ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin Sentința penală nr. 90/30.03.2021, pronunțată de Tribunalul Galați, s-au dispus următoarele:
Conform art. 124 alin. (1) și (2) din C. pen., în referire la art. 129 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului minor A., măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ, respectiv internarea minorului într-o instituție specializată în recuperarea minorilor unde va urma un program de pregătire școlară și formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum și programe de reintegrare socială, pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. (faptă din 09.12.2018), a unei infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. e) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. (faptă din 26.02.2019 - persoană vătămată B.), a trei infracțiuni de tulburare a ordinii și liniștii publice, prevăzute de art. 371 din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) din C. pen. și a unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. (faptă din 26.02.2019 - persoană vătămată C.).
În baza art. 158 alin. (2) din C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul minor A. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., deoarece persoana vătămată D. și-a retras plângerea prealabilă pentru această infracțiune (faptă din 09.12.2018).
II. Prin Decizia penală nr. 828/A din data de 24.06.2022, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a dispus admitere apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și de inculpatul A., a desființat, în parte, Sentința penală nr. 90/30.03.2021 a Tribunalului Galați și, în rejudecare: a înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile vizând soluționarea acțiunii penale în privința inculpatului A..
A constatat că prin încheierea de ședință din data de 25.01.2022 a Curții de Apel Galați s-a dispus, în baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., schimbarea încadrărilor juridice ale faptelor deduse judecății în privința inculpatului minor A., din infracțiunea de tentativă la omor, prevăzută și pedepsită de art. 32 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen., infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 32 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) - 189 alin. (1) lit. e), trei infracțiuni de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzute și pedepsite de art. 371 din C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. din C. pen. și art. 77 lit. a) din C. pen. și două infracțiuni de lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen. (persoane vătămate D. și C.) cu aplicarea art. 113 și urm. din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) din C. pen., în infracțiunea de tentativă la omor, prevăzută și pedepsită de art. 32 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. din C. pen. și art. 77 lit. a) din C. pen. (faptă din 09.12.2018, persoană vătămată B.), infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. din C. pen. și art. 77 lit. a) din C. pen. (faptă din 26.02.2019, persoană vătămată B.), trei infracțiuni de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzute și pedepsite de art. 371 din C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. din C. pen. și art. 77 lit. a) din C. pen. și două infracțiuni de lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. din C. pen. (persoane vătămate D. și C.), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) din C. pen.
În baza art. 114 alin. (2) lit. b) din C. pen., în referire la art. 124 din C. pen., a aplicat inculpatului minor A. măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 2 ani, 2 luni și 5 zile, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. din C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. și art. 77 lit. a) din C. pen. (faptă din 09.12.2018, persoană vătămată B.).
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., raportat la art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. combinat cu art. 131 din C. pen. cu aplicarea Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului minor A. pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 din C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. din C. pen. și art. 77 lit. a) din C. pen. (faptă din 09.12.2018), întrucât la data de 08.06.2021 a intervenit prescripția răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., raportat la art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., combinat cu art. 131 din C. pen., cu aplicarea Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului minor A. pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 din C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. din C. pen. și art. 77 lit. a) din C. pen. (faptă din 26.02.2019), întrucât la data de 25.08.2021 a intervenit prescripția răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., raportat la art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., combinat cu art. 131 din C. pen., cu aplicarea Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului minor A. pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 din C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. din C. pen. și art. 77 lit. a) din C. pen. (faptă din 26.02.2019), întrucât la data de 25.08.2021 a intervenit prescripția răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., raportat la art. 158 alin. (2) din C. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului minor A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. din C. pen. (faptă comisă la data de 09.12.2018), întrucât persoana vătămată D. și-a retras plângerea prealabilă.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., raportat la art. 158 alin. (2) din C. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului minor A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. din C. pen.. (faptă comisă la data de 26.02.2019), întrucât persoana vătămată C. și-a retras plângerea prealabilă.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., raportat la art. 158 alin. (2) din C. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului minor A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. din C. pen. și art. 77 lit. a) din C. pen. (faptă comisă la data de 26.02.2019), întrucât persoana vătămată B. și-a retras plângerea prealabilă.
A dedus din măsura educativă aplicată durata arestului preventiv și a arestului la domiciliu, de la data de 06.03.2019 până la data de 11.05.2021.
A constatat că inculpatul minor A. a executat integral - la data pronunțării prezentei hotărâri - măsura educativă a internării într-un centru educativ, pe o perioadă de 2 ani, 2 luni și 5 zile.
III. Prin încheierea din 16 noiembrie 2022, Înalta Curte, a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva Deciziei penale nr. 828/A din 24 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C3, în compunere de 3 judecători și a fixat termen de judecată, la data de 01 februarie 2023.
S-a reținut că aspectele invocate în cererea de recurs în casație vizează cauza de încetare a procesului penal (prescripția) ca urmare a incidenței Deciziilor instanței de control constituțional nr. 297/2018 și nr. 358/2022.
Analizând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a înțeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.:
"în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".
În susținerea cererii de recurs în casație, s-a arătat că până la împlinirea termenului de prescripție, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., în cauză, față de inculpatul minor A., au fost efectuate numeroase acte întreruptive.
S-a menționat că în situația inculpatului minor A., cursul prescripției răspunderii penale a fost întrerupt prin acte procedurale îndeplinite în intervalul cuprins între cele două decizii ale Curții Constituționale, la momentul respectivelor acte procedurale fiind necunoscut caracterul de decizie simplă (extremă) al Deciziei CCR nr. 297 din 2018. S-a arătat că, în majoritatea cazurilor, jurisprudența în materie a apreciat că era vorba despre o decizie interpretativă, astfel încât, intervenția legiuitorului nu era imperativ necesară. Doar prin Decizia instanței de control constituțional nr. 358 din 2022 a fost statuat de către jurisdicția de constituționalitate, caracterul de decizie simplă (extremă) a celei din anul 2018.
În această perioadă, efectul întreruptiv s-a raportat exclusiv la acte care se comunică suspectului sau inculpatului. Prin intervenția O.U.G. nr. 71/2022, legiuitorul a ieșit, între timp, din pasivitatea pe care i-a reproșat-o Curtea, edictând o normă de drept calificată deja ca fiind constituțională de către Curtea Constituțională prin decizia amintită, din anul 2018, situație față de care actele respective pot fi validate de instanțe. S-a apreciat că efectul Deciziei nr. 358/2022 se produce pentru viitor, legiuitorul prin O.U.G. nr. 71/2022 remediind textul declarat neconstituțional, anterior intervenirii efectului că acest text nu se mai aplică.
Procurorul semnatar al cererii de recurs în casație, a susținut că înainte de publicarea deciziei Curții Constituționale, legiuitorul delegat a intervenit și a corectat dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în sensul celor reținute în Decizia nr. 297/2018. În aceste circumstanțe, lipsind de efecte dispozitivul Deciziei nr. 358/2022 prin intervenția legislativă, s-a apreciat că nu se poate avea în vedere un efect independent și retroactiv al considerentelor aceleiași decizii.
În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8) din C. proc. pen.
Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., procurorul a susținut, în esență, că încetarea procesului penal, în raport de interpretarea dată deciziilor instanței de control constituțional, a fost dispusă în mod eronat.
Sub acest aspect, instanța de recurs va evalua instituția prescripției răspunderii penale, în raport de Deciziile instanței de contencios constituțional nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție problema intervenirii prescripției răspunderii penale.
Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă: "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".
Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a României a constatat că: "soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională" .
Prin Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară Deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale.
În considerentele deciziei, instanța de control constituțional a reținut următoarele: (...) deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (par. 72); În consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (parag. 73); Astfel, Curtea observă că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale (parag. 74); Așadar, Curtea constată că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripției răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menționate." (parag. 76).
Pe cale de consecință, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., la data de 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.
Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile.
Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.
În acest context, evaluarea termenului de prescripție a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripție, calculat de la momentul săvârșirii faptei, efectele întreruptive de prescripție ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.
Astfel, Decizia instanței de control constituțional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forță juridică a instituției prescripției speciale, cu consecința revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.
Pe cale de consecință, termenele de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea săvârșită de inculpată se raportează numai la dispozițiile art. 154 alin. (1) C. pen.
Înalta Curte constată că termenul de prescripție se determină, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) și (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimisă în judecată.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Galați, admițând apelul penal declarat de inculpat, a dispus, în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., combinat cu art. 131 din C. pen., cu aplicarea Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, încetarea procesului penal pornit, împotriva inculpatului minor A., pentru săvârșirea celor trei infracțiuni de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzute de art. 371 din C. pen.
Instanța de recurs reține că inculpatul A. a fost trimis în judecată, printre altele, pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzute de art. 371 din C. pen. cu aplicarea art. 113 și urm. din C. pen.
Potrivit art. 371 din C. pen., infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
De asemenea, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.
Totodată, potrivit art. 131 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale, prevăzute în art. 154, se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârșirii infracțiunii erau minori și se întrerup sau se suspendă în condițiile prevăzute de lege pentru majori.
Astfel, Înalta Curte constată că, în raport de momentul săvârșirii faptelor, termenul general de prescripție pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 371 din C. pen., calculat potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. raportat la art. 131 din C. pen., s-a împlinit la data de 08.06.2021 (față de fapta comisă la data de 09.12.2018) și, respectiv, la data de 25.08.2021 (față de faptele comise la data de 26.02.2019), anterior pronunțării deciziei penale a instanței de apel ce a pronunțat soluția încetării procesului penal.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva Deciziei nr. 828/A din data de 24 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva Deciziei nr. 828/A din data de 24 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 februarie 2023.