ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat de recurentul A., reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1819/2022 pronunțată la data de 20 decembrie 2022 de Judecătoria Satu Mare, în temeiul art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) raportat la art. 396 (6) din C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal în privința inculpatului B., pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută și pedepsită de art. 224 alin. (1) și (2) din C. pen.

În baza art. 19 alin. (1) din C. proc. pen., art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., art. 23 alin. (3) din C. proc. pen. și art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1357 din C. civ. s-a respins acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Satu Mare împotriva inculpatului A..

În baza art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1360 alin. (1) din C. civ. s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă B. în contradictoriu cu inculpatul A..

În baza art. 19 alin. (1) din C. proc. pen., art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., art. 23 alin. (3) din C. proc. pen. și art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1357 din C. civ. s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă A. în contradictoriu cu inculpatul B..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, partea civilă Spitalul Județean de Urgență Satu Mare și inculpatul - parte civilă B..

Prin Decizia penală nr. 403/A/2023 din data de 17 mai 2023 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, partea civilă Spitalul Județean de Urgență Satu Mare și partea civilă B. împotriva Sentinței penale nr. 1819 din data de 20 decembrie 2022 pronunțate de către Judecătoria Satu Mare, s-a desființat în parte hotărârea atacată și rejudecând cauza:

S-a înlăturat dispoziția de achitare a inculpatului A., în baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. de sub acuzația comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. cu referire la Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale și Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A., de sub acuzația comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen.

S-au înlăturat dispozițiile de respingere a acțiunilor civile exercitate de către părțile civile Spitalul Județean de Urgență Satu Mare și B. în contradictoriu cu inculpatul A..

În baza art. 19 din C. proc. pen., art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 1357 din C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Satu Mare și în consecință a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 9.991,39 RON, constituind contravaloarea îngrijirilor medicale ale persoanei vătămate B., la care se adaugă dobânda legală începând din prima zi următoare datei externării persoanei vătămate, 27.05.2017, și până la achitarea integrală a debitului principal.

În baza art. 19 din C. proc. pen., art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 1357 din C. civ. și art. 1391 din C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă B. și în consecință a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 7.555,93 RON, cu titlu de daune materiale, și a sumei de 25.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale.

S-au menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate care nu contravin deciziei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că în data de 17.04.2017, orele 18:00, persoana vătămată B. s-a întâlnit cu inculpatul A., după care s-au deplasat la domiciliul inculpatului pentru a negocia achiziționarea unui mânz, cei doi nu s-au înțeles cu privire la vânzarea mânzului, dar au continuat să consume băuturi alcoolice, până la ora 22:00, când s-au certat din cauză că persoana vătămată a spart o sticlă de bere în bucătărie.

În urma acelui incident, inculpatul A. împreună cu soția lui la acea vreme, martora C., i-au solicitat în repetate rânduri persoanei vătămate B. să părăsească locuința, dar acesta a refuzat și a devenit agresiv verbal, iar mai apoi și fizic, la un moment dat lovindu-l pe inculpat cu palma peste față, iar acesta la rândul său a lovit-o pe persoana vătămată cu palma peste față. În urma loviturii primite, persoana vătămată s-a dezechilibrat, a căzut pe podeaua bucătăriei, iar în cădere s-a lovit cu capul de colțul aragazului.

În continuare, inculpatul A. a încercat să o scoată pe persoana vătămată din locuință, cei doi s-au îmbrâncit, după care au căzut la sol pe scările terasei. Timp de câteva minute cei doi și-au aplicat reciproc lovituri cu pumnii și palmele, după care s-au ridicat, iar persoana vătămată a plecat spre ieșire.

A doua zi, la orele 08:00, persoana vătămată a fost găsită de către martorul D. în curtea imobilului aparținând inculpatului A., stând în șezut rezemat de spatele unei căruțe, unde cu o zi înainte își lăsase bicicleta.

Loviturile aplicate de inculpatul persoană vătămată A. i-au provocat inculpatului persoană vătămată B. leziuni traumatice care necesită pentru vindecare peste 60 zile de îngrijiri medicale.

Instanța de apel a considerat că nu pot fi reținute dispozițiile art. 19 alin. (3) din C. pen., având în vedere că persoana vătămată B. a pătruns în locuință la invitația inculpatului A., astfel că acțiunea inculpatului de a lovi persoana vătămată, chiar dacă s-a făcut pentru a o îndepărta din locuință, nu poate justifica reținerea unei stări de legitimă apărare și, prin urmare, nici depășirea unei asemenea stări.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 19 iunie 2023.

În motivarea cererii sale recurentul A. a arătat că în mod greșit instanța de apel a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, soluția care trebuia dispusă fiind de respingere a apelurilor și de menținere a Sentinței penale nr. 1819 din data de 20 decembrie 2022 a Judecătoriei Satu Mare sau de achitare în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. cu referire la art. 26 din C. pen.

A susținut că în cauză se poate reține și incidența dispozițiilor art. 21 alin. (1) din C. pen., teza referitoare la exercitarea unui drept, respectiv a dreptului la inviolabilitatea domiciliului, prevăzut de art. 27 alin. (1) din Constituția României, asupra cărora instanța de apel a omis să se pronunțe, deși a formulat apărări în acest sens în cursul judecării apelului.

A arătat că instanța de apel nu motivează de ce dispozițiile art. 19 alin. (2) din C. pen. nu sunt incidente în cauză, cu toate că acestea au fost reținute ca temei al achitării de către instanța de fond și au fost iterate în apărare și în cadrul judecării apelului.

A apreciat că instituția legitimei apărări există pentru a asigura o acoperire legală instinctului de autoconservare și că violența exercitată de inculpatul-recurent, una evident reactivă, în apărare, nu apare ca fiind disproporționată relativ la gravitatea atacului - având în vedere actele materiale în care aceasta s-a concretizat sunt omogene în raport cu actele agresive ale atacatorului, în sensul că inculpatul-recurent A. a ripostat prin lovituri cu pumnul aplicate părții vătămate B. împotriva unor lovituri de aceeași natură, orientate împotriva aceleași zone corporale a intimatului.

A considerat că conformitatea acțiunii în apărare cu gravitatea atacului trebuie evaluată global, prin luarea în considerare a tuturor circumstanțelor faptelor, iar nu exclusiv prin prisma rezultatului vătămător produs, solicitând a se avea în vedere toate declarațiile martorei E., conform cărora victima este cea care a exercitat primul act de violență. De asemenea, a făcut trimitere la declarația martorei F., care a arătat că "a doua zi de dimineață, victima B. era căzut în curtea inculpatului A.. Întrebat fiind ce a pățit, victima a arătat ca ar fi căzut de pe bicicletă." Victima B. a declarat și în fața martorului D. ca s-a îmbătat și acesta este motivul pentru care se afla în aceasta stare .

A apreciat că, în contextul în care victima B. a părăsit curtea inculpatului A., nu se pot delimita clar care au fost urmările la care a fost supusă strict ca urmare a violentelor exercitate de A., cu atât mai mult cu cât chiar victima B. a arătat martorilor care l-au găsit în dimineața următoare ca a căzut de pe bicicleta, fără a face vreo referire la inculpatul A.. Faptul că victima a părăsit curtea imobilului inculpatului este confirmat și prin declarația din faza de U.P. a martorului D., care a declarat că a găsit cămașa victimei pe stradă, între imobilul său și cel al inculpatului.

Este posibil ca victima, datorită stării avansate de ebrietate, să fi încercat de mai multe ori să meargă pe bicicletă și să fi căzut în mod repetat, de aici și concluziile Comisiei Superioare Medico-legale "lovire de corpuri dure în cadrul unor căderi repetate". Faptul că victima a mai avut, în trecut, experiența unor accidente cu bicicleta este confirmat chiar de aceasta în cadrul declarației date în fața instanței la data de 28.10.2019.

Totodată, a făcut trimitere la viciul consumului excesiv de alcool al victimei, afirmație susținută de actele medicale din care rezultă că acesta a fost diagnosticat cu "sindrom de sevraj la alcool".

Raportând principiile legale privind legitima apărare la datele speței, a considerat că atacul victimei asupra inculpatului a fost unul material, direct, injust, imediat, întrucât victima, fără nicio justificare legală, l-a atacat pe inculpat lovindu-l cu pumnul.

Totodată, a solicitat a se avea în vedere și dispozițiile art. 8 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Analizând recursul în casație declarat de recurentul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În cauza pendinte, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele recurentului, sunt nefondate. Se reține că acesta critică că în mod greșit instanța de apel a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, soluția fiind de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. cu referire la art. 26 din C. pen., art. 21 alin. (1) din C. pen., teza referitoare la exercitarea unui drept, respectiv a dreptului la inviolabilitatea domiciliului, iar argumentele primei instanțe privind legitima apărare subzistă, conformitatea acțiunii în apărare cu gravitatea atacului trebuind evaluată global, prin luarea în considerare a tuturor circumstanțelor faptelor, iar nu exclusiv prin prisma rezultatului vătămător produs.

Înalta Curte subliniază că starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare. În consecință, criticile recurentului referitoare la cauzele justificative și la cele de neimputabilitate nu pot fi examinate în cadrul procesual al recursului în casație întrucât ar conduce la o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel.

În ce privește critica privind greșita încetare a procesului penal, se reține că prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (parag. 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanța de contencios constituțional a sancționat unica soluție legislativă reglementată prin dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, parag. 61).

De la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, parag. 73, 74).

Prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitate nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În consecință, având în vedere aspectele reținute cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenței unui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție prevăzute de art. 154 din C. pen.

În sensul celor de mai sus este și Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripției răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1.092/2012 (publicată în M. Of. nr. 67/31.01.2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale și, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acțiunii penale, se reține că, la rândul său, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul își poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, și un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care își pot exercita rolul activ, conferit de dispozițiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Cele două efecte nu se confundă și nu sunt reglementate de aceleași categorii de norme legale.

În consecință, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condițiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripției. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripției este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripției penale. Or, așa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripție, care produce consecința prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.

Așadar, nu pot fi extinse dispozițiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituție a întreruperii cursului prescripției, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material și constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."

Înalta Curte constată că, în raport de fapta inculpatului A., s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripția înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

Raportat la cauza dedusă judecății, instanța a reținut că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., reținându-se ca dată a săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată ca fiind data de 17 aprilie 2017.

Având în vedere că limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe de către inculpatul A. sunt de la 1 an la 5 ani închisoare, se constatată că termenul de prescripție incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., și anume de 5 ani. Așadar, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, termenul de prescripție de 5 ani care a început să curgă la data de 17 aprilie 2017 s-a împlinita la data de 16 aprilie 2022.

Raportat la cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru faptele inculpatului A. a fost înlăturată, prin urmare motivul de casare invocat este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 403/A/2023 din data de 17 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 403/A/2023 din data de 17 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 noiembrie 2023.

GGC - NN