ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin sentința penală nr. 895/24.06.2022 a Judecătoriei Galați, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen. în referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. g), teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 158 alin. (2) C. pen. și art. 193 alin. (3) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. , pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., întrucât a fost retrasă plângerea prealabilă formulată pentru persoana vătămată B..
În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen. în referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. g), teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 158 alin. (2) C. pen. și art. 193 alin. (3) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., întrucât a fost retrasă plângerea prealabilă formulată pentru persoana vătămată C. (prin reprezentat legal D.).
În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen. în referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. g), teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 158 alin. (2) C. pen. și art. 193 alin. (3) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., întrucât a fost retrasă plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată D..
În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen. în referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. g), teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 158 alin. (2) C. pen. și art. 193 alin. (3) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., întrucât a fost retrasă plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată E..
În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen. în referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. g), teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 158 alin. (2) C. pen. și art. 193 alin. (3) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., întrucât a fost retrasă plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată F..
În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen. în referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. g), teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 158 alin. (2) C. pen. și art. 193 alin. (3) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., întrucât a fost retrasă plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată G..
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., față de incidența autorității de lucru judecat a hotărârii definitive de sancționare contravențională anterioară a inculpatului pentru aceeași faptă.
În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă D..
S-a constatat că persoanele vătămate G., E. și F. nu s-au constituit părți civile în cadrul procesului penal.
S-a constatat că inculpatul a fost privat de libertate în perioada 02.08.2020 la data de 06.02.2021.
II. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.
Prin decizia penală nr. 1115/A din data de 17.11.2022 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Galați împotriva sentinței penale nr. 895 din data de 24.06.2022, pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. x/2020, privind pe intimatul-inculpat A. .
În fapt, s-a reținut că:
În data de 25.07.2020, în jurul orelor 16:00, fiind însoțit de către numiții H. și I., inculpatul A. s-a deplasat cu autoturismul personal, marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe strada x, din mun. Galați, la imobilul cu nr. x, proprietatea sa. Fiind deranjat de faptul că mai multe persoane care participau la edificarea unei construcții, depuseseră resturi de materiale de construcție și mai multe deșeuri în dreptul imobilului său, inculpatul le-a adresat amenințări și, ulterior, le-a lovit pe o parte dintre acestea.
Astfel, pentru început, A. a lovit-o pe persoana vătămată minoră B., în vârstă de 12 ani, care se afla pe strada x, împreună cu alți copii, cu piciorul în zona spatelui și cu palma în aceeași zonă.
Ulterior, acesta a luat de pe sol un topor și a lovit-o în zona toracelui pe persoana vătămată F., iar când aceasta s-a aplecat din cauza durerii a lovit-o încă o dată cu coada de la topor în zona capului, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale.
În continuare, inculpatul A. s-a apropiat de persoana vătămată E. și, după ce a luat de pe sol un hârleț, a lovit-o și pe acesta de două ori în spate și în zona șoldurilor, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale.
După ce l-a lovit pe E., inculpatul A. a lovit-o cu coada de la hârleț și pe persoana vătămată J.. Inițial, acesta a ridicat hârlețul cu intenția de a-l lovit în zona capului pe J., însă acesta s-a apărat ridicând brațul, astfel încât a fost lovit peste antebraț, iar apoi în spate, fiindu-i provocate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale.
După acest moment, A. a trecut pe lângă persoana vătămată minoră C., în vârstă de 4 ani, pe care a lovit-o de două ori cu palma în zona capului, după care a împins-o.
Ajungând în dreptul persoanei vătămate minore G., în vârstă de 17 ani, pe fondul unui conflict mai vechi, inculpatul a lovit-o cu hârlețul, cu partea metalică a uneltei în zona umărului, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale. Imediat, a intervenit persoana vătămată D., care a apucat hârlețul și a început să strige la inculpat să înceteze actele de violență, moment în care a fost lovită de către acesta cu palma în zona capului și cu piciorul în zona abdomenului, fiindu-i provocate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, prin violențele exercitate, inculpatul A. a tulburat ordinea și liniștea publică.
III. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați la data de 16.12.2022, dosar de recurs în casație al Curții de Apel Galați.
Prin cererea formulată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin prisma căruia a invocat faptul că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. în ceea ce privește infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice, constatându-se că în cauză este incident principiul non bis in idem.
Astfel, Ministerul Public a arătat că prin rechizitoriul nr. x/2020 din data de 25.08.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea a patru infracțiuni de lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen. (persoane vătămate D., E., F., G.), două infracțiuni de lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 193 alin. (1) din C. pen. (persoane vătămate B. și C.) și a infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) din C. pen. și art. 41 alin. (1) din C. pen.
În esență, s-a reținut că, la data de 25.07.2020, în jurul orelor 16:00, fiind însoțit de către numiții H. și I., inculpatul A. s-a deplasat cu autoturismul personal, marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe strada x, din mun. Galați, la imobilul cu nr. x, proprietatea sa. Fiind deranjat de faptul că mai multe persoane care participau la edificarea unei construcții, depuseseră resturi de materiale de construcție și mai multe deșeuri în dreptul imobilului său, inculpatul le-a adresat amenințări și, ulterior, le-a lovit pe o parte dintre acestea.
Astfel, pentru început, A. a lovit-o pe persoana vătămată minoră B., în vârstă de 12 ani, care se afla pe strada x, împreună cu alți copii, cu piciorul în zona spatelui și cu palma în aceeași zonă.
Ulterior, acesta a luat de pe sol un topor și a lovit-o în zona toracelui pe persoana vătămată F., iar când aceasta s-a aplecat din cauza durerii, a lovit-o încă o dată cu coada de la topor în zona capului, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale.
În continuare, inculpatul A. s-a apropiat de persoana vătămată E. și, după ce a luat de pe sol un hârleț, a lovit-o și pe acesta de două ori în spate și în zona șoldurilor, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale.
După ce l-a lovit pe E., inculpatul A. a lovit-o cu coada de la hârleț și pe persoana vătămată J.. Inițial, acesta a ridicat hârlețul cu intenția de a-l lovi în zona capului pe J., însă acesta s-a apărat, ridicând brațul, astfel încât a fost lovit peste antebraț, iar apoi în spate, fiindu-i provocate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale.
După acest moment, A. a trecut pe lângă persoana vătămată minoră C., în vârstă de 4 ani, pe care a lovit-o de două ori cu palma în zona capului, după care a împins-o.
Ajungând în dreptul persoanei vătămate minore G., în vârstă de 17 ani, pe fondul unui conflict mai vechi, inculpatul a lovit-o cu hârlețul cu partea metalică a uneltei în zona umărului, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale. Imediat, a intervenit persoana vătămată D. care a apucat hârlețul și a început să strige la inculpat să înceteze actele de violență, moment în care a fost lovită de către acesta cu palma în zona capului și cu piciorul în zona abdomenului, fiindu-i provocate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, s-a mai reținut că prin violențele exercitate, inculpatul A. a tulburat ordinea și liniștea publică.
Prin procesul-verbal de contravenție nr. x, din data de 25.07.2020, întocmit de Poliție Municipiului Galați, secția 2 Poliție, inculpatul A. a fost sancționat cu o amendă de 1.000 RON, pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 2 pct. l) din Legea nr. 61/1991, reținându-se că, aflându-se pe strada x, în dreptul imobilului x, a intrat în conflict cu (neinteligibil) adresându-i cuvinte și expresii jignitoare și amenințări cu acte de violență.
La data de 10.08.2020, din sancțiunea contravențională, în cuantum de 1.000 RON, inculpatul a achitat suma de 100 RON, potrivit chitanței nr. x.
Din conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției nr. x, a rezultat că aceasta a fost încheiat în lipsa contravenientului, astfel necuprinzând nicio obiecțiune din partea acestuia. Mai mult, procesul-verbal nu poartă semnătura niciunui martor, astfel încât nu se poate stabili care au fost probele avute în vedere la aplicarea sancțiunii contravenționale.
De altfel, procesul-verbal de constatare, chiar menținându-și prezumția de legalitate și veridicitate, a fost încheiat fără ca agentul constatator să fi perceput ex propriis sensibus, aspect care este de natură a crea un dubiu cu privire la vinovăția contravenientului.
Analizând comparativ elementele de ordin faptic avute în vedere atât la trimiterea în judecată a inculpatului A., cât și la sancționarea contravențională a acestuia, acuzarea a considerat că există diferențe consistente de natură să justifice pe deplin concluzia neaplicării principiului non bis in idem.
S-a arătat că există o diferență substanțială în ceea ce privește modalitatea de săvârșire a faptei pentru care inculpatul a fost sancționat contravențional și cea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia.
În cazul acestei din urmă fapte, inculpatul a fost trimis în judecată pentru lovirea în aceleași împrejurări a unui număr de șapte persoane, activitate ilicită ce a stat la baza inculpării numitului A. atât pentru săvârșirea a șase infracțiuni de lovire sau alte violențe (4 infracțiuni prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen. și 2 infracțiuni prevăzute de art. 193 alin. (1) din C. pen.), a infracțiunii prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen. (pentru care s-a dispus clasarea cauzei), cât și pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Această situație rezultă cu certitudine din menționarea expresă în cuprinsul rechizitoriului a faptului că prin violențele exercitate inculpatul A. a tulburat liniștea și ordinea publică (pag. 9 din cuprinsul rechizitoriului nr. x al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați).
Or, la întocmirea procesului-verbal nr. x, din data de 25.07.2020, organul constatator nu a făcut referire și la vreunul dintre aspectele de ordin faptic privind violențele la care s-a făcut referire anterior, astfel încât excluderea lor dintre temeiurile faptice care ar fi putut sta la baza angajării răspunderii penale a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice sunt în contradicție cu dispozițiile art. 371 din C. proc. pen. și art. 393 alin. (2) din C. proc. pen., cu consecința greșitei încetări a procesului penal.
Câtă vreme, prin rechizitoriu, instanța de fond a fost învestită cu judecarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice (faptă comisă prin exercitarea de violențe fizice asupra celor șapte persoane vătămate), era obligată să delibereze asupra realizării condițiilor de tipicitate obiective și subiectivă, chiar dacă pentru șase dintre infracțiunile de loviri sau alte violențe s-a dispus încetarea procesului penal, iar pentru o altă infracțiune de acest gen s-a dispus clasarea cauzei.
Pentru aceste considerente, a apreciat că, chiar în ipoteza aplicării principiului non bis in idem, finalitatea exercitării acțiunii penale în cazul infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice poate fi atinsă câtă vreme cu privire la comiterea actelor materiale de violență fizică împotriva celor șapte persoane vătămate organul constatator nu le-a avut în vedere și nu le-a valorificat din punct de vedere juridic la momentul sancționării contravenționale a inculpatului A..
În consecință, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea în parte a hotărârii atacate doar în ceea ce privește soluția de încetare a procesului penal cu privire la infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice și rejudecarea cauzei de către instanța de apel în ceea ce-l privește pe inculpatul A. și doar cu privire la soluția de încetare a procesului penal cu privire la infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice.
IV. Prin încheierea din 22 martie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr. 1115/A din data de 17.11.2022 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2020, privind pe inculpatul A..
În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație, instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului căii de atac.
VI. Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază nefondat recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".
Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, față de actele și lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.
În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanțele care au soluționat fondul cauzei cu privire la infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., respectiv existența autorității de lucru judecat a hotărârii definitive de sancționare contravențională anterioară a inculpatului pentru aceeași faptă.
În acest sens, prin hotărârea primei instanței, confirmată prin decizia instanței de apel, s-a reținut că în data de 25.07.2020, în jurul orelor 16:00, inculpatul A., fiind însoțit de către numiții H. și I., s-a deplasat, cu autoturismul personal, marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe strada x, din mun. Galați, la imobilul cu nr. x, proprietatea sa, unde, fiind deranjat de faptul că mai multe persoane, care participau la edificarea unei construcții, depozitaseră resturi de materiale de construcție și mai multe deșeuri în dreptul imobilului său, le-a adresat amenințări și, ulterior, le-a lovit pe persoanele vătămate B., C., D., E., F. și G., conduită ce a tulburat ordinea și liniștea publică.
S-a apreciat că probele administrate în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății susțin acuzația formulată, acțiunile inculpatului de a profera amenințări fiind de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.
Totodată, s-a reținut că prin procesul-verbal de contravenție nr. x încheiat de Poliția Municipiului Galați, secția 2 Poliție, la data de 25.07.2020, inculpatul a fost sancționat cu o amendă de 1.000 RON pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991, reținându-se că, aflându-se pe strada x, în dreptul imobilului x, a adresat cuvinte și expresii jignitoare și amenințări cu acte de violență.
În raport cu această situație factuală, instanțele care au judecat fondul cauzei au apreciat că principiul ne bis in idem este aplicabil și în cazul în care pentru fapta comisă persoana a fost sancționată contravențional, întrucât ea poate fi considerată ca având un caracter "penal" în sensul autonom pe care Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale îl acordă respectivei noțiuni.
De asemenea, s-a reținut că sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unei hotărâri definitive cu privire la fondul cauzei (procesul-verbal de contravenție); existența unei duble proceduri în materie penală de sancționare (bis); noul proces penal să se îndrepte contra aceleiași persoane (eadem personae); să privească fapte identice ori fapte care sunt în mod substanțial aceleași (idem factum).
În ceea ce privește motivul de recurs în casație invocat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Înalta Curte subliniază că, în esență, se solicită a se constata că în cauză nu este aplicabil principiul ne bis in idem, întrucât din analiza comparativă a elementelor de ordin faptic avute în vedere atât la trimiterea în judecată a inculpatului A., cât și la sancționarea contravențională a acestuia, se constată existența unor diferențe consistente.
Principiul ne bis in idem este reglementat în dreptul intern în dispozițiile art. 6 C. proc. pen. unde se prevede: Nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică.
Principiul evocat este indisolubil legal de principiul autorității de lucru judecat prin care se înțelege puterea acordată de lege hotărârilor judecătorești definitive, de a fi executate și de a împiedica o nouă urmărire pentru aceleași fapte.
Așadar, principiu ne bis in idem este incident ori de câte ori jurisdicțiile aceluiași stat formulează o nouă acuzație în materie penală împotriva unei persoane, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În legislația internațională, principiul ne bis in idem a fost consacrat în art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori), unde se prevede: Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă, conform legii și procedurii penale ale acestui stat. De asemenea, o reglementare similară se regăsește și în art. 54 din Convenția de Aplicare a Acordului Schengen.
Din interpretarea dispozițiilor art. 6 din C. proc. pen., precum și din jurisprudența constată a Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Mihalache contra României, Cauza Engel și alții împotriva Țărilor de Jos, Cauza A și B contra Norvegiei, Cauza Zolotukhin contra Rusiei, Cauza Tsonyo Tsonev împotriva Bulgariei, etc.), Înalta Curte reține că pentru a fi incident principiul ne bis in idem este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:
1) existența unei hotărâri definitive cu privire la fondul cauzei;
2) existența unei duble proceduri în materie penală de sancționare (bis);
3) noul proces penal să se îndrepte contra aceleiași persoane (eadem personae);
4) să privească fapte identice ori fapte care sunt în mod substanțial aceleași (idem factum).
"Hotărâre definitivă" în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului are un înțeles autonom, nefiind restricționată doar la hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele judecătorești. În Cauza Mihalache contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut: pentru a stabili dacă o anumită hotărâre constituie o "achitare" sau o "condamnare", aceasta trebuie să examineze conținutul propriu-zis al actului în discuție și să aprecieze efectele acestuia asupra situației reclamantului. Nu este necesar ca decizia să fie pronunțată de un judecător sau să ia forma unei hotărâri.
De asemenea, relevantă în dosarul de față este și Cauza Tsonyo Tsonev împotriva Bulgariei, în care s-a apreciat că o sancțiune administrativă (amendă) aplicată de primarul unei localității, definitivă prin necontestare, poate fi interpretată ca o condamnare de natură să atragă incidența principiului ne bis in idem.
Prin urmare din perspectiva art. 6 C. proc. pen., coroborat cu art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție, Înalta Curte apreciază că natura contravenției pentru care reclamantul a fost sancționat se circumscrie noțiunii de procedură penală utilizată de art. 4 al Protocolului nr. 7 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în cadrul acesteia având loc angajarea răspunderii "penale" a inculpatului A..
Înalta Curte constată că prin procesul-verbal de contravenție nr. x încheiat de Poliția Municipiului Galați, secția 2 Poliție, la data de 25.07.2020, inculpatul a fost sancționat cu o amendă de 1.000 RON pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991.
Această sancțiune a devenit executorie la data expirării termenului de 15 zile în care inculpatul A. avea dreptul de a formula plângere la Judecătoria Galați.
Nefiind atacat de contravenientul A., procesul-verbal de contravenție a dobândit caracter definitiv. Mai mult, prin chitanța nr. x/10.08.2020 emisă de Primăria Municipiului Galați, din sancțiunea contravențională, în cuantum de 1.000 RON, inculpatul A. inculpatul a achitat suma de 100 RON.
În aceste condiții, Înalta Curte concluzionează că, în pofida faptului că nu a avut loc nicio intervenție din partea unei instanțe, sancțiunea aplicată prin procesul-verbal de contravenție nr. x încheiat de Poliția Municipiului Galați, secția 2 Poliție, la data de 25.07.2020 a vizat fondul cauzei și reprezintă o condamnare definitivă, în accepțiunea art. 4 din Protocolul 7 la Convenție. În acest sens s-a apreciat și în Cauza Tsonyo Tsonev contra Bulgariei, anterior evocată, unde s-a reținut că aceleași fapte ale reclamantului au stat la baza amenzii aplicate de primar, cât și a urmăririi penale efectuate de către parchet.
În ceea ce privește existența unei duble proceduri în materie penală de pedepsire/sancționare (bis), Înalta Curte reține că, inițial, inculpatul A. a fost sancționat contravențional de organele de poliție competente, potrivit art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amendă în cuantum de 1.000 RON.
Textul de lege precizat are următorul conținut:
Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora.
Ulterior, prin rechizitoriul nr. x/2020 emis la data de 25.08.2020 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, s-a dispus trimiterea în judecată a A., printre altele, și pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 C. pen.
Potrivit art. 371 C. pen. (la data comiterii faptei): Fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Așadar, în raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că procedurile anterior menționate au fost desfășurate de autorități distincte, fără ca acestea să aibă vreo legătură una cu cealaltă. Ambele proceduri s-au derulat separat și în mod independent. În plus, sancțiunea aplicată de organele de poliție nu a fost luată în considerare de către parchetul care a dispus trimiterea în judecată, neexistând nicio interacțiune între autoritățile competente.
Prin urmare, se constată că față de inculpatul A. a fost desfășurată o dublă procedură în materie penală.
Referitor la condiția vizând identitatea de persoană (eadem personae), Înalta Curte constată neîndoielnic că și aceasta este îndeplinită, subiectul celor două proceduri fiind reprezentat de recurentul-inculpat A..
Și, în fine, în ceea ce privește ultima condiție, respectiv ca cele două proceduri să privească aceeași faptă, Înalta Curte constată că faptele reținute în procesul-verbal de contravenție și pentru care inculpatului i s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 1.000 RON au constat în aceea că în data de 25.07.2020, aflându-se pe strada x, în zona imobilului x, a adresat cuvinte și expresii jignitoare și amenințări cu acte de violență.
Referitor la conduita inculpatului, care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, Înalta Curte constată că prin rechizitoriu s-a reținut că în data de 25.07.2020, în jurul orelor 16:00, inculpatul A., fiind însoțit de către numiții H. și I., s-a deplasat cu autoturismul personal, marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe strada x, din mun. Galați, la imobilul cu nr. x, proprietatea sa, unde, fiind deranjat de faptul că mai multe persoane care participau la edificarea unei construcții, depozitaseră resturi de materiale de construcție și mai multe deșeuri în dreptul imobilului său, le-a adresat amenințări și, ulterior, le-a lovit pe persoanele vătămate B., C., D., E., F. și G., conduită ce a tulburat ordinea și liniștea publică.
Analizând comparativ situațiile de fapt reținute în procesul-verbal de contravenție, respectiv rechizitoriu, Înalta Curte constată că acestea vizează aceeași faptă, de natură să conducă la tulburarea ordinii și liniștii publice în sensul prevăzut de art. 6 C. proc. pen.. Practic, faptele reținute în cele două proceduri vizează aceleași comportament al inculpatului, fiind lezate relațiile privind conviețuirea socială referitoare la ordinea și liniștea publică și reprezintă un ansamblu de fapte indisolubil legate între ele în timp și spațiu, precum și prin obiectul lor, independent de încadrările juridice ale faptelor sau de interesul juridic protejat, astfel cum a reținut și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Zolotukhin contra Rusiei.
Astfel, în ambele cazuri, fundamentul acuzației aduse inculpatului A. a constat în aceea că a tulburat ordinea și liniștea publică prin amenințări cu acte de violență aduse persoanelor, iar în ambele situații, independent de reținerea altor circumstanțe factuale (expresii jignitoare, injurii, atingeri grave aduse demnității persoanei) circumscrise elementului material al contravenției/infracțiunii, putea fi reținută atât contravenția, cât și infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Mai mult, infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice este o infracțiune comisivă cu conținut alternativ, motiv pentru care reținerea uneia sau a mai multor modalități alternative ale elementului material atrage reținerea unei unități naturale de infracțiune și nu a unui concurs de infracțiuni. Acesta este și cazul contravenției reglementate la art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991, când comiterea mai multor acțiuni descrise în elementul material atrage aplicarea unei singure contravenții.
Prin urmare, Înalta Curte constată că aspectul care trebuie clarificat nu este acela dacă elementele constitutive ale contravenției, respectiv infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice erau sau nu identice, ci acela de a determina dacă faptele imputate inculpatului în cele două proceduri se refereau la același comportament.
Aceasta este și viziunea instanței europene, care, în Cauza Maresti împotriva Croației, a reținut că în aceste cazuri trebuie să se cerceteze dacă în cauză era vorba de același comportament din partea acelorași persoane cu aceeași ocazie.
Chiar dacă actele materiale de violență fizică nu au fost avute în vedere și nu au fost valorificate de către organul constatator din punct de vedere juridic la momentul sancționării contravenționale a inculpatului A., nu este mai puțin adevărat că cele două proceduri în cauză coincideau în privința actelor de amenințare cu acte de violență. Așadar, chiar dacă cele două proceduri au tratat elemente parțial diferite, acestea se suprapun în ceea ce privește elementele esențiale ale contravenției/infracțiunii (tulburarea ordinii și liniștii publice), conținând un element comun și anume amenințările cu acte de violență.
Sub acest aspect, prezintă relevanță și Cauza Butnaru și Bejan-Piser împotriva României unde s-a constatat încălcarea art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție.
Conchizând, Înalta Curte, în acord cu instanța de apel, constată că inculpatul A. a fost sancționat contravențional pentru aceeași faptă pentru care împotriva acestuia s-a început urmărirea penală, cele două proceduri vizând aceeași faptă (idem factual) și aceeași persoană (idem personal), fiind încălcate dispozițiile art. 6 C. proc. pen. coroborat cu art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Așadar, instanța supremă opinează că instanța de apel, în mod corect, a reținut incidența principiului ne bis in idem, reținând impedimentul la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., criticile parchetului sub acest aspect fiind nefondate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în majoritate, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr. 1115/A din data de 17.11.2022 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În majoritate:
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr. 1115/A din data de 17.11.2022 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.
Cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2023.
Opinia separată
Apreciez că în cauză nu este incident principiul ne bis in idem, nefiind întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 6 C. proc. pen. și art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care se impune admiterea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, casării deciziei penale nr. 1115/A din data de 17.11.2022 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020 și, în parte, a sentinței penale nr. 895/24.06.2022 pronunțate de Judecătoria Galați, în dosarul nr. x/2020, în ceea ce privește infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 C. pen. și trimiterii cauzei spre rejudecare în aceste limite la Judecătoria Galați.
Deși în cauză sunt îndeplinite primele trei condiții referitoare la existența unei hotărâri definitive cu privire la fondul cauzei, existența unei duble proceduri în materie penală de sancționare (bis) și ca acestea să vizeze aceeași persoană, opinez că nu este realizată condiția vizând idem factum.
Astfel, în procesul-verbal de contravenție se reține că inculpatul a adresat cuvinte și expresii jignitoare și amenințări cu acte de violență, în timp ce în rechizitoriu, pe lângă conduita vizând amenințările cu acte de violență, se reține și faptul că a lovit persoanele vătămate B., C., D., E., F. și G., conduită ce a tulburat ordinea și liniștea publică.
Prin urmare, la comportamentul reținut de organele de poliție în procesul-verbal de contravenție, în rechizitoriu, în plus, s-a reținut și actele de violență exercitate de inculpat asupra persoanelor vătămate.
Din această perspectivă, nu se poate aprecia că cele două proceduri în litigiu privesc un ansamblu unic de circumstanțe factuale concrete care decurg din evenimente identice sau, în esență, aceleași.
Sfera conduitei prohibite de lege prin infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 C. pen. este mult mai largă decât aceea sancționată prin contravenția prevăzută de art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991, incluzând, pe lângă acțiunile interzise prin norma contravențională, și violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor
Astfel, cele două comportamente reținute în procesul-verbal de contravenție, respectiv rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați prezintă elemente suficient de diferite pentru a se putea concluziona că inculpatul A. nu a fost urmărit și judecat de două ori pentru aceeași faptă.