ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1645/2023

Ședința publică din data de 19 septembrie 2023

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 67/PI din 11 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă s-a admis excepția prescripției, fiind respinsă cererea de chemare în judecată ca urmare a prescripției dreptului material la acțiune.

De asemenea, a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Prin decizia nr. 149/A din 20 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul reclamantei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

A fost obligată apelanta la plata către intimată a sumei de 3.750 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea recursului, s-a invocat greșita apreciere a instanței potrivit căreia termenul de prescripție a început să curgă de la data depunerii raportului de evaluare întocmit de prestator, data de la care autoritatea avea posibilitatea să verifice dacă lucrarea este corespunzător întocmită.

Recurenta a reiterat situația de fapt, arătând că, prin decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea de Conturi a României a constatat, cu ocazia unui control, că nu au fost respectate cerințele internaționale cu privire la estimarea valorii de piață a proprietăților imobiliare supuse evaluării, dispunând în sarcina autorității o serie de măsuri menite să acopere prejudiciile suferite de bugetul statului ca urmare a evaluărilor necorespunzătoare.

În continuare, a precizat că termenul de aducere la îndeplinire a măsurii dispuse a fost, inițial, 30.04.2013, pentru ca ulterior, să fie modificat în mai multe etape. În cele din urmă, termenul a fost prelungit până la data de 28.06.2019.

A concluzionat recurenta că termenul de prescripție începe să curgă de la data când A.N.R.P. a luat la cunoștință de rezultatul final al verificărilor efectuate asupra raportului întocmit în dosarul de despăgubire, astfel că dreptul de a solicita recuperarea prejudiciului cauzat de pârâtă prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale este actual, termenul de prescripție extinctivă nefiind împlinit.

A mai criticat recurenta și faptul că în mod greșit s-a reținut că acțiunea de control desfășurată de Curtea de Conturi nu poate constitui o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției extinctive.

În susținerea acestei critici, a evocat regula contra non valentem agere non currit praescriptio ("prescripția nu curge în contra celui care nu poate să acționeze"), arătând că, în sistemul C. civ., când forța majoră nu constituia cauză de suspendare, jurisprudența a considerat că imposibilitatea obiectivă a titularului dreptului de a acționa poate fi asimilată unui caz de suspendare a prescripției.

A conchis că, fără a fi considerată o cauză de suspendare, regula în discuție este invocată pentru a se susține fie amânarea începutului prescripției extinctive, fie repunerea în termenul de prescripție.

În cele din urmă, recurenta a criticat cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat la care a fost obligată autoritatea prin decizia instanței de apel, arătând că în mod nelegal și netemeinic a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 5.000 RON în primă instanță și 3.750 în apel, deși, potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța are prerogativa de a cenzura cuantumul onorariului convenit prin contractul de asistență juridică.

S-a arătat că atât prima instanță, cât și cea de apel, la momentul stabilirii cuantumului onorariului de avocat s-au raportat la suma solicitată de Societatea Experților A. S.A., iar nu la dificultatea, amploarea și durata cazului, conform art. 147 din Statutul Avocatului. A evocat în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 492/08.06.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 583/05.07.2006 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

A mai învederat recurenta că suma datorată cu titlu de cheltuieli de judecată s-ar constitui într-o sarcină mult prea oneroasă, care ar greva asupra bugetului A.N.R.P., buget care este parte integrantă a bugetului de stat și care asigură și resursele financiare necesare funcționării instanțelor de judecată.

La data de 11 iulie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata Societatea Experților A. S.A., prin care s-a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Totodată, au fost solicitate cheltuieli de judecată în cuantum de 3.570 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității în cazul în care motivele invocate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din cod.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, recurenta a invocat în susținerea cererii de recurs dispozițiile art. 488 C. proc. civ., fără a încadra criticile formulate într-unul sau mai multe dintre motivele de nelegalitate prevăzute în mod limitativ de legiuitor.

Evaluând criticile din cuprinsul memoriului de recurs, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 488 C. proc. civ. au fost invocate formal, nefiind relevate motive de nelegalitate cu privire la decizia pronunțată de instanța de apel.

Astfel, demersul judiciar al reclamantei a vizat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/05.08.2009, cu titlu de prejudiciu, ca urmare a neexecutării obligației de a livra raportul solicitat în acord cu standardele internaționale de evaluare, acțiunea fiind respinsă ca prescrisă de tribunal, soluție confirmată de curtea de apel, prin respingerea apelului A.N.R.P.

În calea extraordinară de atac autoritatea invocă faptul că în mod greșit s-a apreciat că termenul de prescripție a început să curgă la data depunerii raportului de evaluare întocmit de prestator, în opinia sa, termenul începând să curgă de la data când A.N.R.P. a luat la cunoștință de rezultatul final al verificărilor efectuate asupra raportului întocmit în dosarul de despăgubire.

Potrivit recurentei, dreptul de a solicita recuperarea prejudiciului cauzat de pârâtă prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale este actual, termenul de prescripție extinctivă nefiind împlinit.

Înalta Curte notează că autoarea căii de atac critică decizia curții de apel exclusiv din perspectiva momentului de la care, în acord cu ceea ce s-a dezlegat în fond, a început să curgă termenul de prescripție pentru formularea acțiunii în răspundere civilă contractuală.

Practic, recurenta-reclamantă încearcă să demonstreze în recurs că momentul care marchează începutul termenului de prescripție este altul decât cel stabilit în fazele procesuale anterioare, respectiv că ar coincide cu data la care A.N.R.P. a luat cunoștință de rezultatul final al verificărilor efectuate și dispuse de Curtea de Conturi.

Or, data la care a început să curgă termenul de prescripție, când reclamanta, în calitate de beneficiar al serviciului prestat de pârâtă, a fost prejudiciată prin executarea necorespunzătoare a obligațiilor de către cocontractant, reprezintă o împrejurare de fapt, care se determină de către judecătorii de fond, urmare a evaluării circumstanțelor concrete, pe baza analizei probatoriului, în recurs neputându-se proceda la reaprecierea situației de fapt astfel stabilite.

Mai invocă recurenta faptul că în mod greșit s-a reținut că acțiunea de control desfășurată de Curtea de Conturi nu poate constitui o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției extinctive.

În susținerea acestei critici, recurenta se prevalează de regula exprimată prin adagiul latin contra non valentem agere non currit praescriptio ("prescripția nu curge în contra celui care nu poate să acționeze"), arătând că, fără a fi considerată propriu-zis o cauză de suspendare, această regulă este invocată spre a se obține fie amânarea începutului prescripției extinctive, fie repunerea în termenul de prescripție.

Înalta Curte formulează observația că analiza eventualei incidențe a unei cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției implică verificări de fapt și aprecieri punctuale ale probatoriului ce nu pot fi realizate de instanța de recurs. Dimpotrivă, în această etapă procesuală, constatările instanțelor devolutive asupra situației factuale se impun cu autoritate de lucru judecat.

Concluzionând, aserțiunile recurentei referitoare la momentul la care a început să curgă termenul de prescripție în ceea ce privește dreptul său material la acțiune și eventuala incidență a unor cauze de suspendare sau întrerupere a prescripției extinctive se referă, în realitate, la aspecte ce țin de fondul cauzei, vizând temeinicia hotărârii, asupra cărora nu se mai poate reveni în prezenta cale extraordinară de atac.

Mai mult, Înalta Curte observă că A.N.R.P. reiterează în recurs motivele de apel formulate împotriva soluției tribunalului de respingere a cererii ca prescrisă. Or, curtea de apel, a analizat aceste motive, confirmând sentința primei instanțe și expunând totodată propriile considerente, cu consecința respingerii apelului reclamantei ca nefondat.

Așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, curtea de apel a validat raționamentul primei instanțe referitor la intervenirea prescripției dreptului la acțiune, reținând deopotrivă lipsa relevanței juridice a deciziei Curții de Conturi în ceea ce privește curgerea și eventuala întrerupere a termenului de prescripție, în raport cu decizia nr. 19 din 3 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 860 din 24.10.2019.

Dat fiind că în apel au fost analizate susținerile reclamantei privitor la data de început a termenului de prescripție, rezultă că, pentru formularea unui veritabil motiv de recurs referitor la același aspect, respectiv intervenirea sancțiunii prescripției în raport cu momentul de la care a început să curgă dreptul la acțiune, recurenta trebuia să se raporteze la modalitatea în care instanța de apel a răspuns criticilor sale.

Cu alte cuvinte, față de cerința legală de a motiva propriu-zis calea de atac, A.N.R.P. avea obligația să invoce, punctual, motivele de nelegalitate identificate prin raportare la judecata realizată de această instanță, având în vedere că obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel iar instanța de recurs se pronunță exclusiv din perspectiva legalității.

În sfârșit, critică recurenta și cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat acordate prin hotărârile pronunțate în cauză, arătând că în mod nelegal și netemeinic a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 5.000 RON în primă instanță și 3.750 în apel, deși, potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța are prerogativa de a cenzura cuantumul onorariul convenit prin contractul de asistență juridică.

Or, soluția de acordare a cheltuielilor de judecată și cuantumul acestora reprezintă, de asemenea, chestiuni ce țin de temeinicia hotărârii din apel, asupra cărora curtea a apreciat cu ocazia rejudecării fondului, neputând face în mod valabil obiectul criticilor în recurs.

În acest sens s-a exprimat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, prin decizia nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5 martie 2020, potrivit căreia, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că memoriul de recurs nu conține critici apte să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, recursul este nul. Totodată, se constată că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, va anula recursul declarat de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei civile nr. 149/A din 20 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

În raport cu soluția de anulare a recursului, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligată recurenta la plata către intimata Societatea Experților A. S.A., a sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform dovezilor depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei civile nr. 149/A din 20 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata Societatea Experților A. S.A. a sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2023.