ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1673/2023

Ședința publică din data de 20 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 2 iunie 2021, sub dosar nr. x/2021, reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la restituirea sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/04.09.2009, emis de A.N.R.P. în favoarea doamnei B., sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 678/A din 5 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune și s-a respins cererea, ca fiind prescrisă; a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 557/A din 3 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 678/A din 5 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2021.

Prin încheierea din camera de consiliu din 10 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, s-a dispus îndreptarea, din oficiu, a erorii materiale strecurate în minuta și dispozitivul deciziei civile nr. 557/A din 3 octombrie 2022, prin inserarea alineatului "Obligă apelanta reclamantă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR la plata către S.C. A. S.R.L. intimata pârâtă la suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial", fiind menținute celelalte dispoziții ale deciziei îndreptate.

Prin încheierea din camera de consiliu din 5 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost admisă cererea formulată de petenta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta și dispozitivul deciziei civile nr. 557/A din 3 octombrie 2022, în sensul că a fost înlăturată mențiunea "Definitivă", fiind menținute, în rest, dispozițiile deciziei menționate.

Împotriva deciziei civile nr. 557/A din 3 octombrie 2022, a declarat recurs reclamanta.

În motivare, susține că instanța de apel în mod greșit a considerat că cererea de chemare in judecată este prescrisă, reținând că termenul de prescripție pentru pretențiile deduse judecății a început să curgă la data emiterii titlului de plată nr. x/15.09.2009 și că termenul de 3 ani în interiorul căruia ar fi putut fi formulată acțiunea s-a împlinit în anul 2012.

Recurenta-reclamantă precizează că înțelege să revină asupra aspectelor prezentate în apărările formulate anterior, sens în care arată că prin decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea de Conturi a României a constatat cu ocazia unui control că "Nu au fost respectate cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a proprietăților imobiliare supuse evaluării". Pentru remedierea aspectelor de nelegalitate constante, Curtea de Conturi a dispus în sarcina conducătorului ANRP o serie de măsuri menite să acopere prejudiciile suferite de bugetul statului în baza unor evaluări necorespunzătoare.

Astfel, la măsura I. - 3.3 din decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea a dispus că "Plățile aferente rapoartelor de evaluare neîntocmite în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, a căror refacere a necesitat noi cheltuieli, reprezintă prejudiciu în bugetul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, pentru care se vor lua măsuri în vederea recuperării, conform prevederilor legale și clauzelor contractuale, de la partenerii contractuali sau de la persoanele responsabile pentru efectuarea plăților respective".

Termenul de aducere la îndeplinire a măsurii dispuse a fost, inițial, 30.04.2013, pentru ca ulterior, datorită dificultăților întâmpinate, să fie modificat în mai multe etape. Astfel, ultima oară termenul a fost modificat prin decizia nr. 10/IV/2013/2018 (depusă la dosar), fiind prelungit până la data de 28.06.2019.

Recurenta-reclamantă a reiterat faptul că, potrivit art. 64 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, "Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda".

Recurenta-reclamantă precizează că este obligată să se conformeze dispozițiilor trasate de Curtea de Conturi în sarcina sa, respectând prevederile legale în materie și autoritatea deciziilor Curții.

Având în vedere aspectele prezentate, recurenta-reclamantă susține că termenul de prescripție începe să curgă de la data când a luat la cunoștință de rezultatul verificărilor efectuate asupra raportului întocmit de pârâta-intimată în dosarul de despăgubire indicat în cererea de chemare în judecată - raportul C. întocmit la data de 22.10.2020.

Astfel, recurenta-reclamantă apreciază că dreptul de a solicita recuperarea prejudiciului cauzat de pârâtă prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale este actual, termenul de prescripție extinctivă nefiind împlinit, în acest sens invocând sentința civilă nr. 138/2020, pronunțată de Judecătoria Odorheiul Secuiesc în dosar nr. x/2019.

Prin urmare, astfel cum susține recurenta-reclamantă, la data de 22.10.2020 - data întocmirii raportului de verificare a raportului de evaluare întocmit de intimată - a avut elementele necesare pentru a determina paguba și persoana care a cauzat-o.

Totodată, în ceea ce privește aplicarea prevederilor legare referitoare la începutul curgerii termenului de prescripție, recurenta arată că în aplicarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Decretul-lege nr. 167/1958, în ipoteza reparării pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, legea prevede două momente alternative din care începe să curgă termenul de prescripție, unul de natură subiectivă și altul de natură obiectivă. Momentul subiectiv este acela în care victima a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, iar momentul obiectiv este acela în care victima ar fi trebuit să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, moment care se va stabili de către instanță, de la caz la caz, în funcție de împrejurări.

Simpla încălcare a dreptului subiectiv, deși implică nașterea dreptului la acțiune, nu atrage și începutul prescripției extinctive dacă titularul dreptului la acțiune nu a cunoscut, în mod efectiv, actele sau faptele de care legea leagă nașterea dreptului la acțiune și, nici după împrejurări, nu trebuia să le cunoască. Dacă titularul dreptului la acțiune nu are cunoștință de elementele minime care fundamentează dreptul său, respectiv actul sau faptul juridic, licit sau ilicit, și cel care este ținut să răspundă, atunci nu poate acționa, astfel încât, dacă prescripția ar începe să curgă, curgea ar fi nejustificată.

Or, în cauza de față, astfel cum susține recurenta-reclamantă, în care se invocă nerespectarea dispozițiilor contractuale de către pârâtă, prin efectuarea unor rapoarte de expertiză de evaluare imobiliară neconforme Standardelor Internaționale în materie de Evaluare, momentul de începere al cursului termenului de prescripție a dreptului material la acțiune nu poate fi situat la momentul emiterii deciziei 10/10.10.2013, pentru că, în raport de specificul activității de evaluare, întocmirea neconformă a rapoartelor de expertiză nu putea fi constatată doar prin emiterea acestei decizii.

Recurenta-reclamantă solicită instanței să aibă în vedere că prin decizia nr. 10/10.10.2013, emisă de Curtea de Conturi, nu s-au stabilit în concret rapoartele de expertiză, ci s-au constatat de o manieră generală nereguli în activitatea de evaluare și de plată a despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite, fiind dispuse verificări suplimentare în dosarele în care cuantumul despăgubirilor depășea un anumit nivel.

Or, cum această procedură de verificare a acestor dosare și de refacere a rapoartelor de expertiză întocmite în cadrul acestora a fost una de durată, din împrejurări care nu au depins de voința sa, momentul la care se poate susține că a luat cunoștință de prejudiciul suferit a fost cel la care s-a stabilit de către evaluatorul desemnat să analizeze rapoartele de expertiză, respectiv neconformitatea acestora cu Standardele Internaționale de Evaluare. Acest moment coincide cu data de 22.10.2020, dată în raport de care cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 02.06.2021, a fost făcută în interiorul termenului de trei ani de prescripție a dreptului material la acțiune.

Recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că instanța de apel în mod greșit a aplicat prevederile legale în ceea ce privește prescripția.

O altă critică invocată de recurenta-reclamantă vizează faptul că instanța de apel, în mod netemeinic și nelegal, a reținut aplicarea prevederilor legale privind acordarea de cheltuieli de judecată (art. 451, art. 453 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține că, deși s-ar părea că art. 451 alin. (2) C. proc. civ. intră în conflict cu dispozițiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, conform cărora "contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului", conflictul este însă aparent, în realitate, făcând aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța nu intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și client, care se menține în integralitate. Drept urmare, clientul îi va plăti avocatului onorariul convenit. În schimb, cealaltă parte nu va fi obligată să plătească adversarului întregul onorariu convenit de acesta cu avocatul său, ci numai un onorariu în cuantumul fixat de instanță.

Potrivit recurentei-reclamante, este incontestabil că o asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli, urmează a fi suportat de partea adversă, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

Recurenta-reclamantă arată că, deși cheltuielile se acordă numai în măsura în care au fost dovedite, chiar în prezența unor înscrisuri probante, instanța are dreptul să cenzureze cheltuielile de judecată solicitate de către partea îndreptățită și să le acorde numai în măsura în care acestea apar drept justificate în raport de soluția pronunțată, precum și de obiectul și complexitatea cauzei, în sensul celor arătate fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Mai precizează recurenta-reclamantă că, la o simplă analiză a Anexei la Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 272 din 26 augustt 2017, cuprinzând tabloul onorariilor minimale, la punctul I, pentru consultații juridice, redactarea de acte juridice, tranzacții, contracte civile/acte adiționale/statute și acte constitutive pentru înființarea unor persoane juridice, se menționează suma de 120 RON/oră.

În raport de aceste argumente, recurenta-reclamantă solicită micșorarea cheltuielilor de judecată puse în sarcina sa.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului în temeiul art. 185 alin. (1), coroborat cu art. 485 alin. (1) C. proc. civ., întrucât cererea de recurs nu a fost depusă cu respectarea termenului de decădere pentru formularea căii de atac. În raport de art. 489 alin. (1), coroborat cu 487 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat constatarea nulității recursului formulat împotriva încheierii din 5 decembrie 2022 și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția tardivității recursului, invocată de intimata-pârâtă, în respectarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

În sistemul dreptului procesual civil, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt guvernate de principiul legalității, care semnifică faptul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Termenele prevăzute de lege pentru exercitarea căilor de atac sunt reglementate prin norme procesuale de ordine publică, astfel încât părțile trebuie să le respecte sub sancțiuni specific determinate.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele stabilite de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Obiectul recursului este reprezentat de decizia civilă nr. 557/A din 3 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, completată prin încheierea din 10 octombrie 2022, respectiv prin încheierea din 5 decembrie 2022.

Dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. dispun în sensul că hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile prevăzute expres de lege sunt supuse recursului.

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, dispozițiile art. 468 alin. (2) - (4), precum și cele ale art. 469 aplicându-se în mod corespunzător.

Calculul termenului pe zile este reglementat de dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit căruia când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

Neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancțiunea decăderii, în afară de cazul în care legea dispune altfel, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, se constată că cererea de recurs a fost formulată cu depășirea termenului imperativ de 30 de zile reglementat de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că decizia recurată i-a fost comunicată recurentei la 18 octombrie 2022, dosar apel, iar recursul a fost declarat la 6 ianuarie 2023, potrivit ștampilei aplicate pe dosarul de recurs.

Faptul că prin încheierea din camera de consiliu din 5 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost admisă cererea formulată de petenta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta și dispozitivul deciziei civile nr. 557/A din 3 octombrie 2022, în sensul că a fost înlăturată mențiunea "Definitivă", fiind menținute, în rest, dispozițiile deciziei menționate, nu determină un alt termen de declarare a recursului împotriva deciziei atacate, dispozițiile art. 446 C. proc. civ. dispunând în sensul că "Încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea".

Ca atare, recurenta-reclamantă putea formula cererea de recurs împotriva deciziei civile nr. 557/A din 3 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, respectiv de la data de 18 octombrie 2022, cum de altfel se menționează în dispozitivul acestei hotărâri.

Înalta Curte reține, totodată, că recurenta-reclamantă nu a formulat cerere de repunere în termen.

Așadar, având în vedere că nerespectarea unui termen procedural legal peremptoriu implică consecința decăderii părții de dreptul de a promova calea de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 485 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 185 C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului și va anula ca tardiv formulat recursul. În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 500 RON către intimata-pârâtă A. S.R.L., cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității cererii de recurs, invocată de intimata-pârâtă A. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva deciziei civile nr. 557/A din 3 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca tardiv formulat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă A. S.R.L. a sumei de 500 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2023.