ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 07 decembrie 2022
Deliberând asupra recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 1002/A din data de 06.07.2022 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Hotărârea primei instanțe:
Prin sentința penală nr. 71 din 17.02.2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, secția Penală, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 10.000 RON (200 zile amendă * 50 RON, faptă săvârșită pe data de 10.12.2015, persoana vătămată B.).
S-a constatat că nu este necesară aplicarea pedepselor complementare.
S-a atras atenția inculpatului că neexecutarea, cu rea-credință, a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, atrage înlocuirea zilelor amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile închisoare.
În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1357 alin. (1) C. civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către parte civilă B. și a fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile suma de 3000 EUR cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1357 alin. (1) C. civ. coroborat cu art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 a fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București și a fost obligat inculpatul A. să plătească către parte civilă suma de 312,34 RON și dobânda legală de la momentul rămânerii definitive a hotărârii până la data plății efective.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Potrivit art. 276 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1550 RON către partea civilă B., cu titlu de onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că inculpatul A., la data de 10.12.2015, în timp ce se afla la locuința sa din București, în urma unor certuri pe care le-a avut cu prietena sa, B., a lovit-o pe aceasta din urmă, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale.
II. Hotărârea instanței de apel
Prin decizia penală nr. 1002/A din data de 06.07.2022 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosar nr. x/2019, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 71/17.02.2022 pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București, a fost desființată în parte sentința apelată și rejudecând:
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
S-au menținut dispozițiile sentinței apelate privind obligarea inculpatului la plata de despăgubiri către părțile civile B. și Spitalul Clinic de Urgență București, precum și pe cele privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat și către partea civilă B..
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului au rămas în sarcina statului.
III. Hotărârea atacată cu recurs în casație
Împotriva deciziei penale nr. 1002/A din data de 06.07.2022 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosar nr. x/2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs în casație.
În cererea scrisă, aflată la dosar nr. x/2019, a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
Prin cererea de recurs în casație, s-a invocat că în cauză este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în sensul că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal pentru inculpatul A., solicitându-se admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate, privind pe inculpatul A. și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
În susținerea recursului în casație formulat, s-a arătat că infracțiunea de lovire sau alte violențe din prezenta cauză a fost săvârșită la data de 10.12.2015.
Începerea urmăririi penale in rem sub aspectul infracțiunii de tentativă de omor s-a dispus la data de 29.02.2016, în urma plângerii persoanei vătămate B. .
În legătură cu această infracțiune, la data de 03.03.2016 a fost audiată persoana vătămată, la data de 17.03.2016 martorul C., la data de 18.03.2016 martora D., la data de 21.03.2016 audiați martorii E. și F. (dosar de urmărire penală), la data de 22.03.2016 martorii G. și H., la data de 13.04.2016 audiată martora I., la data de 14.06.2014 a fost audiată martora J., iar la data de 20.10.2016 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor în lovire și alte violențe și s-a dispus declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6 București(dosar de urmărire penală).
Toate celelalte acte aflate în dosarul de urmărire penală, inclusiv acte de procedură, au fost efectuate ulterior datei de 25 iunie 2018 (când a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018), astfel:
- la data de 05.12.2018 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul A.;
- la 11.01.2019 a fost citat telefonic numitul A.;
- la 01.04.2019 a fost audiat în calitate de suspect numitul A.;
- la data de 30.09.2019 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului A.;
- la 17.10.2019 i s-a adus la cunoștință numitului A. calitatea de inculpat;
- la 17.10.2019 a fost audiat în calitate de inculpat numitul A.;
- la data de 03.11.2019 s-a dispus trimiterea sus-numitului în judecată .
După sesizarea instanței, procedura de cameră preliminară a fost finalizată prin încheierea din data de 21.09.2020 (rămasă definitivă, prin necontestate), hotărârea în primă instanță a fost pronunțată la data de 17 februarie 2022, cauza a fost înregistrată pe rolul instanței de apel la data de 16.03.2022 (pentru soluționarea căii de atac exercitate de către inculpat la data de 21.02.2022), primind termen de judecată la data de 10 iunie 2022, pentru care părțile au fost citate la adresele indicate, toate aceste acte fiind efectuate anterior intrării în vigoare, la data de 30 mai 2022, a O.U.G. nr. 71/2022.
Analizând elementele de fapt ale cauzei și succesiunea actelor de urmărire penală, a actelor de verificare a legalității efectuării urmăririi penale și a sesizării instanței în procedura de cameră preliminară, a procedurii de judecată în primă instanță și de judecată în apel, Ministerul Public a subliniat că:
Având în vedere efectul instantaneu al întreruperii termenului de prescripție, faptul că actele de procedură întreruptive au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale și a exigențelor impuse de Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale (reluate și în Decizia nr. 650/2018 publicată în 07.02.2019) și faptul că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, astfel cum prevede și art. 147 alin. (4) din Constituția României, s-a apreciat că o constatare ulterioară a neconstituționalității aceluiași text de lege (art. 155 alin. (1) C. pen.) prin Decizia nr. 358/2022 nu poate lipsi de efectul întreruptiv actele de procedură efectuate în cauză și comunicate inculpatului în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022.
IV. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.
Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute.
În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8) din C. proc. pen.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situații în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen.. (printre care și cazul în care intervine amnistia sau prescripția), dispunându-se greșit încetarea procesului penal.
Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., parchetul a susținut, în esență, că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.
Prealabil, Înalta Curte analizează, în condițiile pronunțării Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României și a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție problema intervenirii prescripției răspunderii penale.
La momentul adoptării și intrării în vigoare a C. pen. al României, 01 februarie 2014, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă: "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".
Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a României a constatat că: "soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională" .
Pe cale de consecință, ulterior pronunțării acestei decizii a instanței de contencios constituțional, în condițiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în modificarea prevederilor legale constatate neconstituționale conform considerentelor deciziei precitate, în fondul legislativ activ, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următoarea formă: "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea (...)".
Prin Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale.
Pentru a pronunța această soluție instanța de contencios constituțional a reținut următoarele:
"72. Așa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancționate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018.
Astfel, deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale.
În consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.
Curtea constată că o astfel de consecință este rezultatul nerespectării de către legiuitor a obligațiilor ce îi revin potrivit Legii fundamentale și a pasivității sale, chiar și în ciuda faptului că deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție semnalau încă din anul 2019 practica neunitară rezultată din lipsa intervenției legislative. De asemenea, Curtea subliniază că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigențele constituționale. Astfel, Curtea observă că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale.
În acest context, Curtea constată că situația creată prin pasivitatea legiuitorului, consecutivă publicării deciziei de admitere amintite, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Legea fundamentală, care consacră caracterul de stat de drept al statului român, precum și supremația Constituției. Aceasta, deoarece prevalența Constituției asupra întregului sistem normativ reprezintă principiul crucial al statului de drept. Or, garant al supremației Legii fundamentale este însăși Curtea Constituțională, prin deciziile pe care le pronunță, astfel că neglijarea constatărilor și dispozițiilor cuprinse în deciziile acesteia determină fragilizarea structurii constituționale ce trebuie să caracterizeze statul de drept (în același sens, Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 26 mai 2022).
Așadar, Curtea constată că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripției răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menționate.".
Pe cale de consecință, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.
Prin urmare, Înalta Curte arată că în perioada 25.06.2018-30.05.2022, dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., referitoare la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, au încetat să mai aibă efecte juridice, dispozițiile C. pen. în vigoare în perioada menționată constituind legea penală mai favorabilă.
Pe cale de consecință, termenele de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea săvârșită de inculpat se raportează numai la dispozițiile art. 154 alin. (1) C. pen., deoarece, în lipsa unor dispoziții legale referitoare la întreruperea cursului prescripției, nu se poate stabili că a început un nou termen de prescripție, cu consecința socotirii ca fiind împlinit a termenului de prescripție, în cazul depășirii cu încă o dată a acestuia.
Înalta Curte constată că termenul de prescripție se calculează potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) și (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, admițând apelul declarat de inculpatul A. a dispus, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, însă pentru raționamentele expuse anterior, iar nu pentru împlinirea termenului de prescripție de 5 ani, după întreruperea acestuia la data de 20.10.2016.
Astfel, termenul de prescripție a răspunderii penale de 5 ani a început să curgă la data săvârșirii faptei de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. reținută în sarcina inculpatului A., 10.12.2015 și s-a împlinit la data de 10.12.2020, fără a suferi vreo întrerupere, astfel cum greșit a reținut instanța de apel, aplicarea exclusiv a dispozițiilor art. 154 alin. (1) și (2) C. pen. constituind lege penală mai favorabilă (dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. nemaifiind în fondul activ al legislației penale, potrivit deciziilor Curții Constituționale mai sus evocate).
Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 1002/A din data de 06.07.2022 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală.
Cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 1002/A din data de 06 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2019(735/2022).
Cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 decembrie 2022.