ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1237/2023

Ședința publică din data de 17 mai 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 30.062020, înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, sub nr. x/2020, reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., a solicitat instanței obligarea pârâtului la restituirea sumei de 500.000 RON reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/07.09.2009, emis în favoarea lui B., sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 492 din 22.07.2022 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât și a fost respinsă cererea având ca obiect pretenții formulată de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu pârâtul A. S.A., ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei sentințe civile, a declarat apel Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Prin decizia civilă nr. 555/A din 03 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a fost respins apelul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, anularea deciziei recurate și admiterea cererii de chemare în judecată.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Recurenta susține că decizia recurată este netemeinică și nelegală. În acest sens arată că în mod greșit instanța a considerat că termenul de prescripție pentru pretențiile deduse judecății a început să curgă la data depunerii raportului de evaluare întocmit de prestator, data de la care aceasta avea posibilitatea să verifice dacă lucrarea este corespunzător întocmită. În continuare, recurenta reia criticile susținute prin cererea de apel și expune situația de fapt cu privire la Decizia de control a Curții de Conturi a României nr. 10 din 10.10.2013 și măsurile dispuse în sarcina acesteia menite să acopere prejudiciile suferite de bugetul statului în baza unor evaluări necorespunzătoare.

Astfel, potrivit recurentei, termenul de prescripție începe să curgă de la data când Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a luat la cunoștință de rezultatul verificărilor efectuate asupra raportului întocmit de intimata-pârâtă.

Totodată, potrivit recurentei, instanța în mod greșit nu a reținut că acțiunea de control desfășurată de Curtea de Conturi a României nu poate constitui o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției.

În drept, recursul nu a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recurenta-reclamantă, în expunerea motivelor de recurs, a reluat în totalitate criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea instanței de apel.

Susținerile recurentei-reclamante, prin care se arată că în mod greșit instanța de apel a considerat că termenul de prescripție pentru pretențiile deduse judecății a început să curgă de la data depunerii raportului de evaluare întocmit de prestator și prezentate de aceasta drept motive de recurs, nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta-reclamantă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, în sensul că nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce susținerile recurentei-reclamante cu privire la decizia de control a Curții de Conturi a României nr. 10 din 10.10.2013 și măsurile dispuse în sarcina acesteia, nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei civile nr. 555/A din 3 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva deciziei civile nr. 555/A din 3 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 mai 2023.