ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1886/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 28 aprilie 2021, pe rolul Tribunalului București – secția a IV-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu P.F.A. A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea care se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 500.000 RON reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x din 5 octombrie 2009 emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în favoarea beneficiarilor B., C. și D., suma urmând a fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1330 din 8 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a civilă, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și s-a respins cererea formulată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu P.F.A. A., ca prescrisă. Totodată, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 1595A din 2 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, s-a respins apelul formulat de apelanta - reclamantă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu intimatul - pârât P.F.A. A., ca nefondat. A fost obligată apelanta – reclamantă la plata către intimatul – pârât a sumei de 1.500 RON, cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu avocațial redus.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1595A din 2 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând admiterea căii extraordinare de atac și modificarea deciziei recurate în sensul exonerării de la plata cheltuielilor de judecată sau diminuării acestora. După expunerea sumară a situației de fapt și a hotărârilor pronunțate în cauză, recurenta arată că înțelege să critice soluția instanței de apel cu privire la obligația stabilită în sarcina sa de plată a cheltuielilor de judecată. În primul rând, arată că, potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., instanța are prerogativa de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului convenit între părțile contractului de asistență juridică, prin prisma proporționalității cu amplitudinea și complexitatea activității depuse. În cauză, instanțele, la momentul stabilirii cuantumului onorariului de avocat, s-au raportat la suma solicitată de chematul în garanție P.F.A. A. și nu la dificultatea, amploarea și durata cazului. Mai mult, nu au avut în vedere obiectul dosarului, lipsa noutății și, față de faptul că acțiunea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, a fost respinsă, ca prescrisă, onorariul trebuia redus considerabil. Recurenta precizează că trebuie să existe o echivalență între munca prestată și onorariul avocațial, sens în care invocă dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 492 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 583 din 5 iulie 2006 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Arată că, în opinia sa, suportarea acestor cheltuieli de judecată ar constitui o sarcină mult prea oneroasă, care ar greva asupra bugetului Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, buget ce este parte integrantă a bugetului de stat și care asigură resursele financiare necesare funcționării instanțelor de judecată. În susținerea recursului, invocă dispozițiile art. 453 din C. proc. civ. și arătă că, la baza obligației de acoperire a cheltuielilor de judecată, se află ideea de culpă procesuală, aceasta fiind dovedită prin însăși hotărârile prin care a fost finalizat dosarul, astfel încât, prin analogie, în prezenta speță, cheltuielile de judecată cad în sarcina Statului Român. Prin urmare, solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul exonerării de la plata cheltuielilor de judecată a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sau diminuării acestora.

Apărări formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în termen procedural, PFA A. a invocat excepția nulității recursului întrucât nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază. În subsidiar, a solicitat respingerea căii extraordinare de atac, ca nefondată.

Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluția din 3 aprilie 2023, s-a fixat termen de judecată, pentru soluționarea recursului, la data de 26 octombrie 2023, acesta fiind preschimbat la data de 1 noiembrie 2023. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: În noua lege procesual civilă, legiuitorul a reașezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motive de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde urmatoarele mentiuni: a) numele si prenumele, domiciliul sau resedinta partii in favoarea careia se exercita recursul, numele, prenumele si domiciliul profesional al avocatului care formuleaza cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si numele si prenumele consilierului juridic care intocmeste cererea. Prezentele dispozitii se aplica si in cazul in care recurentul locuieste in strainatate; b) numele si prenumele, domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, denumirea si sediul intimatului; c) indicarea hotararii care se ataca; d) motivele de nelegalitate pe care se intemeiaza recursul si dezvoltarea lor sau, dupa caz, mentiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnatura partii sau a mandatarului partii in cazul prevazut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, dupa caz, a consilierului juridic. (3) Mentiunile prevazute la alin. (1) lit. a) si c)-e), precum si cerintele mentionate la alin. (2) sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii." Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenta să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este netemeinică și nelegală. Cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Prin urmare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din actul normativ menționat, normă de ordine publică. În cauza pendinte, se constată că se invocă mai multe împrejurări care ar afecta, în opinia recurentei, validitatea deciziei recurate. Acestea vizează soluția unei acțiuni promovate de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, culpa procesuală a acestuia, chemarea în garanție a P.F.A. A. și reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată prin raportare la munca prestată de avocat. Însă, argumentele referitoare la soluția acțiunii promovate de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, culpa procesuală a acestuia și chemarea în garanție a P.F.A. A. sunt străine cauzei, nefiind critici aduse deciziei pe care a supus-o controlului judiciar. Aceste critici se referă la alte litigii care se desfășoară între Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și unde au fost antrenați, în calitate de intervenienți forțați și evaluatorii care au realizat expertizele imobilelor pentru care s-au emis decizii de despăgubire. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței care s-a pronunțat în cauza respectivă și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, iar nu a greșelilor altor instanțe, în alte litigii, sau a altor persoane străine raportului juridic dedus judecății întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire poate duce la casarea unei hotărâri. Singurul argument care vizează hotărârea instanței de apel se referă la reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată prin raportare la munca prestată de avocat. Însă, nemulțumirile recurentei în legătură cu dispoziția instanței de apel cu privire la cuantumul onorariului de avocat care a fost acordat intimatului constituie critici care au în vedere temeinicia și reaprecierea probelor administrate, aspecte care nu mai pot fi cenzurate în calea de atac a recursului, prin raportare la motivele de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, în dosarul nr. x/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5 martie 2020, statuând că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din același cod, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod. În considerentele acestei decizii, instanța supremă a reținut că stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face. În aceste condiții, proporționalitatea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocaților, cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu de legalitate a hotărârii atacate. În consecință, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Data publicării deciziei în Monitorul Oficial este cea de la care hotărârea dată în interesul legii devine obligatorie pentru instanțe, ceea ce înseamnă că, de la acest moment, în soluționarea cauzelor care ridică problema de drept rezolvată prin decizia în interesul legii, instanțele trebuie să țină seama de dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta fiind aplicabilă atât cauzelor pendinte, cât și celor care se introduc ulterior pe rolul instanțelor. Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de judecată și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate. Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar memoriul de recurs formulat de recurentă nu conține critici propriu-zise, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., reținând culpa procesuală a recurentei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata sumei de 1.756,76 RON RON către intimatul – pârât PFA A., cu titlu de cheltuieli de judecată.