Decizia nr. 569/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 781/2021 a Tribunalului Cluj

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 13 mai 2021 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat obligarea pârâtei A. la restituirea sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/04.09.2009 emis de pârâtă în favoarea numitului B., sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 781/F din 18 noiembrie 2021 a Tribunalul Cluj, secția civilă, s-a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă. S-a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu pârâta A..

Hotărârea pronunțată în apel: Prin decizia civilă nr. 322/A din 13 septembrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 781/F din 18 noiembrie 2021 a Tribunalului Cluj.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 322/A din 13 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel, în mod greșit, a reținut că termenul de prescripție pentru pretențiile deduse judecății a început să curgă la data depunerii rapoartelor de evaluare întocmite de prestator, dată de la care reclamanta avea posibilitatea să verifice dacă lucrarea este corespunzător întocmită. Prin Decizia nr. 10 din 10 octombrie 2013, Curtea de Conturi a României a constatat cu ocazia unui control că "nu au fost respectate cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a proprietăților imobiliare supuse evaluării". Pentru remedierea aspectelor de nelegalitate constatate, Curtea de Conturi a dispus în sarcina conducătorului ANRP o serie de măsuri menite să acopere prejudiciile suferite de bugetul statului în baza unor evaluări necorespunzătoare. Termenul de aducere la îndeplinire a măsurii dispuse a fost, inițial, 30 aprilie 2013, pentru ca, ulterior, din cauza dificultăților întâmpinate, să fie modificat în mai multe etape. Astfel, ultima dată termenul a fost modificat prin Decizia nr. 10/IV/2013/2018 (depusă la dosar), fiind prelungit până la data de 28 iunie 2019. Potrivit art. 64 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, "Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă ". În condițiile date, ANRP este obligată să se conformeze dispozițiilor trasate de Curtea de Conturi în sarcina sa, respectând prevederile legale în materie si autoritatea deciziilor Curții. Având în vedere aspectele prezentate rezultă, fără echivoc, că termenul de prescripție începe să curgă de la data când ANRP a luat la cunoștință de rezultatul verificărilor efectuate asupra rapoartelor întocmite de pârâta PFA C. în dosarul de despăgubire indicat în cererea de chemare în judecată. Astfel, dreptul ANRP de a solicita recuperarea prejudiciului cauzat de pârâtă prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale este actual, termenul de prescripție extinctivă nefiind împlinit. Recurenta-reclamantă apreciază că instanța, în mod greșit, a reținut că operațiunea de control desfășurată de Curtea de Conturi nu poate constitui o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției, potrivit principiului contra non valentem așere non currit praescriptio ("prescripția nu curge în contra celui care nu poate să acționeze"). În sistemul C. civ., când forța majoră nu constituia o cauză de suspendare (prevăzută de lege), în temeiul acestei reguli, jurisprudența a considerat că, fiind vorba de o imposibilitate obiectivă a titularului dreptului de a acționa, ea poate fi un caz de suspendare. În prezent, chiar dacă Decretul nr. 167/1958 prevede că forța majoră este o cauză de suspendare art. 13 lit. (a), regula contra non valentem așere non currit praescriptio este invocată pentru a soluționa unele excepții de la regula începutului prescripției.

Apărările formulate în cauză: Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de recurs ca nefondată.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (13 mai 2021), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 6 aprilie 2023, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare cu prioritate asupra excepției netimbrării cererii de recurs. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția de netimbrare, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., "la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic", sub sancțiunea nulității. Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență." De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din același act normativ, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar potrivit alin. (2), "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Prin aceeași comunicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ. rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condițiile art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., decât după soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru." În cauză, completul învestit cu soluționarea căii de atac a stabilit în sarcina recurentei-reclamante Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, calculată în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013. Împotriva modului de stabilire a taxei de timbru recurenta-reclamantă a formulat cerere de reexaminare, soluționată de completul imediat următor prin încheierea din 26 ianuarie 2023, în sensul anulării ca tardive. Încheierea a fost comunicată recurentei la 9 februarie 2023 (dovadă existentă la dosar). Prin înscrisul înregistrat la 27 martie 2023, recurenta a precizat că instituția nu dispune de credite bugetare în vederea îndeplinirii obligației achitării taxei de timbru. Cum recurenta-reclamantă nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, deși a fost legal înștiințată despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, în raport de prevederile legale anterior menționate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula recursul, ca netimbrat.