secția civilă și a deciziei civile nr. 293/A din 19 octombrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2020, și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, având la bază dispozițiile Legii nr. 10/2001 în forma inițială, respectiv suma ce reprezintă valoarea de piață a imobilului în litigiu.

Cu toate acestea, recurentul a omis faptul că prin criticile deduse judecății apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 144/F din 04 martie 2021 a Tribunalului Cluj, secția civilă a învederat, în esență, aceleași argumente cu referire la încalcarea dreptului său la valorificarea efectivă și imediată a drepturilor câștigate printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă pronunțată în temeiul Legii nr. 10/2001, în forma inițială; interpretarea contradictorie a dispoziției nr. 1452/01.09.2006 a D. S.A. emise în condițiile Legii nr. 247/2005, deși în realitate a fost emisă în baza Legii nr. 10/2001, în forma inițială; stabilirea eronată a valorii imobilului prin puncte; invocarea puterii de lucru judecat în considerarea dreptului recunoscut prin sentința civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj.

Asupra acestor chestiuni, însă, în mod definitiv, a statuat Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 293/A din 19 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în urma analizării apelului declarat în care a invocat aceleași argumente ca și cele din prezenta cauză și coroborării probelor administrate, cu luarea în considerare inclusiv a sentinței civile nr. 511/2005 a Tribunului Cluj și a deciziei civile nr. 1859/R/2009 a Curții de Apel Cluj, pronunțate în legătură cu imobilul în discuție, concluzionând că "(...) în mod corect s-a procedat de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la calcularea cuantumului despăgubirilor, în conformitate cu legea în vigoare la momentul soluționării notificării (...)", și că "solicitarea reclamantului de acordare a unor despăgubiri reprezentând valoarea de piață a imobilului în litigiu, astfel cum această valoare a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit în dosarul primei instanțe, nu este întemeiată, valoarea despăgubirilor fiind în mod corect stabilită de către pârâtă prin raportare la dispozițiile Legii nr. 165/2013, astfel cum a reținut și instanța de fond".

Așadar, prin critica formulată, recurentul-revizuent tinde la o nouă apreciere a aspectelor referitoare la despăgubirile cuvenite acestuia pentru imobilul în litigiu, la valoarea de piață, prevalându-se de aceleași argumente de fapt și de drept, ceea ce ar aduce atingere principiului res iudicata a cărui respectare impune ca exercitarea revizuirii să nu presupună o nouă judecată a cauzei, în caz contrar s-ar înfrânge efectul pozitiv al autorității de lucru judecat atașat deciziei civile nr. 293/A din 19 octombrie 2021 al Curții de Apel Cluj, secția I civilă, instituită de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Printr-o altă critică supusă atenției instanței de recurs, partea a relevat aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în forma inițială, cu privire la imobilul supus discuției, având în vedere că acesta nu se încadrează în categoria imobilelor preluate abuziv de către Stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, perioada de referință a Legii nr. 165/2013, care se aplică doar cererilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, de care, însă, recurentul nu a uzitat, în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel că emiterea unei decizii de compensare prin puncte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor este nelegală, ținând cont și de faptul că legiuitorul a modificat art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în sensul în care a reintrodus compensarea prin bunuri, prevedere care este inserată la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială.

Or, aplicarea dispozițiilor art. 21 pct. 6 din Legea nr. 165/2013, în care a fost încadrat imobilul în litigiu, are drept consecință reanalizarea drepturilor recurentului tranșate în mod irevocabil de către Tribunalul Cluj prin sentința nr. 511/2005, statuare care se impune cu putere de lucru judecat schimbării modalității de despăgubire a acestuia.

Criticile, astfel formulate, sunt nefondate.

Prin decizia civilă nr. 293/A din 19 octombrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, s-a constatat că asupra calității de persoană îndreptățită a reclamantului, precum și asupra existenței și întinderii dreptului, s-a statuat, în mod irevocabil, prin sentința civilă nr. 511/11.03.2005 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2004. De asemenea, prin aceeași decizie, s-a reținut incidența Legii nr. 165/2013 cu privire la imobilul din cauză, situat în Cluj-Napoca, str. x, teren înscris în C.F. nr. x, nr. top x, imobil care se încadrează în categoria celor preluate abuziv de către Stat în perioada regimului comunist în România, 6 martie 1945-22 decembrie 1989, perioada de referință a legii menționate.

În condițiile în care aspectul preluării de către stat a imobilului a fost deja tranșat cu putere de lucru judecat, o solicitare de acordare a despăgubirilor se poate realiza doar în temeiul Legii nr. 165/2013, iar modul de aplicare al acestei legi nu mai poate fi cenzurat și reanalizat cât timp incidența actului normativ menționat în ceea ce privește imobilul în litigiu s-a reținut cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 293A/2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, astfel că privește și cererea formulată de recurent.

Drept urmare, în mod corect, instanța de revizuire a considerat că nu este posibilă aplicarea exclusivă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în forma inițială, câtă vreme continuarea aplicării acesteia este reglementată chiar de Legea nr. 165/2013, iar în derularea litigiilor care au urmat sentinței civile nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj și deciziei civile nr. 1895/R/2009 a Curții de Apel Cluj, în raport de care s-a pretins contradictorialitatea, primează autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 293A/2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, reținând, totodată, că în succesiunea legilor aplicabile imobilului în discuție, Legea nr. 165/2013 este obligatorie tuturor raporturilor juridice ce se impun a fi soluționate ulterior intrării ei în vigoare, dar și celor ivite anterior acesteia, cât timp nu au primit o dezlegare definitivă, cum este cazul în speță, nefiind vorba de retroactivitatea, ci de activitatea legii.

O altă critică reclamă nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul interpretării greșite a art. 16 din Legea nr. 247/2005, act normativ aplicat în defavoarea Legii nr. 10/2001, în forma inițială, în ceea ce privește procedura de evaluare a imobilului, cât timp prin art. 3 alin. (1) din Legea nr. 165/2003, legiuitorul a statuat că intră sub incidența acestei legi doar imobilele care fac obiectul unei notificări formulate în baza Legii nr. 10/2011, republicată.

Cum Legea nr. 247/2005 a intrat în vigoare ulterior pronunțării sentinței nr. 511/11.03.2005 a Tribunalului Cluj, nu este aplicabilă prezentului litigiu, după cum s-a statuat în titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1895/R/09.10.2009 a Curții de Apel Cluj, menținută prin decizia nr. 4973/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2009.

Și aceste critici sunt nefondate, în condițiile în care prin raționamentul expus de prima instanță, validat de instanța de apel și reconfirmat prin decizia recurată, s-a statuat și asupra incidenței art. 3 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, iar analiza aplicării dispozițiilor Legii nr. 247/2005 s-a produs în considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate pentru situațiile din cauză în care legea respectivă activa.

Nu pot fi primite nici criticile dezvoltate de recurent în partea finală a motivelor de recurs ce se referă la sancționarea conduitei Comisia Naționale pentru Compensarea Imobilelor cu privire la emiterea deciziilor de compensare prin puncte, în baza Legii nr. 165/2013, cu ignorarea titlului executoriu, întrucât reprezintă chestiuni de fond deja soluționate definitiv în litigiile anterioare și care nu pot forma obiectul analizei în calea de atac a revizuirii și, implicit, nici în cea a recursului declarat în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 468/A din 15 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 468/A din 15 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2023.