ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.01.2023

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
18.01.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 934/A/2021 din data de 30 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. x/2018, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva Sentinței penale nr. 886 din data de 18.11.2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca pe care a desființat-o numai cu privire la soluția de aplicare a măsurii educative față de inculpatul A. și, pronunțând o nouă hotărâre:

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal, față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a liniștii și ordinii publice prev. de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B. împotriva aceleași sentințe.

S-a stabilit ca suma de 868 RON reprezentând onorariul avocatului din oficiu să se avanseze din Fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului de avocați Cluj.

A fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel în favoarea statului, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare condamnatul B..

Prin Decizia penală nr. 1064/A din 23 august 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori și de familie, în Dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 431 și art. 432 C. proc. pen., cu trimitere la art. 426 lit. b) C. proc. pen., s-a admis în principiu și în fond contestația în anulare promovată de apelantul-inculpat B., împotriva Deciziei penale nr. 934/A/30.06.2021 pronunțate de către Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. x/2018, pe care a desființat-o în parte, în latura penală, în ceea ce privește omisiunea reținerii incidenței cauzei de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (prescripția răspunderii penale) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. și tulburare a liniștii și ordinii publice prevăzută de art. 371 C. pen. (de către apelantul-inculpat B.). Rejudecând în aceste limite:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, de 3 ani, o lună și 10 zile de închisoare, în pedepsele componente: pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată în Dosarul nr. x/2018 pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen.; pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată în Dosarul nr. x/2018 pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a liniștii și ordinii publice prevăzute de art. 371 C. pen.; pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în Dosarul nr. x/2018 pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 205 alin. (1) și alin. (3) lit. a) C. pen. și s-a înlăturat sporul de o lună și 10 zile de închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracțiunii de încăierare prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen. și s-au înlăturat consecințele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 2 luni închisoare și anularea suspendării sub supraveghere dispusă, în Dosarul nr. x/2018, prin Sentința penală nr. 1521/08.07.2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 145/A/10.02.2020, ca efect a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a liniștii și ordinii publice prevăzute de art. 371 C. pen. și s-au înlăturat consecințele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 2 luni închisoare și anularea suspendării sub supraveghere dispusă, în Dosarul nr. x/2018, prin Sentința penală nr. 1521/08.07.2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 145/A/10.02.2020, ca efect a intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-a dispus anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1047/30.06.2021, emis conform Sentinței penale nr. 886/18.11.2020, pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, în Dosarul nr. x/2018.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză sau nu execută alte pedepse.

S-a constatat că a fost reținut pe o durată de 24 ore, din data de 13.12.2015 ora 01:40 până la data de 14.12.2015, ora 01:40, respectiv că a fost reținut și arestat preventiv din data de 18.10.2018 până la data de 08.01.2019.

De asemenea, s-a constatat că a executat în baza Deciziei penale nr. 934/A/30.06.2021 a Curții de Apel Cluj, contestate, pedeapsa închisorii începând cu data de 07.07.2021 până la data punerii efective în libertate.

S-a mai constatat că, prin înlăturarea dispoziției de anulare a suspendării sub supraveghere dispusă, în Dosarul nr. x/2018, prin Sentința penală nr. 1521/08.07.2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 145/A/10.02.2020, inculpatul B. va relua, la data punerii în libertate, executarea pedepsei de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere până la împlinirea termenului de supraveghere de 4 ani.

S-au menținut celelalte dispoziții ale Deciziei penale nr. 934/A/30.06.2021, pronunțate de către Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. x/2018.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva Deciziei penale nr. 1064/A din 23 august 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori și de familie, a formulat cerere de recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Prin motivele formulate s-a solicitat, în temeiul art. 440 C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulate, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 440 C. proc. pen. și pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., s-a solicitat casarea deciziei penale atacate și rejudecând, înlăturarea greșitei aplicări a legii, respectiv a soluției prin care s-a admis contestația în anulare și s-a dispus încetarea procesului penal pentru comiterea infracțiunilor de încăierare prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen. și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzute de art. 371 C. pen.

S-a apreciat, în esență, că hotărârea este nelegală, întrucât în mod greșit s-a constatat împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Deopotrivă, a arătat că infracțiunile pentru care s-a dispus încetarea procesului penal au fost săvârșite în data de 12.12.2015. Astfel, termenul de prescripție generală pentru infracțiunea de încăierare care este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu amendă, este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen., de 3 ani, iar pentru infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice care este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani.

S-a mai precizat că termenul de prescripție specială pentru infracțiunea de încăierare este, potrivit art. 155 alin. (4) C. pen., de 6 ani, iar pentru infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice, de 10 ani.

Prin urmare, ținând cont de data la care au fost săvârșite aceste infracțiuni, respectiv 12.12.2015, s-a arătat că aceste termene de prescripție specială nu erau împlinite la data de 30.06.2021, când a fost pronunțată Decizia nr. 934/A/2021, urmând a fi împlinite la data de 11.02.2022, respectiv 11.02.2026, luând în considerare și suspendarea termenelor de prescripție a răspunderii penale pe durata stării de urgență.

Prin încheierea din 02 noiembrie 2022, Înalta Curte, a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 1064/A din data de 23 august 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C3, în compunere de 3 judecători și a fixat termen de judecată, la data de 18 ianuarie 2023.

S-a reținut că aspectele invocate în cererea de recurs în casație vizează cauza de încetare a procesului penal (prescripția) ca urmare a incidenței Deciziilor instanței de control constituțional nr. 297/2018 și nr. 358/2022.

La termenul din 18 ianuarie 2023, Ministerul Public a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului în casație, apreciind că motivele invocate în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. nu mai pot fi susținute în cadrul acestei căi extraordinare de atac în raport cu Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Examinând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8) din C. proc. pen., susținând, în esență, că încetarea procesului penal, în raport de interpretarea dată deciziilor instanței de control constituțional, a fost dispusă în mod eronat.

Sub acest aspect, instanța de recurs va evalua instituția prescripției răspunderii penale, în raport de Deciziile instanței de contencios constituțional nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție privind problema intervenirii prescripției răspunderii penale.

Art. 155 alin. (1), prevede următoarele: "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a României a constatat că: "soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională". Ulterior, aceeași instanță de contencios constituțional, prin Decizia nr. 358/2022, admițând excepția de neconstituționalitate invocată, a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară Deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale, apreciindu-se, în considerentele deciziei, că, "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (par. 73)".

Așadar, ulterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018 (25 iunie 2018), în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1), acestea urmând a curge până la momentul împlinirii lor, fără întreruperi.

Astfel, Decizia instanței de control constituțional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forță juridică a instituției prescripției speciale, cu consecința revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că termenul de prescripție se determină, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) și (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și curge de la data săvârșirii acesteia.

Așadar, în raport de aceste considerații teoretice, se constată că, în mod corect, Curtea de Apel Cluj, admițând contestația în anulare promovată de apelantul-inculpat B., în ceea ce privește omisiunea reținerii incidenței cauzei de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (prescripția răspunderii penale) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. și tulburare a liniștii și ordinii publice prevăzută de art. 371 C. pen., în temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva acestuia pentru comiterea infracțiunilor de încăierare prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen., tulburare a liniștii și ordinii publice prevăzute de art. 371 C. pen. și s-au înlăturat consecințele penale ale condamnării.

Potrivit art. 198 alin. (1) C. pen., infracțiunea de încăierare este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.

Potrivit art. 371 din C. pen., infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

De asemenea, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.

Astfel, Înalta Curte constată că, în raport de momentul săvârșirii faptelor, termenul general de prescripție pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen. și art. 371 din C. pen., calculat potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., s-a împlinit la data de 11.12.2020 (față de data comiterii faptelor, 12.12.2015), anterior pronunțării Deciziei penale nr. 1064/A din 23 august 2022, de încetarea procesului penal.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 1064/A din data de 23 august 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație, vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 1064/A din data de 23 august 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă