ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 58 pronunțată la data de 23.02.2022 de Judecătoria Beclean, printre altele, în temeiul art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., coroborat cu prevederile art. 61 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6.000 RON amendă penală (200 de zile amendă înmulțite cu suma de 30 de RON corespunzătoare unei zile amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., comisă la 22.01.2016 în dauna persoanei vătămate B., domiciliat în com. Șintereag, nr. 274, jud. BN.

În temeiul art. 397 raportat la art. 25 din C. proc. pen. și la art. 1349, 1357, 1381 și urm. din C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Târgu Mureș, și, în consecință a obligat în solidar pe inculpații A., C. și D. să plătească acestei părți civile suma de 4.832,46 RON reprezentând cheltuieli de spitale ale părții vătămate B..

În temeiul art. 397 raportat la art. 25 din C. proc. pen. și la art. 1349, 1357, 1381 și urm. din C. civ. a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B., domiciliat în com. Șintereag, nr. 274, jud. BN, și în consecință a fost obligat inculpatul A. să plătească suma de 15.000 RON în favoarea părții civile B., cu titlu de daune morale, a fost obligat inculpatul C. să plătească suma de 15.000 RON în favoarea părții civile B., cu titlu de daune morale, a fost obligat inculpatul D. să plătească suma de 15.000 RON în favoarea părții civile B., cu titlu de daune morale.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata sumei de totale de 2.100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, câte 700 de RON fiecare inculpat, din care suma de 1192,51 RON (397,50 RON fiecare inculpat) provine din faza de urmărire penală.

Împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, inculpatul A. și partea civilă Spitalul Clinic Județean Mureș.

Prin decizia penală nr. 794 din 9 iunie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2019 a Curții de Apel Cluj, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean și Spitalul Clinic de Urgență Tg Mureș împotriva sentinței penale nr. 58 pronunțată la data de 23.02.2022 de Judecătoria Beclean, pe care a desființat-o în totalitate în ceea ce privește latura penală a cauzei, și doar în parte, în ceea ce privește latura civilă a cauzei, în privința omisiunii primei instanțe de a acorda părții civile Spitalul Clinic de Urgență Tg Mureș dobânda legală aferentă daunelor materiale, și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, domiciliat în com. Șintereag, sat Șintereag Gară, nr. 28, jud. BN, la pedeapsa închisorii de 1 an, cu executare în detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., comisă la 22.01.2016 în dauna persoanei vătămate B., domiciliat în com. Șintereag, nr. 274, jud. BN.

În temeiul art. 397 raportat la art. 25 din C. proc. pen. și la art. 1349, 1357, 1381 și urm. din C. civ., au fost obligați în solidar inculpații A., C. și D. la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Tg Mureș, a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 235,91 RON începând cu data de 23.01.2016 și până la achitarea integrală a debitului, a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 1557,94 RON începând cu data de 27.01.2016 și până la achitarea integrală a debitului și a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 3038,61 RON începând cu data de 08.03.2016 și până la achitarea integrală a debitului.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 58 pronunțată la data de 23.02.2022 de Judecătoria Beclean

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 500 de RON reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, restul rămânând în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare inculpatul A., invocând cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Prin decizia nr. 9/A din data de 06 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., s-a admis în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 794/A/09.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 430 din C. proc. pen., s-a dispus suspendarea executării deciziei penale nr. 794/A/09.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj și punerea de îndată în libertate a condamnatului A. (aflat în executarea MEPI nr. 15/10.06.2022 emis de Judecătoria Beclean în baza deciziei contestate) dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a stabilit termenul pentru pronunțarea asupra fondului contestației în anulare declarate de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 794/A/09.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019 la data de 07.07.2022.

Prin decizia penală nr. 949/A din data de 07 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 432 alin. (1) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 426 lit. b) din C. proc. pen., s-a admis cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 794/A/09.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019 pe care a desființat-o în parte pe latura penală cu privire la acest inculpat.

Rejudecând în aceste limite:

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violente prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. în dauna persoanei vătămate B., ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 15/10.06.2022 emis de Judecătoria Beclean pe numele contestatorului.

Cheltuielile de judecată în această procedură au rămas în sarcina statului.

În esență, s-a reținut că, la data de 27.01.2016, organele de cercetare penală au fost sesizate prin plângere prealabilă de către persoana vătămată B. cu privire la comiterea infracțiunii de lovirea sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen., constând în aceea că, la data de 22.01.2016, în jurul orelor 09:00, în timp ce persoana vătămată se afla în barul aparținând S.C. E. din localitatea Șintereag, jud. Bistrița-Năsăud, a fost agresată fizic de către inculpați, cauzându-i leziuni traumatice pentru a necesitat zile de îngrijiri medicale.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, invocând cazurile de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În argumentarea cererii, Ministerul Public a solicitat admiterea recursului în casație formulat, casarea hotărârii și, în rejudecare, să se constate nelegalitatea deciziei nr. 949/A din data de 07 iulie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Cluj – secția penală și de minori, întrucât, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violente prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. în dauna persoanei vătămate B..

În motivarea recursului în casație, Ministerul Public a susținut că, infracțiunea de lovire sau alte violente, prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen., a fost săvârșită la data de 22.01.2016, iar raportat la limitele de pedeapsă termenul de prescripție generală este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., iar termenul de prescripție specială este, așadar, de 10 ani, potrivit ar. 155 alin. (4) din C. pen.

Ținând cont de data săvârșirii infracțiunii, respectiv 22.01.2016, acest termen de prescripție specială nu era împlinit la data de 09.06.2022, când a fost pronunțată Decizia nr. 794/A/2022 de Curtea de Apel Cluj.

Astfel, a arătat că, potrivit doctrinei relevante (V.Dongoroz), "în prezent, cvasiunanimitatea doctrinei consideră instituția prescripției ca aparținând dreptului penal substanțial și ca atare se aplică în materia prescripției regula legii penale mai favorabile. Regula legii penale mai favorabile se aplică prescripției, nu și actelor întreruptive de prescripție. Într-adevăr, în timp ce prescripția este o instituție de drept substanțial, întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripție trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum)".

La rândul său, Curtea Constituțională a reținut că așezarea normelor în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avute în vedere obiectul de reglementare și scopul normei.

De altfel, art. 155 din C. proc. pen. prevedea (în forma în vigoare începând cu 2014) că, "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură". Prin urmare, actul întreruptiv este esențialmente un act de procedură. Fiind un act de procedură, valabilitatea și efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

În cauza de față, Ministerul Public a arătat că au fost îndeplinite astfel de acte de procedură, termenul de prescripție generală a fost întrerupt în mod repetat, atât prin acte de procedură efectuate anterior datei de 25.06.2018, cât și prin acte de procedură îndeplinite ulterior acestei date. În acest sens, Ministerul Public a arătat faptul că, în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița -Năsăud a fost emis rechizitoriul la data de 28.11.2019.

Întrucât valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum și nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, urmează a fi examinat în ce condiții aceste acte de procedură au avut efect întreruptiv de prescripție.

Prin Decizia nr. 473/2018, instanța de control constituțional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenției europene a drepturilor omului și a jurisprudenței dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispozițiilor art. 7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condițiile de incriminare a faptei și pedeapsa pentru aceasta.

Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituției prescripției, ceea ce este cert și constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituționalitate este faptul că legislațiile statelor semnatare ale Convenției trebuie să respecte prevederile art. 7 paragraful 1 din această convenție, care reprezintă fundamentul protecției juridice sub aspectul neretroactivității legii.

Curtea a reținut, de asemenea, că soluția legislativă criticată privește declararea imprescriptibilității executării pedepselor principale în cazul infracțiunilor de omor și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripție, iar opțiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispozițiilor din materia prescripției, mai severe, inclusiv pentru infracțiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripție a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispozițiile din art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.

În concluzie, examinarea efectelor neconstituționalității art. 155 alin. (1) din C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile, iar actele de procedură îndeplinite înainte de 25 iunie 2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum, iar ulterior îndeplinirii actului de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripție.

Mai departe, s-a arătat că, în cuprinsul Deciziei nr. 358/2022, Curtea Constituțională a reținut că între data de 26 aprilie 2018 și data de 30 mai 2022 "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale".

Așadar, Ministerul Public a apreciat că, întrucât întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual, pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere între anul 2018 și anul 2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție din perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

În același sens, Curtea Constituțională a subliniat că "rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigentele constituționale".

Per a contrario, interpretarea cauzelor întreruptive de prescripție, ca fiind supuse principiului legii penale mai favorabile, ar face ca Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 să retroactiveze, producând efecte și pentru trecut, ceea ce contravine flagrant dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 147 alin. (4) din legea fundamentală.

Așadar, Ministerul Public a susținut că art. 5 alin. (1) din C. pen. nu poate fi interpretat altfel încât să lipsească de eficiență dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Mai mult, caracterul întreruperii prescripției ca instituție de drept procesual penal rezultă și din faptul că spre deosebire de prescripția răspunderii penale, care este de unică aplicare, în momentul în care termenul de prescripție este împlinit, cauzele de întrerupere sunt de aplicare în timp, pe durară întregului termen de prescripție și își produc efectele de îndată.

Odată întreruptă prescripția, procesul penal va continua, fiind greu de motivat și justificat, după întocmirea actelor procesuale, administrarea de probe, dispunerea unei soluții în cauză, că de fapt cauzele de întrerupere au fost altele decât cele avute în vedere în momentul judecării cauzei și că acestea nu și-au produs efectul. O astfel de interpretare ar aduce grave atingeri și principiului securității raporturilor juridice și implicit drepturilor părții adverse.

Pe de altă parte, s-a susținut că actele de procedură îndeplinite în intervalul 25.06.2018 (data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018) și 30.05.2022 (data publicării O.U.G. nr. 71/2022) și-au produs efectele întreruptive de prescripție în condițiile stabilite de Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, pentru următoarele motive.

În situația în care, însă, cursul prescripției răspunderii penale ar fi fost întrerupt prin acte procedurale îndeplinite în intervalul cuprins între cele două decizii ale Curții Constituționale anterior menționate, la momentul respectivelor acte procedurale era necunoscut caracterul de decizie simplă (extremă) al deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 2018, în majoritatea cazurilor, instanțele de judecată apreciind că era vorba despre o decizie interpretativă, astfel încât, intervenția legiuitorului nu era imperativ necesară. Doar prin decizia Curții Constituționale nr. 358 din 2022 a fost stabilit cu certitudine, de către jurisdicția de constituționalitate, caracterul de decizie simplă (extremă) a celei din anul 2018.

În această perioadă, efectul întreruptiv s-a raportat exclusiv la acte care se comunică suspectului sau inculpatului. Prin intervenția O.U.G. nr. 71/2022, legiuitorul a ieșit, între timp, din pasivitatea pe care i-a reproșat-o Curtea Constituțională, edictând o normă de drept calificată deja ca fiind constituțională prin decizia amintită, din anul 2018, situație față de care actele respective pot fi validate de instanțe.

Nu în ultimul rând, s-a precizat că efectul Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale se produce pentru viitor, legiuitorul prin O.U.G. nr. 71/2022 remediind (a pus în conformitate) textul declarat neconstituțional.

Astfel, întrucât înainte de publicarea deciziei Curții Constituționale, legiuitorul delegat a intervenit și a corectat dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în sensul celor reținute în Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, în aceste circumstanțe, lipsind de efecte dispozitivul Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale prin intervenția legislativă, nu se poate avea în vedere un efect independent și retroactiv al considerentelor aceleiași decizii.

Pentru toate aceste considerente, Ministerul Public a apreciat că se impune admiterea recursului în casație formulat, casarea deciziei penale nr. 949/A/07.07.2022 a Curții de Apel Cluj și respingerea, ca nefondată, a contestației în anulare formulată de contestatorul-inculpat A. și înlăturarea dispoziției de încetare a procesului penal dispusă față de inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen.

Prin concluziile scrise, intimatul inculpat A., prin avocat, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, apreciind că argumentele invocate în susținerea căii de atac promovate sunt eronate, întrucât se ignoră efectele general obligatorii a declarării neconstituționale a unui text legal, precum și efectele produse de legea penală mai favorabilă (în cazul de față aceasta fiind reprezentată de declararea neconstituțională a art. 155 alin. (1) din C. pen., practic de lipsa din textul legal a instituției întreruperii prescripției răspunderii penale, lipsă care în cauzele pendinte contemporane deciziilor Curții Constituționale și până la remediul adus de O.U.G. nr. 71/2022, a făcut aplicabil doar textul prevăzut de art. 154 din C. pen.).

Astfel, s-a arătat că, prin Decizia nr. 297/26.04.2018, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 518/25.06.2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate constatând că soluția privind întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, prev. de art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională, deoarece sunt lipsite de previzibilitate.

Deopotrivă, apărătorul ales al intimatului inculpat a precizat că decizia Curții Constituționale nr. 358/26.05.2022 publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 565/9.06.2022 întărește și explică paragrafele Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, declarând neconstituțional textul art. 155 alin. (1) din C. pen. în ansamblul lui, lipsind practic instituția prescripției răspunderii penale de modalitățile și cauzele de întrerupere.

În concluzie, a precizat că declararea neconstituțională a textului legal ce reglementa întreruperea cursului prescripției răspunderii penale a dat eficiență doar prevederilor art. 154 din C. pen. pentru infracțiunile cercetate în procesele penale pendinte, aceste prevederi (art. 154 din C. pen.) reprezentând o veritabilă lege penală mai favorabilă (micșorarea considerabilă a termenului de împlinire a prescripției răspunderii penale), iar analiza caracteristicilor de drept substanțial ori procesual al instituției întreruperii prescripției răspunderii penale, este superfluă cât timp textul legal (sancționat de Curtea Constituțională) practic nu a mai existat până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, la data de 03 octombrie 2022, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 15 noiembrie 2022, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Prin încheierea din data de 15 noiembrie 2022, constatând că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 949/A din data de 07 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2022 a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. și pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis-o, în principiu, și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul fixat, 17 ianuarie 2023, s-au luat concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului ales al inculpatului, acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală.

În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În vederea stabilirii incidenței acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanței asupra existenței/inexistenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situația concretă și datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.

În speță, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele invocate de parchet în susținerea cererii sale de recurs în casație vizând faptul că, raportat la data săvârșirii infracțiunii, 22 ianuarie 2016, termenul de prescripție specială nu era împlinit la data de 09 iunie 2022, când a fost pronunțată decizia nr. 794/A/2022, avându-se în vedere suspendarea termenului prescripției, în mod repetat, atât prin efectuarea de acte de procedură anterior datei de 25 iunie 2018, cât și prin acte de procedură îndeplinite ulterior acestei date, respectiv la data de 28 noiembrie 2019 a fost emis rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, sunt nefondate pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.

Verificând din această perspectivă hotărârea atacată, Înalta Curte constată că acuzația adusă inculpatului A. a constat în aceea că, la data de 27.01.2016, organele de cercetare penală au fost sesizate prin plângere prealabilă de către persoana vătămată B. cu privire la comiterea infracțiunii de lovirea sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen., constând în aceea că la data de 22.01.2016, în jurul orelor 09:00, în timp ce persoana vătămată se afla în barul aparținând S.C. E. din localitatea Șintereag, jud. Bistrița-Năsăud, a fost agresată fizic de către inculpați, cauzându-i leziuni traumatice pentru a necesitat zile de îngrijiri medicale.

Curtea de Apel Cluj a reținut că, potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., data de început a cursului termenului de prescripție a răspunderii penale este dictată de data săvârșirii faptei, respectiv 22 ianuarie 2016, iar în absența din fondul activ al legislației penale a vreunui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022, termenul de prescripție s-a împlinit la data de 23 martie 2021 (după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripție a fost suspendat pe durata stării de urgență în baza Decretelor prezidențiale, conform prevederilor art. 156 din C. pen.) anterior pronunțării deciziei penale nr. 794/A/09.06.2022 a Curții de Apel Cluj.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte subliniază că, în calea extraordinară de atac a recursului în casație, nu se analizează corectitudinea reținerii prin hotărârea recurată a legii penale mai favorabile, în același sens fiind și jurisprudența instanței supreme "(...) stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept), iar nu al instanței învestite într-o cale extraordinară de atac, respectiv recursul în casație, necircumscriindu-se vreunuia dintre cazurile de recurs în casație prevăzute în art. 438 C. proc. pen.." (decizia nr. 98/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, publicată pe www.x.ro).

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., instanța analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prin raportare la legea mai favorabilă reținută prin hotărârea definitivă pronunțată de instanța de apel.

Astfel, Înalta Curte reține că, prin decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că "în egală măsură, în contextul examinării instituției prescripției răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparținând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) și una aparținând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripției), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.

Consecutiv, sub aceeași interdicție intră și combinarea în cauzele pendinte a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Cu alte cuvinte, existența caracterului întreruptiv al cursului prescripției în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziții legale succesive.

Revine fiecărei instanțe de judecată învestită cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia."

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față.

Subsecvent admiterii contestației în anulare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. – soluție ce nu poate face, în sine, obiect de cenzură în recurs în casație – Curtea de Apel Cluj a rejudecat apelul declarat de inculpatul A., valorificând, în acest cadru procesual, prescripția generală a răspunderii penale ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022. Modalitatea de interpretare și aplicare, în apel, a normelor de drept penal pertinente sub acest aspect este cea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă anterior menționată.

În acest context jurisprudențial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanței de apel și care nu pot fi cenzurate de instanța de casație, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea dedusă judecății, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani și a început să curgă la data de 22 ianuarie 2016, data săvârșirii faptei.

De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanța de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022), nu a prevăzut cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, termenul de prescripție generală s-a împlinit, în speță, la data de 23 martie 2021.

Pe cale de consecință, se constată că, în mod corect, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 949/A din data de 07 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția penală și de minori.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat A., în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 949/A din data de 07 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția penală și de minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat A., în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.

GGC - MM