ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1020/2023

Ședința publică din data de 2 mai 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă s-a admis excepția necompetenței funcționale, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 5 ianuarie 2022 sub nr. x/2021*.

Prin sentința civilă nr. 671 din 1 aprilie 2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 1232 din 19 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă.

În motivarea recursului, s-a invocat că, instanța de apel, în mod greșit, a aplicat prevederile legale referitoare la prescripție, în speță fiind aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data la care s-a luat la cunoștință despre prejudiciu, respectiv după raportul C. S.R.L., întocmit la 05.11.2020.

Recurenta a reiterat situația de fapt, arătând că, prin Decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea de Conturi a României a constatat, cu ocazia unui control, că, în ceea ce privește rapoartele de evaluare întocmite în perioada 2007 - 2011, nu au fost respectate cerințele internaționale cu privire la estimarea valorii de piață a proprietăților imobiliare supuse evaluării, dispunând în sarcina autorității o serie de măsuri menite să acopere prejudiciile suferite de bugetul statului ca urmare a evaluărilor necorespunzătoare.

În continuare, a precizat că termenul de aducere la îndeplinire a măsurii dispuse a fost, inițial, 30.04.2013, pentru ca ulterior, să fie modificat în mai multe etape. În cele din urmă, termenul a fost prelungit până la data de 28.06.2019.

A concluzionat că termenul de prescripție începe să curgă de la data când A.N.R.P. a luat la cunoștință de rezultatul final al verificărilor efectuate asupra raportului întocmit de pârâtă în dosarul de despăgubire, respectiv 05.11.2020. A mai arătat că până la acest moment autoritatea nu a avut elementele necesare pentru a determina paguba, constând în nerealizarea scopului urmărit prin încheierea contractului și persoana răspunzătoare.

S-a concluzionat că, instanța de apel, apreciind asupra caracterului prescris al cererii și menținând hotărârea tribunalului, a aplicat greșit prevederile legale privind prescripția extinctivă, impunându-se, astfel, casarea deciziei recurate.

La data de 5 ianuarie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata A. S.R.L., prin care s-a invocat caracterul nefondat al recursului, prescripția și tardivitatea cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității în cazul în care motivele invocate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la nelegalitatea hotărârii din perspectiva dreptului substanțial, respectiv la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța încalcă dreptul material atunci când nu identifică regulile de drept aplicabile în cauză ori, deși le identifică, le încalcă în litera sau spiritul lor, interpretându-le eronat ori, deși le interpretează corect la un nivel abstract, aplicarea acestora situației de fapt se face într-o manieră eronată, contrară sensului și scopului pentru care au fost edictate.

Invocarea valabilă a acestui motiv de casare presupune enunțarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile, modul în care, în aprecierea recurentului, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății și discordanța acestei interpretări cu cea oferită de către instanța de apel prin hotărârea recurată.

Așadar, teza încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material trebuie să fie argumentată în concret, neputându-se invoca prin enunțuri generice, lipsite de acoperire argumentativă.

Motivul de recurs nu este invocat procedural atunci când, deși se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate este criticată situația de fapt reținută sau modul de interpretare a probelor ori alte elemente care, deși au și o semnificație juridică, acestea implică un grad mare de apreciere a instanțelor de fond, care sunt suverane în ce le privește.

În cauză, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, nefiind relevate motive de nelegalitate în privința deciziei pronunțate în apel.

Demersul judiciar al reclamantei a vizat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 500.000 de RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/24.08.2009, cu titlu de prejudiciu ca urmare a neexecutării obligației de a livra raportul solicitat în acord cu standardele internaționale de evaluare, acțiunea fiind respinsă ca prescrisă de tribunal, soluție confirmată de curtea de apel, prin respingerea apelului A.N.R.P.

În calea extraordinară de atac autoritatea invocă aplicarea greșită a dispozițiilor privind prescripția, arătând că, în speță, termenul de prescripție a început să curgă de la data când A.N.R.P. a luat la cunoștință de rezultatul final al verificărilor efectuate asupra raportului întocmit de pârâtă în dosarul de despăgubire, respectiv 05.11.2020, până la această dată cursul prescripției fiind întrerupt.

Potrivit recurentei, numai la acest moment autoritatea a avut elementele necesare pentru a determina atât paguba, constând în nerealizarea scopului urmărit prin încheierea contractului, respectiv predarea unui raport care să respecte standardele internaționale de evaluare și persoana răspunzătoare, respectiv pârâta.

Deși recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanta doar a afirmat, generic, aplicarea greșită a prevederilor legale referitoare la prescripție, fără însă a indica punctual dispozițiile de drept material pe care instanța le-ar fi aplicat greșit sau încălcat, cu ocazia rejudecării cauzei, în apel.

Înalta Curte notează astfel că, sub aparența aplicării greșite a legii, autoarea căii de atac critică decizia curții de apel exclusiv din perspectiva momentului de la care, în acord cu ceea ce s-a dezlegat în fond, a început să curgă termenul de prescripție pentru formularea acțiunii în răspundere civilă contractuală.

Practic, recurenta-reclamantă încearcă să demonstreze în recurs că momentul care marchează începutul termenului de prescripție este altul decât cel stabilit în fazele procesuale anterioare, respectiv că ar coincide cu data la care A.N.R.P. a luat cunoștință de rezultatul final al verificărilor efectuate și dispuse de Curtea de Conturi.

Or, data la care a început să curgă termenul de prescripție, când reclamanta, în calitate de beneficiar al serviciului prestat de pârâtă, a fost prejudiciată prin executarea necorespunzătoare a obligațiilor de către cocontractant, reprezintă o împrejurare de fapt, care se determină de către judecătorii de fond, urmare a evaluării circumstanțelor concrete, pe baza analizei probatoriului, în recurs neputându-se proceda la reaprecierea situației de fapt astfel stabilite.

Tot astfel, analiza eventualei incidențe a unei cauze de întrerupere a cursului prescripției implică verificări de fapt și aprecieri punctuale ale probatoriului iar cele reținute de către instanțele devolutive asupra situației factuale se impun întocmai în fața instanței de recurs.

Rezultă că susținerile recurentei privitoare la momentul la care a început să curgă termenul de prescripție în ceea ce privește dreptul său material la acțiune se referă, în realitate, la aspecte ce țin de fondul cauzei, vizând temeinicia hotărârii, asupra cărora nu se mai poate reveni în prezenta cale extraordinară de atac.

Mai mult, Înalta Curte observă că A.N.R.P. reiterează în recurs motivele de apel formulate împotriva soluției tribunalului de respingere a cererii ca prescrisă. Or, curtea de apel, a analizat aceste motive, confirmând sentința primei instanțe și expunând totodată propriile considerente, cu consecința respingerii apelului reclamantei ca nefondat.

Așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, curtea de apel a validat raționamentul primei instanțe referitor la intervenirea prescripției dreptului la acțiune, reținând deopotrivă lipsa relevanței juridice a deciziei Curții de Conturi în ceea ce privește curgerea și eventuala întrerupere a termenului de prescripție, în raport cu decizia nr. 19 din 3 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casațieși Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

De asemenea, a reținut curtea de apel, contrar celor stabilite de prima instanță, că nu sunt aplicabile cauzei dispozițiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, ci ale art. 7 alin. (1) din același act normativ, în acord cu care termenul de prescripție curge de la data nașterii dreptului la acțiune, în speță acest moment fiind reprezentat de data când s-a produs paguba afirmată de reclamantă, iar nu data când a fost cunoscută această pagubă. A stabilit, astfel, instanța de apel că nu poate fi reținută susținerea reclamantei potrivit căreia ar fi început să cunoască paguba la momentul emiterii deciziei Curții de Conturi.

Dat fiind că în apel au fost analizate susținerile reclamantei privitor la data de început a termenului de prescripție, rezultă că, pentru formularea unui veritabil motiv de recurs referitor la același aspect, respectiv intervenirea sancțiunii prescripției în raport cu momentul de la care a început să curgă dreptul la acțiune, recurenta trebuia să se raporteze la modalitatea în care instanța de apel a răspuns criticilor sale.

În alți termeni, față de cerința legală de a motiva propriu-zis calea de atac, A.N.R.P. avea obligația să invoce, punctual, motivele de nelegalitate identificate prin raportare la judecata realizată de această instanță, având în vedere că obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel iar instanța de recurs se pronunță exclusiv din perspectiva legalității.

În cauză, nefiind relevate critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate, se impune aplicarea sancțiunii nulității recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) împotriva deciziei civile nr. 1232 din 19 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) împotriva deciziei civile nr. 1232 din 19 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 mai 2023.