ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1052/2023

Ședința publică din data de 3 mai 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 10 iunie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/15.09.2009, emis de A.N.R.P. în favoarea domnilor B. și C., sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 89 din 22 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, a fost admisă excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune; a fost respinsă cererea formulată de reclamanta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., ca fiind prescrisă; a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 558/A din 3 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 26 octombrie 2022, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 89 din 22 februarie 2022, pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L.

Decizia pronunțată de instanța de apel a fost recurată de reclamantă.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel în mod greșit a considerat că termenul de prescripție pentru pretențiile deduse judecății a început să curgă la data emiterii titlului de plată nr. x/15.09.2009.

Arată recurenta-reclamantă că înțelege să revină asupra aspectelor prezentate deja, în sensul că prin decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea de Conturi a României a constatat, cu ocazia unui control, că nu au fost respectate cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a proprietăților imobiliare supuse evaluării.

Astfel cum arată recurenta-reclamantă, pentru remedierea aspectelor de nelegalitate constatate, Curtea de Conturi a dispus în sarcina conducătorului A.N.R.P. o serie de măsuri menite să acopere prejudiciile suferite de bugetul statului.

A mai arătat recurenta-reclamantă că termenul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse a fost inițial 30.04.2013, iar ulterior a fost modificat, din cauza dificultăților întâmpinate, în mai multe etape. Astfel, termenul a fost prelungit până la data de 28.06.2019.

Totodată, recurenta-reclamantă a susținut că, potrivit art. 64 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi republicată, "Nerecuperarea preiudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă".

În condițiile date, recurenta-reclamantă precizează că este obligată să se conformeze dispozițiilor trasate de Curtea de Conturi în sarcina sa, respectând prevederile legale în materie și autoritatea deciziilor Curții.

Având în vedere aspectele prezentate rezultă, în opinia recurentei-reclamate, că termenul de prescripție începe să curgă de la data când aceasta a luat la cunoștință de rezultatul verificărilor efectuate asupra raportului întocmit de intimata-pârâtă în dosarul de despăgubire indicat în cererea de chemare în judecată.

Astfel, potrivit recurentei-reclamante, dreptul său de a solicita recuperarea prejudiciului cauzat de intimata-pârâtă prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale este actual, termenul de prescripție extinctivă nefiind împlinit.

În ceea ce privește aplicarea prevederilor legale referitoare la începutul curgerii termenului de prescripție, recurenta reclamantă arată că, în aplicarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Decretul-lege nr. 167/1958, în ipoteza reparării pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, legea prevede două momente alternative, unul de natură subiectivă și altul de natură obiectivă.

Potrivit recurentei-reclamante, momentul subiectiv este acela în care victima a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, iar momentul obiectiv este acela în care victima ar fi trebuit să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, moment care se va stabili de către instanță de la caz la caz, în funcție de împrejurări.

Simpla încălcare a dreptului subiectiv, astfel cum arată recurenta-reclamantă, deși implică nașterea dreptului la acțiune, nu atrage și începutul prescripției extinctive, dacă titularul dreptului la acțiune nu a cunoscut în mod efectiv actele sau faptele de care legea leagă nașterea dreptului la acțiune și nici, după împrejurări, nu trebuia să le cunoască.

Or, în cauza de față, astfel cum susține recurenta-reclamantă momentul de începere a cursului termenului de prescripție a dreptului material la acțiune nu poate fi situat la momentul emiterii deciziei nr. 10 din 10 octombrie 2013, întrucât, prin această decizie s-a constatat de o manieră generală că există nereguli în activitatea de evaluare și de plata despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite, dispunându-se verificări suplimentare în dosarele în care cuantumul despăgubirilor depășea un anumit nivel.

Ca atare, recurenta-reclamantă arată că a luat cunoștință de prejudiciul suferit la momentul la care s-a stabilit de către evaluatorul desemnat neconformitatea raportului de expertiză cu Standardele Internaționale de Evaluare, respectiv la data de 15 decembrie 2020.

În raport de această dată, recurenta-reclamantă susține că cererea de chemare în judecată la 10 iunie 2021 a fost făcută în interiorul termenului de 3 ani de prescripție a dreptului material la acțiune.

O ultimă critică vizează faptul că instanța de apel, în mod netemeinic și nelegal, a reținut aplicarea prevederilor legale cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, respectiv a art. 451 și a art. 453 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, în raport de art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să plătească acesteia cheltuieli de judecată, însă, art. 451 alin. (2) statuează în sensul că instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Recurenta-reclamantă apreciază că această prerogativă a instanței este cu atât mai necesară, cu cât acest onorariu urmează să îi fie opozabil părții adverse.

Potrivit recurentei-reclamante, deși cheltuielile de judecată se acordă numai în măsura în care au fost dovedite, chiar și în prezența unor înscrisuri probante, instanța are dreptul să cenzureze cheltuielile de judecată solicitate de către partea îndreptățită și să le acorde numai în măsura în care acestea apar justificate în raport de soluția pronunțată, precum și de obiectul și complexitatea cauzei.

În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat în sensul că onorariile avocațiale urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

În raport de anexa la hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 272 din 26 august 2017, recurenta-reclamanta arată că onorariul pentru redactarea de acte juridice este de 120 RON/o oră.

În raport de aceste argumente, recurenta-reclamantă solicită, în cazul în care instanța de recurs va aprecia că se impune respingerea acestui capăt de cerere, diminuarea cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele care vor fi redate în cele ce urmează.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că, față de momentul nașterii raportului juridic dintre părți, prescripția este guvernată de dispozițiile Decretului-lege nr. 167/1958 și ale vechiul C. civ.

În aceste condiții, stabilirea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă se determină prin raportare la dispozițiile art. 7 alin. (1) din Decretul-lege nr. 167/1958, precum și la dispozițiile art. 13 și art. 16 din același act normativ.

Înalta Curte reține că prin recursul declarat, recurenta-reclamantă a invocat că, în mod greșit a reținut instanța de apel că termenul de prescripție a început să curgă la data emiterii titlului de plată nr. x/15.09.2009.

Recurenta-reclamantă și-a fundamentat raționamentul pe considerentul că prescripția dreptului material la acțiune a început să curgă de la data la care a luat cunoștință de rezultatul verificărilor efectuate asupra raportului întocmit de intimata-pârâtă în dosarul de despăgubire, respectiv 15.12.2020. A mai arătat că măsura dispusă prin decizia Curții de Conturi nr. 10/10.10.2013 a avut termen inițial de îndeplinire la data de 30.04.2013, iar ulterior termenul a fost prelungit până la data de 28.06.2019.

Instanța supremă constată că prin decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a dat dezlegare de principiu problemei de drept referitoare la modalitatea în care constatările efectuate de un organ de control, terț față de raportul juridic de creanță, pot influența sau nu momentul de începere a curgerii termenului de prescripție extinctivă a acțiunii în recuperarea sumelor plătite necuvenit, statuându-se că "actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plății către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului".

S-a reținut în considerentele deciziei, cu valoare de principiu, că paguba constatată este preexistentă raportului Curții de Conturi sau altui organ cu atribuții de control (paragraful 57), că izvorul obligației debitorului nu îl reprezintă actul de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba (paragraful 60), astfel încât invocarea actului de control este irelevantă, neexistând nicio dispoziție legală care să stabilească faptul că acesta ar reprezenta punctul de plecare al cursului prescripției extinctive (paragraful 61) și de asemenea, nefiind asimilat de lege ca act întreruptiv al cursului prescripției extinctive (paragraful 62).

În cauză, acțiunea pentru recuperarea titlului de plată nr. x/15.09.2009 a fost demarată ca urmare a unei măsuri de control a organelor Curții de Conturi, prin care recurenta-reclamantă a fost obligată să acționeze pentru recuperarea prejudiciului, conform clauzelor contractuale și dispozițiilor legale, de la partenerul contractual.

Prin urmare, aplicând regulile de interpretare logică referitoare la analogie, care presupun, mutatis mutandis, existența aceleiași soluții sau dezlegări de drept atunci când există aceleași rațiuni ale legii, deși recurenta-reclamantă era obligată să se conformeze deciziilor Curții de Conturi în sensul recuperării prejudiciului, acest fapt nu echivalează cu modificarea datei începerii curgerii termenului de prescripție.

Așadar, nu prezintă relevanță pentru determinarea momentului de început al cursului prescripției, nici data întocmirii deciziei Curții de Conturi nr. 10/10.10.2013, nici termenul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse de organele de control, care a fost prelungit până la data de 28.06.2019, dar nici momentul la care s-a stabilit de către evaluatorul desemnat neconformitatea raportului de expertiză cu Standardele Internaționale de Evaluare, respectiv la data de 15 decembrie 2020.

Sub aspect teoretic, Înalta Curte arată că, în raport de prevederile art. 8 din Decretul-lege nr. 167/1958, legiuitorul a statuat în sensul că prescripția dreptului material la acțiune începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cei care răspund de ea, instituind două momente alternative în funcție de care se calculează termenul de prescripție, în cazul acțiunii în răspundere civilă contractuală întemeiată pe contractul de prestări servicii încheiat între părți.

Astfel, primul moment vizează data la care păgubitul a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, acesta fiind momentul subiectiv, iar cel de-al doilea moment coincide cu data la care păgubitul trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, acesta fiind momentul obiectiv.

Stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripție se întemeiază pe ideea culpei prezumate a celui păgubit de a nu fi depus diligențele necesare pentru descoperirea pagubei și a celui chemat să răspundă de ea.

Înalta Curte reține, însă, că determinarea începutului termenului de prescripție extinctivă este o chestiune de fapt, această apreciere făcându-se în concret, de la caz la caz, și pe baza probatoriului administrat, această modalitate fiind urmată de instanța de apel, ca instanță devolutivă.

Ca atare, criticile au fost invocate în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, în vederea determinării unui alt moment la care recurenta a luat cunoștință de prejudiciu, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Înalta Curte mai arată că invocarea de către recurenta-reclamantă a art. 64 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 nu poate reprezenta o veritabilă critică de nelegalitate a deciziei recurate, câtă vreme analiza instanței de apel a vizat exclusiv excepția prescripției dreptului material la acțiune.

O ultimă critică invocată de recurenta-reclamantă vizează cuantumul cheltuielilor de judecată.

Sub acest aspect, Înalta Curte arată că această critică, ce vizează cuantumul cheltuielilor de judecată - onorariul avocațial - reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

Neputând fi încadrată nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critica nu poate fi analizată pe calea recursului.

Totodată, se reține că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5.03.2020, a decis că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă. În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva deciziei civile nr. 558/A din 3 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 500 RON către intimata-pârâtă A. S.R.L., cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 mai 2023.