ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 05 martie 2024

Deliberând asupra apelurilor declarate de inculpatul A. și partea civilă B., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 202/F/02.11.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de apel București, secția a doua penală, în baza art. 193 alin. (1) C. pen.., a condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 150 zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În baza art. 61 alin. (2) C. pen., a stabilit cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la suma de 100 RON, inculpatul urmând să plătească statului suma totală de 15.000 RON. A atras atenția inculpatului asupra art. 63 C. pen., privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul neexecutării cu rea-credință a pedepsei amenzii, în tot sau în parte.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 19 C. proc. pen.. și art. 1357 C. civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și a dispus obligarea inculpatului la plata către aceasta a sumei de 2000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din data plății, reprezentând daune morale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a obligat inculpatul la plata sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de partea civilă B. de obligare a inculpatului la plata de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 409/P/2019 din data de 05.05.2023, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe incriminată de art. 193 alin. (1) C. pen.

În actul de sesizare s-a reținut că la data de 25.03.2019, în timp ce se afla la locuința sa din București, inculpatul A. a lovit persoana vătămată B. cu pliciul peste față, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe incriminată de de art. 193 alin. (1) C. pen.

Situația de fapt mai sus menționată în Rechizitoriu a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: plângere și declarații persoană vătămată, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto aferente, certificatul de înmatriculare a autoturismului x, factura fiscală nr. x din data de 04.04.2019 emisă de C. S.R.L., declarații martor D., declarație martor E., capturi de ecran reprezentând sms-uri trimise de inculpat persoanei vătămate, depuse la dosar de către persoana vătămată, sentința civilă nr. 6940/04.07.2019 emisă de Judecătoria Sector 2 București, sentința civilă nr. 2377/22.04.2019 emisă de Judecătoria Sector 1 București, adresa nr. x/13.02.2023 emisă de Consulatul Onorific al Marelui Ducat de Luxembourg în România, declarații inculpat .

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a Penală la data de 26.05.2023, sub nr. x/2023.

Inculpatului i s-a comunicat o copie a rechizitoriului la data de 31.05.2023, iar în conformitate cu dispozițiile art. 344 alin. (2) C. proc. pen.. i s-a pus în vedere că are dreptul de a formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor, precum și a efectuării actelor de urmărire penală în termen de 20 de zile de la comunicare.

Totodată, persoana vătămată a fost încunoștințată la aceeași dată cu privire la obiectul procedurii în camera preliminară, la dreptul de a-și angaja un apărător și la termenul în care, de la data comunicării, pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

La data de 21.06.2023, inculpatul A. a depus la dosarul cauzei, prin intermediul apărătorului ales, cereri și excepții cu privire la regularitatea rechizitoriului, precum și în legătură cu loialitatea administrării probelor din faza de urmărire penală.

Prin încheierea din data de 13.07.2023, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a Penală, definitivă prin necontestare, s-a dispus, în baza art. 345 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., respingerea, ca neîntemeiate, a cererilor și excepțiilor formulate de inculpatul A., iar în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen.. s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2019 din data de 05.05.2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind pe inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen., legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății.

La data de 12.09.2023, anterior primului termen de judecată stabilit pe fondul cauzei, persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 euro, în echivalent în RON la data plății, reprezentând daune morale. Totodată, a solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată, al căror cuantum va fi precizat ulterior.

La termenul din data de 13.09.2023, instanța de fond a încuviințat cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare formulată de apărătorul ales al părții civile. De asemenea, constatând lipsa nejustificată a inculpatului și apreciind necesară prezența acestuia pentru a-și exprima poziția procesuală, instanța de fond a dispus citarea sa cu mandat de aducere.

La termenul din data de 27.09.2023, apărătorul ales al inculpatului a solicitat amânarea cauzei, învederând că a formulat contestație împotriva încheierii din data de 13.07.2023 pronunțate de judecătorul de cameră preliminară. Instanța de fond a respins cererea de amânare a cauzei pentru motivul formulat de apărătorul ales al inculpatului, însă, apreciind că se impune prezența inculpatului pentru a-și exprima poziția procesuală, având în vedere că organele de poliție însărcinate cu executarea mandatului de aducere nu l-au găsit la adresa de domiciliu indicată, a dispus emiterea unui nou mandat de aducere pentru următorul termen de judecată. De asemenea, instanța de fond a pus în vedere apărătorului ales al inculpatului să-i aducă la cunoștință acestuia să se prezinte la următorul termen de judecată.

Prin încheierea nr. 660/05.10.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, a fost respinsă, ca tardivă, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din 13 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2023.

La termenul din data de 11.10.2023, avocatul ales al inculpatului a transmis la dosarul cauzei, prin e-mail, o cerere prin care a solicitat instanței să ia act de încetarea calității sale de apărător al inculpatului, solicitând, totodată, amânarea cauzei pentru a-i oferi posibilitatea inculpatului de a-și angaja un alt apărător. Instanța de fond, apreciind că solicitarea inculpatului are ca unic scop tergiversarea soluționării cauzei în contextul apropierii împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, a respins ca neîntemeiată cererea de amânare a cauzei, având în vedere și dispozițiile art. 356 alin. (3) C. proc. pen.., faptul că era al treilea termen de judecată stabilit în această etapă procesuală, precum și că asistența juridică nu este obligatorie în prezenta cauză. Totodată, deși la un termen anterior i s-a pus în vedere inculpatului, prin intermediul apărătorului său, să se prezinte în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală, inculpatul a lipsit în mod nejustificat la termenul din data de 11.10.2023, neputând fi asigurată prezența sa pentru a preciza dacă solicită să fie judecat conform procedurii de drept comun sau potrivit procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii nici ca urmare a emiterii unui mandat de aducere, întrucât nu a fost găsit la domiciliu de organele de poliție.

În aceste condiții, la același termen, instanța de fond le-a adus la cunoștință părților prezente prevederile art. 374 alin. (7) C. proc. pen.. Reprezentantul Ministerului Public a precizat că nu contestă mijloacele de probă care au fost administrate în cursul urmăririi penale, însă, pentru a se da eficiență principiului nemijlocirii administrării probelor, a solicitat audierea celor doi martori indicați în rechizitoriu, respectiv D. și E..

Apărătorul părții civile a solicitat audierea părții civile, învederând că la următorul termen de judecată urmează să depună și dovada cheltuielilor de judecată. A precizat că nu se opune probelor solicitate de reprezentantul Ministerului Public, arătând însă că martora D., deși inițial a dat declarații în cursul urmăririi penale, cu ocazia ultimei audieri a adus la cunoștință organelor de urmărire penală că își rezervă dreptul de a nu mai da declarații, ca urmare a relației de concubinaj pe care o are cu inculpatul.

Curtea a încuviințat probele solicitate de către reprezentantul Ministerului Public și apărătorul părții civile, procedând la audierea acesteia din urmă la același termen. Totodată, a dispus citarea martorelor D. și E. pentru termenul următor, inclusiv prin notă telefonică.

La termenul de judecată din data de 25.10.2023, anterior strigării dosarului, inculpatul A. a transmis la dosarul cauzei, prin e-mail, o cerere de recuzare a judecătorului cauzei, în temeiul art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., cerere care a fost respinsă de completul competent . După reluarea ședinței de judecată ca urmare a respingerii cererii de recuzare, Curtea a luat act că martora D. a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a învederat că înțelege să se prevaleze de dreptul de a refuza să dea declarații în calitate de martor, conform dispozițiilor art. 117 alin. (1) C. proc. pen.., având în vedere că a avut cu inculpatul relații asemănătoare acelora dintre soți, în urma cărora au rezultat 3 copii. De asemenea, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 383 alin. (3) C. proc. pen.. în privința martorei E., mama inculpatului, apreciind că declarația acesteia apare ca fiind inutilă, în condițiile în care din conținutul declarației date în cursul urmăririi penale rezultă că nu a asistat la fapta dedusă judecății și nu cunoaște nimic în legătură cu evenimentul respectiv. În continuare, Curtea a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în dezbateri, stabilind data pronunțării la 02.11.2023.

După închiderea dezbaterilor, în ziua pronunțării hotărârii instanței de fond, inculpatul A. a formulat o nouă cerere de recuzare, prin care a invocat lipsa de imparțialitate a judecătorului cauzei determinată de respingerea cererii de eliberare a unei copii a înregistrării ședinței de judecată de la termenul din 11.10.2023 (solicitare care de fapt a fost admisă prin încheierea din 25.10.2023). Și această cerere de recuzare a fost respinsă de completul competent.

În cauză nu s-a procedat la desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpat, nefiind incident niciunul dintre cazurile de asistență juridică obligatorie prevăzut de art. 90 C. proc. pen.. Inculpatul nu s-a prezentat la niciun termen de judecată, nici în faza camerei preliminare și nici în cursul fazei de judecată în primă instanță, cu toate că a fost citat la fiecare termen la adresa de domiciliu indicată chiar de acesta în cursul urmăririi penale, inclusiv cu mandat de aducere la termenele din 27.09.2023 și 11.10.2023, și deși i s-a pus în vedere prin intermediul apărătorului său ales prezent la termenul din 27.09.2023 că prezența sa este necesară pentru a-și exprima poziția procesuală. De asemenea, s-a încercat citarea prin notă telefonică a inculpatului, însă acesta a închis telefonul de fiecare dată în momentul în care i s-a adus la cunoștință că este contactat de un grefier de la Curtea de Apel București, inclusiv atunci când a fost contactat telefonic pentru a i se aduce la cunoștință că i-a fost admisă cererea de eliberare a înregistrării audio a ședinței de judecată din 11.10.2023 și că trebuie să depună un suport optic pe care să fie copiată înregistrarea .

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 25.03.2019, în timp ce se afla la locuința sa din București, inculpatul A. a lovit persoana vătămată B. cu un plici pentru muște peste față. Conform instanței d fond, situația de fapt rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: plângere și declarații persoană vătămată, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto aferente, declarații martoră D., capturi de ecran reprezentând sms-uri trimise de inculpat persoanei vătămate depuse la dosar de către persoana vătămată, declarații inculpat.

Astfel, din plângerea și declarațiile persoanei vătămate B. date în cursul urmăririi penale a rezultat că la data de 25.03.2019 a fost contactată telefonic de inculpatul A., cu care avusese în trecut o relație de concubinaj timp de aproximativ 20 de ani, și de către martora D., concubina acestuia, pentru a o chema la domiciliul lor. La ora 18:00, persoana vătămată a ajuns la locuința acestora situată în București, deplasându-se cu autoturismul de serviciu.

Martora D. și inculpatul A. se aflau în curtea imobilului, inculpatul fiind foarte agitat și discutând la telefon cu proprietarul grădiniței la care erau înscrise fiicele martorei și inculpatului, acesta fiind unul dintre motivele pentru care persoana vătămată fusese chemată la domiciliul inculpatului. Persoana vătămată a precizat că martora spera să o ajute să îl convingă pe inculpat fie să ia fetițele de la grădiniță, fie să le permită persoanei vătămate sau martorei acest lucru. Instanța de fond a reținut că martora îi spusese persoanei vătămate că inculpatul nu o lasă să plece la grădiniță să ia fetele, iar ea se teme să se ducă fără voia lui pentru că, în urmă cu aproximativ o săptămână, o bătuse rău, fiind nevoită să plece de la domiciliu pentru câteva zile.

Instanța de fond a reținut că inculpatul, după ce a terminat convorbirea telefonică, s-a ridicat de la masa la care erau așezate persoana vătămată și martora, a luat un plici pentru muște și a lovit persoana vătămată peste față. Persoana vătămată i-a cerut inculpatului să se calmeze, moment în care acesta a început să îi adreseze injurii, a amenințat că "va vedea ea ce-i va face" și a lovit-o din nou cu pliciul peste față. În acel moment, persoana vătămată a văzut că pe masă se află un cuțit de bucătărie și, fiindu-i teamă că s-ar putea întâmpla și lucruri mai grave, a fugit. Instanța de fond a reținut și că după ce a ieșit din curte, persoana vătămată a fugit și s-a urcat în autoturism. Până să pornească autoturismul, inculpatul, care fugise după ea, a ajuns lângă acesta și a lovit cu pumnul în luneta autoturismului, spărgând-o. Persoana vătămată a pornit imediat autoturismul, iar după ce s-a deplasat aproximativ 500 m, s-a oprit pentru a anunța organele de poliție la Serviciul de urgență 112.

La sosirea organelor de poliție, după aproximativ 45 minute, persoana vătămată s-a dus împreună cu echipajul de poliție la locuința inculpatului A.. Acesta nu a permis martorei D. să iasă din curte pentru a vorbi cu membri echipajului de poliție și nici el nu a dat curs solicitării de a deschide poarta. S-a adresat pe un ton agresiv, cerându-le polițiștilor să plece și a făcut precizarea că el cunoaște legea și știe că nu au niciun drept să intre în locuința sa.

Persoana vătămată a menționat că a avut un ordin de protecție împotriva inculpatului, care a expirat la data de 04.11.2019 și că s-a simțit hărțuită și amenințată de inculpat încă din anul 2009, fiind amenințată de-a lungul timpului de către inculpat că "îi omoară părinții, că-i ia toți banii, că o dă afară de la serviciu, că o bate, că o omoară și că-i va lua copilul". Persoana vătămată a fost audiată și în cursul cercetării judecătorești în fața instanței de fond, relatând, în esență, aceeași situație de fapt.

Din capturile de ecran depuse la dosar de către persoana vătămată rezultă că în perioada de referință, respectiv lunile martie și aprilie 2019, inculpatul i-a trimis mesaje de amenințare cu fapte de violență, multe incoerente și jignitoare, atât acesteia, cât și familiei sale și a început să-i supravegheze locuința. Spre exemplu, la data de 25.03.2019 inculpatul i-a trimis persoanei vătămate mai multe mesaje jignitoare, întrebând-o totodată dacă părinții ei sunt la reanimare. Mesajele respective confirmă susținerile persoanei vătămate în sensul că în data de 25.03.2019, în timp ce se afla la domiciliul inculpatului, a fost amenințată de către inculpat, acesta adresându-i injurii și afirmând că "va vedea ea ce-i va face".

Instanța de fond a reținut și că declarațiile persoanei vătămate se coroborează și cu declarațiile date de martora D. în cursul urmăririi penale. Astfel, martora a arătat că a avut o relație cu inculpatul A., în urma căreia au rezultat trei copii. În data de 18.03.2019, în urma unui conflict cu inculpatul, martorei i-au fost adresate amenințări și a fost lovită, motiv pentru care a plecat la părinții săi, copiii rămânând cu tatăl lor. La data de 23.03.2019, fiind ziua de naștere a fiului cel mare, martora l-a contactat pe inculpat pentru a-i cere acordul să-și vadă copilul. Acesta nu i-a răspuns la telefon sau la e-mail și pentru că mama inculpatului i-a comunicat martorei că nu știe unde sunt copiii, acesta s-a deplasat împreună cu tatăl său la adresa inculpatului, unde nu a putut lua legătura cu nimeni.

La data de 23 sau 24 martie 2019, martora D. a primit un mesaj de la inculpat, prin care acesta îi comunica să contacteze persoana vătămată B. dacă vrea să știe ceva despre copii. Martora D. a sunat persoana vătămată B. și, pentru că nu i-a răspuns, i-a trimis un e-mail. Martora D. a fost contactată a doua zi de către persoana vătămată și au stabilit să se întâlnească în data de 25.03.2019. Cu ocazia întâlnirii, martora i-a relatat persoanei vătămate incidentul din data de 18.03.2019 și amploarea conflictului cu inculpatul A., aflând că acesta spune fiecăreia dintre ele că are o relație cu cealaltă. În continuare, martora s-a deplasat la domiciliul inculpatului, acesta permițându-i accesul în locuință. A început să vorbească incoerent, enumerând evenimente inexistente și i-a cerut să contacteze persoana vătămată B. pentru a le verifica. Martora a sunat persoana vătămată B. de pe telefonul inculpatului, însă aceasta nu a răspuns. Martora a rămas la locuința inculpatului așteptând ora 17:00, când soseau fetițele sale de la grădiniță.

Conform situație de fapt reținută de Curtea de apel, începând cu ora 12:00, când a venit fiul său de la școală, până la ora 16:00, inculpatul a continuat să fie incoerent, aspecte care i-au produs martorei o stare de temere, motiv pentru care s-a deplasat la baie, de unde a sunat persoana vătămată B., a întrebat de fiul său și a rugat-o să vină având în vedere comportamentul inculpatului.

Astfel, persoana vătămată B. a venit la domiciliul inculpatului A., au stat toți în curte și au discutat despre copii, iar martora i-a reamintit inculpatului că fetițele trebuie luate de la grădiniță și i-a cerut permisiunea să se ducă să le ia. Inculpatul a devenit confuz, încurcând aspecte referitoare la persoana vătămată B. cu aspecte referitoare la martora D., precum și la copiii acestora. Inculpatul a început să poarte o discuție pe un ton ridicat cu persoana vătămată B., motiv pentru care aceasta din urmă i-a solicitat să-i spună mamei lui să ia copilul și să intre în casă pentru a nu asista la discuțiile respective. Mama inculpatului a început la rândul său să ridice tonul, amenințând martora D. și persoana vătămată B..

Iritat fiind, inculpatul a luat un plici pentru muște de pe masă și a lovit persoana vătămată B. în zona capului. Persoana vătămată B. s-a ridicat și a plecat, fiind urmată de către inculpat, care a închis poarta în urma lui. La un moment dat, martora a auzit o bufnitură, dar nu a putut vedea nimic, zidurile gardului fiind înalte, iar poarta aproape închisă. Inculpatul s-a întors, fiind însoțit și de cele două fiice, care fuseseră aduse cu mașina de către o educatoare de la grădiniță. Martora a fost sunată de către persoana vătămată B. în timp ce era în casă cu copiii, acesta povestindu-i că inculpatul i-a spart luneta autoturismului. Martora a continuat să locuiască la adresa inculpatului până în data de 10.04.2019, când a plecat cu copiii la F..

Martora a mai precizat că în timpul cât a fost prezentă în curtea imobilului cu ocazia incidentului reclamat, nu a auzit ca inculpatul să fi amenințat persoana vătămată B.. Inculpatul îi cerea doar să plece, să nu o vadă copiii când se întorc acasă, pentru a evita discuțiile legate de fiul persoanei vătămate, fratele lor, pe care și-ar fi dorit să îl vadă. Mama inculpatului nu a fost prezentă când acesta a lovit-o pe persoana vătămată cu pliciul peste cap sau față. Martora a susținut că nu a văzut exact dacă persoana vătămată a fost lovită peste față sau peste cap. Imediat după ce a fost lovită, persoana vătămată B. a sărit de pe scaunul pe care era așezată și a plecat.

Martora D. nu a putut fi audiată în cursul cercetării judecătorești, întrucât s-a prevalat de dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului întocmit în data de 25.03.2019 de către lucrători din cadrul DGPMB, Poliția Sectorului 1, secția 2 Poliție, aceștia au fost sesizați de către B. cu privire la faptul că în data de 25.03.2019, în jurul orei 18:00, A. a lovit cu pumnul și a distrus luneta autoturismului persoanei vătămate aflat pe str. x, după ce anterior a lovit-o cu pliciul de muște peste față, iar în perioada anterioară, timp de trei săptămâni i-a trimis numeroase mesaje de amenințare. Au fost efectuate fotografii ale autoturismului x, din care rezultă că acesta prezenta geamul lunetă spart.

Persoana vătămată B. a depus la dosar sentința civilă nr. 6940/04.07.2019 emisă de Judecătoria Sector 2 București, prin care a fost admisă în parte cererea formulată de către reclamanta B. în contradictoriu cu pârâtul A. și a fost dispusă emiterea unui ordin de protecție pentru o durată de 4 luni prin care, în temeiul art. 23 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 217/2003, a fost obligat pârâtul să păstreze o distanță minimă de 100 m față de reclamantă, față de minorul G., față de domiciliul reclamantei și față de unitatea de învățământ frecventată de minor. De asemenea, B. a mai depus sentința civilă nr. 2377/22.04.2019 emisă de Judecătoria Sector 1 București, prin care a fost admisă cererea formulată de către reclamanta D. în contradictoriu cu pârâtul A. și a fost dispusă emiterea unui ordin de protecție pe o durată de 6 luni prin care, în temeiul art. 23 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 217/2003, a fost obligat pârâtul să păstreze o distanță minimă de 300 m față de minorii H., I. și J., cei trei copii ai martorei D. și ai inculpatului, și față de unitățile de învățământ frecventate de minori, iar în temeiul art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 217/2003, a fost interzis pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta.

În cursul urmăririi penale a fost audiată și martora E., mama inculpatului A., aceasta susținând că, deși se afla în curtea imobilului în cauză în data de 25.03.2019, nu a fost de față la incidentele petrecute între inculpat și persoana vătămată B., incidente constând în lovirea persoanei vătămate de către inculpat și ruperea ștergătorului din spate sau lovirea persoanei vătămate cu pliciul în zona feței.

Instanța de fond a reținut că inculpatul A. nu a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa. Astfel, fiind audiat în data de 20.01.2020, inculpatul a arătat că a avut o relație cu persoana vătămată B. începând cu anul 1989, relație din care a rezultat minorul G.. În timpul relației, inculpatul a facilitat persoanei vătămate obținerea unui împrumut de 700.000 euro de la numita K.. După despărțirea de persoana vătămată, relațiile au devenit încordate, iar după nașterea celui de-al doilea copil al persoanei vătămate dintr-o altă relație, nu i s-a mai permis contactul cu minorul. În aceeași perioadă, împrumuturile contractate de persoana vătămată au ajuns la scadență, termenul de restituire fiind prelungit, aspect de care inculpatul a aflat ulterior. Persoana vătămată a încheiat un împrumut fictiv cu tatăl ei, în sumă de 4 milioane de euro, pentru recuperarea căruia s-a început o executare cu darea în plată a tuturor bunurilor, cu scopul ca prima creditoare, K., să fie în imposibilitate de a obține recuperarea debitului.

Conform celor reținute de Curtea de apel, inculpatul A. a susținut că, pe fondul acestor neînțelegeri, persoana vătămată a formulat o serie de plângeri penale împotriva sa, unele fiind soluționate cu clasare, altele fiind în curs de cercetare penală, după două cicluri procesuale. În acest context conflictual, la data de 01.03.2019 inculpatul s-a deplasat la domiciliul persoanei vătămate pentru a-i comunica faptul că fusese contactat de numita K., care acceptase o propunere anterioară de stingere a datoriei. A relatat acest aspect și martorei D. și, întrucât era într-o stare psihică precară cauzată de o perioadă de insomnii din cauza renunțării la fumat, discuțiile au dus la deteriorarea relației, culminând cu plecarea martorei de la domiciliu.

Ulterior, inculpatul A. și persoana vătămată B. au hotărât să sărbătorească împreună zilele de naștere ale copiilor, fiica persoanei vătămate dintr-o relație ulterioară fiind născută pe 21 martie, iar fiul lor - pe 23 martie, petrecerea având loc în data de 23.03.2021. Cu această ocazie, persoana vătămată nu i-a comunicat inculpatului hotărârea luată cu privire la stingerea împrumutului.

În data de 25.03.2019, martora D. a revenit la domiciliul inculpatului A.. În aceeași zi, în jurul orei 16:30, a sosit la domiciliul său persoana vătămată B., despre care a aflat ulterior că a fost chemată de către martoră. Inculpatul a discutat cu persoana vătămată despre modalitatea de a încheia litigiul cu K. și despre programul din vacanța de vară al copiilor. În curte a apărut și mama inculpatului A., cu care persoana vătămată și martora au avut o discuție în contradictoriu. După ce a stins conflictul, întrucât se apropia ora la care trebuia să-și ia copii de la grădiniță, inculpatul a rugat persoana vătămată să-și mute mașina din fața porții și să vină în casă pentru a continua discuția.

Instanța de fond a reținut că pe masa din curte se afla o cutie cu jucării, fără a exista vreun corp ascuțit-înțepător sau contondent, între care și un plici din plastic pentru muște. Inculpatul a susținut că nu a avut nicio discuție în contradictoriu cu persoana vătămată. La un moment dat, persoana vătămată și-a luat rămas bun, a urcat în mașină și a început să vorbească la telefon. Inculpatul A. a arătat că, dorind să o facă atentă pe persoana vătămată, a ridicat de mai multe ori lamela de cauciuc a ștergătorului de pe lunetă, însă nu a smuls-o, nu a forțat-o, nu a îndoit-o, dar a rămas cu lamela ștergătorului în mână. Luneta s-a dezlipit cu tot cu geamul de care era prinsă, rezultând o gaură rotundă cu un diametru de aproximativ 10 cm, la baza lunetei. Întrucât ștergătorul era legat în continuare de fir, pentru a nu produce daune, inculpatul l-a introdus prin gaura produsă în portbagaj. Inculpatul a precizat că persoana vătămată B. nu a coborât din autoturism să vadă ce s-a întâmplat, nu a cerut explicații și nu a așteptat ca inculpatul să își ceară scuze, plecând de la fața locului.

Inculpatul a arătat că în zilele care au urmat a contactat-o pe persoana vătămată pe whatsapp pentru a-i achita contravaloarea lunetei, însă nu a primit răspuns. De asemenea, nu a reușit să stabilească cu persoana vătămată nici programul de vizită al minorului pentru vacanța de vară, aceasta neprezentându-se la notar. A menționat că, deși cunoștea că se află la mare, persoana vătămată B. a obținut un ordin de protecție împotriva sa, fără să fi fost audiat, doar pe baza declarațiilor date de tatăl său. În perioada următoare, aflând și de ordinul de protecție obținut de martora D., pentru că nu reușea să avanseze cu persoana vătămată, inculpatul a ajuns într-o perioadă tulbure, reflectată de sms-urile trimise persoanei vătămate. Inculpatul a precizat că mesajele depuse la dosar de persoana vătămată i-au fost adresate în anul 2010.

În declarația dată de inculpat în data de 19.01.2023 acesta a revenit parțial asupra declarației date anterior, susținând că în data de 25.03.2019 nu a avut loc nicio discuție în contradictoriu între persoanele prezente la fața locului și că a deschis poarta de acces în curte și a invitat-o pe persoana vătămată să părăsească imobilul, iar timp de un sfert de oră aceasta a refuzat.

Evaluând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a apreciat că este apt să dovedească dincolo de orice dubiu rezonabil săvârșirea de către inculpatul A. a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. În acest sens, instanța de fond a avut în vedere în primul rând declarațiile persoanei vătămate și ale martorei D., astfel cum au fost expuse mai sus, declarații care se coroborează pe deplin. Totodată, proces-verbal de cercetare la fața locului din data de 25.03.2019 și planșele foto aferente relevă faptul că autoturismul persoanei vătămate prezenta geamul lunetă spart, împrejurare care se coroborează cu aspectele relatate de către persoana vătămată în legătură cu desfășurarea evenimentelor.

Relevante în privința comportamentului agresiv al inculpatului sunt și capturile de ecran depuse la dosar de către persoana vătămată, din care rezultă că în perioada lunilor martie și aprilie 2019 inculpatul i-a trimis acesteia mesaje de amenințare cu fapte de violență adresate atât ei cât și familiei sale și de asemenea a început să-i supravegheze locuința, dar și faptul că împotriva inculpatului au fost emise două ordine de protecție, unul la solicitarea persoanei vătămate, iar celălalt la solicitarea martorei D..

În schimb, declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale, prin care neagă că ar fi lovit persoana vătămată, nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză și sunt pe alocuri oscilante în privința modului în care relatează desfășurarea evenimentelor petrecute în data de 25.03.2019. Mai mult decât atât, cu ocazia soluționării propunerii de confirmare a soluției de renunțare la urmărire penală dispusă inițial de parchet în prezenta cauză, care a fost respinsă prin încheierea din 15.03.2022 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2022, apărătorul ales al inculpatului A. (același apărător care l-a reprezentat în procedura de cameră preliminară și în faza de judecată până la termenul din 11.10.2023) a învederat că lovirea persoanei vătămate de către clientul său a avut mai mult o valoare simbolică și că acesta regretă faptă săvârșită, afirmație care relevă o poziție de recunoaștere implicită a comiterii infracțiunii. Instanța de fond a reținut că și dacă inculpatul nu a făcut personal aceste susțineri, totuși ele nu pot fi ignorate, câtă vreme provin din partea apărătorului ales, ale cărui concluzii se presupune că sunt în concordanță cu poziția procesuală a inculpatului.

În concluzie, raportat la considerentele exprimate anterior, instanța de fond a apreciat că materialul probator administrat în cauză demonstrează dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul A. a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată cu forma de vinovăție prevăzută de lege, fiind întrunite în mod cumulativ condițiile pentru tragerea sa la răspundere penală.

Conform instanței de fond, în drept, fapta inculpatului A., care la data de 25.03.2019, în timp ce se afla la locuința sa din București, str. x, a lovit persoana vătămată B. cu un plici pentru muște peste față, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen.

Întrucât fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, atrăgând răspunderea penală conform art. 15 alin. (2) C. pen.., Curtea de apel a pronunțat o soluție de condamnare.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a ținut seama de gravitatea infracțiunii săvârșite și de periculozitatea inculpatului, evaluate după criteriile prevăzute de art. 74 C. pen.., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În prealabil, instanța de fond a constatat că inculpatul nu s-a prezentat pentru a-și exprima acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, astfel încât pronunțarea unei soluții de amânare a aplicării pedepsei sau suspendare sub supraveghere a executării pedepsei nu este posibilă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. c) C. pen.., respectiv art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., astfel încât singurele pedepse care pot fi aplicate sunt închisoarea cu executare în regim de detenție, în limitele prevăzute de art. 193 alin. (1) C. pen. (închisoarea de la 3 luni la 2 ani), sau amenda, în limitele prevăzute de art. 61 alin. (4) lit. b) C. pen. (între 120 și 240 zile-amendă).

În continuare, instanța de fond a apreciat că infracțiunea săvârșită de inculpat este una de o gravitate medie, raportat la importanța valorii sociale protejate prin norma de incriminare, respectiv integritatea fizică a persoanei vătămate, dar și la împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, astfel cum au fost descrise în precedent (prin lovirea persoanei vătămate, aflată într-un evident dezavantaj din punctul de vedere al forței fizice, cu un plici pentru muște peste față).

Instanța de fond a reținut că, deși suferința de natură fizică produsă persoanei vătămate B. a fost una minoră, fapt evidențiat și de împrejurarea că lovitura aplicată nu a necesitat nicio zi de îngrijiri medicale, modul în care inculpatul a acționat, prin lovirea acesteia cu un plici pentru muște peste față, a fost de natură să-i provoace un sentiment de umilință, mai ales în contextul în care la această scenă a asistat și concubina de la acel moment al inculpatului. De altfel, instanța de fond a reținut că acesta a fost și scopul pentru care inculpatul a recurs la acest gest reprobabil, având în vedere că fapta a fost săvârșită pe fondul unui conflict mai vechi pe care îl avea cu persoana vătămată.

Instanța de fond a avut în vedere și împrejurarea că fapta dedusă judecății pare să nu aibă un caracter izolat, astfel cum rezultă atât din declarațiile persoanei vătămate B., cât și ale martorei D., aceasta din urmă susținând la rândul său că inculpatul A. a amenințat-o și a bătut-o, motiv pentru care a plecat la părinții săi și a solicitat emiterea unui ordin de protecție.

Instanța de fond a reținut ca relevant comportamentul pe care inculpatul A. l-a manifestat ulterior săvârșirii faptei deduse judecății, acesta fiind unul dintre criteriile de individualizare a pedepsei, conform art. 74 alin. (1)lit. f) C. pen..p. Din această perspectivă, instanța de fond a reținut că inculpatul A. a avut în continuare o atitudine agresivă față de persoana vătămată B., care s-a concretizat în spargerea lunetei autoturismului acesteia, în transmiterea de mesaje telefonice de amenințare și cu caracter jignitor, precum și în supravegherea locuinței persoanei vătămate, ceea ce a determinat-o pe aceasta din urmă să obțină un ordin de protecție împotriva inculpatului.

Instanța de fond a reținut că un alt aspect relevant la individualizarea pedepsei care a fost aplicată inculpatului A. este conduita pe care acesta a avut-o în cursul procesului penal, în special ulterior sesizării instanței cu rechizitoriu. Astfel, inculpatul A. a încercat cu obstinație să tergiverseze soluționarea cauzei în contextul apropierii împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, scop în care a efectuat următoarele manopere: - a refuzat în mod nejustificat să se prezinte în fața instanței, cu toate că a fost citat în mod repetat, inclusiv cu mandat de aducere; - a împiedicat citarea sa prin notă telefonică în maniera descrisă anterior în cuprinsul prezentei hotărâri; - în procedura de cameră preliminară a formulat cereri și excepții privind legalitatea sesizării instanței prin intermediul unui apărător care nu a depus împuternicire avocațială și care a susținut că nu a încheiat contract de asistență juridică cu inculpatul pentru acea fază procesuală, cel mai probabil pentru a determina judecătorul de cameră preliminară să nu ia în considerare cererile respective, iar ulterior să solicite instanței superioare trimiterea cauzei spre rejudecare; a formulat tardiv contestație împotriva încheierii din data de 13.07.2023 prin care s-a dispus începerea judecății, la aproximativ două luni de la pronunțarea acesteia, iar apoi a solicitat amânarea cauzei pentru soluționarea contestației de către instanța de control judiciar (care în mod evident a fost respinsă ca tardivă); la termenul fixat după soluționarea contestației împotriva încheierii din data de 13.07.2023 a formulat o nouă cerere de amânare, susținând că dorește să-și angajeze un alt apărător; a formulat o cerere de recuzare a judecătorului cauzei pe care a transmis-o prin e-mail cu câteva minute înainte de începerea ședinței de judecată la care au avut loc dezbaterile în fond, cu toate că motivul invocat ca temei al recuzării se ivise la termenul anterior; după închiderea dezbaterilor, în ziua pronunțării hotărârii, a formulat o nouă cerere de recuzare, prin care a invocat lipsa de imparțialitate a judecătorului cauzei determinată de respingerea cererii de eliberare a unei copii a înregistrării ședinței de judecată de la termenul din 11.10.2023 (solicitare care de fapt a fost admisă prin încheierea din 25.10.2023).

Instanța de fond a apreciat că atitudinea procesuală manifestată de către inculpatul A., care, pe alocuri, s-a manifestat și în cursul urmăririi penale, denotă o lipsă totală de considerație față de organele judiciare și o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, comportament ce nu poate fi ignorat în procesul de individualizare a pedepsei, mai ales în condițiile în care acesta are profesia de avocat. Conduita procesuală relevă inclusiv că A. nu regretă fapta săvârșită, a cărei gravitate o minimalizează, context în care instanța de fond a apreciat că riscul de a săvârși în viitor fapte de aceeași natură este unul însemnat. Instanța de fond a avut în vedere la individualizarea pedepsei și circumstanțele personale favorabile inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, faptul că are o profesie din care își câștigă existența în mod licit, faptul că este o persoană instruită și integrată în societate.

Față de aspectele analizate anterior, instanța de fond a apreciat că aplicarea pedepsei închisorii ar fi disproporționată în raport cu modalitatea concretă de săvârșire a faptei și cu urmările acesteia. În egală măsură, Curtea de apel a considerat că aplicarea instituției prevăzute de art. 80 C. pen.. (renunțarea la aplicarea pedepsei) nu este de natură să conducă la îndeplinirea scopului educativ-preventiv al sancțiunii penale, nefiind în concordanță cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.. Astfel, prin raportare la natura infracțiunii și la atitudinea procesuală necorespunzătoare a inculpatului, nu se poate susține că sunt îndeplinite criteriile prevăzute de art. 80 C. pen.., mai ales în condițiile în care acesta nu a părut să conștientizeze caracterul reprobabil al faptei comise.

Pentru responsabilizarea inculpatului A. și pentru a-i atrage atenția asupra pericolului social generat de infracțiunea săvârșită, instanța de fond a apreciat că renunțarea la aplicarea pedepsei nu reprezintă o formă justă de individualizare a sancțiunii, o astfel de soluție putând avea un efect contrar, respectiv acela de a-l încuraja pe inculpat să comită și alte fapte de aceeași natură. Astfel, prin raportare la gravitatea concretă a infracțiunii, împrejurările comiterii acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege (închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda între 120 și 240 zile-amendă), atitudinea procesuală nesinceră, circumstanțele personale ale inculpatului, necesitatea responsabilizării și reeducării inculpatului în sensul schimbării percepției acestuia față de normele care protejează buna desfășurare a relațiilor sociale referitoare la integritatea persoanei fizice, în vederea atingerii scopului educativ și preventiv al pedepsei, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 150 zile-amendă, aceasta fiind apreciată ca cea mai adecvată sancțiune în raport cu gravitatea faptei și periculozitatea inculpatului și, deopotrivă, aptă să asigure atât caracterul de exemplaritate necesar, cât și posibilitatea reinserției sociale a inculpatului.

Referitor la cuantumul unei zile-amendă, ale cărui limite generale sunt cuprinse între 10 RON și 500 RON, potrivit art. 61 alin. (2) C. pen.., instanța de fond l-a stabilit în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 61 alin. (3) C. pen.., respectiv situația materială a inculpatului (care are profesia de avocat) și obligațiile legale pe care le are față de persoanele aflate în întreținerea sa. Or, ținând cont de aceste criterii, instanța de fond a apreciat că suma de 100 RON aferentă unei zile-amendă este una rezonabilă. Prin urmare, prin înmulțirea sumei de 100 RON corespunzătoare unei zile-amendă, cu numărul de 150 zile-amendă, inculpatul va trebui să plătească statului suma de 15.000 RON, instanța de fond a apreciat că acesta dispune de veniturile necesare pentru a achita această sumă fără a-i afecta în mod substanțial nivelul de trai și îndeplinirea obligațiilor pecuniare pe care le are, ținând însă cont și de necesitatea ca amenda pe care va trebui să o plătească să nu aibă un nivel simbolic, întrucât într-o atare situație nu ar mai fi îndeplinit scopul punitiv al sancțiunii penale.

În privința cererii reprezentantului Ministerului Public de aplicare a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, instanța de fond a constatat că în cauza de față nu se regăsește ipoteza prevăzută de art. 67 alin. (2) C. pen.., întrucât pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat nu este prevăzută obligativitatea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi. De asemenea, instanța de fond a apreciat că, în raport de criteriile prevăzute de art. 67 alin. (1) C. pen., respectiv natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, aplicarea acestei pedepse complementare nu este necesară.

Instanța de fond a reținut că, fără a ignora gravitatea infracțiunii săvârșite de către inculpat, raportat la situația concretă a inculpatului A., la împrejurările în care fapta a fost comisă și ținând cont de practica judiciară majoritară de la nivelul Curții de Apel București în spețe similare, nu se justifică aplicarea interdicției de a exercita niciunul dintre drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) C. pen. (nici a celor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) și o) C. pen., întrucât o astfel de interdicție ar fi de natură să impieteze asupra colaborării părților referitoare la modalitatea de exercitare a drepturilor părintești cu privire la copilului minor al acestora, cum în mod just a menționat inclusiv reprezentantul Ministerului Public cu ocazia dezbaterilor).

Sub aspectul acțiunii civile, anterior începerii cercetării judecătorești, persoana vătămată s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 5.000 euro, în echivalent în RON la data plății, reprezentând daune morale.

Potrivit art. 1357 C. civ., "Cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare". Prin urmare, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat, precum și existența capacității delictuale a celui care a săvârșit fapta ilicită.

Având în vedere considerentele exprimate anterior sub aspectul acțiunii penale în cauză, instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, fapta ilicită a inculpatului cauzând părții civile un prejudiciu de natură morală. In ceea ce privește prejudiciul, ca un element esențial al răspunderii delictuale, instanța de fond a reținut că acesta constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite comisă de o altă persoană. Cu privire la prejudiciu, practica judiciară și doctrina de specialitate au stabilit că trebuie să aibă un caracter cert și, în mod evident, să nu fi fost reparat încă. Totodată, în materia răspunderii civile delictuale operează principiul reparării integrale a prejudiciului.

Referitor la prejudiciul moral reclamat, în jurisprudența sa, instanța de fond a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că daunele morale trebuie stabilite de instanța de judecată prin evaluare, însă pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru ca să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului, precum și toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din probele administrate (ÎCCJ, Decizia nr. 2617/2009).

La stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral instanța de judecată a avut în vedere o serie de criterii: consecințele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmărește o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit.

În ceea ce privește prejudiciul moral reclamat în prezenta cauză, instanța de fond a constatat că acesta nu poate fi cuantificat doar prin raportare la suferința fizică pricinuită de lovitura aplicată de către inculpat în data de 25.03.2019, ci și prin luarea în considerare a sentimentului de umilință provocat de modul în care inculpatul a acționat, prin lovirea acesteia cu un plici pentru muște peste față, scenă la care a asistat și concubina de la acel moment al inculpatului, dar și a stării de temere provocate de fapta inculpatului.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor instanța de fond nu s-a raportat însă la evenimentele petrecute ulterior săvârșirii faptei deduse judecății (distrugerea lunetei autoturismului persoanei vătămate, transmiterea de mesaje telefonice de amenințare și cu caracter jignitor, supravegherea locuinței persoanei vătămate), întrucât acestea depășesc limitele acțiunii penale cu care instanța a fost sesizată și nu pot atrage răspunderea civilă a inculpatului în prezenta cauză.

Astfel, aplicând criteriile menționate mai sus la speța dedusă judecății, instanța de fond a apreciat că suma de 5.000 euro solicitată de către partea civilă depășește limitele daunelor morale ce pot fi acordate în cauză, ținând cont că partea vătămată nu a necesitat nicio zi de îngrijiri medicale, acordarea unei sume în acest cuantum fiind de natură să conducă la o îmbogățire fără justă cauză. Astfel, instanța a apreciat că suma de 2.000 de euro este suficientă pentru a acoperi prejudiciul de natură morală suferit de partea civilă, urmând așadar să admită în partea acțiunea civilă a acesteia.

Referitor la obligarea inculpatului la plata de cheltuieli judiciare constând în contravaloarea onorariului avocațial, cu toate că soluția de condamnare conduce în mod automat la reținerea culpei procesuale a inculpatului, instanța de fond a constatat că înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu dovedesc efectuarea acestor cheltuieli. În acest sens, a observat că partea civilă, prin apărător, a depus la termenul de dezbateri un număr de 5 facturi fiscale în valoare totală de 16.660 RON, reprezentând contravaloarea asistenței juridice asigurate părții civile atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată. Conform instanței de fond, facturile respective nu sunt apte să dovedească decât existența în sarcina părții civile a unei obligații de plată a onorariului către apărătorul său, iar nu și faptul că aceste cheltuieli au și fost efectuate. Pentru a proba faptul că partea civilă a efectuat în mod concret aceste cheltuieli se impunea ca aceasta să depună la dosar chitanțe de plată, extrase de cont sau alte înscrisuri de această natură, întrucât doar într-o astfel de situație avea dreptul de a solicita de la inculpat recuperarea acestor sume, conform art. 276 alin. (1) și (2) C. proc. pen.. Prin urmare, nefiind dovedit faptul că partea civilă a efectuat plățile respective, Curtea de apel a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect obligarea inculpatului la plata de cheltuieli către partea vătămată.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond au declarat apel inculpatul A. și partea civilă B..

În motivele de apel, inculpatul A., a solicitat, în principal, desființarea sentinței și rejudecarea cauzei de către instanța de fond, respectiv Curtea de Apel București în rapo