ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 992/2023

Ședința publică din data de 27 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 10.06.2021, reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L., la restituirea sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/17.08.2009, emis în favoarea doamnei B., sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 677/05.11.2021, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2021 a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune și a respins pe acest temei cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.. Totodată a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

Prin decizia civilă nr. 564/A din 03 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta reclamantă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva sentinței civile nr. 677/05.11.2021, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. S.R.L.. A fost obligată apelanta la plata cheltuielilor de judecată către intimată în sumă de 500 RON.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva acestui motiv de recurs se susține că în mod greșit instanța de apel a reținut că cererea de chemare în judecată este prescrisă întrucât termenul de prescripție a început să curgă la data emiterii titlului de plată nr. x din 17.08.2009.

În combaterea acestui considerent recurenta arată că prin Decizia nr. 10 din 10.10.2013 Curtea de Conturi a constatat că nu au fost respectate cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a proprietăților imobiliare supuse evaluării și a dispus remedierea aspectelor de nelegalitate constatate.

Termenul de aducere la îndeplinire a măsurilor a fost prelungit până la data de 26.06.2019.

În aceste condiții rezultă că termenul de prescripție începe să curgă de la data când ANRP a luat la cunoștință de rezultatul verificărilor efectuate asupra raportului întocmit de intimata în dosarul de despăgubire, raportul fiind întocmit la data de 16.12.2020, prin urmare abia la această dată recurenta a avut elementele necesare pentru a determina paguba și persoana răspunzătoare.

Recurenta arată că în cauză se invocă nerespectarea dispozițiilor contractuale de către pârât prin efectuarea unor rapoarte de expertiză de evaluare neconforme Standardelor Internaționale de Evaluare, astfel că momentul de începere al cursului termenului de prescripție a dreptului material la acțiune nu poate fi situat la momentul emiterii Deciziei nr. 10/10.10.2013, pentru că, în raport cu specificul activității de evaluare, întocmirea neconformă a rapoartelor de expertiză nu putea fi constatată doar prin emiterea acestei decizii.

De asemenea, prin decizia amintită nu s-a stabilit în concret că rapoartele de expertiză erau greșite ci nereguli generale în activitatea de evaluare ceea ce a impus derularea unor proceduri ulterioare de verificare a cuantumului despăgubirilor, proceduri care au fost de durată și care nu au depins de voința recurentei.

Raportat la data întocmirii raportului de evaluare, respectiv 16.12.2020, introducerea acțiunii la data de 10.06.2021 a fost făcută în interiorul termenului de trei ani de prescripția dreptului material la acțiune, prin urmare instanța de apel a aplicat greșit prevederile legale în ceea ce privește prescripția.

Recurenta susține că instanța de apel a reținut nelegal aplicarea prevederilor legale privind acordarea cheltuielilor de judecată, respectiv art. 451 și art. 453 C. proc. civ. întrucât nu a cenzurat cuantumul cheltuielilor de judecată.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă și formularea acestora cu depășirea termenului legal este sancționată cu anularea recursului, soluție ce se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, autorul recursului trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată pretins săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute, în mod valabil, critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie.

Pe cale de consecință, instanța de recurs nu poate examina decât acele critici privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs.

În speță, recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, deși a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu a relevat nicio dispoziție de drept material pe care instanța de apel să o fi omis de la aplicare sau să o fi aplicat greșit.

Înalta Curte reține că autoarea căii de atac a înțeles să critice decizia instanței de apel din perspectiva momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție pentru formularea acțiunii în răspundere civilă contractuală.

Mai exact, recurenta-reclamantă susține în recurs că momentul care marchează începutul termenului de prescripție coincide cu data la care a luat cunoștință de rezultatul final al verificărilor efectuate de Curtea de Conturi.

Stabilirea momentului de la care partea prejudiciată a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba cauzată prin executarea necorespunzătoare a obligațiilor de către cealaltă parte contractantă impune, însă, verificarea unor aspecte factuale ale cauzei, respectiv (re)evaluarea probelor administrate în cauză.

De altfel, instanța de apel a reținut că reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, încă de la momentul plății despăgubirii efectuate în baza titlului de plată și a raportului de evaluare, deoarece Regulamentul privind procedura de lucru în cadrul serviciului despăgubiri obliga reclamanta să verifice rapoartele întocmite de către evaluatorii desemnați în temeiul procedurii interne. Or, a mai reținut Curtea, în condițiile în care exista o procedură de control care avea drept scop descoperirea eventualelor greșeli de întocmire a rapoartelor de evaluare, reclamanta nu se poate apăra susținând că numai de la momentul controlului Curții de Conturi a aflat despre existența faptei ilicite și a prejudiciului.

Dat fiind că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție a fost stabilit de instanța de apel în urma aprecierii probatoriului, rezultă că data de la care recurenta-reclamantă trebuia să cunoască paguba vizează o chestiune de fapt, câștigată cauzei, ce nu mai poate fi cenzurată în recurs.

În consecință, criticile referitoare la momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție vizează temeinicia deciziei recurate. Or, în calea extraordinară de atac a recursului controlul judiciar este limitat la verificarea legalității hotărârii recurate, neputând fi reevaluat probatoriul în vederea stabilirii unei situații de fapt diferite de cea reținută de instanțele devolutive.

Criticile referitoare la reducerea cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., vizează, de asemenea, temeinicia deciziei atacate. Aceasta, deoarece stabilirea caracterului "vădit disproporționat" al cheltuielilor de judecată acordate presupune evaluarea anumitor criterii care intră în marja de apreciere a instanțelor devolutive.

De altfel, prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii s-a statuat că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, argumentele anterior prezentate impun concluzia că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat în cauză.

Totodată, reținând culpa procesuală a recurentei-reclamante, în baza dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., o va obliga să plătească intimatei suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva deciziei civile nr. 564/A din 03 octombrie 2022 și a încheierii din 26 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L.

Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2023.