ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 14 decembrie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 390 din data de 25.06.2021 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-au hotărât următoarele:

În baza art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. , la pedeapsa de 210 zile amendă pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În baza art. 61 alin. (2) C. pen. a fost stabilită suma de 20 RON pentru o zi amendă.

A fost obligat inculpatul la plata unei amenzi penale în cuantum de 4200 RON.

În baza art. 63 alin. (1) C. pen. s-a atras atenția inculpatului că în cazul neexecutării cu rea-credință a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În baza art. 19, art. 25 alin. (1) raportat la art. 397 C. proc. pen.. cu aplicarea art. 1357 și urm. C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 3140 RON reprezentând daune materiale și 15000 RON reprezentând daune morale.

Au fost respinse restul pretențiile ca neîntemeiate.

În baza art. 19, art. 25 alin. (1) raportat la art. 397 C. proc. pen.. cu aplicarea art. 1357 și urm. C. civ. și cu referire la art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 109,87 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 19, art. 25 alin. (1) raportat la art. 397 C. proc. pen.. cu aplicarea art. 1357 și următoarele C. civ. și cu referire la art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Ortopedie – Traumatologie și TBC Osteoarticular "Foișor" București și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 8602,34 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 272 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 759 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 276 alin 1 C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2972,5 RON reprezentând cheltuieli judiciare către persoana vătămată – parte civilă B..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul A. și partea civilă B..

Prin decizia penală nr. 207 din 25 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția penală, a fost admis apelul declarat de partea civilă B. împotriva sentinței penale nr. 390/25.06.2021 pronunțate de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2020.

A fost desființată sentința atacată sub aspectul modalității de soluționare a acțiunii civile în ceea ce privește daunele morale solicitate de partea civilă și, procedând la o nouă judecare a cauzei în aceste limite:

A fost majorată suma la care a fost obligat inculpatul A. cu titlu de daune morale către partea civilă de la suma de 15.000 RON la suma de 30.000 RON.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație inculpatul A., la data de 16 mai 2022, pe care a criticat-o atât pe latură penală, cât și pe latură civilă.

Prin motivele formulate, recurentul A. a solicitat, în esență, să se dispună achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. și, pe cale de consecință, respingerea pretențiilor civile formulate în cauză.

În cadrul cererii de recurs în casație recurentul a prezentat situația de fapt constând în aceea că, în data de 28.07.2019, în jurul orei 03:00, dimineața, se întorcea la locuința sa din Sibiu după noaptea petrecută în centrul istoric, însoțit de iubita sa, C. și de un prieten, D., aflându-se în zona centrală a municipiului Sibiu, vis-a-vis de E., iar în zona de staționare a taxiurilor a comandat un taxi de la una din firmele de taximetrie. A învederat că la momentul sosirii taximetristului, lângă mașină a apărut un bărbat care, beat fiind, a împins-o pe numita C., încercând să ocupe taxiul. Ulterior, bărbatul a ieșit din mașină, iar din cauza stării avansate de ebrietate s-a împiedicat și a căzut, apoi a scos telefonul și l-a filmat pe recurentul inculpat cauzându-i acestuia din urmă o stare de provocare. În acest context, recurentul a învederat că s-a îndreptat spre bărbatul aflat în stare de ebrietate (identificat ulterior ca fiind B.), pe care l-a împins în gardul viu amplasat lângă trotuar, moment în care i-a aplicat o lovitură ușoară de picior în mâinile aflate în zona toracelui. Recurentul a mai arătat că B. a sunat la apelul de urgență 112, solicitând sosirea unui echipaj de poliție.

Recurentul a precizat că echipajul de intervenție a încheiat procesul-verbal nr. x/09.07.2019, precum și un act constatator în care s-a menționat o altă locație în care s-ar fi aflat numitul B., alta decât locul altercației. Totodată, recurentul a susținut că echipajul de intervenție nu a luat măsuri pentru determinarea alcoolemiei numitului B.. S-a mai arătat că, după depunerea plângerii penale (redactată olograf), B. s-a prezentat singur la Spitalul Clinic de Urgență Sibiu acuzând dureri în zona încheieturii mâinii drepte, unde i s-a aplicat un bandaj ghipsat cu diagnosticul de fractură, iar ulterior s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici" din București unde a fost examinat în vederea eliberării Certificatului medico-legal nr. x/30.07.2019. Examinarea s-a efectuat vizual și pe baza actelor medicale eliberate de U.P.U. a Spitalului Clinic De Urgență Sibiu, respectiv "Fișa U.P.U. nr. x/28.07.2019" cu diagnostic "Fractură cominutivă epifizată distală radius drept cu deplasare, Fractură stiloida cubitală" cu explicația "traumatism prin agresiune cu autor necunoscut". Recurentul a susținut că, această explicație nu a rezultat din examinarea medicală, ci din afirmațiile numitului B..

Referitor la situația de fapt expusă în cuprinsul cererii de recurs în casație, făcând referire și la probele din dosar, recurentul A. a mai susținut că, în opinia sa, în cauză au existat un șir de neregularități care au condus la condamnarea sa injustă.

Deopotrivă, recurentul a considerat că, în cauză, nu a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre leziunile acuzate de partea civilă B. și acțiunile sale din timpul altercației, susținând astfel, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de lovire și alte violențe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective, precizând, totodată că, fapta nu există.

A mai susținut că, toate pretențiile civile ale numitului B. sunt nejustificate, leziunile și suferințele acestuia, precum și zilele de spitalizare/imobilizare care dau caracterul penal presupusei infracțiuni imputate nu se datorează acțiunilor sale.

La data de 02.06.2022, intimatul parte civilă B., prin avocat ales, a formulat concluzii scrise prin care a solicitat, în principal, respingerea ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A., iar în subsidiar, respingerea recursului în casație ca nefondat.

În acest sens, intimatul parte civilă arătat că, recurentul a susținut că fapta nu există, împrejurare ce nu poate fi constatată în baza niciunui caz de casare.

Prin încheierea din 07 septembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte – secția penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 207 din 25 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia– secția penală, constatându-se, în esență că, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., în ceea ce privește soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., exclusiv sub aspectul chestiunilor de drept ce vizează legătura de cauzalitate între fapta imputată și rezultatul produs, pe baza situației de fapt stabilite cu caracter definitiv de instanța de apel, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept.

Față de motivele dezvoltate în cererea de recurs în casație, Înalta Curte a subliniat prin încheierea menționată anterior că, nu se includ în sfera niciunui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., criticile recurentului referitoare la aspectele relative la interpretarea probatoriului și reexaminarea conținutului mijloacelor de probă, verificarea existenței ori a suficienței probelor pe care s-a întemeiat soluția de condamnare.

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. și în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie pentru că fapta a fost dezincriminată.

Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute de instanța de apel.

În speță, recurentul inculpat A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., instanța de apel constatând că fapta supusă analizei există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Potrivit art. 193 alin. (2) C. pen., fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

La nivel doctrinar, sub aspectul elementului material al laturii obiective, s-a arătat că acesta se realizează, de regulă, printr-o acțiune de lovire sau alte violențe. Această acțiune se poate realiza fie prin energia făptuitorului, fie printr-o altă forță pe care acesta o pune în mișcare și poate fi exercitată direct sau indirect (V.Cioclei în C. pen.. Comentariu pe articole, Ediția 3, Editura C.H. Beck, București 2020, p.689-690).

Urmarea imediată a infracțiunii constă în producerea unei vătămări a integrității corporale sau sănătății, care să necesite îngrijiri medicale de la 1 zi la 90 de zile, iar pentru ca fapta să fie tipică, trebuie să existe legătură de cauzalitate între lovirile/violențele exercitate și urmarea periculoasă.

Înalta Curte constată că starea de fapt reținută prin decizia recurată, constă, în esență, în aceea că, inculpatul A. în noaptea de 28.07.2019, în jurul orelor 03:00, în timp ce se afla vis-a-vis de E. din mun. Sibiu, în stația de taxi, pe fondul unui conflict iscat în legătură cu efectuarea unei comenzi pentru o cursă cu un taxi, a exercitat acte de violență fizică asupra persoanei vătămate B. care a căzut ca urmare a violențelor și și-a fracturat mâna dreaptă, suferind leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

Verificând, așadar, hotărârea recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. și a motivelor care îl susțin, astfel cum s-a arătat în încheierea de admitere în principiu, se constată că, instanța de apel a reținut că rezultatul prevăzut de norma de incriminare (leziunile traumatice produse persoanei vătămate) a fost consecința acțiunii inculpatului A.. În acest sens, Curtea a subliniat cu caracter definitiv că, persona vătămată B. a căzut ca urmare a violențelor exercitate de inculpat și și-a fracturat mâna dreaptă, suferind leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

În cuprinsul deciziei recurate s-a mai notat că, în cauză este vorba despre o faptă intenționată, care a produs un prejudiciu semnificativ, astfel cum rezultă din conținutul actelor-medicale, menționate corespunzător de prima instanță, instanța de apel reținând, cu titlu definitiv, consecințele faptei, respectiv numărul zilelor de îngrijiri necesare pentru vindecarea leziunilor produse.

Prin apărările formulate, care se circumscriu în esență, modalității de interpretare și evaluare a materialului probator administrat în cauză de instanțele anterioare, recurentul A. solicită Înaltei Curți, pe calea recursului în casație, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanței de apel, chestiune care nu echivalează cu a supune unei noi judecăți legalitatea hotărârii prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. Astfel cum s-a arătat anterior, instanța de recurs în casație exercită un control asupra hotărârii atacate, constatările sale întemeindu-se pe situația de fapt reținută de instanța de apel, care este consecința directă a administrării nemijlocite a probelor și, în consecință, situația de fapt reținută în apel nu poate fi schimbată prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurentul A. nu se raportează la baza factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, motiv pentru care, nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., iar solicitarea privind pronunțarea unei soluții de achitare, este neîntemeiată.

Referitor la criticile recurentului pe latura civilă, Înalta Curte notează că acestea vizează majorarea de către instanța de apel a cuantumului daunelor morale acordate părții civile. Or, cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat recurentul reprezintă un aspect ce vizează temeinicia hotărârii, iar nu nelegalitatea acesteia și nu poate fi examinat pe calea recursului în casație. De altfel, astfel cum rezultă din încheierea din data de 07 septembrie 2022, cererea de recurs în casație a fost admisă în principiu doar pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., exclusiv sub aspectul chestiunilor de drept ce vizează legătura de cauzalitate între fapta imputată și rezultatul produs, pe baza situației de fapt stabilite cu caracter definitiv de instanța de apel.

Pentru considerente expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 207 din 25 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispozițiile art. 276 alin. (6) C. proc. pen.., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli judiciare în favoarea intimatului parte civilă B., dovedite cu factura nr. x din 11.10.2022 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 207 din 25 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, precum și la plata sumei de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2022.